„The awkward moment when your sarcasm is so advanced that people actually think you are stupid”
sau cum s-ar traduce așa mai pe hatul arăturii:
Îi pitorească Rromânica asta, uăi! Măcar pentru ironie și umor și tot merită de trăit aici.
Nu știu alții cum sunt, dar eu nu prea mă gândesc la data eliberării permisului de conducere. Fără să-l șpăguiesc, făcu treaba asta un polițist filantrop de la rutieră. Care-mi bătu obrazul că umblu bagabont pe ulițele bombardate ale patriei cu cartoteca sărită din termenul de valabilitate.
Na belea! Asta-mi mai lipsea că în rest am de toate – mulțumim din inimă partidului.
Bla bla bla! Iulius Mall, informare, documentație completă, copii, originale, hârțogăiala komsomolistă, etcaetera.
Dar trebe iarăși vizetă medicală. Dacă trebe – trebe! (după cum a exclamat un ardelean care se așezase pe un scaun pe care era o piuneză.)
Fuguța la o unitate sanitară – nu spui care că e sicret mare iar persoanele importante.
Prima haltă la registratură – un butic dintr-acela deschis chiar la intrare pe post de punct de referință al ostilităților inegale dintre cetățean și sistemul sanitar sclerozat de birocrație.
Scot din chimir o căciulă de parale cu care să-mi fie iertată înfumurarea de a avea medicul de familie în alt capăt de lume. Accept și compromisul de a fi adnotat drept neasigurat numai să urnesc un centimetru căruța birocratică.
Primesc o fișă și un bonus procedural sub forma îndemnului șoptit de a pune ceva-oarece peste fișă și de a o etala ostentativ, în văzul lumii interesate, ca să nu mă apuce pensionarea pe la ușile cabinetelor.
Ei da! spun inconștient de neîncrezător, neștiind ce mă așteaptă.
sau cum s-ar traduce așa mai pe hatul arăturii:
Îi pitorească Rromânica asta, uăi! Măcar pentru ironie și umor și tot merită de trăit aici.
Nu știu alții cum sunt, dar eu nu prea mă gândesc la data eliberării permisului de conducere. Fără să-l șpăguiesc, făcu treaba asta un polițist filantrop de la rutieră. Care-mi bătu obrazul că umblu bagabont pe ulițele bombardate ale patriei cu cartoteca sărită din termenul de valabilitate.
Na belea! Asta-mi mai lipsea că în rest am de toate – mulțumim din inimă partidului.
Bla bla bla! Iulius Mall, informare, documentație completă, copii, originale, hârțogăiala komsomolistă, etcaetera.
Dar trebe iarăși vizetă medicală. Dacă trebe – trebe! (după cum a exclamat un ardelean care se așezase pe un scaun pe care era o piuneză.)
Fuguța la o unitate sanitară – nu spui care că e sicret mare iar persoanele importante.
Prima haltă la registratură – un butic dintr-acela deschis chiar la intrare pe post de punct de referință al ostilităților inegale dintre cetățean și sistemul sanitar sclerozat de birocrație.
Scot din chimir o căciulă de parale cu care să-mi fie iertată înfumurarea de a avea medicul de familie în alt capăt de lume. Accept și compromisul de a fi adnotat drept neasigurat numai să urnesc un centimetru căruța birocratică.
Primesc o fișă și un bonus procedural sub forma îndemnului șoptit de a pune ceva-oarece peste fișă și de a o etala ostentativ, în văzul lumii interesate, ca să nu mă apuce pensionarea pe la ușile cabinetelor.
Ei da! spun inconștient de neîncrezător, neștiind ce mă așteaptă.
„- Hai să începem prima dată cu cabinetele celea mai ușurele” –decide je. Baleiez cu ocheada holurile supraaglomerate. Zici că era ca un fagure. La fiecare ușă erau stivuiți, parcați, rășchirați, răsturnați miliarde de LAZĂRI ce așteptau porunca divină să-și rădice lavița și să ia startul în cursa de 110 metri garduri. Cârje cu duiumul. Cărucioare tunate de zici că eram la Disneyland-ul copiilor. Atele și proptele. Căciuli din bandaje și acoperitori piraterești pentru ochi.
Frățioareee! Fi-le-ar reforma lor a dreqului de au ajuns toate victimele de la Stalingrad să se trateze la o singură unitate sanitară.
Răbdare și tutun. Tutun canci că era un buhai de pază care, între două traficuri de influență prin ușile cabinetelor, se preumbla ca un cerber pe holuri și zbiera ca un heruvim necircumcis : SILENȚIO, PREGO!
Cine naiba să mai silenționeze că toată turma lui Asclepios mai aveau în total 365 de zile însumate. Să te fi împins mititelul și să frămânți între degete o țigară neaprinsă că luai în cür o ciubotă expediată profilactic cu repeziciunea unei rachete interceptoare Patriot.
Deci răbdare! Buun!
După vreo 2 ore de făcut 13-14 tropoțica pe loc reușesc să intru la boli interne.
„- Sărut mâna!”
„- Ba pe-a mã-tii s-o săruți!” – zbiară la mine o balenieră călăfătuită într-un halat de molton.
Astă vorbă politicoasă nu a fost expediată chiar imediat, ci numai după studierea atentă a fișei medicale, pe față, pe dos, trei pe față, unu pe dos…
Vede mamutul că am serologia în regulă. Se enervează.
Frățioareee! Fi-le-ar reforma lor a dreqului de au ajuns toate victimele de la Stalingrad să se trateze la o singură unitate sanitară.
Răbdare și tutun. Tutun canci că era un buhai de pază care, între două traficuri de influență prin ușile cabinetelor, se preumbla ca un cerber pe holuri și zbiera ca un heruvim necircumcis : SILENȚIO, PREGO!
Cine naiba să mai silenționeze că toată turma lui Asclepios mai aveau în total 365 de zile însumate. Să te fi împins mititelul și să frămânți între degete o țigară neaprinsă că luai în cür o ciubotă expediată profilactic cu repeziciunea unei rachete interceptoare Patriot.
Deci răbdare! Buun!
După vreo 2 ore de făcut 13-14 tropoțica pe loc reușesc să intru la boli interne.
„- Sărut mâna!”
„- Ba pe-a mã-tii s-o săruți!” – zbiară la mine o balenieră călăfătuită într-un halat de molton.
Astă vorbă politicoasă nu a fost expediată chiar imediat, ci numai după studierea atentă a fișei medicale, pe față, pe dos, trei pe față, unu pe dos…
Vede mamutul că am serologia în regulă. Se enervează.
Și-ncepe represaliile:
Dacă sunt bolnav de SIDA? Diabet? Parkinson? Boala Lyme? Ciroză hepatică?
A reușit elefăntoaica să epuizeze toată Enciclopedia medicală, ediția a II-a, adăugată și revizuită.
Vorba dulce – mult aduce și primesc primul APT. Iuhuhu! Concluzionez în sinea mea un raționament evaluativ asociat unei sintagme mascate de tipul „Morții mã-tii de nenorocită!”
STEP TWO!
La Chirurgie ortopedie.
Aici era mai mică înghesuiala. Adică erau prezenți doar victimele cutremurului din ’977.
Ablația și obolul temporal datorat zeului Chronos – cam altele 2 ore.
Întru fără să mai salut.
„- Uăi nesimțitule, tu te crezi în pădure de intri așa ca un mistreț?” – sunt interpelat.
„ – Bună-ziua! În legătură cu fișa medicală tip auto…”
„- Dă-o-ncoa!”
După care, evident, că urmează o privire de nedescris ce se asemăna cu cea a lui Moise când s-a scoborât de pe Horeb (Sinai după alți biografi) și a văzut ce horă i-au încins semințiile obraznice.
M-a dezbrăcat mămuca la kurul gol. M-a analizat din avers, profil, revers și pe toate fețele posibile și imposibile. M-a întins pe masă. M-a pus în genunchi fără icoană și cu fața spre vest. M-a pus culcat. Apoi târâș pe sub birou. Am măsurat perimetrul cabinetului cu bățul de chibrit. I-am golit de apă chiuveta cu șireturile de la bocanci. M-am supus fără crâcnire.
Apoi m-a pus în genunchi pe un taburel ca celea de mulgeau babele vaca (mulgeau că acum vaci nu mai sunt iar babele erau adunate toate pe holuri). Avea mămuca un ciocănel mititel dar care, pasămite, nu era de ajuns pentru impertinenți aidoma mie. Trimite o asistentă la mecanicul de la întreținere ca să-i aducă un ciocan de 500 de grame.
Dacă sunt bolnav de SIDA? Diabet? Parkinson? Boala Lyme? Ciroză hepatică?
A reușit elefăntoaica să epuizeze toată Enciclopedia medicală, ediția a II-a, adăugată și revizuită.
Vorba dulce – mult aduce și primesc primul APT. Iuhuhu! Concluzionez în sinea mea un raționament evaluativ asociat unei sintagme mascate de tipul „Morții mã-tii de nenorocită!”
STEP TWO!
La Chirurgie ortopedie.
Aici era mai mică înghesuiala. Adică erau prezenți doar victimele cutremurului din ’977.
Ablația și obolul temporal datorat zeului Chronos – cam altele 2 ore.
Întru fără să mai salut.
„- Uăi nesimțitule, tu te crezi în pădure de intri așa ca un mistreț?” – sunt interpelat.
„ – Bună-ziua! În legătură cu fișa medicală tip auto…”
„- Dă-o-ncoa!”
După care, evident, că urmează o privire de nedescris ce se asemăna cu cea a lui Moise când s-a scoborât de pe Horeb (Sinai după alți biografi) și a văzut ce horă i-au încins semințiile obraznice.
M-a dezbrăcat mămuca la kurul gol. M-a analizat din avers, profil, revers și pe toate fețele posibile și imposibile. M-a întins pe masă. M-a pus în genunchi fără icoană și cu fața spre vest. M-a pus culcat. Apoi târâș pe sub birou. Am măsurat perimetrul cabinetului cu bățul de chibrit. I-am golit de apă chiuveta cu șireturile de la bocanci. M-am supus fără crâcnire.
Apoi m-a pus în genunchi pe un taburel ca celea de mulgeau babele vaca (mulgeau că acum vaci nu mai sunt iar babele erau adunate toate pe holuri). Avea mămuca un ciocănel mititel dar care, pasămite, nu era de ajuns pentru impertinenți aidoma mie. Trimite o asistentă la mecanicul de la întreținere ca să-i aducă un ciocan de 500 de grame.
Și-ncepe controlul: la genunchi. La călcâi. La cot. La tendonul lui Ahile. Dădea ciufuta cu o ciudă și cu o voioșie de l-ar fi făcut invidios și pe Marius Mihalache - țambalistul! Cât timp a interpretat ea, vreun sfert de ceas, o uvertură la țurloaiele mele, așa de tare se auzea că pe hol toate babele și toți moșnegii se legănau în ritm de gospel și strigau extaziați ”It’s raining men. Hallelujah!”
În fine constată frigida cu ciudă nedisimulată că n-am nica anapoda și încearcă să-mi dea cu barosul în ouțe. Ei, la astă fază n-am mai putut să mă abțin că-mi ofensa orgoliul masculin, motiv pentru care și eu m-am făcut că-i șterg o carboavă peste mutră dacă îndrăznește așa blasfemie sexuală.
Eficiența comunicării nonverbale și-a spus cuvântul și astfel am primit al doilea OKAY.
Bun! Ceasurile arătau trecut de doișpce fix așa că mai era rostul de ceva distracție. Hai la neurochirurgie.
Aici a fost mai simplu. Am intrat mai repede – după cam un ceas de așteptat.
Aceeași poveste a privirii stupefiate determinată dialectic de absența biletelor de bancă.
Întrebări de baraj:
„- Câte accidente vasculare am avut?”
„ – Minciunul!” se rostogolește answerul cu de la sine voie, aiurea și obraznic.
„- Câți neuroni am în total?”
„- Eu cam vreo 100 de miliarde și toți în bună stare de funcționare! Nu știu dumneavoastră, dom’ doctor, câți aveți!”
„ – Ieși afară boule!” urlă doftorul în timp ce-mi zvârle-n cap fișa nu înainte de a o perfora de furia scrisului apăsat ce consemnează APT.
În fine constată frigida cu ciudă nedisimulată că n-am nica anapoda și încearcă să-mi dea cu barosul în ouțe. Ei, la astă fază n-am mai putut să mă abțin că-mi ofensa orgoliul masculin, motiv pentru care și eu m-am făcut că-i șterg o carboavă peste mutră dacă îndrăznește așa blasfemie sexuală.
Eficiența comunicării nonverbale și-a spus cuvântul și astfel am primit al doilea OKAY.
Bun! Ceasurile arătau trecut de doișpce fix așa că mai era rostul de ceva distracție. Hai la neurochirurgie.
Aici a fost mai simplu. Am intrat mai repede – după cam un ceas de așteptat.
Aceeași poveste a privirii stupefiate determinată dialectic de absența biletelor de bancă.
Întrebări de baraj:
„- Câte accidente vasculare am avut?”
„ – Minciunul!” se rostogolește answerul cu de la sine voie, aiurea și obraznic.
„- Câți neuroni am în total?”
„- Eu cam vreo 100 de miliarde și toți în bună stare de funcționare! Nu știu dumneavoastră, dom’ doctor, câți aveți!”
„ – Ieși afară boule!” urlă doftorul în timp ce-mi zvârle-n cap fișa nu înainte de a o perfora de furia scrisului apăsat ce consemnează APT.
Hai să mai facem azi un cabinet și gata. Restul mâine.
Hai la ORL.
La ușa cabinetului cred că era miting electoral. Nu știu ce partid sponsoriza acțiunea dar bănuiesc că erau agrarienii lui Surdu. Erau prezenți acolo vreo 50 de autobuze electorale care vorbeau toți de-odată și se-nțelegeau de minune:
„- A venit primăvara!”
„- Ha?”
„- A venit primăvara!”
„- Ha?”
„Du-te-n pïzda mã-tii!”
„- A, daaa! A venit primăvara!”
Undeva pe la ceasul amurgului solar mi-a venit rândul. Înăuntru o domniță care vorbea șopotit ca-n beserică la spovedanie când trebe să spui la popă toate perversiunile recent desfășurate.
Nu s-o uitat la mine-n în gât da-n loc o murmurat imperceptibil „’te-n gât cu fișa ta!”. Nu s-o uitat în nas da’ iar o zis ceva cu „’te-n nări de zgârciobar!”.
Cum de pe la câteva luni am învățat să aud foarte bine voiam să-i ripostez că nu se cuvine să vorbească în dezacord gramatical de gen că ea nu este câtuși de puțin posesoare de sculă copulativă.
N-am mai apucat că mi-a ordonat cu voce de sufleor pensionar să execut un stânga împrejur. Ceea ce am executat întocmai și la timp. S-a plimbat silfida de la stânga la dreapta mea și din sus în jos, răstimp în care mi-a șoptit numai vorbe languroase de amor, din ce în ce mai slabe.
I-am răspuns de fiecare dată ce-a zis dar mă zădăra mititelul cu o curiozitate să mă-ntorc cu fața să văd dacă nu cumva a ajuns la orgasm.
A observat miss Afrodita că i-am șoptit răspunsurile corecte și la unul de era lângă mine care era surd de-a binelea, motiv pentru care cu nesfârșită durere sufletească a concluzionat în scris sub forma unei rezoluții APT, cu care am realizat careul de ași al primei zile de bântuit holurile instituției medicale.
Hai la ORL.
La ușa cabinetului cred că era miting electoral. Nu știu ce partid sponsoriza acțiunea dar bănuiesc că erau agrarienii lui Surdu. Erau prezenți acolo vreo 50 de autobuze electorale care vorbeau toți de-odată și se-nțelegeau de minune:
„- A venit primăvara!”
„- Ha?”
„- A venit primăvara!”
„- Ha?”
„Du-te-n pïzda mã-tii!”
„- A, daaa! A venit primăvara!”
Undeva pe la ceasul amurgului solar mi-a venit rândul. Înăuntru o domniță care vorbea șopotit ca-n beserică la spovedanie când trebe să spui la popă toate perversiunile recent desfășurate.
Nu s-o uitat la mine-n în gât da-n loc o murmurat imperceptibil „’te-n gât cu fișa ta!”. Nu s-o uitat în nas da’ iar o zis ceva cu „’te-n nări de zgârciobar!”.
Cum de pe la câteva luni am învățat să aud foarte bine voiam să-i ripostez că nu se cuvine să vorbească în dezacord gramatical de gen că ea nu este câtuși de puțin posesoare de sculă copulativă.
N-am mai apucat că mi-a ordonat cu voce de sufleor pensionar să execut un stânga împrejur. Ceea ce am executat întocmai și la timp. S-a plimbat silfida de la stânga la dreapta mea și din sus în jos, răstimp în care mi-a șoptit numai vorbe languroase de amor, din ce în ce mai slabe.
I-am răspuns de fiecare dată ce-a zis dar mă zădăra mititelul cu o curiozitate să mă-ntorc cu fața să văd dacă nu cumva a ajuns la orgasm.
A observat miss Afrodita că i-am șoptit răspunsurile corecte și la unul de era lângă mine care era surd de-a binelea, motiv pentru care cu nesfârșită durere sufletească a concluzionat în scris sub forma unei rezoluții APT, cu care am realizat careul de ași al primei zile de bântuit holurile instituției medicale.
Totuși o senzație nelămurită m-a neliniștit pe tot parcursul capătului de vreme ce mai rămăsese din bunătatea de zi omenească irosită deampülea cu scleroza instituțională românească. Mi se părea mie sau se epuizase prea repede ședința de verificare a deprinderilor oreliste, mai ales că doftorița era mignonă și nici șaibă pe deget nu avea.
*****
DAY TWO
La Oftalmologie a fost cel mai simplastic. Și acolo, timp echivalent cu o jumătate din durata Cuaternarului, am admirat intarsiile de la placajul scorojit al ușii. Aveam imense rezerve volitive că fumasem înainte două pachete de țigări (ucrainene - nemarcate corespunzător).
Cel mai tare ornament de pe ușă era un crater ce părea rezultatul efectului cumulativ al unei grenade antitanc. Astă bortă se spune, în tradiția orală a policlinicii, că a fost amprenta socială inconfundabilă a pumnului unui cioban analfabet angajat la jandarmerie ce a fost refuzat (cu șuturi în cür) la eliberarea unei fișe medicale promoționale de tip 3 în 1: angajare + permis auto + permis de port-armă.
Alte chițibușuri ce le-am mai deslușit pe acolo, scrijelite cu cheia de contact, cu dermatograful sau cu creionul de tâmplărie erau cam așa:
Undeva sus-sus de tot era mâzgălit „USL=PDL=PCR= aceeași mizerie”
Imediat în dreapta acesteia era: „Ba pe-a mã-tii ,Gușatule, că-i mai mare!”
Mai jos un anunț publicitar – „Vând leac contra prostiei” și imediat o addenda a aceluiași negustor – „Alex26 – sună-mă la 0744 bip.bip.bip. Urgent!”
Jos de tot era un rondel scrijelit de unu’ Ionel – probabil un îndrăgostit intrat în sevraj etnobotanic:
„Ionel și Mărioara/ Șamdiriri hopșașa/
Vor să treacă ulicioara/ Șamdiriri hopșașa/
Ionel voia s-o f**ă? Șamdiriri hopșașa/
Mărioara să-l sărute/ Șamdiriri hopșașa.”
*****
DAY TWO
La Oftalmologie a fost cel mai simplastic. Și acolo, timp echivalent cu o jumătate din durata Cuaternarului, am admirat intarsiile de la placajul scorojit al ușii. Aveam imense rezerve volitive că fumasem înainte două pachete de țigări (ucrainene - nemarcate corespunzător).
Cel mai tare ornament de pe ușă era un crater ce părea rezultatul efectului cumulativ al unei grenade antitanc. Astă bortă se spune, în tradiția orală a policlinicii, că a fost amprenta socială inconfundabilă a pumnului unui cioban analfabet angajat la jandarmerie ce a fost refuzat (cu șuturi în cür) la eliberarea unei fișe medicale promoționale de tip 3 în 1: angajare + permis auto + permis de port-armă.
Alte chițibușuri ce le-am mai deslușit pe acolo, scrijelite cu cheia de contact, cu dermatograful sau cu creionul de tâmplărie erau cam așa:
Undeva sus-sus de tot era mâzgălit „USL=PDL=PCR= aceeași mizerie”
Imediat în dreapta acesteia era: „Ba pe-a mã-tii ,Gușatule, că-i mai mare!”
Mai jos un anunț publicitar – „Vând leac contra prostiei” și imediat o addenda a aceluiași negustor – „Alex26 – sună-mă la 0744 bip.bip.bip. Urgent!”
Jos de tot era un rondel scrijelit de unu’ Ionel – probabil un îndrăgostit intrat în sevraj etnobotanic:
„Ionel și Mărioara/ Șamdiriri hopșașa/
Vor să treacă ulicioara/ Șamdiriri hopșașa/
Ionel voia s-o f**ă? Șamdiriri hopșașa/
Mărioara să-l sărute/ Șamdiriri hopșașa.”
Ei bine, după ce iarăși au reușit să intre în cabinet, înaintea mea și înaintea rândului, un echivalent numeric cu numărul morților, răniților și dispăruților de la Cotul Donului, reușesc și eu să experimentez cam care-i modul de funcționare al acelui perpetuum mobile numit generic clanță.
Întru în cabinet, spun Sărut-mâna la pițipoanca ceea ce era acolo (stăte’ cu reversul la popor!) dar n-apuc bine să inspir iarăși vreo 2 litri de văzduh că se răsucește ascuțitoarea ceea înfofolită într-o velă de fregată și apoi se rășchiră în șpagat pe diagonala cabinetului lătrând pe o frecvență de soprană violată: „CIIIII VRAAAI?”
„- Păi fișa auto…” - îngăim eu cu voce de șoricel mititel pitit sub un nu știu care pat dintr-o nu știu care casă dintr-un nu știu care sat.
„- Dă-o-ncoace!” - ordonă ciocănitoarea ( că era roșcată ca o cărămidă Porotherm și avea o bârnă nazală de-o surclasa chiar și pe Woody Woodpecker). Se uită la fișa neînsoțită de „accesoriile” pictate de Grigorescu, se uită la mine ca la un terorist Al-Quaeda surprind în plin Jihad, se mai uită o dată la fișa bearcă, se mai uită la mine cu o privire ca de ogivă atomică și urlă mai ceva ca Botezatu: DEEEEE CEEEEEE?
Sar peste dialogul la 120 de decibeli (norocuțul meu că deja făcusem ORL-ul, altminteri Surdu-inaptu scria gagica aia de-mi șoptea duios la urechi vorbe de liubov neînțelese.
Deci se pune pițigoaica ceea de doftoriță să-mi arate ea ce e acela examen oftalmologic.
(„- Da, da! o să mă pupi în cür tu cu tot neamul tău!” - cuget eu gândind la tija plutei de 10 mm pe care o văd de la 100 de metri ducându-se-n apă smucită de-un scobărel flămângios sau de ținta aia „Mama și copilul” pe care-o fac țănduri de la 350 de metri fără instrumente optice de ochire.)
Întru în cabinet, spun Sărut-mâna la pițipoanca ceea ce era acolo (stăte’ cu reversul la popor!) dar n-apuc bine să inspir iarăși vreo 2 litri de văzduh că se răsucește ascuțitoarea ceea înfofolită într-o velă de fregată și apoi se rășchiră în șpagat pe diagonala cabinetului lătrând pe o frecvență de soprană violată: „CIIIII VRAAAI?”
„- Păi fișa auto…” - îngăim eu cu voce de șoricel mititel pitit sub un nu știu care pat dintr-o nu știu care casă dintr-un nu știu care sat.
„- Dă-o-ncoace!” - ordonă ciocănitoarea ( că era roșcată ca o cărămidă Porotherm și avea o bârnă nazală de-o surclasa chiar și pe Woody Woodpecker). Se uită la fișa neînsoțită de „accesoriile” pictate de Grigorescu, se uită la mine ca la un terorist Al-Quaeda surprind în plin Jihad, se mai uită o dată la fișa bearcă, se mai uită la mine cu o privire ca de ogivă atomică și urlă mai ceva ca Botezatu: DEEEEE CEEEEEE?
Sar peste dialogul la 120 de decibeli (norocuțul meu că deja făcusem ORL-ul, altminteri Surdu-inaptu scria gagica aia de-mi șoptea duios la urechi vorbe de liubov neînțelese.
Deci se pune pițigoaica ceea de doftoriță să-mi arate ea ce e acela examen oftalmologic.
(„- Da, da! o să mă pupi în cür tu cu tot neamul tău!” - cuget eu gândind la tija plutei de 10 mm pe care o văd de la 100 de metri ducându-se-n apă smucită de-un scobărel flămângios sau de ținta aia „Mama și copilul” pe care-o fac țănduri de la 350 de metri fără instrumente optice de ochire.)
M-a pus ascuțitoarea răzbunătoare să-i citesc tot tabelul acela al lui Mendeleev cu număr de ordine și masă atomică și un altul cu tole de transformator în formă de E-uri sucite-n fel de fel de poziții obscene. I-am cetit până la ultimul rânduleț după care i-am adus la cunoștință și cine a produs panourile (scria mititel pe panou în stânga jos)
Ciocănitoarea fierbea de furie că_cum am îndrăznit eu să intru fără să cotizez dreptul de șmecher.
Apoi îi scornește mintea altă probă cu care să mă înfunde: mă scoate afară din cabinet, afară din policlinică și mă trimite peste drum, pe trotuar, ca să-i citesc prin ferestrele închise și să-i aduc scris pe o hârtie ce scrie pe codul de bare de la etuva în care-și încălzea micul dejun forestier (woodburgerul). Inutil de precizat că gemurile erau termopan Low-E reflexiv. Iar nesâmțâta de ascuțitoare a tras și transperantele peste ochiuri, a întors etuva cu fața la perete și stătea și chicotea ca vaca îndărătul geamurilor.
În fine am reușit să-i deslușesc printr-un colțișor neacoperit al geamului, cu o reflexie în oglinda din cabinet, o imagine emergentă a Barr-codul, cu tot cu cei trei de 6 satanici și i l-am adus la nemernică. Neavând ce mai face a trebuit să pună la rubrica concluzii cele trei litere neșpăguite: APT.
Dar cel mai frumos a fost la psihiatrie. Asta a fost chiar ultimul examen din șir și l-am punctat a doua zi. Inutil de precizat că „buna tradiție” a instituției s-a respectat cu sfințenie deontologică. Vreo 3 ore am sprijinit zidurile holului ( nu știu cum se face dar cred că am avut ghinion să prind un transport de răniți de la Fukushima altminteri nu-mi explic cum de erau pline scaunele de pe hol cu babe ofticoase și moșnegi parkinsonieni.
Ciocănitoarea fierbea de furie că_cum am îndrăznit eu să intru fără să cotizez dreptul de șmecher.
Apoi îi scornește mintea altă probă cu care să mă înfunde: mă scoate afară din cabinet, afară din policlinică și mă trimite peste drum, pe trotuar, ca să-i citesc prin ferestrele închise și să-i aduc scris pe o hârtie ce scrie pe codul de bare de la etuva în care-și încălzea micul dejun forestier (woodburgerul). Inutil de precizat că gemurile erau termopan Low-E reflexiv. Iar nesâmțâta de ascuțitoare a tras și transperantele peste ochiuri, a întors etuva cu fața la perete și stătea și chicotea ca vaca îndărătul geamurilor.
În fine am reușit să-i deslușesc printr-un colțișor neacoperit al geamului, cu o reflexie în oglinda din cabinet, o imagine emergentă a Barr-codul, cu tot cu cei trei de 6 satanici și i l-am adus la nemernică. Neavând ce mai face a trebuit să pună la rubrica concluzii cele trei litere neșpăguite: APT.
Dar cel mai frumos a fost la psihiatrie. Asta a fost chiar ultimul examen din șir și l-am punctat a doua zi. Inutil de precizat că „buna tradiție” a instituției s-a respectat cu sfințenie deontologică. Vreo 3 ore am sprijinit zidurile holului ( nu știu cum se face dar cred că am avut ghinion să prind un transport de răniți de la Fukushima altminteri nu-mi explic cum de erau pline scaunele de pe hol cu babe ofticoase și moșnegi parkinsonieni.
Stăteau înghesuiți câte 5 pe 2 scaune iar deasupra lor mai levitau câte unul sau doi și care navigau pe orbită circumterestră emițând semnale luminoase și acustice de tipul radio-baliză.)
Bineînțeles că TOȚI AU INTRAT ÎNAINTEA MEA. Plus cam dublul lor sosiți de 30 de secunde și introduși cu tupeu de asistente, infirmiere, felceri, șoferi, portari, agenți de pază sau măturători. TOȚI aveau prioritate în fața bonului meu de ordine cu numărul … 01 pe el, obținut în mod cinstit și lăutărește de la registratură!
Intru și eu. Bună-ziua! - spun politicos la unul mititel, cu fața congestionată și cu părul alb coafat după moda introdusă de Einstein.
Deja fiind familiarizat cu fețele lor uimite la vederea absenței șpăgii îi explic iute, într-o propoziție circumstanțială de scop, motivul vizitei.
Am cam observat eu că se uita cam lung la mine, ca la nebun, dar abia pe urmă am avut ocazia să concluzionez că doftorul era o somitate în materie și avea o experiență profesională imensă. Adică, mai clar spus, adunase empatic toate țăcănelile foștilor lui pacienți și le depozitase în interiorul cutiuței estetic acoperite de freza like Einstein.
Dar era și competent profesional moșulică, adică reușea să exercite în sincron toate țăcănelile adunate în tărtăcuță. Auzi vorbă de psihiatru ce a reușit să scoată prima dată pe guriță. „Cică de ce sunt NEBUN să stau pe hol să aștept atât când se putea rezolva elegant mai ușor.” Mă prind repede că vrea să mă irite, să mă scoată din sărite și să mă pice examenul medical, motiv pentru care-i ripostez că sunt adeptul campaniei ”Nu da șpagă!”. Îi arăt chiar și insigna din dosul reverului hainei pe care scrie „Eu nu dau șpagă!”.
Bineînțeles că TOȚI AU INTRAT ÎNAINTEA MEA. Plus cam dublul lor sosiți de 30 de secunde și introduși cu tupeu de asistente, infirmiere, felceri, șoferi, portari, agenți de pază sau măturători. TOȚI aveau prioritate în fața bonului meu de ordine cu numărul … 01 pe el, obținut în mod cinstit și lăutărește de la registratură!
Intru și eu. Bună-ziua! - spun politicos la unul mititel, cu fața congestionată și cu părul alb coafat după moda introdusă de Einstein.
Deja fiind familiarizat cu fețele lor uimite la vederea absenței șpăgii îi explic iute, într-o propoziție circumstanțială de scop, motivul vizitei.
Am cam observat eu că se uita cam lung la mine, ca la nebun, dar abia pe urmă am avut ocazia să concluzionez că doftorul era o somitate în materie și avea o experiență profesională imensă. Adică, mai clar spus, adunase empatic toate țăcănelile foștilor lui pacienți și le depozitase în interiorul cutiuței estetic acoperite de freza like Einstein.
Dar era și competent profesional moșulică, adică reușea să exercite în sincron toate țăcănelile adunate în tărtăcuță. Auzi vorbă de psihiatru ce a reușit să scoată prima dată pe guriță. „Cică de ce sunt NEBUN să stau pe hol să aștept atât când se putea rezolva elegant mai ușor.” Mă prind repede că vrea să mă irite, să mă scoată din sărite și să mă pice examenul medical, motiv pentru care-i ripostez că sunt adeptul campaniei ”Nu da șpagă!”. Îi arăt chiar și insigna din dosul reverului hainei pe care scrie „Eu nu dau șpagă!”.
Ți-ai găsit moșul! mă bombardează cu un miliard de întrebări la care trebuie să răspund în 0,02 secunde:
- de ce am șapcă;
- de ce nu am șapcă;
- de ce am permis;
- ce vreau să fac cu permisul;
- dacă am mașină mică și dacă aș dori să-l calc pe el cu ea în mod repetat: înainte - marșarier – înainte - marșarier -…
[aici era să fiu sincer și să răspund cinstit dar m-am abținut cu un protocolar ”Nuuu! Dom’ doctor! Cum se poate așa ceva!”
(fü’tu-ți gâții mã-tii de sclerozat că aș trece cu COMPACTORUL peste tine, nu cu automobilul! – meditam eu!)]
Apoi mă pune și prostul ăsta să-i citesc, dintr-o carte de povești de Frații Grimm, niște litere dintr-alea roșii pe fond verde, verzi pe fond galben, galbene pe fond alb, albe pe fond imaculat și tot așa mai la vale. Mai trebuia să-mi arate o zvastică neagră, într-un cerc alb pe fond roșu și era clară treaba că trebuie să sun la 112 să vină să-l rădice pe dom’ doctor.
După care iarăși o repriză de întrebări:
- de ce am așteptat totuși pe hol,
- dacă nu cumva răbdarea mea este de natură patologică ( nu bădie, poți să tragi și cu tunul lângă urechea mea și nu mă impresionezi!)
- dacă sunt căsătorit;
- de câte ori o facem pe săptămână și în ce poziții ( era să-l iau la pumni pe nemernic dar iarăși self-controlul întruchipat într-un neghiniță pe umăr mi-a șoptit să mă abțin!)
- câți copii am și de câte ori îi bat și cum îi bat – cu palma, cu pumnul sau cu cureaua de transmisie. Îi spun calm că nu e cazul să-mi transfere asupră-mi amintirile-i nefericite, traumele copilăriei și tarele-i educaționale.
Mă fixează moșul cu o privire de lunetist norvegian.
- de ce am șapcă;
- de ce nu am șapcă;
- de ce am permis;
- ce vreau să fac cu permisul;
- dacă am mașină mică și dacă aș dori să-l calc pe el cu ea în mod repetat: înainte - marșarier – înainte - marșarier -…
[aici era să fiu sincer și să răspund cinstit dar m-am abținut cu un protocolar ”Nuuu! Dom’ doctor! Cum se poate așa ceva!”
(fü’tu-ți gâții mã-tii de sclerozat că aș trece cu COMPACTORUL peste tine, nu cu automobilul! – meditam eu!)]
Apoi mă pune și prostul ăsta să-i citesc, dintr-o carte de povești de Frații Grimm, niște litere dintr-alea roșii pe fond verde, verzi pe fond galben, galbene pe fond alb, albe pe fond imaculat și tot așa mai la vale. Mai trebuia să-mi arate o zvastică neagră, într-un cerc alb pe fond roșu și era clară treaba că trebuie să sun la 112 să vină să-l rădice pe dom’ doctor.
După care iarăși o repriză de întrebări:
- de ce am așteptat totuși pe hol,
- dacă nu cumva răbdarea mea este de natură patologică ( nu bădie, poți să tragi și cu tunul lângă urechea mea și nu mă impresionezi!)
- dacă sunt căsătorit;
- de câte ori o facem pe săptămână și în ce poziții ( era să-l iau la pumni pe nemernic dar iarăși self-controlul întruchipat într-un neghiniță pe umăr mi-a șoptit să mă abțin!)
- câți copii am și de câte ori îi bat și cum îi bat – cu palma, cu pumnul sau cu cureaua de transmisie. Îi spun calm că nu e cazul să-mi transfere asupră-mi amintirile-i nefericite, traumele copilăriei și tarele-i educaționale.
Mă fixează moșul cu o privire de lunetist norvegian.
Mă pune la niște jocuri dintr-alea de figuri cam cum le-am dat la testele Mensa – ce figuri urmează, ce lipsește, care e următorul număr, care e succesiunea logică, care e următoarea figură – etc. numai mărunțișuri dintr-astea plictisitoare.
Undeva mă oprește și-mi spune că am greșit. Eu îi spun că nu am greșit și argumentez la cazul concret, desenându-i ca la prost.
Moșul Einstein o ține pe a lui că am greșit și că o să mă treacă inapt în fișă!
Îi mai spun încă o dată că nu am greșit și pe ce se bazează când afirmă eroarea comisă.
„- Ai greșit fiindcă așa spun EU!”- decretează MicroDumnezeul psihanalizei mondiale.
Apoi iar urmează o salvă de întrebări de zici că eram în beciul de la Meliție. Bine că n-avea și reflector de 2000 de wați. Tot felul de porcării insinuante, enervante, insultătoare, calomniatoare, inventate, îmbinate, exagerate, iritante.
La urmă cică dacă sunt nervos pe el? (Șapcă am?– cum ar veni);
Răspund că nu.
Dar de nu sunt nervos pe el? ( kuda șapca – reciproc cum ar veni);
Pentru că dacă aș fi fost nervos cu certitudine că nu mai apuca să stea de vorbă cu mine și era de mult timp parașutist amator direct prin geamul de la stradă..
Intr-un final, după multe dueluri Freudiane, Jungeriste și Adleriene îmi pune Apt pe fișă dar în registrul lui ia pixul roșu și trage vreo cinci semne de întrebare font Arial Black 72 în dreptul numelui meu.
Îndrăznesc să întreb de ce a pus chestiile alea la care tipul îmi răspunde că îmi dă avizul dar cu foarte mari semne de întrebare întrucât SE PARE CĂ SUNT NEBUN DACĂ AM STAT SĂ FAC ÎN MOD EFECTIV FIȘA MEDICALĂ ÎN 2 ZILE, FĂRĂ SĂ DAU ȘPAGĂ ȘI FĂRĂ SĂ INTRU ÎNAINTEA CUIVA.
Undeva mă oprește și-mi spune că am greșit. Eu îi spun că nu am greșit și argumentez la cazul concret, desenându-i ca la prost.
Moșul Einstein o ține pe a lui că am greșit și că o să mă treacă inapt în fișă!
Îi mai spun încă o dată că nu am greșit și pe ce se bazează când afirmă eroarea comisă.
„- Ai greșit fiindcă așa spun EU!”- decretează MicroDumnezeul psihanalizei mondiale.
Apoi iar urmează o salvă de întrebări de zici că eram în beciul de la Meliție. Bine că n-avea și reflector de 2000 de wați. Tot felul de porcării insinuante, enervante, insultătoare, calomniatoare, inventate, îmbinate, exagerate, iritante.
La urmă cică dacă sunt nervos pe el? (Șapcă am?– cum ar veni);
Răspund că nu.
Dar de nu sunt nervos pe el? ( kuda șapca – reciproc cum ar veni);
Pentru că dacă aș fi fost nervos cu certitudine că nu mai apuca să stea de vorbă cu mine și era de mult timp parașutist amator direct prin geamul de la stradă..
Intr-un final, după multe dueluri Freudiane, Jungeriste și Adleriene îmi pune Apt pe fișă dar în registrul lui ia pixul roșu și trage vreo cinci semne de întrebare font Arial Black 72 în dreptul numelui meu.
Îndrăznesc să întreb de ce a pus chestiile alea la care tipul îmi răspunde că îmi dă avizul dar cu foarte mari semne de întrebare întrucât SE PARE CĂ SUNT NEBUN DACĂ AM STAT SĂ FAC ÎN MOD EFECTIV FIȘA MEDICALĂ ÎN 2 ZILE, FĂRĂ SĂ DAU ȘPAGĂ ȘI FĂRĂ SĂ INTRU ÎNAINTEA CUIVA.
Ies din laboratorul lui FrankEinstein fără nici o formulă de salut, cât mai repede, până nu se răzgândește scrântitul draqului și-mi rupe fișa având déjà toate rubricile completate.
Mai trebuie o semnătură finală care o dă nu-ș ce doctor șef de la nu-ș ce cabinet. Fuguța acolo. Nu e prezent, vine doar la ora 14.00. Încă 2 ore de așteptare. Într-un final sosește Mesia-doftorul concluzional. Batalioane de babe înainte. Regimente de moșnegi înainte. Divizii de piloși tot înainte. Vine și rândul meu:
- Nu se poate, nu aveți viza medicului de familie.
- Ce medic de familie domnule, nu vezi ce scrie pe chitanța aia de la registratură unde v-am plătit 2 căciuli de bani: NEASIGURAT. De unde P**a mea să am medic de familie.
- Nu se poate! și închide ușa cu o rapiditate de era să-mi ghilotineze … vârful nasului dacă nu stăteam bine cu reflexele temeinic verificate de mămuca țambalistă.
Ies afară. Dezgustat și dezamăgit. Mă pun pe o băncuță lângă o băbuță care vinde covrigi. Baba râde! Mie îmi vine să-i f*t o înjurătură! Bine că n-am făcut-o.
„- N-ai viza de la medicul de familie!” spune baba.
Casc ochii ca un calcan.
„- De unde știi?”
„- Ehei băiete, eu știu multe! Dă-ncoace fișa!”
Ia baba fișa mea. Scoate din sân un pix exact ca celea de le aveau doftorii în cabinete. Scrie tremurat, cu litere de tipar, APT și împușcă o semnătură la locul cu pricina de-l făcea invidios și pe Barack Obama.
„- Degeaba mamaie, nu are parafa!” - zic eu.
„- Ai răbdare băiete!” zice baba după care desface o pungă de covrigi și scoate eticheta. O înmoaie într-o baltă de pe trotuar, o zvântă un pic si „Fleoșc” peste fișa mea! Când ridică eticheta aia ca un timbru – minune: o frumusețe de parafă peste semnătura prof. univ. dr. Baba cu covrigii.
Mai trebuie o semnătură finală care o dă nu-ș ce doctor șef de la nu-ș ce cabinet. Fuguța acolo. Nu e prezent, vine doar la ora 14.00. Încă 2 ore de așteptare. Într-un final sosește Mesia-doftorul concluzional. Batalioane de babe înainte. Regimente de moșnegi înainte. Divizii de piloși tot înainte. Vine și rândul meu:
- Nu se poate, nu aveți viza medicului de familie.
- Ce medic de familie domnule, nu vezi ce scrie pe chitanța aia de la registratură unde v-am plătit 2 căciuli de bani: NEASIGURAT. De unde P**a mea să am medic de familie.
- Nu se poate! și închide ușa cu o rapiditate de era să-mi ghilotineze … vârful nasului dacă nu stăteam bine cu reflexele temeinic verificate de mămuca țambalistă.
Ies afară. Dezgustat și dezamăgit. Mă pun pe o băncuță lângă o băbuță care vinde covrigi. Baba râde! Mie îmi vine să-i f*t o înjurătură! Bine că n-am făcut-o.
„- N-ai viza de la medicul de familie!” spune baba.
Casc ochii ca un calcan.
„- De unde știi?”
„- Ehei băiete, eu știu multe! Dă-ncoace fișa!”
Ia baba fișa mea. Scoate din sân un pix exact ca celea de le aveau doftorii în cabinete. Scrie tremurat, cu litere de tipar, APT și împușcă o semnătură la locul cu pricina de-l făcea invidios și pe Barack Obama.
„- Degeaba mamaie, nu are parafa!” - zic eu.
„- Ai răbdare băiete!” zice baba după care desface o pungă de covrigi și scoate eticheta. O înmoaie într-o baltă de pe trotuar, o zvântă un pic si „Fleoșc” peste fișa mea! Când ridică eticheta aia ca un timbru – minune: o frumusețe de parafă peste semnătura prof. univ. dr. Baba cu covrigii.
Îi plătesc la babă 10 pungi de covrigi. Pe care nici nu-i iau ci îi las tot ei.
Baba îmi spune râzând că n-a făcut o boabă de carte în viața ei iar de scris nu știe să scrie decât Apt și să facă semnătura aceea care a învățat-o de la un nepot de-al ei.
Pas alergător la dom’ doftor cu concluziile → apt + semnătură + parafă.
Fuga marș la Iulius Mall că mai sunt 10 minute de program. Ajuns gâfâind acolo și intru la ghișeu direct ( la ora aia nu mai era nici dracu la depus documente). Depun dosarul în 30 de secunde (Good job cu acest ghișeu!) iar tipul de acolo mă anunță că-mi primesc permisul acasă prin poștă.
Ies în hol și mai că-mi vine să-mi sfâșii cămașa, să mă pun în genunchi, să mă bat cu pumnii în piept ca Bendeac- păcănele și să urlu:
„Dumnezeule, am făcut fișa medicală pe bune și am depus hârtiile. Uaoleeeuuu! Am câștigaaat …OOPS!”
Mă opresc străfulgerat de un gând șugubeț: cam cât m-ar fi costat pe mine toate șpăgile substituite de cele 2 zile din viața mea irosite anapoda? Pai cam vreo 300 de lei.
Final: scena se petrece undeva într-un restaurant destul de spălățel din Târg:
- ciorbiță – miam miam!
- pâiniță cald cuptor mama casă! – Pfuu! Pfuuu! ( să se răcească!)
- pieptuț de puiuț - mmm!
- 2 tipuri de salată – yam yam!
- 2-3 garnituri – mna mna!
- desert clătite – îmmm!
- coniacuț finuț - mda!
- cafeluță cafeloaie de stă lingura dreaptă-n ea –Huuup!
- țigărică de foi, mijlocie – Puf! Puf! Puf!
PAPA BUN!
Nota de plată achitată prin mărinimia cadrelor medicale incoruptibile.
Iese din restaurant un omuleț..
Fluieră vesel o melodie. La un moment dat trage o râgâitură de se clintesc pavelele Gușate din trotuar.
Baba îmi spune râzând că n-a făcut o boabă de carte în viața ei iar de scris nu știe să scrie decât Apt și să facă semnătura aceea care a învățat-o de la un nepot de-al ei.
Pas alergător la dom’ doftor cu concluziile → apt + semnătură + parafă.
Fuga marș la Iulius Mall că mai sunt 10 minute de program. Ajuns gâfâind acolo și intru la ghișeu direct ( la ora aia nu mai era nici dracu la depus documente). Depun dosarul în 30 de secunde (Good job cu acest ghișeu!) iar tipul de acolo mă anunță că-mi primesc permisul acasă prin poștă.
Ies în hol și mai că-mi vine să-mi sfâșii cămașa, să mă pun în genunchi, să mă bat cu pumnii în piept ca Bendeac- păcănele și să urlu:
„Dumnezeule, am făcut fișa medicală pe bune și am depus hârtiile. Uaoleeeuuu! Am câștigaaat …OOPS!”
Mă opresc străfulgerat de un gând șugubeț: cam cât m-ar fi costat pe mine toate șpăgile substituite de cele 2 zile din viața mea irosite anapoda? Pai cam vreo 300 de lei.
Final: scena se petrece undeva într-un restaurant destul de spălățel din Târg:
- ciorbiță – miam miam!
- pâiniță cald cuptor mama casă! – Pfuu! Pfuuu! ( să se răcească!)
- pieptuț de puiuț - mmm!
- 2 tipuri de salată – yam yam!
- 2-3 garnituri – mna mna!
- desert clătite – îmmm!
- coniacuț finuț - mda!
- cafeluță cafeloaie de stă lingura dreaptă-n ea –Huuup!
- țigărică de foi, mijlocie – Puf! Puf! Puf!
PAPA BUN!
Nota de plată achitată prin mărinimia cadrelor medicale incoruptibile.
Iese din restaurant un omuleț..
Fluieră vesel o melodie. La un moment dat trage o râgâitură de se clintesc pavelele Gușate din trotuar.
Pleacă mai departe omulețul încântat, lustruindu-și cu mâneca hainei insigna cu „Eu nu dau șpagă!” de la reverul hainei.
(ce să-i faci dacă e „nebun” cum a spus Einstein Psihiatrul!)
Insigna strălucește. Omulețul zâmbește șugubăț. Și-apoi râgâie de îndestularea copioasă!
Morala 1 - pentru cine nu s-a prins încă:
Dacă mai prind pe vreunul că mă bănuiește de scrânteală, îi sparg capul. Anul trecut mi-am schimbat permisul auto, ocazie cu care am efectuat PE BUNE toate examenele din fișa medicală.
De făcut examinarea medicală aiurea se poate s-o fi făcut doar melițienii și jândarii recrutați din sursă externă și angajați la apelul bocancilor în sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Morala 2 - pentru foetusul alixăndrin:
cam pe la șase pagini docx ce au cam 15-17 Kb, împănate cu emoticons ca să se îngrașe scriitura până pe la 35-40 de kilobits, se produce un fenomen inexplicabil, nestudiat încă de aspiranții la premiul Nobil pentru aiti: pe ziua respectivă se cam blochează o țârucă celelalte postări de la articolele curente. Și luând în considerare afirmațiile voalate ale „indignaților” poponauți cum că să lăsăm în pace serverele, chiar că merită de aflat care este pragul critic peste care serverul și/sau spațiul de găzduire al website-ului face un intempestiv POC!
Acum realizăm un test de anduranță concretizat de 7 pagini de scriitură aiurea împănată cu smileys. Hai cu Doamne-ajută!
(ce să-i faci dacă e „nebun” cum a spus Einstein Psihiatrul!)
Insigna strălucește. Omulețul zâmbește șugubăț. Și-apoi râgâie de îndestularea copioasă!
Morala 1 - pentru cine nu s-a prins încă:
Dacă mai prind pe vreunul că mă bănuiește de scrânteală, îi sparg capul. Anul trecut mi-am schimbat permisul auto, ocazie cu care am efectuat PE BUNE toate examenele din fișa medicală.
De făcut examinarea medicală aiurea se poate s-o fi făcut doar melițienii și jândarii recrutați din sursă externă și angajați la apelul bocancilor în sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Morala 2 - pentru foetusul alixăndrin:
cam pe la șase pagini docx ce au cam 15-17 Kb, împănate cu emoticons ca să se îngrașe scriitura până pe la 35-40 de kilobits, se produce un fenomen inexplicabil, nestudiat încă de aspiranții la premiul Nobil pentru aiti: pe ziua respectivă se cam blochează o țârucă celelalte postări de la articolele curente. Și luând în considerare afirmațiile voalate ale „indignaților” poponauți cum că să lăsăm în pace serverele, chiar că merită de aflat care este pragul critic peste care serverul și/sau spațiul de găzduire al website-ului face un intempestiv POC!
Acum realizăm un test de anduranță concretizat de 7 pagini de scriitură aiurea împănată cu smileys. Hai cu Doamne-ajută!
Morala 3 – în exclusivitate pentru melițienii psihopați:
Dacă mă uit bine prin hârțoagele mele, AM ȘI PERMIS DE PORT-ARMĂ. Pentru următoarele categorii: Grenadă de mână defensivă, coctail Molotov artizanal, Pușcă semiautomată cu lunetă, Mitralieră de companie cal 7,62 mm pe afet, Aruncător de grenade AG-7 și Mitralieră antiaeriană jumelată 14,5 mm.
Eu sunt patriot, măi pülemioților, și folosesc numai produse Eco Made in Romania! Nu ca păcălicii aceia de melițieni care, după ce că ne-au belit austriecii de petrol, le mai cresc acestora și PIB-ul achiziționând Glock-uri 19 cu care-și drăgălesc nevestele.
Dacă mă uit bine prin hârțoagele mele, AM ȘI PERMIS DE PORT-ARMĂ. Pentru următoarele categorii: Grenadă de mână defensivă, coctail Molotov artizanal, Pușcă semiautomată cu lunetă, Mitralieră de companie cal 7,62 mm pe afet, Aruncător de grenade AG-7 și Mitralieră antiaeriană jumelată 14,5 mm.
Eu sunt patriot, măi pülemioților, și folosesc numai produse Eco Made in Romania! Nu ca păcălicii aceia de melițieni care, după ce că ne-au belit austriecii de petrol, le mai cresc acestora și PIB-ul achiziționând Glock-uri 19 cu care-și drăgălesc nevestele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu