Îmbogățirea vocabularului prin schimbarea valorii morfologice.
Notă: orice asemănare paronimică dintre subiectul disertației și personaje sau evenimente reale este pur întâmplătoare sau este rodul imaginației psihotico-paranoide a unei minți brusturărești ferm convinsă asupra faptului că jucătorii dintr-un meci de rugby s-au adunat în grămadă ca să-l bârfească pe un singur spectator.
Cuvântul zilei – DONȚ
donț – substantiv masculin, înseamnă PROST, accepțiunea imediată a cuvântului extinzându-se în mod exhaustiv și asupra înțelesurilor de tâmpit, idiot, dobitoc, cretin, imbecil, prostan, prostănac, etc. Departe de a fi substantiv epicen, acesta cuprinde forme flexionare corespunzătoare genurilor masculin și feminin, precum și ale numărului plural: donț, donță, donți, donțe.
Fiind la origine substantiv, i se aplică regulile de scriere ortografică specifice numelor comune, la care se instituie o regulă excepțională: întotdeauna se scrie cu minusculă, chiar și în situația în care se află la început de propoziție/frază și chiar dacă denumește o unitate de măsură fundamentală. Această cerință excepțională este impusă de caracterul peiorativ al cuvântului, semnificând nimicnicia în valoare absolută a unui superlativ tâmpelnic. Ce este mărunt, mizerabil, grobian și grotesc se scrie ÎNTOTDEAUNA CU LITERĂ MICĂ. *
Etimologia termenului este necunoscută, nefiind nici de origine latină, nici neogreacă, slavonă veche sau franceză, engleză, germană. Cuvântul în sine pare a fi unul din puținele rămase în graiul autohton provenind din timpul migrației goților, mai precis ramura estică a acestora – ostrogoții, care au fondat în sec IV un centru de putere în nordul Mării Negre, în Ucraina și în zona actualei Moldove.
Dacă la început termenul „donț” era folosit de populația arhaică autohtonă pentru a semnala invaziile migratorilor – „Fugiți – vin donții!”, termenul a intrat în vocabularul local pe baza împrumutului pe filiera slavonă, în special din ucraineană. Asemenea lui, pentru analiză putem utiliza ca patent etimologic și flexionar termenul de „Pahonț” cu semnificația de
1. Soldat cărăuș din armata rusă și
2. Epitet depreciativ pentru o persoană grosolană, necioplită sau murdară.
Relativa asemănare a celor două substantive, apartenența lor la aceeași clasă a substantivelor terminate în consoană tare și semantica oarecum înrudită ne îndreptățesc să stabilim etimologia ipotetică a termenului de „donț” în slavona veche, aparținătoare triburilor slavone ce au început să pătrundă, începând cu sec. VI în nordul actual al Moldovei.
Pahonț a fost adoptat pentru a sublinia trăsăturile fizice grotești ale alogenilor neamului iar donț are o semantică înrudită, cu trimitere la trăsăturile non-caracteriologice ale acelorași venetici bizantini, vânturați în briza Orientului și adunați din spuma mizerabilă a Prutului și Siretului.
De-a lungul timpului termenul „donț” a evoluat semnificativ, în principal prin metoda de îmbogățire a lexicului cunoscută sub numele de schimbarea categoriei gramaticale.
Astfel substantivul, având aceleași desinențe substantivale, a căpătat valori adjectivale, semnificând aceleași însușiri tâmpelnice și idiotarde aplicate determinant unui substantiv din clasa brusturărească, atât de întâlnit în ținutul mirobolant al Brusturelui Răsare.
Sunt atât de elocvente exemplele arhicunoscute: „alegător donț”, primar
donț, parlamentar donț, baborniță donță din Bogata, puț de apă donț,
consilieri donți, animale donțe asistate social, „beat donț”, etc,
frecvent întâlnite în zona kănănarilor diareici.**
O a doua direcție semnificativă de schimbare a clasei gramaticale s-a manifestat prin adoptarea valorii adverbiale a cuvântului „donț”. Astfel termenul a căpătat valențe adverbiale dintre cele mai diferite și mai inedite:
- începând de la „absurd”
(ex. „Ce părere aveți de caracterul unor parlamentari suceveni? Răspuns „- E donț”
sau în terminologia matematică – „demonstrație prin reducere la donț”
- și terminând cu întreaga clasă a adverbelor și locuțiunilor cu încărcătură negativă: rău, încet, aiurea, anapoda, etc.
Chiar și în vorbirea populară termenul a căpătat conotații excepționale, fiind deosebit de încântătoare auzului unele expresii exotice împământenite în Bukowina de Gios – Ținutul Muntenilor.
Ex:
„ Du-te donțului de-aici!” , „Vorbești donții!”, „Lua-te-ar donțul!” sau expresii dintre cele mai pitorești și nevinovate cu care părinții își ceartă sau sperie copiii: „Nu fi donț, copile!”, „Dacă nu papi tot din falfulie îl chem pe donțu (te dau lui donțu) !”
Se impune de precizat un detaliu lingvistic referitor la desinențele și declinările substantivale, adjectivale și adverbiale ale termenului generic „donț”. Pentru modelare utilizăm patentul anterior menționat – „pahonț” care, fiind terminat în consoană dură, formează forma articulată hotărâtă împreună cu alternanța vocalică „u”. Astfel „pahonț” devine articulat „pahonțul” iar „donț” devine „donțul”.
Forma eliptică de tipul „pahonțu” respectiv „donțu” reprezintă forma populară a substantivului articulat și este specifică numai vorbirii orale, în scris fiind obligatorie existența articolului hotărât „-l” . Deci scrierea corectă fiind „pahonțul”, respectiv „donțul”, formele eliptice sus-menționate fiind valabile doar exprimarea orală a unei cotoroanțe din Bogata/Baia, lubrefiată orgasmic de extazul inaugurării unui puț donț și care își pocnea cu entuziasm cretin potcovițele membrelor anterioare declamând cu o ilogică inconștiență celebra diatribă „Să trăiască usielieu șî sî iasî usielieu cî tari ghini o să mai șii!”.
De asemenea, precizările de mai sus sunt deosebit de utile paranoicilor gogoșari murați care, nedeschizând în viața lor un cod de legi sau un cod procedural, nu au habar asupra faptului că neasemănarea formei ortografice a unui substantiv propriu constituie motiv de nulitate și atrage după sine invalidarea oricărui act sau procedură efectuată în baza unei nominalizări defectuoase.
Nu în ultimul rând trebuie de subliniat similitudinea alternanței vocalice întru construcția formei substantivale corespunzătoare cazului vocativ:
Ex: „Ptiu, ptiu, donțule! Piei donțule!” - expresia asociată stuchitului băbesc în sân, asociat cu trei cruci mari, de la păr la păr, construcție verbală cu valoare de talisman antideochi și antiispită în care „donțule” este forma de vocativ a substantivului „donț” având semnificația de împielițat, încornorat, șeitan, leviatan.
Revenind la subiectul prezentei analize, mai trebuie de precizat faptul că la origine, substantivul avea mai mult un caracter impersonal, fiind utilizat în construcții sintactice generaliste.
O a doua direcție semnificativă de schimbare a clasei gramaticale s-a manifestat prin adoptarea valorii adverbiale a cuvântului „donț”. Astfel termenul a căpătat valențe adverbiale dintre cele mai diferite și mai inedite:
- începând de la „absurd”
(ex. „Ce părere aveți de caracterul unor parlamentari suceveni? Răspuns „- E donț”
sau în terminologia matematică – „demonstrație prin reducere la donț”
- și terminând cu întreaga clasă a adverbelor și locuțiunilor cu încărcătură negativă: rău, încet, aiurea, anapoda, etc.
Chiar și în vorbirea populară termenul a căpătat conotații excepționale, fiind deosebit de încântătoare auzului unele expresii exotice împământenite în Bukowina de Gios – Ținutul Muntenilor.
Ex:
„ Du-te donțului de-aici!” , „Vorbești donții!”, „Lua-te-ar donțul!” sau expresii dintre cele mai pitorești și nevinovate cu care părinții își ceartă sau sperie copiii: „Nu fi donț, copile!”, „Dacă nu papi tot din falfulie îl chem pe donțu (te dau lui donțu) !”
Se impune de precizat un detaliu lingvistic referitor la desinențele și declinările substantivale, adjectivale și adverbiale ale termenului generic „donț”. Pentru modelare utilizăm patentul anterior menționat – „pahonț” care, fiind terminat în consoană dură, formează forma articulată hotărâtă împreună cu alternanța vocalică „u”. Astfel „pahonț” devine articulat „pahonțul” iar „donț” devine „donțul”.
Forma eliptică de tipul „pahonțu” respectiv „donțu” reprezintă forma populară a substantivului articulat și este specifică numai vorbirii orale, în scris fiind obligatorie existența articolului hotărât „-l” . Deci scrierea corectă fiind „pahonțul”, respectiv „donțul”, formele eliptice sus-menționate fiind valabile doar exprimarea orală a unei cotoroanțe din Bogata/Baia, lubrefiată orgasmic de extazul inaugurării unui puț donț și care își pocnea cu entuziasm cretin potcovițele membrelor anterioare declamând cu o ilogică inconștiență celebra diatribă „Să trăiască usielieu șî sî iasî usielieu cî tari ghini o să mai șii!”.
De asemenea, precizările de mai sus sunt deosebit de utile paranoicilor gogoșari murați care, nedeschizând în viața lor un cod de legi sau un cod procedural, nu au habar asupra faptului că neasemănarea formei ortografice a unui substantiv propriu constituie motiv de nulitate și atrage după sine invalidarea oricărui act sau procedură efectuată în baza unei nominalizări defectuoase.
Nu în ultimul rând trebuie de subliniat similitudinea alternanței vocalice întru construcția formei substantivale corespunzătoare cazului vocativ:
Ex: „Ptiu, ptiu, donțule! Piei donțule!” - expresia asociată stuchitului băbesc în sân, asociat cu trei cruci mari, de la păr la păr, construcție verbală cu valoare de talisman antideochi și antiispită în care „donțule” este forma de vocativ a substantivului „donț” având semnificația de împielițat, încornorat, șeitan, leviatan.
Revenind la subiectul prezentei analize, mai trebuie de precizat faptul că la origine, substantivul avea mai mult un caracter impersonal, fiind utilizat în construcții sintactice generaliste.
Însă, de-a lungul timpului, metodologia onomasticii populare a permis
faptul ca plecându-se de la un substantiv comun să se realizeze
veritabile antroponime locale, cu maximă specificitate în arealul
merelor putrede, a ionatanilor uscați și a viermilor piesiediști.
De exemplu pahonț a generat antroponimul Pahonțu iar donț nu-mi mai aduc aminte ce anume a generat. ***.
Fazele ulterioare ale acestei metode se resimt și sub aspectul creării toponimelor inspirate de antroponime, un exemplu în acest sens fiind mult vestitul Puț al lui donțu, inaugurat cu mare … pompă (ofcorse, dacă-i vorba de puțuri) undeva într-o bortă imundă din Țara pătlaginei și a potbalului, în prezența unei numeroase turme de cornute mici și mari cu mintea îmbălsămată în votcă, superstiție, ignoranță și incultură.
Urmează ca, după realizarea regionalizării de inspirație țigăneasco-telemormăn să se contureze definitiv și etapa creării eponimelor prin denumirea „donția” a capitalei Țării brusturelui răsare.
Termenul „donț” a căpătat o asemenea amploare semantică încât este regăsit și sub forma unui neologism utilizat de fizicieni. Astfel „donț” constituie o nouă unitate se măsură fundamentală adoptată de scientiști, semnificând nivelul de maxim absolut, paroxistic, hiperbolic al TÂMPENIEI și al INCONȘTIENȚEI politico-administrative.
Departe de a fi lesne de definit ce reprezintă „donțul” ca unitate de măsură în Sistemul Internațional de Măsuri și Unități, el reprezintă într-un fel o analogie a ceea ce reprezintă Faradul ca unitate de măsură a capacității electrice: „capacitatea unui condensator electric care acumulează o sarcină de un coulomb la tensiunea de un volt”, singurul condensator ideal care ar putea îndeplini aceste cerințe fiind însuși Pământul
Prin analogie și „donțul” reprezintă gradul maximal de tâmpenie și prostie pe care-l poate acumula, într-o jumătate de secol de viață irosită inutil, un dobitoc întrunind următoarele elemente:
- conceput prin viol liber consimțit între o mătușă menopauzată și un pârnăiaș viețaș condamnat pentru necrofilie, aflat la momentul procreării în semicomă alcoolică;
- lepădat la 22 de săptămâni în brusturii de pe malul Șomuzului;
- alăptat cu zeamă de mere putrede și înțărcat cu RDM (rachiu de mere);
- școlit la bascula GAS pomicole, câte o lună în fiecare fermă componentă:
- licențiat de clasa a IX-a la Lișeul Agricol din Făltșeni, loc în care a fost exmatriculat pe motiv de zoofilie;
- masterand la bascula GAS Cajvana cu teza „Pupatul adânc, apăsat și nevătămător al kururilor de popândăi sovhoznici.
Revenind la unitatea de măsură fundamentală, este inutil de precizat că aceasta este o unitate care NU ARE MULTIPLI, tocmai prin caracterul său absolut: cum nu poate exista capacitate mai mare de 1 F se deduce în mod logic faptul că tâmpit mai mare ca 1 donț nu poate exista. Pe cale de consecință submultiplii acestuia sunt milidonțul, microdonțul, nanodonțul și picodonțul, unități de măsură cu largă aplicabilitate în descrierea monografică a Ținutului Brusturelui Răsare. Mai mult decât atât, cerșetătorii sociologi au adoptat chiar și unități de măsură derivate, de tipul donți/kiliometru pătrat, cu referință directă la densitatea cornutelor usieliste mici și mari pe un areal atât de restrâns și atât de nenorocit.
De exemplu pahonț a generat antroponimul Pahonțu iar donț nu-mi mai aduc aminte ce anume a generat. ***.
Fazele ulterioare ale acestei metode se resimt și sub aspectul creării toponimelor inspirate de antroponime, un exemplu în acest sens fiind mult vestitul Puț al lui donțu, inaugurat cu mare … pompă (ofcorse, dacă-i vorba de puțuri) undeva într-o bortă imundă din Țara pătlaginei și a potbalului, în prezența unei numeroase turme de cornute mici și mari cu mintea îmbălsămată în votcă, superstiție, ignoranță și incultură.
Urmează ca, după realizarea regionalizării de inspirație țigăneasco-telemormăn să se contureze definitiv și etapa creării eponimelor prin denumirea „donția” a capitalei Țării brusturelui răsare.
Termenul „donț” a căpătat o asemenea amploare semantică încât este regăsit și sub forma unui neologism utilizat de fizicieni. Astfel „donț” constituie o nouă unitate se măsură fundamentală adoptată de scientiști, semnificând nivelul de maxim absolut, paroxistic, hiperbolic al TÂMPENIEI și al INCONȘTIENȚEI politico-administrative.
Departe de a fi lesne de definit ce reprezintă „donțul” ca unitate de măsură în Sistemul Internațional de Măsuri și Unități, el reprezintă într-un fel o analogie a ceea ce reprezintă Faradul ca unitate de măsură a capacității electrice: „capacitatea unui condensator electric care acumulează o sarcină de un coulomb la tensiunea de un volt”, singurul condensator ideal care ar putea îndeplini aceste cerințe fiind însuși Pământul
Prin analogie și „donțul” reprezintă gradul maximal de tâmpenie și prostie pe care-l poate acumula, într-o jumătate de secol de viață irosită inutil, un dobitoc întrunind următoarele elemente:
- conceput prin viol liber consimțit între o mătușă menopauzată și un pârnăiaș viețaș condamnat pentru necrofilie, aflat la momentul procreării în semicomă alcoolică;
- lepădat la 22 de săptămâni în brusturii de pe malul Șomuzului;
- alăptat cu zeamă de mere putrede și înțărcat cu RDM (rachiu de mere);
- școlit la bascula GAS pomicole, câte o lună în fiecare fermă componentă:
- licențiat de clasa a IX-a la Lișeul Agricol din Făltșeni, loc în care a fost exmatriculat pe motiv de zoofilie;
- masterand la bascula GAS Cajvana cu teza „Pupatul adânc, apăsat și nevătămător al kururilor de popândăi sovhoznici.
Revenind la unitatea de măsură fundamentală, este inutil de precizat că aceasta este o unitate care NU ARE MULTIPLI, tocmai prin caracterul său absolut: cum nu poate exista capacitate mai mare de 1 F se deduce în mod logic faptul că tâmpit mai mare ca 1 donț nu poate exista. Pe cale de consecință submultiplii acestuia sunt milidonțul, microdonțul, nanodonțul și picodonțul, unități de măsură cu largă aplicabilitate în descrierea monografică a Ținutului Brusturelui Răsare. Mai mult decât atât, cerșetătorii sociologi au adoptat chiar și unități de măsură derivate, de tipul donți/kiliometru pătrat, cu referință directă la densitatea cornutelor usieliste mici și mari pe un areal atât de restrâns și atât de nenorocit.
În final ar mai fi de precizat amănuntul că, la solicitarea marxiștilor
materialist-dialectici din fiesienieul tătucului Ivan Ilici Kaghebescu,
însuși sinodul BOR s-a întrunit într-un conciliu excepțional, având ca
scop retipărirea Bibliei, varianta Blaj, în care să fie modificat
versetele referitoare la poruncile deuteronomice regăsite sub forma
versetului Matei 5.22 care va avea următoarea formă
„şi oricine va zice fratelui său: „donțule!” va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: „obidiule!” **** va cădea sub pedeapsa focului gheenei.
AM ZIS!
------
* Sursă: comunicarea solemnă a Institutului de lingvistică Iorgu Iordan – Al, Rosetti efectuată la data de 20 iulie 2013, cu ocazia zilei Borții Brusturărești.
** reiau un fragment dintr-o conferință anterioară a Institutului Român de Genealogie și Heraldică, lucrare ce trata pe larg elementele blazonului și ale stindardului Ținutului Tâmpelnic al Făltșenilor.
Citez:
„ …stindard având heraldica alcătuită din Frunza de brusture riverană Șomuzului, deasupra căreia se află un ansamblu alcătuit dintr-o bărdacă de rachiu de mere, un chirpic și o cărămidă de tizâc, în laterale crengi uscate de Ionatani având pe ramuri viermi (uslași) și pădurețe putrede iar la baza blazonului deviza locală „Servum Pecus”.
Față de această descriere, s-a hotărât ca blazonul ținutului Brusturelui Răsare să fie updatat în partea superioară cu simbolul unui BOU cu cheliuță, cu privire de tâmpit congenital, mâncător de brusturi necântăriți în prime-time și având nasul ca un gogoșar murat, iar deviza devenind „Servum pecus! Nihil Sine donț!”.
Hotărârea comisiei naționale de heraldică a fost publicată în partea a III-a a Monitorului Oficial, întrând în vigoare începând cu data de 20 iuli 2013.
„şi oricine va zice fratelui său: „donțule!” va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: „obidiule!” **** va cădea sub pedeapsa focului gheenei.
AM ZIS!
------
* Sursă: comunicarea solemnă a Institutului de lingvistică Iorgu Iordan – Al, Rosetti efectuată la data de 20 iulie 2013, cu ocazia zilei Borții Brusturărești.
** reiau un fragment dintr-o conferință anterioară a Institutului Român de Genealogie și Heraldică, lucrare ce trata pe larg elementele blazonului și ale stindardului Ținutului Tâmpelnic al Făltșenilor.
Citez:
„ …stindard având heraldica alcătuită din Frunza de brusture riverană Șomuzului, deasupra căreia se află un ansamblu alcătuit dintr-o bărdacă de rachiu de mere, un chirpic și o cărămidă de tizâc, în laterale crengi uscate de Ionatani având pe ramuri viermi (uslași) și pădurețe putrede iar la baza blazonului deviza locală „Servum Pecus”.
Față de această descriere, s-a hotărât ca blazonul ținutului Brusturelui Răsare să fie updatat în partea superioară cu simbolul unui BOU cu cheliuță, cu privire de tâmpit congenital, mâncător de brusturi necântăriți în prime-time și având nasul ca un gogoșar murat, iar deviza devenind „Servum pecus! Nihil Sine donț!”.
Hotărârea comisiei naționale de heraldică a fost publicată în partea a III-a a Monitorului Oficial, întrând în vigoare începând cu data de 20 iuli 2013.
*** nu de alta dar ca să nu mi se ridice brusc tensiunea la 380 cu 220.
Ca volții de la priză și deosebit de periculos pe vremuri de caniculă.
**** metodă de exonerare a răspunderii civile și penale prin adoptarea grafiei eronate de inspirație chirilică, materializată prin menținerea literei „b” chirilice având semnificația consoanei „v”. Procedeu regăsit în exemplele iob – iov, ebrei – evrei, macavei - macavei și care poate fi extrapolat la oricare alt verset biblic.
Metoda este total contraindicată a fi uzitată în alte domenii de activitate, rezultând construcții paradoxale de tipul „curbe de sacrificiu / de relief” sau când se face vorbire la ”lava vulcanică”.
**** metodă de exonerare a răspunderii civile și penale prin adoptarea grafiei eronate de inspirație chirilică, materializată prin menținerea literei „b” chirilice având semnificația consoanei „v”. Procedeu regăsit în exemplele iob – iov, ebrei – evrei, macavei - macavei și care poate fi extrapolat la oricare alt verset biblic.
Metoda este total contraindicată a fi uzitată în alte domenii de activitate, rezultând construcții paradoxale de tipul „curbe de sacrificiu / de relief” sau când se face vorbire la ”lava vulcanică”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu