Dacă amu 5 ani m-am dezis de Moshu, fiindcă îmi umpluse ghetele de citații, ordonanțe de control judiciar, mandate de percheziție, mandate de aducere și alte asemenea năszbâtii paraditoare,
link: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=771561276249346&set=pb.100001864433877.-2207520000..&type=3&theater
azi văd că Moshul s-a mai îmbunat și mi-a adus o citație la... Curtea Constituțională a României, în soluționarea dosarului nr. 1910D/2017 reprezentând excepția de neconstituționalitate a art. 206 Cod penal, articol utilizat de o gașcă de borfași judiciari în declanșarea unui infam exercițiu de represiune judiciară prin implementarea unui prohibit exercițiu interpretativ analogic în defavoarea acuzatului (analogia ”in malam partem”).
De pe 3 mai 2017 - data admiterii în principiu de CA Sv. a cererii de sesizare a CCR, respectiv data de 7 iunie 2017 - data remiterii dosarului la CCR și până azi au trecut doi ani și jumătate.
Răstimp în care Io* mi-am primit condamnarea nemeritată, mi-am făcut închisoarea integral, am ieșit afară.
Am aplicat la CEDO și Curtea mi-a respins cererea ca inadmisibilă, în baza "grief de quatrième instance" - CEDO nu se poate comporta ca o instanță de apel sau recurs extraordinar, speța fiind „soluționată” ”competent” de instanțele naționale.
Dar, referitor la citația primită, nu-mi voi susține deloc cererea, nu voi pleda și nu voi expune nici măcar aspectele esențiale.
Din ipostaza mea de om care și-a executat integral închisoarea și a mai și pierdut la CEDO, consider că nu mai e locul de argumentație și pledoarie.
Cea mai potrivită atitudine este cea a absolutei indiferențe: „soluționați cum ăți vrea, că pe mine nu mă mai interesează „BINELE” altora.”
La data formulării cererii de sesizare a CCR ÎNCĂ mai credeam în valori fundamentale precum libertatea de exprimare a opiniilor și ideilor.
Azi nu îmi pasă absolut deloc de libertatea de exprimare a altora, atâta timp cât la vremea la care eu eram warrior al protejării acestei valori supreme, NIMENI nu m-a ajutat nici măcar cu un pai sau un îndemn să-mi salvgardez dreptul meu, atacat de o clică de borfași kaghebiști.
Excepția de neconstituționalitate a art. 206 Cod penal, articol echivoc și nepredictibil ce a permis unor borfași securistoizi să arunce în temniță un om pentru o infracțiune cică ”comisă” fără pic de relaționare sau mijlocire prin mijloc de comunicare direct / terță persoană, nu mai constituie un subiect de interes pentru mine.
Ideea în sine ÎNCĂ este de maximă actualitate, dar lipsește în totalitate motivația.
Pentru ce m-aș obosi să promovez anumite principii, anumite valori, când atitudinea de maximă indiferență, adoptată postcondamnatoriu, îmi impune să renunț definitiv la eticisme, la atitudini principiale și să asist pasiv la acumularea a câtor mai multe anacronisme a căror sumă finală va conduce la implozia acestei construcții distopice denumită Kolonia Penitenciară și Experimentală Rroemenika?
TARA ASTA TREBUIE SĂ SE DĂRÂME DIN TEMELII PENTRU CA APOI SĂ RENASCĂ FRUMOS.
#aidontcher
#isîntmaiproblem
#aimnotinterestedaboutdăgoodofoters
------
edit:
Nu!
Nu mă voi deplasa să mai susțin o excepție a cărei temă a devenit caducă pentru mine.
Purtând un schimb de replici cu celălalt condamnat la pedeapsa închisorii pentru niște simple postări pe blogul său personal, acesta îmi semnalează linkul unei postări aparținându-i fostului judecător Corneliu Turianu.
Similitudinea până la coincidență a poziției fostului judecător cu poziția mea procesuală și cu fundamentul cererii de sesizare a CCR mă îndreptățește să cred că aceasta este ÎNTEMEIATĂ.
Dar, repet, nu voi merge să-mi susțin cererea, pentru a nu „comite” corectarea unui derapaj existent, acțiune utilă și benefică întregii societăți.
Această „societate” de mancurți babuinizați NU MERITĂ BINELE ci MERITĂ CÂT MAI MULT RĂU.
fragment din postarea lui Corneliu Turianu (în referință la art. 257 Cod Penal - „Ultrajul” simplu):
„Deci, săvârşirea trebuie să aibă loc nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă. Ameninţarea se săvârşeşte nemijlocit atunci când se produce în prezenţa fizică a funcţionarului ultragiat. Ea se săvârşeşte prin mijloace de comunicare directă în situaţii echivalente prezenţei fizice, adică prin mijloace de a comunica direct şi exclusiv cu funcţionarul, cum ar fi telefonul, telegrama, scrisorile. În esenţă, infracţiunea de ultraj implică un contact direct între făptuitor şi victimă – funcţionarul lezat. Acest contact se realizează prin prezenţa ambelor părţi în momentul fierbinte al săvârşirii faptei şi prin adresarea ameninţării direct funcţionarului. El se mai poate realiza şi printr-o comunicare directă a acestor cuvinte de către făptuitor printr-unul dintre mijloacele – telefon, telegramă, scrisoare – de natură a limita contactul numai la cele două persoane. În acest mod şi numai în acest mod poate avea loc săvârşirea infracţiunii de ultraj.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu