„În numele sfântului Taci, s-auzi cum latră Cățelul pământului Sub crucea de piatră.”
Moto: "În numele sfântului / Taci, s-auzi cum latră / Căţelul pământului / Sub crucea de piatră."
„Nimeni nu poate spune altui om ce este adevărat. Adevăr e tot ceea ce există în jurul nostru. Dar fiecare trebuie să-l descopere în felul său propriu.”
(Maximus - personaj din romanul „Iulian” de Gore Vidal)
Disclaimer
Dragii mei "prieteni" fanatici, psihopaţi şi intoleranţi, sclavi ai prejudecăţilor, beneficiari ai impresionantului IQ egal cu numărul de aur, Proprietari în drept ai Pietrei Filosofale, Ctitori ai Pietrei Unghiulare, Păstrătorii Tainei Cuvântului Incipient şi Deţinători ai Adevărului Absolut, pentru preacu(r)vioşeniile voastre, această admirabilă echipă de la Google, buni cunoscători ai structurii psihopatologice a unei comunităţi, cu anticipaţie au prevăzut în bara de unelte butonul "URMĂTORUL BLOG".
Vă rog să nu vă sfiiţi în a-l utiliza!
Pagini
luni, 30 septembrie 2013
Limba noastră-i o comoară ...
Titlu: „Inspector școlar de limba română acuzată de nuș ce... bla, bla, bla!”
Adică dă-le jos din jâlțuri, mama lor de bagaboante pedeliste, iar în loc să-și aburce nurii niște cuconeturi piesiediste, nu-i așa? Alex, dacă te-ar auzi Haret și Asachi, cred că ți-a rupe o mână din cot și te-ar bate cu ea peste cur! CE PANA MEA AU ÎN COMUN LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ și politichia de mărgăritar dâmbovițeană? (în afara faptului că analfabeții funcțional din Dormitorul Parlamentului își închipuie că limba croită din lemnul cozii de la topor e taman limba rumânească a cărturarilor și grămăticilor?)
-----
Pe AXN Action Deutschland deteră amu' câteva zile o producție celebră: „Planet der Affen”.
Da', a naibii iuțală de mânuță și neintrobăgare de samă, nu m-am pritocit că-i vorba despre producția cinematografică din 2011.
Io* am crezut prejudecat că mi s-o strâcat satelitu' și iar mă boldesc la vreun robinet cu lături din ȚARA MAIMUȚELOR bolșevice, licențiate de Ziua a Șaptea la Spiru, care, în inconștiența lor idiosincrazică față de CULTURĂ și EDUCAȚIE, își etalează înfumurarea omniscienței absolute, începând de la meșteșugul mânuirii mitralierei de vreo baborniță fălticeneană și până la teoria și filosofia platoniciană a Ideilor.
M-am ’nervat ș-am comutat canalul pe Arte (tot Deutshland), da’ ș-acolo am nimerit-o anapoda că dădeu un reloaded manufackturat la Kiseleff Pictures, după „geniala” producție teatrală „Schlageter” a lui Hanns Johst.
Bucuros ca un prâsnel că am scăpat de lăturile pseudo-intelectualiste din Absurdistanul Neo-colhoznic, m-am pus pe boldeală. Până la un moment dat în care, apare un buhai național- democrat- socialist, cu masterul obținut în pauza unei reprize de shopping milanez a lu’ DaciaNa Toanta și cu doftoratul susținut la academia Stefan Burghiu, cu tema „Principii fundamentale de economisire a timpului prin utilizarea eficientă a combinațiilor de taste CTRL+C, CTRL+A și CTRL+V”
Ei bine, apare maimuțoiul ista, se răscracănă c-un chicior în recuzită ș-altu în strapontine și declamă cu nedisimulată mânie proletară:
„Wenn ich Kultur höre … entsichere ich meinen Browning!”
Șî nu s-o oprit din infierare, c-o mai parafrazat de la el:
„Wenn ich Bildung höre … entsichere ich meinen Kalaschnikow!”
Iacătă așa ajunsei de-am fărâmițat cu ciocanul (lui Thor – evident) și telecomanda, și plasma, da’ și părăbolica. Ducă-se pe pustii de părăbolică maimuțărească fiindcă s-o zărghit și ea la minte la câte maimuțăreli rumânești îi nevoită să proceseze.
Amu’-i plictisu’ mare și stau pe scorMonitorul* din Suceava să cetesc cum dezbinarea stăpânirii imperatorilor de mucava s-a infiltrat atât de tare în substanța nației, încât încep să se ieie la harțag și cei din ultimul bastion al normalității – dascălii graiului neaoș – ultimii gardieni înaintea valurilor invadatoare ale maimuțelor sfertodocte, ce se scoboară amenințătoare către paginile cronicarilor, agitând în mâini carnete de partid de-un roșu aprins, aidoma culorii pielii netăbăcite a noadei ce jinduiește o nerușinată sinecură.
-----
* Woody Allen a spus: „Nu aruncați GUNOAIELE; din ele se fac emisiuni Tv!”
scorMonitorul de Suceava a reevaluat plenar deviza, extrapolând-o către articole de presă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu