sursa text: „Adevărul” - 20 ian. 2022
„Ucraina, înconjurată. Rusia a trimis mai multe nave dinflota nordică în Marea Neagră”
Rusia face cerc în jurul Ucrainei. Mai exact, după ce şi-au mutat tehnica militară terestră (tancuri, lansatoare de rachete, camioane, ambulanţe şi sisteme balistice) la graniţa terestră cu Ucraina, responsabilii militari de la Moscova au trecut într-o altă fază, cea manevrelor maritime, care ar putea fi urmate de o debarcare pe teritoriul Ucrainei.
Potrivit unor surse militare citate de thedrive.com este vorba de şase nave de debarcare şi mai multe nave de luptă care ar fi plecat din zona nordică a Europei spre Marea Mediterană şi, posibil, mai apoi, spre Marea Neagră.
Concret, marţi 18 ianuarie, navele amfibii ale Flotei de Nord din clasă Ropucha Proiect 775 Olenegorskiy Gornyak şi Georgi Pobedonosets, precum şi nava de debarcare din clasă Ivan Gren Proiect 11711 Piotr Morgunov, au fost văzute navigând prin strâmtoarea care leagă Marea Baltică şi Marea Nordului.
Asta după ce cu doar o zi înainte o formaţie similară de vase de luptă din Flota rusă din Marea Baltică a ieşit în Atlantic având cap-compas Marea Mediterană şi ulterior Marea Neagră. Este vorba de navele clasa Ropucha Proiect 775, Korolev, Minsk şi Kaliningrad, arată thedrive.com care mai precizează că responsabilii militari suedezi au comunicat că nu au mai văzut mişcări navale ruseşti de o asemenea amploare de multă vreme. În acelaşi timp, un detaşament de nave de luptă al Flotei de Nord a plecat deja într-un marş către Marea Mediterană sau chiar Marea Neagră. Din acesta fac parte crucişătorul Mareşal Ustinov, distrugătorul Viceamiral Kulakov, fregata Amiral Kasatonov şi petrolierul Vyazma.
Ce nave etalează ruşii
Navele clasa Ropucha Proiect 775 sunt relativ vechi fiind construite în anii '70. Au fost lansate la apă 28 de astfel de nave, dar 13 dintre ele au fost retrase, deja, din serviciul de luptă. Cu un echipaj de aproximativ 90 de oameni, aceste nave pot transporta cu o viteză de 33 de kilometri pe oră, 10 tancuri şi 340 de militari sau 12 TAB-uri şi 340 de militari. Ca armament, aceste nave sunt echipate cu două tunuri AK-257, un tun AK-176 şi lansatoare de rachete A-215 Grad-M şi Strela 2(SA-N-5).
Crucişătorul Mareşal Ustinov este o navă lansată la apă în 1982 care, conform datelor oficiale, este dotată cu sisteme modeste de război electronic, dar se bucură de puterea de foc a mai multor sisteme de
rachete şi tunuri. În plus, nava dispune de sisteme antisubmarin şi de 10 tuburi de lansare a torpilelor.
Distrugătorul Viceamiral Kulakov a fost lansat în serviciu în 1977, dar a fost modernizat în perioada 1991-2010, iar în prezent dispune de mai multe sisteme de armament. Singura navă de concepţie modernă din această grupare este fregata Amiral Kasatonov care a intrat în serviciu în anul 2020. Este echipată cu mai multe sisteme de război electronic şi dispune, între altele, de sisteme de rachete Kalibr, Oniks şi Zircon.”
Deci ce avem subliniat ca indiciu?
Nave de debarcare / nave amfibii.
3 din Flota de Nord și 3 din Flota baltică.
Se confirmă astfel scenariul unei ofensive terestre, susținută aero-naval, inițiată ca o amplă debarcare litorală, având ca obiectiv tăierea accesului Ucrainei la Marea Neagră.
După ce intră aceste nave în Mediterana și apoi în Marea Neagră, alăturându-se forțelor din Crimeea (Sevastopol) ... va începe bubuiala.
Deci, de pe apă și din aer, cu desant terestru, o operațiune terestră de toată frumusețea tactică!
(nimeni încă nu ia în considerare Bugeacul, ceea ce va constitui o mare surpriză)
predicție anterioară, aici:
https://floareadoamnei.blogspot.com/2021/12/care-i-pohta-czarului-putin-i-cel.html
clasa Ropucha Proiect 775
Citeste mai mult: adev.ro/r5zomz
Citeste mai mult: adev.ro/r5zomz
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu