Acum 30 de ani. QUI PRODEST?

Acum exact 30 de ani, pe 17 decembrie.
Era într-o duminică.
Cei mai mulți dintre elevi erau în învoire în oraș și începeau să se întoarcă în cazarmă.
Pe la orele 19.00 s-a comunicat indicativul „RADU CEL FRUMOS” corespunzând alarmei de luptă parțiale. (indicativul pentru alarma de luptă totală fiind „Ștefan cel Mare”)

De atunci și până acum, multe s-au schimbat și adevărul integral al acelor zile, obiectiv și mai ales subiectiv, astfel cum a fost perceput și trăit de participanți sub impulsul circumstanțelor momentului, a suferit uriașe transformări, coafări și cosmetizări.

Toată lumea vorbește, cu mintea de azi și încălțat cu pantofii Prada, Gucci și Bugatti, în referință la acele vremuri, trăite cu mintea și în bocancii militari ai acelor vremuri. *

Dar cel mai trist este că tot felul de NEMERITUOȘI și NEPARTICIPANȚI formulează opinii, emit sentințe și trag concluzii superflue.

Printre guralivii neparticipanți fiind inclusiv căcănarul ăsta de Plăvannis, care în acel tenebros solstițiu de iarnă probabil era în honeymoon și preocupat exclusiv să i-o tragă sub codiță Eclipsatoarei lui, cu care se cositorise cu doar o lună înainte (nov. 1989).

Ca să nu mai amintim de atitudinea totalmente halucinată a unor tineri incredibil de hashtag, cei mai mulți aflați în străinătate, studiind la cele mai prestigioase universități sau având joburi la care nici măcar nu putea visa generația mea - generația păzitorilor cu arma în mână a chinurilor facerii acestei țări democratice.

Putzoii, în infatuarea lor millennials, își închipuie că dreptul la libera circulație și dreptul la alegerea liberă a profesiei și a locului de muncă sunt niște drepturi pe care le-au dobândit în mod natural, prin simpla lor ieșire din pizda mamei lor.

Pentru ei,  cei 99 de morți și peste 300 de răniți ai Sibiului sunt doar un fel de moft.
La fel cum toți cei 1165 de victime ale Revoluției sunt doar așa niște chestii trecătoare, numai bune de menționat la rubrica „și alții”.

foto: Nicu Cherciu

Nemaifiind loc de nedemni și neparticipanți păreriști și nici de puțoi millennials fără pic de decență și recunoștință, nu mai rămâne decât eterna întrebare:

QUI PRODEST?

-------

*
Mintea și bocancii acelor vremuri sunt DOAR cele care erau nevoite să-l audă pe infectul acela de Brateș spunând în direct la TVR că:

- elevii școlilor militare au rămas fără muniție iar școlile sunt atacate de teroriști - pe când realitatea faptică era taman invers: în fiecare încăpere și la fiecare locaș individual existau munți de muniție de diferite calibre , grenade defensive simple sau legate în mănunchiuri antitanc de câte 3, coctailuri Molotov pregătite pentru respingerea unui eventual asalt;

- că apa de la chiuvetă este otrăvită - și e un real șoc să auzi asta exact atunci când bei apă de la chiuvetă;

- că de la ultimul etaj al hotelului Continental se trage asupra mulțimii și că este incendiat, fapt ce te determină să privești cu grijă către respectivul reper și să vezi că NU ARDE NIMIC și nu trage nici dracu.

Realitatea obiectivă a acelor vremuri este cea a misterioșilor luptători îmbrăcați în combinezoane negre, dotați cu pistoale mitralieră calibru 5,45, sosiți în 21 dec cu misterioasa aeronavă Rombac 1-11. (fiind prima dată când se putea vedea acest tip de aeronavă venind la aterizare la Turnișor și având  o altitudine de doar câteva sute de metri deasupra  orașului).

Misterioși „combatanți” care ulterior au fost zăriți pe Casa Modei și pe blocurile din apropiere, fiind sursa focului deschis asupra cordonului de elevi-ofițeri de la infanterie, care stăteau cu spatele și asigurau cordonul de protecție din fața sediului Miliției și Securității (s-a tras în ei din spate, acolo apărând prima victimă a Revoluției din rândul militarilor - elevul Mițiți Dan din anul I).

Realitatea subiectivă a acelor vremuri este cea a diversioniștilor care intrau pe frecvențele radio de comandă și întrebau „câți soldați de mămăligă sunteți acolo”.
 
Realitatea acelor vremuri este cea a momentului înserării zilei de 22 când, după trecerea pe stradă a unui autoturism bizar, s-a auzit un pleosc imperceptibil și imediat grădinița din fața porții Școlii Militare de Transmisiuni pur și simplu a explodat din temelii. (fusese lăsat intenționat gazul deschis.
Autoturism care anterior, fusese dat în consemn prin stațiile radio ca fiind „cu drept de liberă trecere”, nefiind „inamic”).

Realitatea indubitabilă a acelor vremuri este casca găurită de glonț  a căpitanului de transmisiuni (maior p.m.) Niță Octavian, ucis pe când se afla în paza Poștei de pe strada Mihai Viteazul, de glonțul unui sniper pitulat (zice-se) în cabina unei macarale.

Realitatea inexplicabilă a acelor vremuri e cea în care unitățile militare din Sibiu erau anunțate că dinspre Râmnicu Vâlcea se apropie o coloană de TAB-uri capturate de teroriști iar când colo, în loc de teroriști, era o companie de vânători de munte care primise ordin... să meargă să ajute școlile militare care nu mai pot face față asaltului teroriștilor (Ciu-ciu, asta era deja prin 22 sau 23 când deja era liniște în Sibiu). (operațiune style Otopeni reloaded)

După cum tot „realitate” psihedelică e zvonul că teroriștii vor încerca să pătrundă în cazărmi prin gurile de canalizare.
Sau zvonul că școala de dresaj câini de la Poplaca va ataca cu câini dresați să sară gardurile, având legată la zgardă o încărcătură explozivă. (n-a văzut nimeni nici un câine fanatizat de victoria socialismului)

Și multe alte asemenea nebunii a căror amintire a fost estompată de omeții uitării cernuți de cei 30 de ani de rescriere a Adevărului și a Istoriei.

DOAR CINE A FOST ACOLO, în Timișoara, în Sibiu, în București, în Cluj, în Buzău, Brașov sau în oricare alt loc fierbinte al Revoluției, are DREPTUL DE A VORBI.

Neparticipanții care acuma se înfoaie pe ei de-atâta nedemnă prețiozitate, ar face bine să le mai tacă fleanca. 

Mai ales celor care acum 30 de ani erau la futut, în luna de miere și, după prima tură de hâțâneală, în loc de țigara de după au dat drumul la televizor și au exclamat uluiți: 

„Uite, Ravisanta mea Răvășitoare, în Țară și în Sibiu e Revoluție. 
Hai să te mai fwt o dată „autumn doggy style”
 

----------

Bag pula-n șandramaua voastră de țară.

Mă duc să-mi sap grădina!
La anu oi avea legume și n-o să fiu nevoit să stau cu mâna întinsă la vreum bulangiu neparticipant, ajuns îmbuibat postdecembrist.

final