„Ca să nu mai rămâie repetent si anul acesta, mam'mare Tătăroaia, mămițica Carmen și tanti ReManița au promis tânărului Goe să-l ducă-n București de 5 iunie.
Puțin ne importă dacă aceste trei dame se hotărăsc a părăsi locul lor spre a veni în Capitală numai de hatârul fiului si nepoțelului lor. Destul că foarte de dimineață, dumnealor, frumos gătite, împreună cu tânărul Goe, așteaptă cu multă nerăbdare, pe peronul din urbea R, trenul accelerat (? ciu-ciu tren!) care trebuie să le ducă la București. Adevărul e că, dacă se hotărăște cineva să asiste la o sărbătoare națională așa de importantă, trebuie s-o ia de dimineață. Trenul în care se vor sui ajunge în Gara de Nord la opt fără zece a.m. D. Goe este foarte împacient si, cu un ton de comandă, zice încruntat:
- Mam'mare! de ce nu mai vine odată 5 iunie?... Eu vreau să vie!
- Vine, vine acuma, puișorul mamii! răspunde cucoana Tătăroaia.
Și sărută pe nepoțel; apoi îi potrivește pălăria.
Tânărul Goe poartă un frumos costum de avocat, pălărie de paie, cu inscripția pe pamblică: „L’eta se moa”, și sub pamblică mandatul de consilier înfipt de tanti ReManița, că "așa țin bărbații mandatul".
- Vezi ce bine-i șade lui - zice mam'mare Tătăroaia - cu costumul de avocățel?
- Mamițo, nu ti-am spus că nu se zice avocățel?
- Da cum?
- Avocâcățel...
- Ei! ziceți voi cum știți; eu zic cum am apucat. Așa se zicea pe vremea mea, când a ieșit întâi moda asta la copii - avocățel.
- Vezi că sunteți proaste amândouă? întrerupe tânărul Goe. Nu se zice avocățel, nici avocâcățel...
- Da cum, procopsitule? întreabă tanti ReManița cu un zâmbet tâNpit.
-Advocâcățel..
- Apoi de! n-a învățat toată lumea carte ca d-ta la Universitatea Româno-Kenyană! zice mam'mare Tătăroaica, și iar sărută pe nepoțel și iar îi potrivește pălăria de advocâcățel.
Dar nu e vreme de discuții filologice: sosește 5 iunie - și nu stă mult. Doar 14 ore, de la 07.00 la 21.00
[…]”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu