„Un mijloc eficient de reeducare” sau „Moromeții” reloaded în sec XXI

Undeva, într-o lucrare judiciară, un muiuț judiciar futut și fătat în zilele lui 89, tocilar prostan care și-a perfecționat agri-cultura generală prin obligativitatea „Simulării educației naționale” postdecembriste, dobândindu-și bagajul de cunoștințe pe „wikipedia”,  „e-clopoțel” și „referate.ro”, are tupeul și neobrăzarea să menționeze că o sancțiune penală constând într-o amendă penală constituie atât o măsură de constrângere, dar „și un mijloc de reeducare eficient”.

Prima dată când am citit sentința comunicată, nu am sesizat această apoteoză a infatuării clamată cu atâta nerușinare de o ilustră TUTĂ din tagma generației „Pro... dar mulți”, loaze multe, cu diplomă și extrem de costisitoare.

Abia la o recitire a sentinței am sesizat mârlănia scoasă pe sfincterul guriței de maimuța urlătoare de bombardament, purtătoare de talangă transhumantă la bavețica robei.

Ooooooooo!

S-AU APUCAT MAIMUȚELE DE PE PLANET DER AFFEN SĂ-I REEDUCE PE OAMENI.

Veritabil sequel al „Moromeților” lui Marin Preda, scena în care tot o asemenea maimuță aparținătoare de un system despotic de represiune, umilință și intimidare, le predă intelectualilor deținuți componența cosorului lui Moceanu:

„Toata ziua făceam papuci (papuci care îl treziseră și pe împăratul Chinei la o nouă conștiință), pînă într-o zi, cînd se forma o noua echipă în care intrai și eu și ne pomenirăm cu un civil cu un instrument în mînă și cu un maldăr de nuiele alături.

"Domnilor, începu el, cu ajutorul acestui instrument ingenios, numit cosor, o să învățăm împreună să facem lucruri foarte utile oamenilor, țăranilor în special, dar și altor categorii, și anume: coșuri! Ce este un coș? Este un obiect de nuiele, cu o capacitate anumită de încărcare, de pildă, coșuri pentru porumb, cu care se încarcă o căruță direct de pe ogor și a cărui capacitate, în porumb brut, coincide, după curățare, cu un dublu-decalitru. În ingeniozitatea sa, fără să măsoare cu nimic, țăranul își împletește un coș care îi permite să-și evalueze fără alte măsurători recolta sa de porumb pe un pogon, adică numără cîte coșuri a adus acasă și știe cîte duble a făcut, calcul care îi permite să-și dea seama cît poate să vîndă pe piață și cât să-i rămînă pentru hrana sa zilnica, pentru însămînțat și pentru orătaniile pe care le are el în curtea sa"

Gîtul miniștrilor, matematicienilor, inginerilor se întinse la auzul acestui început de prelegere, asemeni școlarilor cuminți care încă nu înțeleg ceea ce li se spune dar al căror instinct îi ține în bancă holbați, să se străduiască și să învețe totuși.

"Pentru aceasta, continua individul, cineva s-a gîndit să vina în ajutorul țăranilor și a inventat acest instrument mai ingenios decît bricegele lor. Astfel a apărut cosorul zis al lui Moceanu, fiindcă așa îl chema pe inventator. El e compus din doua părti, partea lemnoasa (și ne-o arată) și partea fieroasă! Deci, să recapitulam pe scurt: Cosorul lui Moceanu a fost inventat de Moceanu.

El se compune" "din doua părți", se auziră deodată vocile ascultătorilor. Încîntat și surprins, individul surîse în sine. "Partea lemn" zise el "oasă", îl completa auditoriul și „partea fier" "oasă", se ridicară vocile noastre. "Domnilor, exclamă individul (și își propti o clipă bărbia în piept de satisfacție), e o adevărată  plăcere să ai de-a face cu intelectuali."

Apoi trecu la demonstrația practică, folosirea acelui cosor la împletirea unui coș. E îndoielnic că împăratul Chinei a avut de-a face cu un mai ingenios maistru care să-i desvăluie mai repede secretul producerii revelației unei noi conștiințe, fiindcă, după cîte am înțeles eu, drumul lui a fost lung. Ai noștri au avut revelația în chiar cursul prelegerii teoretice, dar și în trecerea la practică. Totuși, maistrul a privit cu neîncredere fenomenul și a doua zi s-a înființat din nou.

"Să-mi spună cineva, a început el, cine a inventat cosorul lui Moceanu". "Cosorul lui Moceanu a fost inventat de Moceanu," a răspuns imediat în cor echipa noastră. "El se compune din două părti, a reluat individul. Partea "lemn-oasă", am silabisit noi " Și partea "fie-roasă", am cîntat mai departe. "Domnilor, constat cu bucurie că intelectualul de-aia poartă aceasta denumire, că te scutește de explicații inutile"

Bizar personaj! Își bătea cumva joc de noi, fiind stupid el înșusi?

Cred ca era mai degrabă în întregime stupid, fără să-i lipsească o vagă, dar tot tîmpă maliție. Nu o dată, după ce am redevenit liber, citindu-i, de pildă, pe Samuel Butler sau pe Heidegger, auzeam foarte distinct o voce interioară care mă făcea să întrerup lectura: "Cosorul lui Moceanu a fost inventat de Moceanu!" Da, îmi spuneam, de ce să-i dai unei maimuțe un sonet de Shakespeare să-l bată la mașină ca să demonstrezi ca îl va bate la infinit? Să-i dam mai degrabă această clară și indiscutabilă axiomă: Cosorul lui Moceanu a fost inventat de Moceanu. Maimuța nu va reuși...”

========================================================================

M-am interesat cam cine este maimuțica de vreo 27 de anișori care se apucă să-i reeduce pe Oamenii ce și-au parcurs studiile în vremurile Plumbuitului, când Cartea era Carte și se mânca pe felia de pâine.

Când în 1985, la admiterea la Liceul Militar erau 1650 de candidați pe 125 de locuri.

Când în 1987, accederea în clasa a XI-a se obținea după promovarea unui draconic examen de treaptă.

Când în 1989, Bacalaureatul se susținea PE BUNE la Limba română, Matematică, Fizică și probă practică.

Când tot în 1989, admiterea la Institutul militar consta în probe medicale, testare psihologică, probe fizice, probă eliminatorie scrisă la o limbă străină, plus examen scris la Matematică, Fizică, Geografie și Limba română.

Când în 1992, o promoție de ofițeri de transmisiuni, la nivel național, avea doar 67 de absolvenți, pentru toate structurile Sistemului Național de Apărare.

În fine, melancolia acelor vremuri se circumscrie expresiei latine „O Tempora O Mores” (fără virgule și semnul exclamării, că doară latinii nu aveau așa ceva în alfabet).

M-am interesat la Colegiul „Mihai Eminescu”, la cineva din conducere, cine PULA mea e maimuțica asta de zăgan anca-alioara, care are pretenția deșănțată și absurdă de a mă ... reeduca eficient?

Surpriză: n-a auzit NIMENI DE EA. Până și foștii ei directori nu-și aminteau să fi avut sub bagheta lor de dascăli un asemenea geniu nedescoperit, asemenea diamant neșlefuit.

Am înțeles că puțoaica a absolvit liceul în 2007. Adicătelea a isprăvit școala generală în 2003!

Ooooooo! Futu-ți dumnezăii mă-tii de copchil neobrăzat.

Păi, în 2002/2003, la 4 ani după ce am plecat din armată prin demisie, eram profesor suplinitor la școala generală și le predam la pufuleții ăștia sport, muzică și matematică.

În 2003 la generația asta de „clopoței” le explicam pe holuri cum anume se rezolva acea ciudată problemă de la examenul de capacitate, acel „turbat” trunchi de piramidă ce presupunea meșteșug la aflarea înălțimii piramidei inițiale și superlativitate a cunoștințelor la aflarea ariei unui triunghi de asemenea cu o „dementă” situare spațială.

În 2002 - 2003 și mai apoi, cu acești „clopoței” făceam meditații la matematică, ridicându-le ștacheta de la mediocritatea notei de 6.00 până înspre cel puțin 8,50 - 9,25 trudit cu sudoarea frunții, fără intervențiile babacului sau șpăgile mamichii.

În anii când puța asta deslușea meșteșugul buchilor și al slovelor, eu le făceam la puțoii ăștia temele la fizică, la română, la matematică. Și nu numai de nivel de școală generală, cu chiar de nivel liceu sau facultate.

Oooooooo! Neobrăzare juvenilă și sfertodoctă, zăgan anca-alioara este numele tău!

Îmi pare rău că nu am memorat și stocat toate zecile și zecile de recenzii, eseuri, proiecte didactice, analize, comentarii, referate, disertații, prezentări, editări de lucrări etc. pe care le-am realizat în decursul anilor. Pur și simplu le redactam, le alcătuiam și le furnizam „beneficiarilor”, să ia și carnetul lor de note un 10 frumos. Carnetul lor mustind de mediocritate.

Căci TOATE, dar ABSOLUT toate lucrările, au fost apreciate la superlativ, ba mai mult, au fost evidențiate de fiecare cadru didactic de la fel de fel de licee din județ sau tot felul de facultăți din țară.

Acum ceva ani, am alcătuit cuiva jumătatea introductivă a unei lucrări de licență, partea introductivă de prezentare generală, istoric și componentă monografică a localității. O parte de o valoare atestată cu 0% plagiat,  care chiar a primit cele mai înalte aprecieri de la fostul meu profesor de Limba și literatura română din școala generală, actualmente lector universitar doctor la Universitatea suceveană.
Același fragment de lucrare, pentru originalitatea abordării istorice,  a fost apreciată chiar de prodecanul Facultății de istorie.
Dar câte și câte aprecieri nu au întrunit lucrările mele didactice. Eseuri și comentarii de literatură, română și universală, sinteze complete ale gramaticii limbii române, atât sub aspect morfologic, cât și sintactic, referate pe teme diverse, din varii domenii de instruire, proiecte didactice la fizică sau mecanică, recenzii referitoare la comunicarea non-verbală, câte și câte nu au fost de-a lungul timpului, de le-am uitat eu câte au fost și ce subiecte aveau.

Aproape că începuse să mă plictisească nota 10. Era de o banalitate și de o predictibilitate elementară.

Dar toate aceste rememorări nu sunt axate pe vorba mucalită „laudă-mă gură că îți dau friptură” ci sunt impulsionate de neobrăzarea hiperbolică prin care un muiuț fătat astă noapte, un jalnic puișor semidoct, sare la mumă-sa cloșca și încearcă să-i explice, din fuga touchpadului aifonului, ce anume sunt acelea erudiție, eclectism, metodă analitică, sinteză, argumentație, semantică, semiologie, comunicare, ...

Dar mai ales încearcă să o REEDUCE pe cloșcă, explicându-i detaliat metodologia eclozării ouălor de găină.

Lume lume, hai la circ!

S-au apucat maimuțele să-i reeduce pe Oameni, puișorii să reeduce cloștile și sfertodocții să-i reeduce pe cei cărturari și grămătici betrâni, care au citit la viața lor câteva biblioteci în format fizic.

Pentru aceste motive, pentru a-mi mai dilua puțintel din surprinderea ce mi-a produs-o tupeul muiuței judiciare 4pede și 1/4docte, mi-am deschis o nouă secțiune tematică pe blogul personal, în care de acum înainte voi pune fiecare lucrare didactică întocmită, indiferent cât de mică sau cât de elaborată e ea. Ca să nu mai aibă curajul să mă ia la „futu-ți botul” tot felul de maimuțe urlătoare de bombardament.

Futu-ți Dumnezăii mă-tii de PLANETĂ A MAIMUȚELOR dacă au ajuns maimuțele să reeduce oamenii!

 

 

scanarea adresei trimise personal maimuțicii judiciare cu ifose de pedagog comunist

a se vedea și Planet der Affen - planeta maimuțelor urlătoare de bombardament

Doamne, apără-l și păzăște-l pe Țâcnit de lume și de sine însuși!

Buey, da-i tare zăpăcită @Lioara - muiuțul judiciar

#aidicapumeu

Io* credeam că numai mie mi-o făcut pocinogul să-și atârne prevederile art. 391 Cod procedură penală la selfie-stickul cu care se împozează pe jâlțul de calfă judiciară mândră coz.

Adicătelea să-mi amâne pronunțarea de 3 ori, pentru un interval de timp ce oricum depășește prevederea expresă și limitativă a legii.

Amu nuș ce cătam pe portalul judecătoriei și la un moment dat văz alte doo trăsnăi ale muiuțului zăpăcit:

Prima – o năsbâtie prin care într-un dosar obligă la plata unor cheltuieli pe… (țân-te bine de parâmă, neicuță, că vine tzunami-ul juridic!) inculpatul din alt dosar penal.

 Dosar 5161/314/2016

Bujor Nicu este inculpat ÎN ALT DOSAR PENAL!

Dosar 1261/314/2015

#AIDICAPUȘÎDIZÂLILIMELI!

Apoi, altă nărozie, în aceeași zi de 19 dec. 2016, îndreaptă o altă prostie tulburătoare, de astă dată din dosarul 5560/314/2016.

Dosar în care muiuțul cârpește o nulitate monumentală, precizând într-o SENTINȚĂ, localitatea Ipotești în loc de Ilișești.

Dosar 5560/314/2016

Prima dată m-am gândit că probabil nu se sâmțea bine muiuțul, o fi fost luna în ultimul pătrar – acela cu nervii întinși la maximum și priponiți în pioneze.

Dar nu e doar atât.

Muiuțul judiciar crecă are nește probleme mai desubstrat, ce țin de Supra-Eu.

Probabil savantul Freud, de ar mai fi trăit, și-ar fi completat strălucita operă psihanalitică și ar fi câștigat premiul „Nobil” pentru psihiatrie din speța analitică a muiuțului judiciar .

Așa năzbâtii tulburătoare nu pot fi sezoniere sau pasagere. Ele sunt rezultanta unor tare înrădăcinate în cele mai adânci paliere ale psihicului zăpăcitei cu robă și se ancorează încă din vremurile balului bobocilor de la Colegiul Mihai Eminescu, bal la care muiuțul a rămas cu sechele nefiind luată nici măcar la dans, răstimp în care toate mortăciunile și toate țărăncile își rupeau curul prin culisele și catacombele Casei de Cultură.

Evoluția psihotică în timp a muiuțului s-a înscris cel mai probabil în cutuma psiho-analitică, astfel încât acum, în loc să fie atentă la termenele pentru pronunțare, la numele părților din dosare – inculpați, procurori, etc, sau la datele de identificare ale acestora, muiuțul judiciar suferă așa de un fel de autism afectiv, trăindu-și catharsisul de Clitemnestră în lumea ireală a unor fantasme în care ghisază Zburători idilici, care să se înfățoșeze dinaintea ei călare pe un Lamborghini alb și să-i așeze dinaintea condurilor omagiul lor de Casanovi sub forma unui phalus de Mandingo.

Ptiu! Ptiu! *

††† **

Doamne, apără-l și păzăște-l pe Țâcnit de lume și de sine însuși!

----

* Stuchit antideochi în sân, făcut cu evlavie de baborniță cucernică

** trii cruci pravoslavnice, mari, regulamentare, cu amplitudinea „ de la păr la păr”

Scrisoarea unui „redundant ratat” către un muiuț judiciar. Către generația muiuților de pe Planet der Affen.”

În alți ani îmi făceam un crâmpei de datorie de a-i pomeni pe cei ce și-au lăsat viața zălog pentru NOI.
Dar anul acesta nu mai pot fi atât de entuziast, văzând cât de diferită e România pe care ne-am închipuit-o noi exact acum 27 de ani și ce șandrama ruginită, veritabilă Planetă a Maimuțelor urlătoare, a ajuns Visul Nostru.

Azi, după 27 de ani, în loc să-i mai cinstesc pomenindu-i pe cei cernuți în pulbere de stele, adresez o „interpelare retorică” unui MUIUȚ JUDICIAR. Prin extrapolare întregii generații de MUIUȚI.

Acest text chiar a fost anexat la o cerere adresată unei instanțe,sub formă de „addendum”

iaca textul:

„ADDENDUM

         Am primit în data de xx dec. 2016, minuta ședinței în care s-a pronunțat hotărârea, o pagină fără nici un fel de utilitate practică asupra motivării în fapt și în drept a apelului pe care l-am declarat 4 zile mai târziu – xx dec. 2016. (norocuțul meu cu această comunicare, nu de alta dar mi se terminase sulul de curpapir și tocmai ce mă bântuia un amoc nebun și stringent de a face o vizită fulger în dosul curții)

          Astfel încât, luând în considerare antecedentele diletantismului profesional și superficialității procedurale ale calfei judiciare Z**an A**a-@Lioara, precizez fără echivoc că nu am chef ca să mă apuce al treilea diluviu planetar, o nouă glaciațiune sau semnele certe ale Apocalipsei ioanite ca să-mi primesc în termenul util și legal motivarea hotărârii xxx/xx.12.2016.

          Adevărata JUSTIȚIE, cea ADEVĂRATĂ, cea NEUTRĂ, cea IMPARȚIALĂ, cea ECHITABILĂ, fremătând de nerăbdare aidoma unui tretin pursânge înaintea startului în Epsom Derby, abia așteaptă să se înfăptuiască: apel, excepție de neconstituționalitate și, după caz, contestație în anulare, aplicație CEDO și acțiune împotriva statului român, cu necondiționata acțiune în regres a statului împotriva calfelor judiciare. (adoptarea prioritară a „legii răspunderii magistratului” devenind un veritabil truism.)

          Din fericire, JUSTIȚIA nici nu începe și nici nu se isprăvește la Suceava.

          Justiția caricaturală, făcută în cel mai autentic stil lăutăresc – după ureche, de calfele judiciare de la Judecătoria Suceava, n-a avut alt rost decât a confirma aprecierile excepționale, exprimate de fostul procuror-general adjunct - Marian Nazat:

          „Canibalismul judiciar face prozeliți în România ultimilor ani. Institutul Național de Magistratură trebuie iute reformat, altminteri ne vom trezi cu o droaie de monștri în robă. Acolo, la școala aia, de CALFE ÎN ALE DREPTULUI, ei trebuie să învețe măsura  și mila.” […]

          „Dreptatea întâlnită în vremea din urmă prin sălile noastre de judecată e, adesea, crudă, lipsită de bunătate. Tineri fiind, prea tineri, totuși !, magistrații români se tem să fie buni, nu cumva să fie considerați slabi, lipsiți de fermitate. Așa că, prin pedepse  înfricoșătoare, ei își clamează ostentativ-agresiv autoritatea cu care societatea i-a învestit din  nevoia păstrării echilibrului social.”

          Și nu în ultimul rând, dacă tot am redirecționat din bugetul personal importanta sumă de 2 lei, reprezentând costul francării prezentei cereri, trebuie să-mi fac datoria de guraliv neobrăzat și netemător și să spun lucrurile verde în față:

          prin toată activitatea superficială, de un diletantism profesional oripilant, depusă de puișorul judiciar Z**an A**a-@Lioara, a reușit să confirme ceea ce majoritatea oamenilor de vârstă matură bănuiau: „Cronica unui eșec predictibil” - eșecul intelectual, profesional, social, moral  al generației lăpușnene „Pro… dar mulți”, ultima generație de decreței concepuți și fătați în zilele anului 1989.

          O generație de netoți analfabeți funcțional ^[1], „loaze multe și cu diplome frumos colorate” ^[2], numai bune de flendurit în mâni și de utilizat în mod unic și igienic, în vreo eventuală situație de stringență fiziologică.

          Generația mucoșilor decreței care, la vremea când alții își puneau zălog viața sau libertatea personală pentru a câștiga tuturor drepturile și libertățile fundamentale, iar puțoilor - o viitoare țară democratică,  aveau „vârsta îndătinată sugerii deștului și a biberonului, își ștergeau mucii cu pelincile de la cur, se aburcau pe la ferești, băteau cu lingurița în geam și gângureau duios, cu voci îngeresc de ingenue: „INGA, MAMI, TREC MILITARII!”

          Generație care a avut norocul de a fi futută și fătată în ultimele zile ale „Iepocii Plumbuitului”, dar care au avut ghinionul kharmic de a fi neinstruiți educațional și nedospiți (neisprăviți) moral în iepoca neosocialismului de caviar, mimetizat în capitalism de cumetrie, rapt, furtișag, cotișag, șpagă, represiune și intimidare.

          Acești bebelași decembriști, fără deprinderi minimale, fără aptitudini elementare, cu mințile funcționând în sistem binar, aidoma motorului Otto în doi timpi,  astăzi au neobrăzarea apoteotică de a ne gratula pe site-uri cu eticheta „redundant și ratat” tocmai pentru cerbicia stăruinței noastre de a nu abdica de la sistemul valorilor etice în care am fost crescuți și educați, respectiv pentru neștiința noastră apostolică de a nu fi știut cum să fim descurcăreți, cum să ne înfigem în capul mesei unde tronează apetisantele  plăcinte post-belicoase. (a se vedea Anexa la prezenta).

          Așadar, acești puțoi a căror limitare intelectuală și educațională este egalată doar de nivelul neobrăzării și tupeului lor, cu o verticalitate a „caracterului” echivalentă cu cea a Limacșilor croiți din clei de muci, au ajuns să ne condamne după niște reguli bizare și ilogice, care nu au nici un punct comun cu cele mai elementare norme și principii de drept. Ba mai mult, au ajuns chiar să ne insulte cu nerușinată nerecunoștință.

          Pentru aceste loaze cu diplome și costisitoare, cu tupeu și nerușinare exacerbate, noi, cătanele din acel bizar solstițiu de iarnă din 89, ne-am călcat jurământul militar depus cu nici 2 luni înainte și am comis 2 infracțiuni pedepsite cu 15-20 de ani de temniță fiecare, dacă nu cumva cu pedeapsa capitală.

„Cod penal 1969

Art. 156 - Trădarea prin ajutarea inamicului se pedepseşte cu moartea şi confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea totală a averii.

Art. 162 - Subminarea puterii de stat

Acţiunea armată de natură să slăbească puterea de stat se pedepseşte cu moartea şi cu confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.”

          Dacă nu cădea Plumbuitul, cred că eram puși cu toții la zid și împușcați, după o judecată sumară în Curtea marțială.

          PENTRU CE NE-AM PUS CURUL LA BĂTAIE ATUNCI? PENTRU CE AM FOST ATÂT DE PROȘTI?

          Răspuns: ca să le facem generației fătate în nopțile lui ’89 o „Țară democratică” în care puțoii analfabeți funcțional să ajungă calfe judiciare cu gena slugărniciei impregnată în genom.

          Ca să le facem o Țară bună de muls ca Văcuța Milka acestor mediocrități și nulități, veritabili asistați social prin amploaierea, la „apelul bocancilor” în systemul judiciar și beneficiare ale venitului minim garantat pe MJ și MP de 1÷1,5 miliarde de lei vechi / capită /anual.

          Astfel încât, față de tupeul și neobrăzarea acestor mucoși patetici, ce ÎNCĂ mai practică cu sârg activitățile investigativ-operative nelegale de sorginte kaghebistă, fără vreo legătură cu obiectul prezentei cereri, trebuie să-mi exprim neaoș și la modul retoric impersonal, opinia personală:

           „Băi căcaților cu ochi, NOI măcar am fost CINEVA!

          NOI măcar am binemeritat ceva de la Patrie, și Patria a binemeritat ceva de la noi, participând la un eveniment  epocal și memorabil, păzind cu arma în mână chinurile facerii acestei Țări devenită bizară, în care meritocrația este uzurpată de mediocrația și nulocrația puțoilor decembriști.

          NOI măcar  ÎNCĂ mai suntem CINEVA, acceptându-ne cu smerenie și stoicism sărăcia, ducându-ne cu zâmbetul pe buze destinul nemeritat, dar măcar dovedim că ÎNCĂ SUNTEM OAMENI tocmai prin sistemul de valori invariabil ce ne-a fost sădit, prin educație, în caractere.

          VOI n-ați dovedit decât că sunteți niște căcați cu ochi, cu perspectiva certă a parcursului „evolutiv” la standardul superior de „căcați înghețați cu moț de mărgăritar” până la atingerea la superlativul socio-profesional și moral al unor „pule cu mânuțe și crengi”.

          NOI ca voi AM FOST! Voi ca NOI n-o să reușiți să fiți ÎN VECI!

          Din această dilemă nu puteți ieși. AM ZIS!

---

^[1]  „analfabet funcțional” – persoană instruită școlar la nivel mediu înspre mediocru, care știe a scrie și a citi, dar care, nestăpânind proprietatea celor mai elementari termeni ai lexicului uzual, nu pot desluși semnificațiile banale ale unui text. Echivalentul instituțional al vițelușului din „Nedumerirea” celor de la „Pasărea Colibri” . „Așa e soarta boului / vițel adult, Să stea la Poarta Noului / nițel mai mult.”

[2]  apud Paul Ghițiu în „Evenimentul zilei” din data de 4 iunie 2014, articol „Loaze, multe și cu diplomă - Şi mult prea costisitoare!”

Link: http://www.evz.ro/loaze-multe-si-cu-diploma-si-mult-prea-costisitoare.html

Măsura unghiului dintre două trestii și beizadeaua sau principiul afirmării valorilor!

De la noi de pe Marte, s’tămâna trecută, un păcălici freelancer (purtător voluntar al lăncii donquișotești)  a orientat un telescop către planeta aia ciudată  și țara aia și mai ciudată a lui Papură Vodă. Cum jocul hazardului întotdeauna are, pe lângă inevitabila fatalitate  și o doză însemnată de umor, lentila cârcotașului s-a proptit taman în examenul de evaluare națională. De ce spun umor – fiindcă aiuritul de marțian credea, după titulatură, că se face un fel de benchmarking al întregii națiuni din românica. Așa că își freca mânuțele cele verzi de bucurie știind că pe scala galactică de la unu la zece (fără un punct din oficiu!) conplanetarienii săi se situau la impresionanta apreciere de 9,5. Nefiind pământean nu cunoștea defel „dictonul” lui Vodă-Dabija potrivit căreia „nu trebuie să te f**ă grija”, așa că cerceta stăruitor să vadă care este punctajul final al omuleților dintre trestii.

Când colo intervine fatalitatea și ce să vezi: sub lentila priveghetoare* se iți „spectacolul măreț” al examenelor de la română și matematică ale elevilor de clasa a VIII-a. Bun și așa, decât cine știe ce explozii de supernove! Haida să vedem ce s-a văzut și de pe Marte numai de la Inspectoratul școlar nu s-a văzut:

Niște copchii scremeau mințile cu niște subiecte al căror grad de dificultate i-ar fi produs o criză de râs unui absolvent de generală de acum 20 de ani. Acești copchii, în virtutea teoriei maselor și a compoziției heterogene a unei comunități, erau împărțiți cam așa ceva:

-          Niște copchii ceva mai străluciți la minte și care rezolvau de zor subiectele, cu încrâncenarea naivilor inadaptați social și care încă mai cred că proverbul „Ai carte – ai parte” nu se referă exclusiv la quinta royală;

-          Alți copchii care, din varii motive, nu prea știau ce trebuie să scrie dar, încă puri la suflet fiind, începuseră să plângă încetișor anticipându-și semieșecul școlar;

-          și în final încă o categorie de copchii, pe care intenționat i-am pus la urmă, și care stăteau și așteptau. Așteptau ce? Ei bine, așteptau să VINĂ BEIZADEAUA CU SUBIECTELE GATA REZOLVATE, SĂ I LE PUNĂ PE MASĂ ÎMPIELIȚATULUI DE COPCHIL IAR ACESTA SĂ LE COPIE cu cea mai sfruntată nerușinare.

Ar trebui să detaliem puțin totuși cine este beizadeaua: este un dom’ profesor, feciorașul lui tacsu vetrinarul din fruntea satului acela de gogomani. Fiind crescut la țâța și învățătura lu’ tac-su, normal că singurul meșteșug deprins este cel al fraudei și al accederii spre rezultatul scontat numai prin mijloace necinstite.

Acest profesoraș îi învață la rândul său pe copii SĂ FURE. Îi pregătește de la vârstă fragedă să devină „cetățeni de nădejde” ai țării lui Papură Vodă. Ce învățătură, ce stăruință, ce cunoștințe sau ce motivație să mai fie în capul copchiilor atâta timp cât le-a deslușit beizadeaua rosturile lumii în care vor trăi: nu are rost să vă bateți capul, cotizați și vine rezolvarea de la sine.

În loc de morală:

În sală cele trei categorii de elevi s-au transformat emoțional astfel:

-          elevii cei străluciți care rezolvau cu inocentă încrâncenare subiectele examenului și care înjurau printre dinți tupeul și nerușinarea beizadelei și a pătlăgelelor de elevi cotizanți. Scrâșneau din dinți jurându-și în tuleiele abia mijite ale bărbii ca atunci când vor fi terminat liceul să o taie din românica beizadelei și a puturoșilor cu triplul vitezei luminii și fără regrete;

-          elevii cei plângăcioși dar încă neviciați și care încercau să treacă peste implicațiile emoționale ale primului eșec din viața lor de viitori adulți. Acești copii, neavând un protector de talia beizadelei, încercau prin puteri proprii să smulgă mult dorita notă de trecere, conștienți fiind că ulterior n-o să le mai ceară nimeni descrierea a la Bogza a plantației de căpșuni. Și nici reciproca a doua a teoremei celor trei perpendiculare n-o să le-o ceară nimeni pe șantierele de construcții din străinătate!

-          și la urma urmelor – fi-v-ar urmele, numele și renumele ale naibii -  copchii protected de către beizadea. Tupeul și nesimțirea de viitori șmecherași cu diplomă deja li se ițea pe față sub forma unui rânjet parșiv adresat străluciților din prima categorie – „Na, și ce dacă ați învățat atâția ani, uite că noi obținem aceeași notă ca și voi, dacă nu cumva mai mare fără să ne batem capul cu prostii! Sâc, sâc, fraierilor!”

Această a treia categorie, dedulcită deja la fructul rezultatului obținut prin furtișag, va da viitorul țării lui papură vodă: politicieni, directori, funcționari, inspectori, etc. etc. Adică acei DERBEDEI care prin fraudă ocupă locurile menite celor merituoși, negând astfel însuși principiul demn al afirmării libere a valorilor și ale competențelor.

în final două precizări:

a)      nu s-au detaliat punctual denumiri de localități sau nume de persoane tocmai pentru a nu risca o reacție regresivă a macro și microderbedeilor : „ Ce ai cu noi, mă/Pentru ce să dăm cu var?”

b)      atributul *priveghetoare asociat lentilei telescopului poate căpăta multiple valențe semantice: poate fi interpretat ca o formă populară a termenului de privighetoare – adică acea pasăre care CÂNTĂ doar atunci când consideră ea de cuviință;

ar mai putea fi interpretat ca fiind o formă derivată a substantivului „priveghi” – vegherea unui mort înainte de înmormântare. Probabil mortul este sistemul de învățământ. Iar înmormântare este ceea ce faci tu beizadea nerușinată, nesimțită și neobrăzată (pleonasmul este intenționat căci doar așa te pot reliefa!).

Anul acesta treacă-meargă, însă dacă și la anul îndrăznești să faci așa ceva îți promit, ADI, că te iau în dinți și pe jos, pe traversele de la calea ferată te duc până la București la ministerul educației, la parchetul general, la dga sau unde mama dracului o fi nevoie ca să te înfund!

DIXI!

P.S. uitasem - CARCALETE DĂ-ȚI DEMISIA că nu ai nici un habar și nici o treabă cu învățământul.