Cum se face agheasma?

Am găsit io în niște tăblițe sumeriene cum se face agheasma!

Păi…

Se ia un recipient cât mai mare ca să ajungă câte un poloboc pentru fiecare oaie ortotalibană. De preferat ar fi ca sfințirea să se facă direct în bazinele autospecialelor de la ISU sau în tancurile dezafectate ale petrolierului Biruința scăpat de incendiul marsiliez.*

Se umple recipientul cu apă chioară de  fântână, de  ploaie, de la izvoare, din pâraie, de pe conducta ruginită Aqua Nova, de la canalizare sau de la stațiile de epurare. Nu contează câtuși de puțintel puritatea și starea organoleptică a fluidului vital întrucât este bineștiut că trebi dintr-astea de chemnestrie telurică și chtonică sunt doar niște things copilărești pe lângă căile tricotate ale Domnului Zeu. Siktir you, academicieni chimiști de renume mondial!

Apoi intervine trimesul Domnului Zeu în toloaca oilor conduse de berbeci și carele procedează cam așa ceva:

- Se îmbată popa bine-bine de tot cu ocazia unui guleaiu desfășurat taman în altarul besericii. Cercetarea dionisiacă a damigenelor și butelcilor cu vin de cuminecătură se va desfășura obligatoriu  în compania zugravului ce văruiește pereții bisericii și a maimuței furăcioase a cărei aport a permis intabularea în nume propriu a dreptului real de proprietate asupra casei parohiale.

- La un moment dat, când suma pocalelor trecute cu voie de la sinea pochii în burduful/ ciurul/ foiosul/ închegătorul levitului a depășit cei … 10 litri capacitivi ai burdihanul divin, vintrea pochii, confecționată din țărână după chipul și asemănarea monoteistă a zeului neînțeles, își va fi cerut drepturile strict biologice rezultate în urma creației. Ce mai la deal la vale, adică pe popă îl va tăia o chișare de o intensitate a stringenței egală cu cea a trăirii spirituale din timpul unei epifanii inopinate. Se rostogolește popa până în pronaos loc unde-și exersează deprinderile de trăgător cu jetul pișulețului prin crăpătura ușii depunând toată stăruința să nu provoace în Casa Domnului Zeu al treilea diluviu planetar.**

- Ei bine abia acum se produce momentul tainei divine fiindcă popa cel cherchelit evident că trebuie să-și spele cele trei degețele cu care a mânuit puța pe timpul micțiunii sfinte. Cum nu prea s-a mai văzut până acum bazilică care să aibă trasă apă curentă și canalizare prin program operațional sectorial, ce face netrebnicul de popă: strânge împreună policarul, indexul și mijlociul exact în forma aia trilobită ce o utilizează îndeobște la blagodarenie și BAGĂ NEISPRĂVITUL MÂNA ÎN POLOBOCUL cu apă sortită sfințeniei. Oricum nu-l vede nimeni ce face el acolo nu de alta dar enoriașii stau tupilați pe sub garduri îngroziți de volumul troparelor și icoaselor apocaliptice de tip minune / vijelie ce răzbat grosimii zidurilor bisericești. Dar ca să fie sigur pe sine că introbăgarea degețelelor spurcate în vidanja viitoarei ape sfinte nu va constitui prilej de oprobriu public, popică cel isteț bolborosește printre sughițuri bahice binecunoscuta formulă alchimică – „Seee sfințeeeește aceaaaastă apăăăă!” Amin!

Cât timp stă preoțelul în cumpănă echilibristă deasupra polobocului se împlinește prorocirea ca din barba lui cea nespălată să sară în apă vreo treizecișitrei de păduchi ultraortodocși deciși să-și împlinească prin anabaptism predestinarea destinului de martir.

Tot cu această ocazie se mai întâmplă și minunea ca patrafirul popii cel răpănos să se afunde ritualic în adâncurile nepătrunse ale tainei hidro-sfințeniei. Întrucât legea lui Arhimede constituie o teză inacceptabilă pentru mintea levitului hirotonit de petrea la apelul bocancilor, acesta constată cu uimire la ieșirea din imersiune a patrafirului că au dispărut ca prin minune toate petele de untură, muci, gălbenuș, ceară, cafea și vin de pe sfântul veșmânt. Odată încredințat asupra calității charice incontestabile a soluției hidrice obținute, poprostul râgâie cu dezgust un verset psalmic – „Fi-v-ar apa  a Draaqului că nu-i bună nici în ciubote” murmură înciudat în sinea sa clericală îndreptându-se ferm, cu călcătură de popă (beat) către tovărășia parangheliei intrabisericești întru sfințirea gâtlejului întinat de gândul hidrofob al apei chioare, cu PH neutru și grade alcoolice zero!

Cam aceasta este contribuția tainic-ritualică al mandatarului Domnului Zeu între semințiile behăițelor manageriate de șmecheria tupeistă a batalilor cu sutană, anteriu și oliță de noapte-n cap.

Însă scursura adunată în ciubărul ritualic nu își oprește aici sfânta transformare. Până la dimineață sau până când se încheie triumfal, în răcnete demonice, dezmățul bahic din altar, se mai petrec multele altele dar care sunt rămase cu autor necunoscut sau sunt puse în seama sfintei fantome (Holy Ghost) a Domnului Zeu. Printre altele pot fi enumerate:

-  nu se știe cine (ori zugravul iconar ori maimuța bugetară) a borât în interiorul polobocului. Sau poate că amândoi au făcut șotia altminteri n-ar pluti la suprafață  atâtea bucățele de agneț și cârnați afumați de pork îmbinate eucharistic cu redwine de-mpărtășanie.

Apoi nu se știe cine, probabil baba aia menopauzată de are în fișa postului manufacturarea prescurii, a spălat în sfântul știubei cârpa cea cu care se șterg după slujbă moaștele și icoanele. Această draconică și eficientă măsură sanitară face parte din Tradiția orală a bisericii și a fost impusă cu ocazia celui de-al doilea conciliu de la Niceea când, pe lângă dezbaterea teologică a consubstanțialității (homoousious) și afurisenia lui Arie, s-a mai stabelit ca ciolanele mitropoliților canonizați și imagistica iconografică ferecată în chintale de aur să fie șterse cu ștergare de bumbac la sfârșitul fiecărei ședințe practice de ronțăială a moaștelor între jinjiile știrbe ale moșnegilor terțiar-sifilitici, damblagiți de pelagră respectiv la finalizarea reprizelor fanatice de pupat și lins tablouri practicate de babele tuberculoase, astmatice și tifoide.

Ei bine tocmai aceste lavete se crede că au fost spălate în Apa purificatoare altfel nu s-ar explica de ce au fost descoperite de un minunat alb imaculat, puse la uscat deasupra tripticului altarului. Babă proastă ce să-i ceri! Bine că nu și-a spălat și chicioarele în butoi! (sau mai știi?).

 Apoi un alt eveniment regretabil ce s-a produs a fost înecul șobolanului cel mare cât o mâță de Angora care-și face veacul de câțiva ani pe sub podelele basilicii și pe care s-a chinuit clopotarul să-l dibuiască prin jdemii de capcane și lațuri dar fără izbândă. Acum justificarea religioasă a acestui episod a fost răstălmăcită de pochi sub forma unei pilde contemporane care dovedește că șobolanul, în toată grozăvia păgânătății lui, a fost atras de virtuțile magice ale apei sfințite pentru ca să aibă parte tot anul de sănătate și prin urmare să se mai fugărească ecumenic încă un an cu clopotarul prin catacombele bisericii.

Însă…

În dimineața celei de a doua zile, tot personalul cel mahmur îndătinat cu vânzarea apei chioare, a fumului și a vorbelor la preț de adamante a constatat că polobocul conține o soluție septică, murdară și urât mirositoare. Nemaifiind timp suficient la dispoziție pentru refacerea ritualică a făcăturii hidrofile, poprostu’ a centralizat cu japca de prin enorie tot bosiocul disponibil și pe care la aruncat în ciubăr. Ba mai mult de atât a pus pe baba prescuriană să îndese cu chicioarele bosiocul la fundul ciubărului și să-l mărunțească în fragmente de aceeași mărime cu decoctul vomitiv deja existent. (cum se făcu dar până la urmă își spălă baba chicioarele în sfânta apă ca să aibă parte de viață lungă și să n-o chinuie romantismul poliarticular!)

După tratamentul forțat bazat pe uleiurile eterice conținute-n bosioc,  soluția imundă se limpezi ca pe dată, se decantară fragmentele solid-vomitive și începu să miroasă ceva mai binișor. Un somelier ceva mai avizat ar fi sesizat amploarea  remanentă a buchetului original alcătuit din miasme de untură râncedă împreunate cu tente volatile de codița șobolanului, păduche strivit de picioarele babei, tuse de pupătoare icono-tuberculoasă, scuipat de moșneag paralitic și iz de brânză mucegăită de la degețelele putzei popii. Dar cum se știe că orice iz cu tentă neplăcută nasului poate fi oricând pusă în seama vecinului de strană venit la slujbă direct din grajdul vitelor și cotețul porcului, poprostul dete poruncă ca apa să fie urgent transvazată din poloboc în niște vase de argint că așa-i spuse lui la hirotonire petrea sidorovici să facă ca să se păstreze apa neîmpuțită și să nu facă flori de mucegai, mătasea broaștei sau alte bazaconii. Când poprostul ceru ca prostul nerușinat explicații despre această schemă cum că ar fi auzit el pe undeva de rostul antiseptic al unor ioni de argint, petrea îl repezi cu afurisenie: „Taci biserica mă-tii de gură-spartă că io-s petrea nu ion iar astea nu-s treburi de spus în gura târgului! Dacă mai spui vreodată asemenea prostie să știi că-ți iau patrafirul și satana și te las în kurul gol!”

Poprost a înghițit în sec, și-a ascuns mânia turbată a ochilor ca de bufniță surprinsă-n rut ziua-n amiaza mare și începu să behăie și să urle mai abitir ca trâmbițele serafimilor apocaliptici:

„Veeeniiiți de luaaați agheasmăăăăă!”

------------------------

* În lipsa unor asemenea capacități volumetrice pot fi utilizate și butoaiele din curtea popii în care se-nmoaie în lapte sau zer miliardele de colaci puși la uscat în podul casei (former parochial). Mai apoi, în deplină conformitate cu legile jertfei de mâncare, acest mixt gluco-lipido-proteic să fie răsturnat o jumătate în troaca porcilor (slugăriți în grajdul pochii de clopotar și gropar) iar cealaltă jumătate să fie dată câinilor din curtea pochii. Câni care, fiind mari cât niște dulapuri, au determinat apariția în folclorul local a unor cimilituri – oamenii mici preșcolari și școlari spun că aceia nu sunt câini ci de fapt sunt niște viței de un an și opt luni fiștecare iar oamenii mari și fără frică de mormăielile fățarnice spun că aceia sunt veritabili cerberi ce păzesc ca festinul porcilor să nu fie tulburat de copchii cei mici pofticioși și nemâncați  care stau pe la garduri și se uită printre ostrețe cu gurile salivânde.

** primul fiind cel al lui Ghilgameș - sumerianul cel zăbăuc încântat mai apoi în Babilonia care umbla ulițarnic să-l găsească pe Utnapiștim ca să-i deie înapoi paralele ce-i împrumutase cam prin mileniul III îCh., iar cel de-al doilea diluviu fiind cel calchiat de ebrei și pus în sama lui Noe.

 (Oops! Trouble!

Cine știe să spună curat și cu degetele încrucișate dacă, pe timpul potopurilor, Peștii mor și ei asemenea celorlalte dobitoace sau sunt niște făpturi mai șmecheruțe în felul lor care-și pot permite să-i doară în fund de urgiile divine iar pe cale de consecință să-i invite pe pochii dedulciți cu jertfe și libații la sărutarea evlavioasă a propriului koor?

Fac. 7.2.-7.3. și 7.21. )

Addenda

Au dreptate niște semianalfabeți, cu diplome frumos colorate, când spun că sunt naiv și n-am habar pe ce lume trăiesc!

Ei bine, se pare că utilizarea poloboacelor și a bazinelor autospecialelor pompierilor pentru sfeștanie e  o treabă desuetă. Mai nou văd la știri că nerușinarea satanelor nu mai are nici o limită a obrăzării.

Pe la Neamț, un isteț foc s-a trezit să sfințească … stația de epurare a orașului!!! Bun băiet! Ca să aibă mai apoi tot natul agheasmă direct la chiuvetă, ca să-și sfințească șprițul din pahar, oala wc-ului sau chiloții și ciorapii din washmachină.

Alt deștept de la Buzău a avut o poluție nocturnă și s-a trezit cu revelația inedită că tot ce este din Buzău este lovit de sfințenie absolută (inclusiv lady Woodrea, fi-i-ar țâțoaiele ei slăvite!). Așa că s-a opintit ritualic să sfințească … apa Buzăului.

Dar cel mai tare din parcare e poulică acela de Teodosie ex-snagoveanul actualmente toMITAnul. (despre care zice în gura târgului un „nebun” că i-ar fi cercetat erectil integritatea elementului anatomic final al tractului digestiv sau care a rămas în epistole ca jinduind la 5000 de sesterți pentru hirotonisirea la apelul bocancilor a unui neisprăvit mirean).

Ei bine DEȘTEPTUL acesta s-a chitit din străfundul creierașului lui cel luminat ca un furnal stins ca să sfințească nici mai mult nici mai puțin decât … apa Mării Negre! Asta o fi parte integrantă din strategia ministresei blonde de promovare a turismului. De acum turiștii nu vor mai spune că vor merge în concediu la mare ci vor utiliza sintagma „mergem să ne sfințim în agheasmă”. Iar frunza de brusture – ca brand de țară al Rromânicii va fi înlocuit cu imaginea unui pet de 2,5 litri la preț de 2 litri, conținând agheasmă de la Marea cea Neagră iar sigla campaniei de promovare va fi „Discover the Sacred Black Sea”.

Marfă țară! Cu așa apucături nici peste 2000 de ani nația asta nu va reuși să depășească standardul Angolei sau Somaliei iar treaba asta au deslușit-o cel mai bine membrii Asociației studenților români din străinătate.

Așteptăm cu nerăbdare reintroducerea tribunalelor inchizitoriale ca instanțe supreme și înscăunarea lui daniEL corogeanu în jilțul lui Torquemada!

(ca să fie „bine pentru toți” și să se îndeplinească cumulativ condițiile de formă și de fond pentru desfacerea peceților ’Pocaliptice.

Mr. Zeu, dă-o dreeqului de omenire, mai taie din ea! Începe cu Rromânica, și-așa e de toată powla și n-are nici un viitor.)