TITLU: „Un miel şi un copac i-au salvat viaţa copilului de 6 ani care a supravieţuit o noapte în pădure”
Ba nu-i așa știrea!
trimis de RAGNAROK
... fiindcă „ochi aveți
și nu vedeți, urechi aveți
și nu auziți...”
și nu vedeți, urechi aveți și nu auziți...”
Comentariu
trimis de GRATIELA
Da cum ?
RE: Comentariu
trimis de RAGNAROK
Nu-i voi di povistit aicea!
(mărgăritare, puceluși, etcaetera!)
Uită-te la privirea cuprinzătoare a copchilului și la zâmbetul său atotștiutor și o să înțelegi ... ce nu-i voi di povistit.
Comentariu trimis de GRATIELA
RAGNAROOOOK !!!!!!!!!!!!! dezmeticeste.........MA .punct.ca nu pricep...o fi varsta mea de vina?
Nu de alta , dar dis de dimineata ma trezesc doar ptr a fi dumirita de altii...pleonasme ceva?
Acus e miez de noapte si nu mai vad nici bine...tot de la varsta mi se trage..
RE: Comentariu
trimis de RAGNAROK
Signora Graziella, nu și obraznică! amu pricep Io* că viața omului se
asamănă la fix cu graficul clopotului lui Gauss, astfel încât la ceia
mai bătrâni le plac basnele la fel de mult ca celora cu țâtza-n guriță.Da', vezi matali, că-ntră noi sunt vreo aht țaicuri diferență pe ornicuri, ș-atuncea când matali ai parte de insomnii soteriologice, io trag la piuliță ca Bowul.
Ca după șăibăreala lucrativă (profitabilă adicătelea!) să fiu nevoit să compun basne, cimilituri, povești, doine, gâcitori, eresuri.
Stai în taci ca să scriu!
Graziellă,
Hai sâț zâc cum o fo, da așa mai pe sărite ca să se-nerveze și catholicii și othodocșii, și protestanții și neo-protestanții și ateii, și gnosticii și agnosticii.
Asta-i abureală cu copchilu care-o stat în pădure. Doar o simplă percepție senzorială a unui eveniment excepțional, venit din partea unor minți slabe. Întrucât particularizarea și exemplificarea prin modelare constituie atributul corpurilor iar sinteza, extrapolarea și generalizarea – apanajul spiritelor erudite – povestea de mai sus tratează doar o singură fațetă a evenimentului – aspectul cronologico-spațial al unei întâmplări ciudate.
Acum dacă tot mă ischitii să-ț zic unde-i adevărul, apăi află că Adevărul e acolo unde-o stat dintotdeauna : LA MIJLOC. (sau pe Calea din Mijloc!)
Cică niște cronicari – sau așa se voiesc iei să fie, în fapt fiind doar niște jalnici scârța-scârța pe hârtie, o alăturat niște kuvinte fără noimă, cimentuite între ele cu conjuncții și preapoziții, carele vor să spună că kopchilu O FOST în pădure (1), apoi că s-o-nsoțit c-o meluță (sau un meluț, că n-o stat nimeni să studieze androginismul entităților spirituale(2!) și că s-o aburcat într-un COPAC (3) ca să vază mai bine când o să vie tiptil Craiul de ziuă.
Mai trebuiau să fabuleze că s-o organizat la guvern o moleculă de criză, alcătuită din înalți ca gardul responsabili guvernamentali, care o trimes un avion C-130 Hercules ca să caute intrarea în labirintul umbros și să-l aducă la lumină pe mititelul Mowgli.
Mititel care până la urmă se pare că nu a fost salvat de nașu-su (! Părinte spiritual!) ci în fapt o fost salvat de ….
… sunet de trâmbițe …. răpăit de bakulele africane … țiuit de bagpipes celtice ….
Hai sâț zâc cum o fo, da așa mai pe sărite ca să se-nerveze și catholicii și othodocșii, și protestanții și neo-protestanții și ateii, și gnosticii și agnosticii.
Asta-i abureală cu copchilu care-o stat în pădure. Doar o simplă percepție senzorială a unui eveniment excepțional, venit din partea unor minți slabe. Întrucât particularizarea și exemplificarea prin modelare constituie atributul corpurilor iar sinteza, extrapolarea și generalizarea – apanajul spiritelor erudite – povestea de mai sus tratează doar o singură fațetă a evenimentului – aspectul cronologico-spațial al unei întâmplări ciudate.
Acum dacă tot mă ischitii să-ț zic unde-i adevărul, apăi află că Adevărul e acolo unde-o stat dintotdeauna : LA MIJLOC. (sau pe Calea din Mijloc!)
Cică niște cronicari – sau așa se voiesc iei să fie, în fapt fiind doar niște jalnici scârța-scârța pe hârtie, o alăturat niște kuvinte fără noimă, cimentuite între ele cu conjuncții și preapoziții, carele vor să spună că kopchilu O FOST în pădure (1), apoi că s-o-nsoțit c-o meluță (sau un meluț, că n-o stat nimeni să studieze androginismul entităților spirituale(2!) și că s-o aburcat într-un COPAC (3) ca să vază mai bine când o să vie tiptil Craiul de ziuă.
Mai trebuiau să fabuleze că s-o organizat la guvern o moleculă de criză, alcătuită din înalți ca gardul responsabili guvernamentali, care o trimes un avion C-130 Hercules ca să caute intrarea în labirintul umbros și să-l aducă la lumină pe mititelul Mowgli.
Mititel care până la urmă se pare că nu a fost salvat de nașu-su (! Părinte spiritual!) ci în fapt o fost salvat de ….
… sunet de trâmbițe …. răpăit de bakulele africane … țiuit de bagpipes celtice ….
Da, Toamnelor și Tomnilor, mâțâțălul Mowgli a fost salvat deeeeeee….
ȘTEFAN ALEXANDRU BĂIȘANU!
(urale, aplauze și ovații prelungite din partea întregului regn animal. Copitate mici, medii și mari, deopotrivă bubaline, ovine și suine)
„La al țî-șpelea Congres/
Băișanu Reales!”
URAAA! HURAAAA! HULAAAA! HUIDEOOOO!
Bun!
În fapt asta de-i scrisă mai sus fără să fie descrisă, îi doar una din fațetele subiective ale unui eveniment. Specific unui corp minuscul în spiritualitate, cu suflet dar fără simțire, și care crede numai în ceea „ce vede cu ochii lui și aude cu urechile lui” (batâr de-ar fi urechi dintr-alea mai alungite ca ale măgarului lui Balaam, dară chiar și la capitolul ăsta, cronicarul dezamăgește profund!)
În fapt uite cum o fost treaba:
Asta ce-o zâs la prostalăii de cronicari c-o stat într-un copac șî s-o giucat cu meluța îi așa doar o basnă aruncată de-a-mproasta și cu șugubeață intenție, ca să nu-l mai sâcâie la cap să spună ce nu poate fi spus și explicat.
Copchilu n-o fost nici la naiba în pădure și nici n-o stat un număr de nuș câte ore în ploaie sau frig. Iel, când s-o rătăcit în pădure, o fost atras de pitici, spiriduși, gnomi și elfi pe o potecuță care să-l scoată din calea sălbătăciunilor celor spurcate ale pământului și subpământului și să-l ducă în luminișul unde sălășluiește Mama atemporală a Naturii, zeița cea Eternă ce îi are pe toți în grijă însă față de care noi am abjurat și sperjurat, nescăpând nici un prilej de a o necăji.
Acolo într-adevăr era un copac mare și falnic, da nu era vr'un gimnosperm sau angiosperm panicat de perspectiva sosirii austriecilor sau a mitropoliților drujbiști, ci era de fapt Copacul Lumii – Axis Mundi – pe coroana căruia se sprijineau Toate Cerurile iar rădăcinile sale pătrundeau până-n afundul Pământului, ținându-l astfel să nu se prăvălească în afundul Chaosului. Aista copac șoptea, sub unduirile fremătânde ale vântului, ca o repetitivă dar uitată lecție, toate acele Adevăruri Ancestrale ce le-am cunoscut cândva și noi – Oamenii Mari – cu bărbi, mustăți și responsabilități – adevăruri care mai sunt astăzi receptate doar de copii – acele suflete pure încă și neviciate de mercantilismul deșucheat al destinului pământesc.
Aceala copac era acolo de la Începutul Timpurilor și tot acolo o să se afle când o să răzvrătească timpul încontra menirii sale.
Pe lângă el erau o sumedenie de alte plante, mai mici sau mai mari, cu toate însuflețite și care vorbeau pe limba bebelușilor cu sumedenie de animale ciudate, ca decupate din cărțile de povești: haite de Lupchi Albi care se gudurau pe lângă picioarele copchilului, inorogi fabuloși, zâne bune minuscule zburătăcindu-se din aripi frumos colorate ca de libelule, ce mai tura-vura – copchilu pătrunsese într-o lume ideatică asemănătoare cu o gravură celtică ce vorbește despre vremuri apuse, uitate dar rememorate subconștient.
ȘTEFAN ALEXANDRU BĂIȘANU!
(urale, aplauze și ovații prelungite din partea întregului regn animal. Copitate mici, medii și mari, deopotrivă bubaline, ovine și suine)
„La al țî-șpelea Congres/
Băișanu Reales!”
URAAA! HURAAAA! HULAAAA! HUIDEOOOO!
Bun!
În fapt asta de-i scrisă mai sus fără să fie descrisă, îi doar una din fațetele subiective ale unui eveniment. Specific unui corp minuscul în spiritualitate, cu suflet dar fără simțire, și care crede numai în ceea „ce vede cu ochii lui și aude cu urechile lui” (batâr de-ar fi urechi dintr-alea mai alungite ca ale măgarului lui Balaam, dară chiar și la capitolul ăsta, cronicarul dezamăgește profund!)
În fapt uite cum o fost treaba:
Asta ce-o zâs la prostalăii de cronicari c-o stat într-un copac șî s-o giucat cu meluța îi așa doar o basnă aruncată de-a-mproasta și cu șugubeață intenție, ca să nu-l mai sâcâie la cap să spună ce nu poate fi spus și explicat.
Copchilu n-o fost nici la naiba în pădure și nici n-o stat un număr de nuș câte ore în ploaie sau frig. Iel, când s-o rătăcit în pădure, o fost atras de pitici, spiriduși, gnomi și elfi pe o potecuță care să-l scoată din calea sălbătăciunilor celor spurcate ale pământului și subpământului și să-l ducă în luminișul unde sălășluiește Mama atemporală a Naturii, zeița cea Eternă ce îi are pe toți în grijă însă față de care noi am abjurat și sperjurat, nescăpând nici un prilej de a o necăji.
Acolo într-adevăr era un copac mare și falnic, da nu era vr'un gimnosperm sau angiosperm panicat de perspectiva sosirii austriecilor sau a mitropoliților drujbiști, ci era de fapt Copacul Lumii – Axis Mundi – pe coroana căruia se sprijineau Toate Cerurile iar rădăcinile sale pătrundeau până-n afundul Pământului, ținându-l astfel să nu se prăvălească în afundul Chaosului. Aista copac șoptea, sub unduirile fremătânde ale vântului, ca o repetitivă dar uitată lecție, toate acele Adevăruri Ancestrale ce le-am cunoscut cândva și noi – Oamenii Mari – cu bărbi, mustăți și responsabilități – adevăruri care mai sunt astăzi receptate doar de copii – acele suflete pure încă și neviciate de mercantilismul deșucheat al destinului pământesc.
Aceala copac era acolo de la Începutul Timpurilor și tot acolo o să se afle când o să răzvrătească timpul încontra menirii sale.
Pe lângă el erau o sumedenie de alte plante, mai mici sau mai mari, cu toate însuflețite și care vorbeau pe limba bebelușilor cu sumedenie de animale ciudate, ca decupate din cărțile de povești: haite de Lupchi Albi care se gudurau pe lângă picioarele copchilului, inorogi fabuloși, zâne bune minuscule zburătăcindu-se din aripi frumos colorate ca de libelule, ce mai tura-vura – copchilu pătrunsese într-o lume ideatică asemănătoare cu o gravură celtică ce vorbește despre vremuri apuse, uitate dar rememorate subconștient.
Iar meluțul ceala (despre care se face atâta vorbire pe seama
identității omonimice cu Melul cel din tetraevanghelier, care-o fost atât
de nesăbuit ca să se lase pedepsit între doi tâlhari astfel încât peste
secoli și milenii să se generalizeze într-o zicală comportamentul și
atitudinea leviților și a prozeliților: „Spune-mi cu cine te însoțești
ca să-ți spun cine ești!”), n-o fost câtuși de puțin un meluț în carne și
oase, numai bun de îngrășat până la Rammadan, ca mai apoi să fie
exportat pe euroi frumușăi într-o Jamahirie Muslimă, să-i belească gâtul
un fundamentalist pâgân și să-l hăpăie, iel cu întregul lui harem, după
ce mai înainte l-au pregătit jumătate sângerete în propria-i jertfă iar
jumătate fiertură în laptele mumă-sii.
NU!
Acela era doar un ambalaj conceptual ce materializa CĂLĂUZA și PĂZITORUL.
Acum cine-o fi fost Veghetorul și cine l-o fi trimis, mai las la libera interpretare a talibanilor ortodocși, baptiști, anabaptiști, de ziua a șaptea, de 30 februarie, de calendele grecești sau ce naiba or mai fi scornit mințile lor fumegând a extremism religios intolerant.
Io* zic că melu ceala nu era nici Angel, nici Aralim, nici Hasmalim,nici Seraphim, nici Ophanim, nici Cherubim, nici Bene Elohim ( Fiu al Domnului Zeu la care tare muuult i-o plăcut fetili oaminilor!). Nu erea nicunul din aceștia, c-atuncă când o sunat aclo (!?!) trâmbița de alarmă cu privire la situația de pericol în care se afla copchilu, s-or pus cu toții, cât ereau ei de sfinți, să se certe pe marginea fișei postului și a atribuțiunilor de serviciu și în funcție de care să determine cu exactitate care este corul care trebuie să privegheze destinul copchilului.
NU!
Acela era doar un ambalaj conceptual ce materializa CĂLĂUZA și PĂZITORUL.
Acum cine-o fi fost Veghetorul și cine l-o fi trimis, mai las la libera interpretare a talibanilor ortodocși, baptiști, anabaptiști, de ziua a șaptea, de 30 februarie, de calendele grecești sau ce naiba or mai fi scornit mințile lor fumegând a extremism religios intolerant.
Io* zic că melu ceala nu era nici Angel, nici Aralim, nici Hasmalim,nici Seraphim, nici Ophanim, nici Cherubim, nici Bene Elohim ( Fiu al Domnului Zeu la care tare muuult i-o plăcut fetili oaminilor!). Nu erea nicunul din aceștia, c-atuncă când o sunat aclo (!?!) trâmbița de alarmă cu privire la situația de pericol în care se afla copchilu, s-or pus cu toții, cât ereau ei de sfinți, să se certe pe marginea fișei postului și a atribuțiunilor de serviciu și în funcție de care să determine cu exactitate care este corul care trebuie să privegheze destinul copchilului.
Cum toți se certau acolo ca la ușa … raiului, s-o-nervat atunci bunicu*
lu Domnu Zeu ș-o chemat un SUFLET PUR ȘI GENEROS, pe care l-o-ntrupat în
mel și l-o trimes să-l privegheze și păstorească pe copchil către
tărâmul Mamei Natură.
Cam aiasta-i povestea REALĂ **și nu abureli aiuritoare ca celea de le scornesc întotdeauna scârțangii cei cu inima împetrită de la enervatorul de Suceava.
(ai priceput ceva? NU?
Apăi află că nici Io* n-am priceput nica!)
-----
* Păi dacă Domnul Zeu l-o trimes pe ficior-su ca să parcurgă cu poporul ales-cules cursurile DPPD, atunci însamnă că ș-aclo sus egzistă o filiație extranaturală.
Atunci dacă Fiul avea ș-un Tată, însamnă că trebuie să fie ș-un Bunic.
Iar dacă luăm în considerare starea definitorie de eternă nemurire a acestor entități divine, este foarte probabil ca atât Tata cât și Bunicul Domnului Zeu să fie vii. Așa că cel mai probabil meluțul ceala o fost trimis de bunicul lui Domnul Zeu (adicătelea străbunicul lui Fiul lui Domnul-Zeu), ș-asta numai din motiv că Tata lui Domnul-Zeu se uita la meciul Stelei și-l înjura pe Jiji de toți Dumnezeii, iar Domnul Zeu era implicat emoțional și afectiv în disputa teologică dintre ierarhicii divini pe marginea competenței de soluționare a speței pomântene.
** Oare cine poate să garanteze, pe cuvânt de pionier, despre ce-i REAL și ce-i ÎNCHIPUIRE
Comentariu trimis de GRATIELA
si cand te gandesti ca am pus doar o intrebare...nici o insomnie soterio...( cum ...? )
nu terminasem tocanita...nu intelegeam de unde aparuse mielul cu pricina...
dar ....
Acu am priceput..de la mantuire ni se trage...
Ragnarok...de obicei...imbli dezlegat pe drum?
Cam aiasta-i povestea REALĂ **și nu abureli aiuritoare ca celea de le scornesc întotdeauna scârțangii cei cu inima împetrită de la enervatorul de Suceava.
(ai priceput ceva? NU?
Apăi află că nici Io* n-am priceput nica!)
-----
* Păi dacă Domnul Zeu l-o trimes pe ficior-su ca să parcurgă cu poporul ales-cules cursurile DPPD, atunci însamnă că ș-aclo sus egzistă o filiație extranaturală.
Atunci dacă Fiul avea ș-un Tată, însamnă că trebuie să fie ș-un Bunic.
Iar dacă luăm în considerare starea definitorie de eternă nemurire a acestor entități divine, este foarte probabil ca atât Tata cât și Bunicul Domnului Zeu să fie vii. Așa că cel mai probabil meluțul ceala o fost trimis de bunicul lui Domnul Zeu (adicătelea străbunicul lui Fiul lui Domnul-Zeu), ș-asta numai din motiv că Tata lui Domnul-Zeu se uita la meciul Stelei și-l înjura pe Jiji de toți Dumnezeii, iar Domnul Zeu era implicat emoțional și afectiv în disputa teologică dintre ierarhicii divini pe marginea competenței de soluționare a speței pomântene.
** Oare cine poate să garanteze, pe cuvânt de pionier, despre ce-i REAL și ce-i ÎNCHIPUIRE
Comentariu trimis de GRATIELA
si cand te gandesti ca am pus doar o intrebare...nici o insomnie soterio...( cum ...? )
nu terminasem tocanita...nu intelegeam de unde aparuse mielul cu pricina...
dar ....
Acu am priceput..de la mantuire ni se trage...
Ragnarok...de obicei...imbli dezlegat pe drum?
RE: Comentariu
trimis de RAGNAROK
Wrong!
Nu îmblu pe drumuri telurice din doo motive:
Prima la mânuță că tălpile mi-s desculțe și nu prea suport asperitățile ... bolohanilor adeseori situați pe ulițele Earth-ului;
a doua la mânuță că nu-mi prea convine să-mi murdăresc tălpile în ceea ce, de obicei, lasă în urmă oamenii prindărătul bolohanilor.
Așa că am ales o soluție acceptabilă: BÂNTUI !
( Bu-hu-hu! Baba Graziella, dă
șî la Ghost-ă niște zacuscă, altminteri toate dihăniile din bestiarii o să-ți tulbure neodihna! Davai, davai, bâstro!)
Wrong!
Nu îmblu pe drumuri telurice din doo motive:
Prima la mânuță că tălpile mi-s desculțe și nu prea suport asperitățile ... bolohanilor adeseori situați pe ulițele Earth-ului;
a doua la mânuță că nu-mi prea convine să-mi murdăresc tălpile în ceea ce, de obicei, lasă în urmă oamenii prindărătul bolohanilor.
Așa că am ales o soluție acceptabilă: BÂNTUI !
( Bu-hu-hu! Baba Graziella, dă
șî la Ghost-ă niște zacuscă, altminteri toate dihăniile din bestiarii o să-ți tulbure neodihna! Davai, davai, bâstro!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu