Astfel în locul partiturilor anatemizate au fost propuse, aprobate și canonizate următoarele lieduri:
1. PRIMĂVARA– va fi simbolizată de Euphoria solistei suedeze Loreen. Fundamentul motivațional al acestei asocieri este potențat de cantitatea impresionantă de hormoni ce iau startul în cursa de 110 metri paturi, odată cu echinoxul de primăvară, hipersecția estrogenică fiind în deplin acord cu prestația artistică a maimuței berbero-marocano-suedeze.
De asemenea, această alegere, subliniată de întâietatea exclusivă a cifrei asociate,** constituie materializarea faptică a îndemnului pacificator – „Give piss a chance!” cu aplicabilitate imediată la taberele combatante de pe pagina Eurovision Romania și se referă cu precădere la starea de stringență fiziologică de după consumarea primelor 7 beri pacificatoare.
Mai mult decât atât, în declarația comună de presă de la sfârșitul summitului s-a convenit ca de acum înainte să se renunțe la apelativul peiorativ – „maimuță berberă în călduri” și să se adopte formula pacifistă –Freya- zeița fertilității cea frumoasă cu spume; ***
2. VARA – nu poate fi decât ZALEILAH a lui Lenuța, powered by Mandinga. Ce altă melodie putea fi asociată adolescenței anotimpului estival decât încântătoarea Elena, în rochița ei vaporoasă,cu tenul măsliniu - bronzat de admirația nedisimulată a lui Sol Invictus, înălțând pe ritmuri tropicale o odă tinereții și bucuriei de a trăi.
Ca paralelă mitologică, Lenuța nu aparține culturii romane sau eleniste ci își are corespondentul pe tărâmurile ancestrale ale bunicului Zalmoxis. Nenominalizarea zeității adiacente se datorează tocmai vălului uitării cernut peste conștiința colectivă a nativilor carpatici.
3. TOAMNA – este simbolizată de Nina Zilli, frumoasa romancă, cu chip sculptural și voce aristocratică. Însă este bineștiut că toamna este anotimpul surprizelor întrucât se numără boboceii , fie ei „studenți la litere” în clasa I, fie bobocei de fată îmbujorați de ineditul deranjant al etalării publice a castității; ei bine și de această dată surpriza bilanțului se produce de la sine. Întrucât Latinii în general trebuie să-și confirme statutul de neinspirați alegători, de această dată asocierea auditivă a fost opera a însuși papei Benedict H-Jugend care, prin bulă papală, a corijat nefericita eroare a responsabililor din fostul imperiu milenar . Prin urmare imaginea oficială a colecției Prêt-à-porter de toamnă alcătuită din frunze și fructe în tonuri maronii, ruginii sau arămii, este melodia originală ”Per Sempre”. Cealaltă melodie, neinspirat aleasă pentru a reprezenta nivelul artistic al cetățenilor urbei colinare - „L’Amore e femmina” a fost de asemenea caterisită și pusă la dispoziția exclusivă a suveranului pontif ca să aibă și preacurvioșenia sa ce trece în profilul său Facebook la rubrica status matrimonial, iar în restul timpului, în momentele de plictis intelectual, constituind subiect de meditație filosofică, teologică și teozofică asupra genezei lumii.
Revenind la persoana artistei, ar fi o dovadă de impolitețe și crasă atrofiere a sensibilității artistice dacă nu am menționa impulsul sinergic ce ne macină conștiința avidă de sacralitate și care îndrăznește să privească empatic și nedumerit către frumoasa Nina neștiind dacă este fie reîncarnarea unei vestale, fie epifania zeiței Venus.
4.IARNA - În finalul ordinii cronologice dar nu în ultimul rând – „Crno i Belo”performed by Caliopi. De asemenea, motivația alegerii este plurivalentă, începând de la tonurile bicromatice corespunzătoare anotimpului plumburiu, trecând prin emoția înfiorătoare a lirismului intrinsec biciuind sensibilitatea pur-umană aidoma rafalelor de crivăț de dincolo de Buceac ce-ncearcă hoțește să ne spolieze cenușa vetrei ocrotitoare și terminând apoteotic cu victoria sentimentului nemărginirii nemuritoare, sugerată printr-un extaz existențial cu finalitate cognoscibilă. Finalmente, la rândul ei și așa cum se impune, Caliopi își idealizează transcendent condiția de simplă muritoare, devenind în ochii noștri, ai muritorilor profani dar emotivi, întruchiparea înțelepciunii desăvârșite atât de rareori accesibilă chiar și inițiaților.
Epistemiologie telurică (era să scap un porumbel adjectival cu valoare htonică):
Primăvara când o ia razna tiroida ne tratăm (cu) Euphoria. Sau mai degrabă cu aportul voluntar al exemplarelor de sex opus ce, cu imprudență ludică, dau curs chemării subliminal-euforice.
Vara când e teșchereaua plină, concediul abia la început, nisipul fierbinte, valurile răcoritoare iar colega din rubricile certificatului de căsătorie zâmbitoare ca un soare la zenitul solstițiului – consumăm minimum 2 litri/zi de Zaleilah.
Toamna când suntem cocoșați de treburi și griji - țâncii fac mofturi și trebuie duși cu arcanul la școală, gogoșarii și castraveții se vând la prețuri de parcă ar fi adamante iar aceeași colegă din livretul de familie amenință cu un boicot inopinat cu finalizare judecătorească, inspirăm puternic aer în piept și ascultăm „Per Sempre” cu volumul tunat la maximum. Ca să ne reamintim că am jurat, cu degetele încrucișate și pe cuvânt de cercetaș „Quod ergo Deus coniunxit homo non separet”
Apoi când iarna existenței pogoară asupră-ne nesfârșite deșerturi albe, ne regăsim contemplativi , îmbătrâniți și singuri în fața unei căni de vin fiert din ale cărui rotocoale se înalță trecutele noastre vise și crezuri în fuioare de abur împleticite, din ce în ce mai străvezii, din ce în ce mai anemice, înălțându-se spre neantul absolut ce-și așteaptă, implacabil, toți copiii sub mantia-i ocrotitoare…
----------
P.s. Aș fi trecut în catastihul anotimpurilor și melodia sârbească dar m-au reținut două impedimente:
- primul ar fi că n-a văzut nici naiba, de la sumerieni încoace, ca anul să aibă cinci anotimpuri;
- al doilea ar fi că sârbul este mult prea chipeș ca să-și câștige locul într-o cugetare a băieților mari care știu temeinic să facă pipi cu p*ța, din picioare. Nevoind să fiu bănuit de tendințe pidosnice, las sârbul la dispoziția fetilor ca să-și alcătuiască și ele tetralogia anotimpurilor existențialiste.
Cele de sus sunt preferatele mele. Only for men.
Cine spune că a scăzut calitatea artistică a Eurovizionului? Mincinosul! Să se facă mic, cocoșat și cu nasul mare!
DIXI!
--------
* Vivaldy o fi fost ungur sau italian? [ :) ]
** cifrele le-au adus arabii, nu? Atunci hai să dovedim respect față de originile sale și să-i oferim cu mărinimie simbolul numeric primordial.
***cam toate frumusețile mitologice au ca punct de zămislire spuma mării, așa că mai mult decât probabil că Freya a rămas cu ceva alge și precipitate marine pe trupșoru-i mignon, de unde sintagma „frumoasă cu spume” se dovedește rațional întemeiată;
[n.a.] Puțică, așa e bine? N-am mai aruncat cu noroi. (sau, în fine…)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu