Congresul PDL – Verboten oder Gleichwertigkeit

Tips:

„Nu atingeți! Marfă de Catalania!”

„Alo, alo, tovarăși! Așezați-vă liniștiți la locurili voastri...!”

Explicațiile pot fi multiple și depind de sistemul de referință al convingerilor fiecăruia.

O ipoteză posibilă ar fi și următoarea:

Ca tot westlingul intestin-pedelist să nu fie altceva decât eterna dramă a alegerii răului cel mai mic.

În sensul în care candidatura Cucoanei Woodrea să fie doar o interfață menită să țină cald jilțul de președinte al pedele.

Înainte de a răspunde la întebarea asociată „Qui prodest” trebuie de precizat faptul că Madam Woodrea ar trebui să-și schimbe numele, prin hotărâre judecătorească în Elena Gabriela Medvedeva.

Apoi o altă precizare offtopic se impune pentru panaghia aceea ofticoasă de la capătul mausului cenzurator: am spus că madam Woodrea să țină jilțul cald și nicidecum patul. Această mențiune se constituie de asemenea ca probă a verității că nu am rostit măscării la adresa Domnului Dumnezeului serviciilor secrete, ca p-ormă să se rețină ca cine știe ce blestemăție de ofensă adusă autorității Călăfătuitorului Galactic, ca pe urmă să mă trezesc la giudeț că vrea Matrozul Planetar să-i plătesc 50 de bani daune morale. De unde PLM 50 de bani, că traiul în Tazmania e aspru iar paralele se țin în dolari australieni și nu în jigărita aia de monedă rumânească!

Bun! Deci cel mai probabil că Woodrea-Medvedeva ține jilțul cald pentru Barbarossa în 2014.

Acesta ar fi răul cel mai mare.

Acum răul cel mai mic este că soluția întru evitarea blatului de inspirație rusască poartă numele eternului loser Blaga. A cărui realegere la al XX-lea congres al FDSN ar constitui ilustrarea genială a celebrului pasaj caragialesc:

„ - Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele... esenţiale... Din această dilemă nu puteţi ieşi... AM ZIS!”

În ultimul rând (așa cum se cuvine dealtfel) cred că nu există nici un pâcălici pe fața pământului să creadă cumva în șansele de reușită ale terțului procuror stahanovist. Canidatura ei este un fel de cadidatură-iepure, raționând prin prisma termenilor specifici atletismului.

Candidatura prosecutoarei bolșevice este doar așa de conjunctură, de fațadă, să dea o spoială de democrație competiției măsluite și să netezească calea favoritei marinărești prin impunerea ritmului de desfășurare a competiției simulate.

În atare condiții, deși mă intersează subiecul de la foarte puțin înspre deloc, dau un pronostic:

Câștigătorul, la puncte, al turneului de wrestling piedielist esteeeeeee……

( răpăit de drums și sunet de bagpipes)

ELENA GABRIELA WOODREA MEDVEDEVA.

Din această dilemă etern postdecembristă - a răului cel mai mic - nu puteți ieși.

AM ZIS!

----------

Gleichwertigkeit…

Congresul PDL ≡ Congresul PNL ≡ Congresul PSD ≡ Congresul XV PCR ≡ Congresul XX PCUS ≡ Congresul XVIII al PC Chinez ≡ Primul Congres al PC din Cuba sub Raul Castro ≡ Congresul XIX a PC din Venezuela ≡ Alegerea conducătorului Kim Jong Un ≡ ACEEAȘI MIZERIE BOLȘEVICĂ

Vocile dreptei II

„Doctrine şi doctrinari pentru şmecheri şi proşti” - autor Daniel Vighi

Nu ar trebui să vorbim la acest ceas al istoriei politice autohtone de vocile dreptei şi (sau) ale stângii pentru bunul motiv că nu avem aşa ceva. Am putea cel mult vorbi despre aparenţe, amăgiri, fantome, arătări, spectre, iluzii, prostii grave şi minciuni iscusite amestecate cu pioşenii, naivităţi ale unora dublate de calcule pragmatice şi cât se poate de personale care folosesc doctrina ca paravan şi alibi.

Este greu la ora actuală să crezi că dreapta europeană ar fi obligatoriu împotriva protecţiei sociale iar stânga definitiv şi fără milă împotriva societăţii competiţionale, în favoare filantropiei care moleşeşte şi stinge economia. Nu este greu în occident să aperi secularismul şi să te pretinzi de dreapta, nimeni nu te obligă, de stânga fiind, să crezi în binefacerile caviarului, după cum dreapta poate fi atee. Nu sunt aşadar praporii de-o parte şi secera şi ciocanul de cealaltă atât de vădit. Relativizarea doctrinară postmodernă ( ironică în felul lui Rorty şi tolerant-amuzată ca aceea a lui Vattimo) este urmarea unei înţelepciuni dobândite în urma exhibărilor propagandistice şi ideologice care au devastat secolul din urmă şi l-a umplut de crime, de informatori, anchete şi cenzuri în numele Domnului, a rasei, a clasei.

Îmi pare că în ultimele decenii se impune ideea, rezonabilă până la urmă, a decenţei doctrinare. De altfel, dacă răsfoim istoria, vedem că, mai ales, legionarii şi comuniştii au strigat tare în piaţă în numele credinţelor doctrinare. Astăzi, dacă crezi în ceva, te priveşte, convinge cu vorba şi cu fapta, nu cu biciul, cu interogatoriul, cu lagărul şi reeducarea.

Pe de altă parte, nu e mai puţin adevărat că, la noi,mulţi dintre cei care populează clasa politică sunt şmecheri, impostori, hoţi, demagogi şi guralivi; dumnealor se declară orice ca să iasă un ban şi să ajungă la ieslea publică. Între timp, în lumea largă, dreapta şi stânga sunt tot mai aiuritor amestecate. Industria şi bancherii sunt natural de dreapta, cultura pare mai degrabă de stânga. Sexul şi libertăţile lui aparţin tot stângii, iar pioşenia matrimonială, dreptei. Stânga mai ieri, alaltăieri, era gălăgios cosmopolită, astăzi este antiglobalizare, în vreme ce inşii de dreapta trăiesc oriunde iese profit, sunt cetăţeni ai lumii de voie, de nevoie.

Putem merge mai departe cu împărţirile astea: cravata este de dreapta, blugii de stânga. Muzica populară, dar şi Handel, sunt de dreapta, rockerii şi hip-hoperii de stânga. Istoria religiilor, teologia, antropologia sunt de dreapta, creaţia de orice fel este insurecţională, obraznică, creşte din underground şi din periferic şi e de stânga. Pentru cei de stânga, Domnul este o halucinaţie iluzorie iar bisericile, un loc al amăgirii. În schimb, tot pentru ei, statul este adevărata biserică, altarul este protecţia socială, sacerdoţii sunt funcţionarii, îngerul păzitor – salariul la buget iar ministerul muncii şi protecţiei sociale – o încăpătoare cutie a milelelor. Aşadar şi stânga are propriile biserici. Dreapta munceşte la patron, stânga, crede că munca l-a creat pe om şi preferă pauzele de masă şi cafeluţele instituţiilor bugetare.

Ce este aşadar, astăzi, dreapta şi stânga? Mofturi, exerciţii de plasament social-politic. În România a fi de stânga sau de dreapta este la fel de pilduitor ca ăştia care se declară orbi în acte şi merg cu maşina. Politicienii ştiu cel mai puţin ce ar fi să fie stânga şi dreapta: uitaţi-vă la cei cu stânga ce cruci pravoslavnice îşi la fac moaştele Sfintei Paracheva, doar, doar iese de un vot şi veţi vedea ce viziuni doctrinare îi bântuie.”