... gâcitori, eresuri ...

Ereau odată ca niciodată, într-un tren de iepocă * doi clerici: unul katholic ș-altul de la muslimi – imam sau cum i-o fi zicând.
Cum călătoreau ei de ceva vreme, la papistaș i se face fomiță. Scoate din gentuță o buca’ de ziar **, o ceapă, o azimă ș-o tablă de slănină***. Taie bucatele acătării, le sfințăște și, ca să nu pară chitros, îl invită și pe muslim să deguste.
„ – Mulțumesc mult părinte, dar noi nu avem voie de pork” declină imamul invitația.
„ – Păcat că n-aveți voie, că-i tare bună!” – răspunde papistașul.

Peste o vreme, plictisiți de deșertul*** ce li se defila prin fața fenestrelor, se pun ei pe conversație.
Imamul turuia întruna despre cele 4 soții legale ale lui, cât sunt de nurlii și cât de fericit este el.
La un moment dat îl întreabă pe papistaș câte soții are acesta. La care încappucciatul răspunde cu nedisimulată iritare:
„ Vai nu, noi preoții catolici nu avem voie să cunoaștem trupește femeia!”
La care răspunsul imamului pică sec, concluzional:
„ – Păcat, … că-i tare bună!”
---------- 
Note
* Nu erea iepoca del oro, ci mai degrabă era în vremea de dinaintea WW I, trenul se numea Orient Expres, iar în compartimentul alăturat eclesiei itinerante, un becher spilcuit pe numele lui din bolintin Sherlock Holm Yes! se râdea pe el ascultând la ce-i cetea dintr-o carte o bunăciune christiană de-o chema Agatha.
 
** Evident că și ziarul era „L'Osservatore Romano” și nicidecum vreo porcărie de tabloid apocrif.
 
*** pare surprinzătoare austeritatea dejunului, dar am menționat distinct confesiunea aparținătoare: vreun iezuit dintr-ăla de ține la legământul de sărăcie ca la ocii din cap.
Dac-ar fi fost în loc un preot de mir pravoslavnic, atunci cred că n-ajungeau băncile compartimentului pentru etalarea porcilor, vițeilor, colacilor și damigenelor alcătuind fruștucul preasfintei burți călătoare.
Și n-are cum ca popa să fi fost de rit bizantin, c-aiștea se știe că nu se călătoresc cu țugul, ci-și teleportează sfânta osânză numai în Hummer.
 
**** deșertul ce li se defila privirii era „grație, datorită și mulțumită” faptului că trenul ajunsese prin Valahia. Alea de semănau cu dunele de la El Alamein erau pârloagele subvenționate ale volohilor.