Titlu local: o șoferiță a boțit o mașină, și-a lăsat autoturismul la fața locului și s-a dus să se culce.
Ciuperci necântărite marca scorMonitorul…
trimis de RAGNAROK
(cu informații „de pe sursa” Inspectoratul Județean de Meliție)
Uăi pungașilor, nu mai voroviți scorneli neobrăzate, că nu așa o fost ’tâmplarea!
Fata șeia – Adeline – Adelinaaa, la vârsta iia are oarece standarde comportamentale.
Adică pe lângă faptul că-i
jună – bunăciune *,
dișteaptă ca nepoțâca** lui Zweiștein (IQ cel puțin 135), se mai poate
lăuda cu notorietatea cumințeniei și a prezenței devreme acasă.
Așa
că ce o scornit melițienii aiștea pofticioși de-o șpagă neimpozabilă îi
doar abureală ieftină, numai bună de împlut paginile unor fițuici
nenorocite pe care, de greață, nu le mai citește nici mamuța draaqului.
Fata
o fost ieri prin giudeț la un șpațirănfahren, ocazie cu care o fost la
șoping, la spa, și la coafor. Acum cu ce-i divină, saraca jună, că
derbedeul ceala de hairstylist i-o pulverizat cu fixativ peste cosițe,
peste ochi, în ochi, peste hanțe, în gură și în nări.
Amu fata n-o
avut mensura timpului cel ticăit cum se scurge, nu de alta dar ornicul
iia biologic o fost un pic zăpăcit „datorită” trecerii la ora de iarnă,
așa că n-o fost cu băgare de seamă când s-o-nnoptat.
Atunci,
panicată peste măsură despre ce papară o să-și ieie de la tac-su, care
i-o dat belet de voie semnat până la oarele 22.00 HEO, s-o suit la
volanul mășânii și o dat bice la powerhorses către casă, ca să n-o apuce
pe coclauri Big-Bangul Craiului nou zămislit de ornicul din turnul
Palatului Dormitorului Bucowinean.
Acum din iuțală de mână și necălcare de frână, o pățât fata șotia ca să se proptească cu caleașca peste o troacă ruginită de
Fiat 500 care stăte de-amproasta pe marginea drumului, uitată încă de acum 23 de ani.
Cum ie
n-o pățât nica traume fiziologice ci numai emoționale, s-o îmbărbătat
c-o mostră de coniac de 25 de ml. uitată în portieră de fostul ei
liubovnic din college.
Apoi s-o liniștit că n-o produs nica ucideri
sau vătămări corporale din culpă, ș-o luat poșeta, mobilu, ruju și
plăsuțele cu marafeturi shopuite, s-o desculțat de conduri ș-o rupt-o la
goană înspre casă, nu de alta dar țaicurile ornicelor arătau 21.55 ***
Când
o apăsat pe clanță și tac-su o dau drumu la purcoiul de sudalme, tocmai
începeau să bată cele cinci semnale sonore ce marchează, în Suceava,
ora egzactă și furnizarea apei calde****. Când s-o isprăvit toate
tărășeniile astea, hanțele de pe ea s-o transformat în zdrențe, iea s-o
metamorfozat într-o patetică Cinderellă, tac-su o iertat-o s-o mai
chelfănească cu cureaua de la brăcinari, dar ce-i mai important, că la
locul coliziunii dintre otovehicule, mășâna iia s-o transformat la loc
într-un
bostan cioplit de vreun copchil, cu ochi, nas, gură cu dantură știrbită
și lomânare asociată. (păi ce mama naibii, că doar era în ajunul
sărbătorii creștine de Halloween și se impunea celebrată acătării.)
----
Bun!
Fata o agiuns cu bine acasă, tac-su ș-o ogoit mânia, morți, răniți și
dispăruți – ioc, așa că tătă lumea erea mulțamită de happy-end.
Mai puțîn
melițienii ceia cu cașcheta pusă intelijent p-o parte, ca să aibă loc
să se scarchine deasupra neuronului cu deștu mic de la chiciorul stâng,
în momentul în care o descoperit bostanul lu adelina priponit în
ruginitura de Fiat.
S-o învârtit iei ca nebunii vro
doo ceasuri primprejurul bostanului nedătător de șpagă , fapt ce le-o
intrigat peste măsură simțul onoarei profesionale (materializat
printr-un făcăleț intelectual, înfipt în dosul obez la ceremonia de
absolvire a fabricii de agenți de miliție.)
Apoi
s-o zvonit***** unii pe alții prin motorole și s-o întrunit într-un
conciliu pluridisciplinar la care, prin mijloace specifice ******, să
stabelească identitatea Cinderellei fugare și s-o roage să le cânte o
strofă din „Pleacă” a lui Vunk feat Antonia, interpretat la alcooltest
cu muștiuc.
O găsât melițienii condurii ce i-o abandonat Adelinaaa la „locul crimei”, s-o-mpărțit în doo
echipe operative, care să-nceapă să cerce, pe o rază de 5 km, toate babornițele, casnicele, adolescentele și elevele. *******
În
fine, vorba lungă-i sărăcia omului și belșugul pochilor, așa că după
vreun ceas ce s-o scurs pe lângă cele două ce le-o irosit holbându-se la
bostanul auto, o găsit-o pe Cinderellă în persoana lui Adeline –
Adelinaaa, pe care-o trezit-o din somnicul de fumușățe ca s-o puie să
sufle în beșâca ceia cu care se preumblau iei.
Acum n-ar mai fi de
precizat decât că măsurătoarea melițienilor este fundamental ERONATĂ,
fiindcă, odată cu aerul expirat de pleura Adelinei, o intrat pe muștiuc
și vapori de alcool de la fixativul cu care nebunul ceala de
hair-stylist o flituit-o la greu pe Adelina.
Așa că la așa banalitate de eveniment iepocal, nici măcar nu merită să mai tragi vro concluzie.
Ce să mai bați gura de pomană pentr-un știft de întâmplare?
Poate
doar o mirare voalată față de implicarea lu’ Herr Hauptman Iepureanu
care, înainte de snoava asta, avea faima de om matur și serios, cu
barbă, mustăți și responsabilități.
Acum esplicația poate fi bivalentă:
1. Ori s-o prostit și iel la cap, molipsindu-se de la apucăturile deșucheate ale colegilor recrutați din sursă externă,
2.
ori s-o săturat de călcat sângur chimeșe și cravăți ministeriale, o
văzut ce bunăciune de partidă-i Adelinaaa, așa că ș-o zâs, șugubățul
craidon, că-i vremea să se bage și iel în samă o țâră, să iasă la
înaintare din gloata melițienimii căci n-ai văzut ca happy-endul să fie
altul decât cel scornit de scorMonitori?
Adicătelea să se veselească
toți curtenii și toți sătenii (Sucevei) 7 zile și 7 nopți, să aibă parte
de casă de piatră și copchii de văiugă, iar lipeala să țână până la
adânci senectuți sclerozate, cu mulți netoți și strănetoți?
-----
* „Am doar 22 de ani,
Sunt nebună, iubesc și nu am bani!
Nimeni nu-mi stă în drum,
Am șoseaua mea doar cu-n singur sens mă va duce undeva?”
** O fost șăfă de promoție la USV ș-acum îi masterandă la Colegiul Național de Apărare.
***
adicătelea acul mic în dreptul lui 9 și acul mare în dreptul lui 11 –
precizare expresă pentru colhoznici, milițieni și Licențiați de Ziua a
Șaptea la Sfredelu Haret.
**** „Pic! Pic! Pic! Pic! Pic!
A fost apă caldă.
Buletin de știri.”
*****
Ofcourse că i-o chemat de acasă pe tăți melițienii de proximitate din
zona evenimentului, care să-și împingă cu părerea despre stranietatea
cazului, respectiv identitatea Joannei Doe ce-o beneficiat de
capacitățile mistice ale bostanului.
****** „Mări, se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Dup-apus de soare
Ca să mi-o măsoare
Pe cea mioriță,
Coafată plăviță,
Cât și ce-o băut
Ș-unde-o dispărut?”
******* Alfa Team aveau condurul drept și căutau babornițe la care să li
se potrivească pe piciorul stâng, iar Beta team aveau papucul stang pe
care cercau să-l încalțe pe dreptul cotoroanțelor și vrăjitoarelor,
moliilor și funiilor.
La sediul IJ Meliție erea organizată o moleculă
de criză, la care se prezentau toate persoanele de parte mulierească,
purtătoare de proteze ortopedice. Celula de criză era alcătuită din
Inspectorul Șef al IJM Sv, adjunctul acestuia, precum și un înalt
responsabil (ca bradu) ministerial, surghiunit degrabă de la Bucale la
Suceava, cu atribuțiuni ferme pe linia combaterii faptelor antisociale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu