„Fiat Justitia et pereat mundus”

Sau pledoarie pentru blândețea pedepselor Legilor pomântene.


(acesta este comentariul original, din data de 24 oct. 2015, comentariul urmat de o presupusă amenințare utilizată de momâia sperioasă&Co. în vederea instrumentării unui dosar penal)

Prolog:
Dintru început țin să precizez că mă doare-n cot dacă supăr pe cineva sau dacă încânt pe cineva.
Nefiind la vreun concurs de patinaj artistic, la care să conteze impresia artistică, mă doare la 2 metri în fața poulii dacă irit vreun buhai taliban, prizonier al raționamentelor prejudecate, înfulecate nemasticate și pe stomacul gol.

Dară, neștiind amănunte suplimentare despre speța curentă, profit să mă lansez într-o diatribă ce demultișor îmi stătea sub buricele degetelor.
S-ar putea ca speța să fie iar o fuckătură a melițienilor care au pritocit din condeiul părtinitor probele (NE)REALE ale speței și astfel să întunericească ochii giuzilor chemați să împartă iustiția.
May be!
Sau s-ar putea să fie doar un nenorocit de eveniment nedorit, ale cărui consecințe să fie asumate conștient și regretabil de toate părțile implicate în eveniment.
O femeie în floarea vârstei rădicată la ceriuri înainte de vreme.
Trist!
Nespus de trist, mai ales când realizezi că au fost 2 suflete rădicate la ceriuri ’nainte de vreme!
Dară nu pentru ca să giudec m-am opintit în tastele știrbe ale keyboardului. Nu-i voie de la Domnul Zeu de Giudecat încă de amu câteva mii de ani.
Giudece pomântește M.U., despre care am numai referințe bune, știind-o fimeie cu capul pe umeri, cu toate doagele acasă și bine strânse în cercuri.
Giudece soțul defunctei care (atenție!) a renunțat la pretențiile materiale (partea civilă a procesului penal)
Nu știm niciunul dintre noi care-s amănuntele acestei întâmplări nefericite.
Căci, până la urma urmei, spețele cu accidente rutiere aproape că sunt cele mai tâmpite evenimente ce se pot produce.


O fracțiune de secundă de neatenție, un drum plin de mâzgă, un detaliu tehnic neprevăzut ȘI SE CURMĂ INSTANTANEU VIEȚI și SE RUINEAZĂ ALTE DESTINE.

Dar, atâta timp cât stupizenia acestor evenimente atinge paroxismul, chiar se impune aplicarea necondiționată a legii, chiar cu consecința previzibilă de a se nărui lumea?
Extrapolând un piculeț maxima latină referitoare la Temida cea legată la ochi c-un căluș croit din proprii-i bikini feciorelnici, dar atât de des sodomizată cu stâlpul de telegraf de către tot felul de bagabonți ai socialismului de caviar, se impune a fi enunțat retorismul: merită de înfăptuit Justiția chiar cu riscul pieirii lumii?
În Constituția franceză există o deviză
„Guvernare de la oameni, pentru oameni și prin oameni”

Oare nu cumva această deviză poate fi generalizată și sub aspect juridic?
Justiție de la oameni, prin oameni și pentru oameni?

Căci care este rolul celor aleși să analizeze faptele libertății noastre pământene ce, la un moment dat, aduc o oarecare atingere libertății megieșului nostru?
Care este scopul Justiției?
De a împle pușcăriile cu tot felul de fraieri care au stat sub semnul nenorocos al câtorva secunde fatidice?
Scopul justiției este să umple ocnele cu cetățeni de-altminteri onești și corecți, asupra cărora a planat funestul câtorva secunde de bad-luck?
Justiția trebuie să transforme în pârnăiași un cât mai mare procent din populație?
Justiția NU MAI ESTE A OAMENILOR?
Justiția este a unor semizei sadici, aidoma găbiței vicol, care calcă peste particularul circumstanțelor sorții nefavorabile a câte unui justițiabil și-l căpătuiește cu 15, 20, 30 de ani de galeră? 


Justiția a devenit atributul talibanilor remunerați c-un miliard de lei vechi anual și care dispun, în cel mai bun caz lapidarea în agora, în medie situație aruncarea citizenului (fără antecedente penale) de pe stânca tarpeiană sau în cel mai rău caz dispune beheadingul făptuitorului DIN CULPĂ, urmat de atârnarea căpățânii făptuitorului la avizierul instanței de pe Unirii 64?
A cui PÜLA mea e justiția asta?
Nu vine de la oameni?
Nu-i bazată pe regulile liber consimțite ale oamenilor?
Nu-i exercitată cu reprezentanți aleși, în anumite condiții de studii și experiență, tot dintre oameni?
Nu are ca subiecți Oamenii?

De ce să se facă justiție chiar cu riscul pieirii omenirii și omeniei?
De ce să faci din cetățeni normali veritabili infractori sau pârnăiași.
Știe cineva, în afară de cei pasionați fărădelegilor pe bandă rulantă, cât de umilitor și dezumanizant este episodul încarcerării?
Știe careva câte destine se frâng printr-o simplă condamnare, fie ea chiar și cu suspendare?
Știe careva cât de bine este să-ți fie mânjit cazierul să te duci să cauți un job iar angajatorii să se uite la tine ca la o râie? (deși fapta ta e neprevăzută, neconștientizată sau comisă prin inacțiune).
În concluzie:
A cui e justiția asta?
A oamenilor? Prin Oameni? Pentru Oameni?
Sau e a fiicelor și fiicelor Olimpului, veritabili demiurgi ce se hrănesc numai cu ambrozie și al căror scop punitiv este extincția umanității?
Care-i rolul educativ al pedepsei aplicate de justiția pomânteană?
Să corijeze derapajul de la normativ al citizenului sau să-l transforme în paria societății, veritabili proscriși ce, pe lângă pedeapsa legală, își poartă de cele mai multe ori și stigmatul ostracizării și alienării sociale?”