Moto: "În numele sfântului / Taci, s-auzi cum latră / Căţelul pământului / Sub crucea de piatră."

Nimeni nu poate spune altui om ce este adevărat. Adevăr e tot ceea ce există în jurul nostru. Dar fiecare trebuie să-l descopere în felul său propriu.

(Maximus - personaj din romanul „Iulian” de Gore Vidal)

Disclaimer

Dragii mei "prieteni" fanatici, psihopaţi şi intoleranţi, sclavi ai prejudecăţilor, beneficiari ai impresionantului IQ egal cu numărul de aur, Proprietari în drept ai Pietrei Filosofale, Ctitori ai Pietrei Unghiulare, Păstrătorii Tainei Cuvântului Incipient şi Deţinători ai Adevărului Absolut, pentru preacu(r)vioşeniile voastre, această admirabilă echipă de la Google, buni cunoscători ai structurii psihopatologice a unei comunităţi, cu anticipaţie au prevăzut în bara de unelte butonul "URMĂTORUL BLOG".

Vă rog să nu vă sfiiţi în a-l utiliza!


Pagini

sâmbătă, 26 februarie 2022

Farewell from CdSG

 

versus comentariul inițial


 

 

precum și celelate 2 comentarii CENZURATE, în care se făcea referire exclusiv la subiectul tematic: Putin și evoluția conflictului din Ucraina, opinii care intrau într-o coliziune frontală cu opiniile din articolul CdSG


 

 

Conte,

Acum vreo 10 ani, când citeam un articol semnat CdSG, îl citeam cu evlavie.

Era în vremea în care TOȚI tăceau și puține erau vocile care puteau și voiau să spună adevăruri necoafate.

MULȚI MELCI ȘI PUȚINI OAMENI pe atunci!

 

WOW!

 

Articolul dumitale avea conținut, avea idee, avea logică, avea metaforă și pamflet, avea sarcasm și umor.

WOW!

Articolele dumitale de acum ceva vreme PUNEAU MINTEA ÎN MIȘCARE.

Astăzi? …

 

Acum vreo 8 ani, când am ieșit cu pancarta în greva foamei, în fața Palatului de justiție, să știi că n-am ieșit pentru mine.

Am ieșit pentru apărarea libertății de exprimare.

Căci mi se părea o dovadă de kaghebism reloaded ca, în anul de grație 2014, să fii monitorizat nelegal pe Net de un milițian țâfnos care efectuează NELEGAL, fără mandat și în afara oricăror proceduri judiciare, activități intruzive în viața unui cetățean liber.

Mi se părea de neacceptat ca acest milițian, despre a cărui existență nici n-aveam habar, să suplinească cerința esențială a mijlocirii unui anume mesaj, sancționat penal. Până la momentul 2014, jurisprudența națională, teoria și practica judiciară spuneau că „amenințarea se poate comite în mod direct, prin viu mesaj adresat victimei, sau mijlocit, printr-un mijloc de comunicare direct (mijloc definit exhaustiv de Vintilă Dongoroz- patriarhul dreptului penal român), sau prin intermediul unei persoane asupra căreia făptuitorul se asigură asupra comunicării mesajului.”

Până în 2014 încă nu se scornise această metodă imbecilă de a pune botniță internetului, sancționându-se vorbe postate aiurea pe un blog, pe o pagină sau pe un site totalmente anonim, site care NU REALIZEAZĂ COMPONENTA DE MIJLOCIRE, cerință esențială și element constitutiv al unei fapte sancționabile penal.

Știi cât de împuțită e situația asta? Să fac o paralelă a echivalenței.

Eu comentez pe site-ul CdSG, fel de fel de treburi, și-mi spun opinia deschis, ca unul care mi-am câștigat libertatea de exprimare în mod direct, cu arma în mână, acum vreo 32 de ani (în 1989 eram tânăr cadet la Sibiu).

Dar nici prin cap nu-mi trece că ultimii mei 4 ani de comentarii critice la adresa unui veritabil grup organizat infracțional, alcătuit din milițieni, procurori și judecători, sunt MONITORIZATE ȘI ARHIIVATE NELEGAL de un tânăr sergent-major cu apucături de KGB-ist. (tipul era implicat până-n plăsele în înfiorătorul trafic de țigări de pe frontiera de nord).

 

Nu puteam conștientiza faptul că în 2013-2014, un tânăr polițist de numai 27 de ani poate fi atât de îmbâcsit de relele și metehnele dinozaurilor comunistoizi, astfel încât să se preteze la așa ceva.

În fine, rezultatul monitorizării nelegale se predă unei persoane anterior criticate (o judecătoare coruptă), care se erijează în persoană vătămată, simulează starea de temere și declanșează procedura penală, pe baza unor probe nelegale, obținute în afara oricărei proceduri legale, înaintea începerii oricărei proceduri judiciare penale.

 

Primul amărăștean din țara asta, care a fost subiectul unui asemenea exercițiu de represiune și teroare a fost sărmanul blogger Paul Adrian Balea, bloggerul ploieștean care, pe blogul său, vizitat de vreo 2 moșnegi și o babă, a scris ceva despre niște judecătoare de la ÎCCJ.

Linkul pe care l-a postat wtf acum câteva zile, aparținea chiar blogului acestui PRIM EXERCIȚIU DE REPRESIUNE POST-DECEMBRISTĂ: balbeck [dot] ro.

Este chiar blogul care a făcut subiectul unei condamnări penale, pentru instigare publică.

Io* am fost al doilea din țara asta, căruia, cronologic, i s-a aplicat acest nou patent de represiune systemică.

Însă pentru faptul că mi-am scos dosarul din nelucrare prin prima contestație privind durata procesului penal, introdusă pe raza CA Suceava după intrarea în vigoare a noului Cod penal, dosarul meu a mers mai repede decât al lui Adrian și eu am devenit în 26 mai 2017, PRIMUL COMENTATOR DIN ȚARA ASTA CONDAMNAT LA ÎNCHISOARE CU EXECUTARE pentru comentarii postate pe pagina electronică a unui ziar local („Monitorul de Suceava”).

Nimic mijlocire a mesajelor, nimic adresabilitate directă, nimic telefoane, e-mailuri, SMS-uri sau scrisori adresate erijatei persoanei vătămate.

Doar comentarii pe pagina electronică a unui ziar și apoi, firește că… poți dormi liniștit, systemul îți lucrează deja mandatul de executare a pedepsei închisorii.

 

A fost, a trecut!

Vremea indignării, a furiei, a mâniei, a dezgustului și a scârbei a trecut de mult. Cicatricile s-au închis, dar sunt și vor fi mereu prezente.

Poate singurul comentator de pe acest site care a intuit perfect situația a fost Cris, care a deslușit clar simptomele unui evident PTSD.

Culmea!

Nu mi-au rămas sechele psiho-comportamentale din nenorocita aia de revoluție din Sibiu (soldată cu 99 de morți și trei sute și ceva de răniți), câtă schingiuire a sufletului mi-a adus această pedeapsă nemeritată, care terfelește onoarea personală, care mânjește prestigiul , care distruge familii, care împrăștie orice viitoare perspectivă profesională și care rămâne pe vecie în subconștientul traumatizat, sub forma unor coșmaruri în care mereu mă văd alergând prin… (bizar) catacombele din Liceul tinereții mele, și de fiecare dată când ajung la capăt, aceasta este închisă cu monstruoasa aia poartă de la Secția 3 de deținere de la Botoșani.

Și acum, după 5 ani de la acele vremuri, în unele nopți, ÎNCĂ mai alerg prin catacombe definitiv ferecate.

 

Revin la momentul 2015.

Atunci nu am ieșit cu pancarta în protest pentru mine.

Am ieșit pentru libertatea de exprimare, care mi se părea supusă unui atac incredibil din partea unei cârdășii infracționale, purtători ai uniformei de slujbaș statal.

N-am stat mult în grevă, căci am conștientizat, repede, că SUNT SINGUR ÎMPOTRIVA TUTUROR.

La ieșirea din protest, am rostit (scris pe ”Monitorul”) o vorbă profetică:

 

„AZI AM FOST EU, MÂINE PUTEȚI FI ORICARE DINTRE VOI.

La ce naiba m-oi referi?

Poate la LIBERTATEA DE EXPRIMARE?
poate la altceva?

Cine poate ști?

Only time.”


 De atunci și până acum am avut ocazia să văd cum un concept fundamental se prăbușește abrupt, sub asaltul acestor popândăi sistemici, care voiesc cu orice preț TĂCEREA.

Acea tăcere omertică, specifică toiului nopții, apanaj conjunctural al hoților de cai.

 

În concluzie, Conte, unui om care și-a câștigat DIRECT libertatea de exprimare în 89, unui om care și-a răscumpărat acest drept cu vreo 8 luni de închisoare, dumneata, IDOLUL MEU din vremurile la care se face referire aici, ai îndrăznit să-mi trunchiezi OPINIA LIBER EXPRIMATĂ și să pui în loc oribilele […]

 

E greu de înghițit una ca asta, conte!

E greu de dus în cârca atât de tăbăcită, raționat cu detaliile faptice anterior expuse.

 

În atare condiíi, nu-mi rămâne decât să-mi iau la revedere de la dumitale.

Blogul dumitale nu este locul pentru unul ca mine.

Dar, pentru a-mi confirma patalamaua de zicălaș de măscări, ocări și sudălmi, îmi iau la revedere într-un neaoș ”moldavian style”.

Farewell, Conte!

 

Link:

( e link, Conte, deci îl poți posta și fiecare cititor poartă responsabilitatea în situația accesării lui, deci n-ai nici un motiv de a-l cenzura)

https://www.youtube.com/watch?v=0eexyzABSj8

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu