Moto: "În numele sfântului / Taci, s-auzi cum latră / Căţelul pământului / Sub crucea de piatră."

Nimeni nu poate spune altui om ce este adevărat. Adevăr e tot ceea ce există în jurul nostru. Dar fiecare trebuie să-l descopere în felul său propriu.

(Maximus - personaj din romanul „Iulian” de Gore Vidal)

Disclaimer

Dragii mei "prieteni" fanatici, psihopaţi şi intoleranţi, sclavi ai prejudecăţilor, beneficiari ai impresionantului IQ egal cu numărul de aur, Proprietari în drept ai Pietrei Filosofale, Ctitori ai Pietrei Unghiulare, Păstrătorii Tainei Cuvântului Incipient şi Deţinători ai Adevărului Absolut, pentru preacu(r)vioşeniile voastre, această admirabilă echipă de la Google, buni cunoscători ai structurii psihopatologice a unei comunităţi, cu anticipaţie au prevăzut în bara de unelte butonul "URMĂTORUL BLOG".

Vă rog să nu vă sfiiţi în a-l utiliza!


Pagini

luni, 27 iunie 2011

Măsura unghiului dintre două trestii și beizadeaua sau principiul afirmării valorilor!

De la noi de pe Marte, s’tămâna trecută, un păcălici freelancer (purtător voluntar al lăncii donquișotești)  a orientat un telescop către planeta aia ciudată  și țara aia și mai ciudată a lui Papură Vodă. Cum jocul hazardului întotdeauna are, pe lângă inevitabila fatalitate  și o doză însemnată de umor, lentila cârcotașului s-a proptit taman în examenul de evaluare națională. De ce spun umor – fiindcă aiuritul de marțian credea, după titulatură, că se face un fel de benchmarking al întregii națiuni din românica. Așa că își freca mânuțele cele verzi de bucurie știind că pe scala galactică de la unu la zece (fără un punct din oficiu!) conplanetarienii săi se situau la impresionanta apreciere de 9,5. Nefiind pământean nu cunoștea defel „dictonul” lui Vodă-Dabija potrivit căreia „nu trebuie să te f**ă grija”, așa că cerceta stăruitor să vadă care este punctajul final al omuleților dintre trestii.
Când colo intervine fatalitatea și ce să vezi: sub lentila priveghetoare* se iți „spectacolul măreț” al examenelor de la română și matematică ale elevilor de clasa a VIII-a. Bun și așa, decât cine știe ce explozii de supernove! Haida să vedem ce s-a văzut și de pe Marte numai de la Inspectoratul școlar nu s-a văzut:
Niște copchii scremeau mințile cu niște subiecte al căror grad de dificultate i-ar fi produs o criză de râs unui absolvent de generală de acum 20 de ani. Acești copchii, în virtutea teoriei maselor și a compoziției heterogene a unei comunități, erau împărțiți cam așa ceva:
-          Niște copchii ceva mai străluciți la minte și care rezolvau de zor subiectele, cu încrâncenarea naivilor inadaptați social și care încă mai cred că proverbul „Ai carte – ai parte” nu se referă exclusiv la quinta royală;
-          Alți copchii care, din varii motive, nu prea știau ce trebuie să scrie dar, încă puri la suflet fiind, începuseră să plângă încetișor anticipându-și semieșecul școlar;
-          și în final încă o categorie de copchii, pe care intenționat i-am pus la urmă, și care stăteau și așteptau. Așteptau ce? Ei bine, așteptau să VINĂ BEIZADEAUA CU SUBIECTELE GATA REZOLVATE, SĂ I LE PUNĂ PE MASĂ ÎMPIELIȚATULUI DE COPCHIL IAR ACESTA SĂ LE COPIE cu cea mai sfruntată nerușinare.
Ar trebui să detaliem puțin totuși cine este beizadeaua: este un dom’ profesor, feciorașul lui tacsu vetrinarul din fruntea satului acela de gogomani. Fiind crescut la țâța și învățătura lu tac-su, normal că singurul meșteșug deprins este cel al fraudei și al accederii spre rezultatul scontat numai prin mijloace necinstite.
Acest profesoraș îi învață la rândul său pe copii SĂ FURE. Îi pregătește de la vârstă fragedă să devină „cetățeni de nădejde” ai țării lui Papură Vodă. Ce învățătură, ce stăruință, ce cunoștințe sau ce motivație să mai fie în capul copchiilor atâta timp cât le-a deslușit beizadeaua rosturile lumii în care vor trăi: nu are rost să vă bateți capul, cotizați și vine rezolvarea de la sine.
În loc de morală:
În sală cele trei categorii de elevi s-au transformat emoțional astfel:
-          elevii cei străluciți care rezolvau cu inocentă încrâncenare subiectele examenului și care înjurau printre dinți tupeul și nerușinarea beizadelei și a pătlăgelelor de elevi cotizanți. Scrâșneau din dinți jurându-și în tuleiele abia mijite ale bărbii ca atunci când vor fi terminat liceul să o taie din românica beizadelei și a puturoșilor cu triplul vitezei luminii și fără regrete;
-          elevii cei plângăcioși dar încă neviciați și care încercau să treacă peste implicațiile emoționale ale primului eșec din viața lor de viitori adulți. Acești copii, neavând un protector de talia beizadelei, încercau prin puteri proprii să smulgă mult dorita notă de trecere, conștienți fiind că ulterior n-o să le mai ceară nimeni descrierea a la Bogza a plantației de căpșuni. Și nici reciproca a doua a teoremei celor trei perpendiculare n-o să le-o ceară nimeni pe șantierele de construcții din străinătate!
-          și la urma urmelor – fi-v-ar urmele, numele și renumele ale naibii -  copchii protected de către beizadea. Tupeul și nesimțirea de viitori șmecherași cu diplomă deja li se ițea pe față sub forma unui rânjet parșiv adresat străluciților din prima categorie – „Na, și ce dacă ați învățat atâția ani, uite că noi obținem aceeași notă ca și voi, dacă nu cumva mai mare fără să ne batem capul cu prostii! Sâc, sâc, fraierilor!”
Această a treia categorie, dedulcită deja la fructul rezultatului obținut prin furtișag, va da viitorul țării lui papură vodă: politicieni, directori, funcționari, inspectori, etc. etc. Adică acei DERBEDEI care prin fraudă ocupă locurile menite celor merituoși, negând astfel însuși principiul demn al afirmării libere a valorilor și ale competențelor.

în final două precizări:
a)      nu s-au detaliat punctual denumiri de localități sau nume de persoane tocmai pentru a nu risca o reacție regresivă a macro și microderbedeilor : „ Ce ai cu noi, mă/Pentru ce să dăm cu var?”
b)      atributul *priveghetoare asociat lentilei telescopului poate căpăta multiple valențe semantice: poate fi interpretat ca o formă populară a termenului de privighetoare – adică acea pasăre care CÂNTĂ doar atunci când consideră ea de cuviință;
ar mai putea fi interpretat ca fiind o formă derivată a substantivului „priveghi” – vegherea unui mort înainte de înmormântare. Probabil mortul este sistemul de învățământ. Iar înmormântare este ceea ce faci tu beizadea nerușinată, nesimțită și neobrăzată (pleonasmul este intenționat căci doar așa te pot reliefa!).
Anul acesta treacă-meargă, însă dacă și la anul îndrăznești să faci așa ceva îți promit, ADI, că te iau în dinți și pe jos, pe traversele de la calea ferată te duc până la București la ministerul educației, la parchetul general, la dga sau unde mama dracului o fi nevoie ca să te înfund!
DIXI!

P.S. uitasem - CARCALETE DĂ-ȚI DEMISIA că nu ai nici un habar și nici o treabă cu învățământul.