Iaca
așa.
Considerând
ca unghiul dintre segmentele AD’ și EO ca fiind
unghiul D’EO.
Primul impuls la rezolvarea problemelor care implică aflarea sinusului unui unghi dintre două segmente este cel de a încadra respectivul unghi într-un triunghi și exprimarea ariei respectivului triunghi funcție de cele 2 formule:
Aria = (baza x înălțimea) / 2
și
Aria = (latura1 x latura2 x sin α) / 2
Io*
am considerat ca D’EO fiind unghiul al cărui sinus se cerea și am lucrat în
triunghiul D’EO (evidențiat prin culoare)
Rezolvarea din baremul
oficial are unghiul AEO ca fiind unghiul dintre cele două segmente AD’ și EO,
lucrul derulându-se în triunghiul AEO în care se construiește o perpendiculară
OF (din O pe latura AE).
Rezolvarea mea este validă, având același rezultat, întrucât la trigonometria din liceu se învață diferite formule trigonometrice, printre care și
sin
(π-α) = +sin α
Rezolvarea din barem se fundamentează pe unghiul ascuțit α (unghiul AEO) iar rezolvarea mea are ca referință unghiul obtuz D’EO care înseamnă π-α (180 grade - α)
nota: rezolvarea este redactată pe fast-forward, rezumând doar esențialul. Nu am mai stat să reiterez proprietățile unui dreptunghi sau ale unui pătrat (diagonale congruente și înjumătățite) sau teoria banală a liniei mijlocii în triunghi.
-------------------------
O altă soluție, interesantă prin simplitate, este cea oferită pe site-ul „Adevărul”
La baza soluției stă alegerea unor segmente paralele cu cele din ipoteza problemei
AD' ││ BC' și D'C ││ EO
(EO linie mijlocie în triunghiul AD'C)
Astfel încât aflarea sinusului unghiului dintre BC' și EO se reduce la aflarea sinusului unghiului AD'C, calculele efectuându-se mai mult decât facil, în triunghiul AD'C în care AD' și D'C fiind diagonale ale fețelor laterale, AC diagonala bazei iar înălțimea D'O fiind cea calculată anterior la punctul b).
mă duc să-mi iau un mentosan și niște lecitină, k mă lași iar corigentă....
RăspundețiȘtergereștiam io că ești deștept, da chiar așa ????
Laudă-mă, gură, că-ți dau shaorma!
ȘtergereNu te minuna, ai ocazia să vezi un omuleț care utilizează în mod simetric, ambele emisfere cerebrale.
referințe:
„Creierul este alcatuit din arhicortex si cele doua emisfere cerebrale, stanga si dreapta, corespunzator ratiunii si sentimentelor, construite pentru a lucra impreuna. Emisfera stanga controleaza partea dreapta a corpului si invers, cea dreapta controleaza partea stanga.
De regula, femeile folosesc mai mult emisfera dreapta, iar barbatii pe cea stanga.
In situatia in care este utilizata excesiv doar una dintre cele doua emisfere cerebrale se poate produce insa un dezechilibru energetic.
De aceea, este bine ca ambele emisfere sa fie antrenate astfel incat sa functioneze impreuna in mod armonios. Oamenii de stiinta sustin ca cel mult 10% din capacitatea creierului uman este folosita.
Diferenta dintre cele doua emisfere
Neurologii au subliniat ca emisferele cerebrale au functii diferite, dar se completeaza reciproc. Emisfera dreapta controleaza partea stanga si emisfera stanga controleaza partea dreapta a corpului.
Emisfera stanga: logica si ratiunea
• domina si gestioneaza limbajul;
• este responsabila de logica si de calculele matematice;
• coordoneaza si cele cinci simturi fizice;
• transforma simturile in perceptii si rationamente cauzale;
• permite numai gandirea univalenta, liniara, biunivoca;
• pastreaza experientele acumulate din lumea fizica;
• administreaza judecata si relationarea;
• opereaza cu comparatii si tot felul de rationamente;
• vehiculeaza cunoasterea pe baza argumentelor.
Emisfera dreapta: afectivitatea
• se ocupa de abilitatile spatiale, recunoasterea faciala si procesarea muzicii;
• manageriaza intelegerea imaginilor vizuale;
• este responsabila de creativitate;
• administreaza emotivitatea si afectivitatea;
• transforma imaginile in reprezentari mentale;
• stimuleaza imaginatia;
• coordoneaza cele cinci simturi spirituale;
• gestioneaza simturile artistice;
• lucreaza cu perceptii, reprezentari;
• pastreaza experientele acumulate in lumea imaginativa;
• confera fantezie si creativitate.
Cercetatorii sustin ca ambele emisfere comunica informatii prin intermediul corpului calos. Acesta ajuta comunicarea dintre cele doua emisfere, facilitand schimbul de informatii.
La femei, corpul calos este mai gros, detinand cu 30% mai multe conexiuni decat in cazul barbatilor. Totodata, la nastere cele doua emisfere par sa lucreze independent, dar in mod egal.
In timp, una dintre emisfere devine dominanta; la majoritatea elevilor se diminueaza functionarea emisferei drepte, folosindu-se mai mult emisfera stanga.
Persoanele la care functioneaza mai mult emisfera stanga sunt dreptace, calculate, practice, au o logica rigida, le place matematica, sunt mai inclinate spre stiintele exacte.
Pe de alta parte, zona creierului din emisfera dreapta este responsabila de trairile interioare, de limbajul non-verbal.
O multitudine de teste psihologice pot sa surprinda in functie de indivizi, care emisfera este mai dominanta si care este in umbra.
Cei care vor folosi exclusiv emisfera stanga vor fi ancorati in lumea fizica, mai lipsiti de emotii si de trairi afective.
Pe de alta parte, cei care vor utiliza numai emisfera dreapta vor trai intr-o lume a proceselor interioare, fara contact cu lumea fizica.
Ultimele descoperiri arata ca exista un ciclu de functionare a creierului de aproximativ 90 de minute. O emisfera cerebrala functioneaza la capacitate maxima pentru o perioada de 90 de minute, dupa care functia dominanta este preluata de cealalta emisfera cerebrala.”
http://www.sfatulmedicului.ro/Accidentul-vascular-cerebral/diferentele-dintre-cele-doua-emisfere-cerebrale-si-functiile-acestora_16051