Moto: "În numele sfântului / Taci, s-auzi cum latră / Căţelul pământului / Sub crucea de piatră."

Nimeni nu poate spune altui om ce este adevărat. Adevăr e tot ceea ce există în jurul nostru. Dar fiecare trebuie să-l descopere în felul său propriu.

(Maximus - personaj din romanul „Iulian” de Gore Vidal)

Disclaimer

Dragii mei "prieteni" fanatici, psihopaţi şi intoleranţi, sclavi ai prejudecăţilor, beneficiari ai impresionantului IQ egal cu numărul de aur, Proprietari în drept ai Pietrei Filosofale, Ctitori ai Pietrei Unghiulare, Păstrătorii Tainei Cuvântului Incipient şi Deţinători ai Adevărului Absolut, pentru preacu(r)vioşeniile voastre, această admirabilă echipă de la Google, buni cunoscători ai structurii psihopatologice a unei comunităţi, cu anticipaţie au prevăzut în bara de unelte butonul "URMĂTORUL BLOG".

Vă rog să nu vă sfiiţi în a-l utiliza!


Pagini

marți, 13 noiembrie 2012

„Ce deasă CEAȚĂ, vai ce CEAȚĂ mare …



Oh, azvârliți-ne voi o cărare !
Nu mai cunoaștem drumul către casă
Și ceața este deasă … deasă …
Ce ceață deasă, vai, ce ceață deasă …
Nu mai cunoaștem drumul către casă …
Suntem ușori și ceața e ca fumul,
Vai, unde-o fi, unde se-ascunde drumul ?

Ce ceață deasă, vai, ce ceață mare,
Unde-i cărarea, … tovarășe Abecedare ?
*
Sub talpă n-avem nici un drum, plutim …
Vai, unde-i casa ? Cum să nimerim ?

Și suntem goi și ne cuprinde teama.
Unde e tata ? Unde este mama ?
Nu ne vedem nici între noi deloc
Și JOCUL
nu ne place, nu e JOC.”
-----------------
* în loc de ceață se va citi „făcătură electorală”
-----------------

Îi îmbulinată tare de tot manevra cu alegirili ParLamentare**!

Când ziceam că fac și eu un geschaft țapăn anul ăsta, na belea cu Lejea electorală! Cine naiba s-o fi gândit că 373 s-o ab rogat și-n locul ei s-o pritocit blestemăția aia de 35 pe doomiiopt.
Eu credeam că și de data asta e un fel așa de referent voios și chiuitor, la care toată lumea râde, cântă și dansează, mâncă mici, bea bere fără moderație și se pișă la roata din spate a autobuzului, circulă care cum vrea și footează*** pe unde vrea.
Cân’ colo ce să vezi? Artoptalinunu care leagă oițele electoare de staulul domiciliar al stânei mai ceva ca legarea de glie a iobagilor din timpurile întunecate ale evului mediu.
Asta vrea să însemne că nu ne mai „tragem” cu autobuzele dintr-un loc într-altul? Nasool!
Dar mai nasol că nu mai sunt nici listele alea complementare în care să ne înscriem cum vrea mușchiul nostru miocardic neted ca pe urmă să votăm la opt tentacule exact ca Tractoraș Caracatița.

Dar ce-i mai nasol e că și-n suplimentarele alea de-o mai rămas te-nscrie :-B prezidentul de la secția de footare numai dacă aduci cazier, foaie matricolă și adeverință de la popă cum că ai urlat „Uau-uau! Dur, dur etre copchil!” prima oară pe plaiurile astea. Altminteri te trimite ca să footezi EGZACT la secția de footare unde ești arondat cu cochilia personală.
Ei tocmai asta m-o apucat turbarea mâniei, nu de alta dar de unde să știu eu că actuala mea bojdeucă_corespunde, conform artoptalindoi și mârșavei împărțeli feseniste, exact la Circumscripția electorală 43 – străinătate, colegiul :-* DePupat 3 și colegiul DeSenat 2.
Cine-i tâmpit să piardă 4 zile în flugțoig și să cheltuiască vreo doo  mii de dolari, nu australieni, ci dintr-ăia genuine de la mama lui Barack de-acasă?

Io, zilele trecute, când căutam prin megieșia natală feti catindate pe care să le investesc reprezentativ cu girul ștampilei, mă gândeam că iar facem un iureș ș-un huit electoral dintr-acela deșucheat, în care fiecare face ce vrea și nu știe stânga USL ce face dreapta ARD ( sau știe foarte bine ce face dar se-ntoarce cu spatele și nu vrea să vorbește cu lumea?)

Na belea legislativă! Și când îi mai auzi pe  melițieni și procorori că_cum cine mișcă în front din sprânceană unde-i sunt picioarele o să-i stea căpățâna, atunci chiar că te lasă simțul civic și mândria patriotică și-ți vine să te kač cu entuziasm cetățenesc pe alegerile lor.

Și nu mai poți să faci nici șmenul arhetipal ca să chemi muntele urnei mobile să vină la Mahomed ca să nu fie verificat actul identitar al lui Mahomed și să se vadă dacă are sălășluința în preajma muntelui electoral.
Ș-aici or schimbat bandiții cutuma străbunilor peceriști ș-o pus art41alin22căciuliță1 adică acum, ca să-ți vină acasă hulubăria aia neisprăvită și mincinoasă, trebe să pui în proțap o jalbă (scrisă de popă – singurul din gubernie care știe a ceti și scrie cu plaivazul) însoțită de documente medicale doveditoare ale stării de netransportabilitate. Adică nu se mai primește faza cu „chem urna că mie mi-e prea lene și mă cam doare în cot ca să pot să-mi teleportez concentrația alcoolică până la secția de footare.”
Acum cică footantul jălbuitor chiar trebuie să fie NETRANSPORTABIL cu patalama valabilă, adică trebuie să fie vreo legumă dintr-aia de stă numai în pat ca mumia lui Tuth-ank-Amon, i se mișcă numai globii oculari în orbite, mâna cu ștampila este acționată dinamic de către noră-sa care murmură intermitent „n-ai mai cheri odată, lua-te-ar naiba de cheag!”, iar opțiunea electivă fiind precedată de un dialog informativ dintre transportatorii urnei și mumia votantă de tipul:

„ - Cu cine vrei să votezi, boșorogule/vrăjitoareo?”
„ – Cu ILIESCU, maică!”
„ – Moșule/babo, dar Iliescu nu candidează, cu cine altcineva vrei să votezi? Uite, avem boșorogi la…, apoi avem dinozauri la…, mai avem popândăi grăsuni la… sau avem puturoși derbedei la…”
( după vro două ceasuri de explicații zadarnice și parlamentări inutile opțiunea electivă a mumiei rămânând pronunțată, definitivă și irevocabilă)
„ – Numai cu Iliescu, maică, cu altul nu voiesc că noi suntem leat și am fost zusammen dorobanți în același regiment la ’877. Pune matale ștampila pe el și să-l țină dumnezăul marxiștilor sănătos.”
------
Redevenind serioși (?!?) – deci cade și astă posibilitate de fentare pe strunga din dos a legii electorale?
Oare așa o fi? Chiar n-o să se mai înroșească urna mobilă mai ceva ca țeava de la mitralieră?
Parcă-i prea nice ca să fie și true!

DAR…
Se știe că legea asta, aidoma tuturor legilor inutile din absurdistanul Rromânesc, poate fi interpretată diferențiat întrucât:
- cei mari sar peste ea;
- cei mici trec pe sub ea și
- doar cei proști dau cu capul în ea.
Apoi se mai știe că românașul e deosebit de inventiv, mai ales când e vorba de scornit niscai șotii sau prostioare.
Așa că mă gândii așa:
n-are rost să mă travellesc cu aircraftul aiurea până la antipozi. Las acolo lista permanentă ce mă cuprinde nominal că doar sunt sigur c-o să semneze în ea consulul Rromâniei de la Hobart Town. Că doar pentru asta au fost trimeși la post și el și secretarii 1 , 2 , 3 , … k  , k+1 ai ambasadei, ca să centralizeze datele de identitate ale diasporenilor și să asigure eficiența și rapiditatea activității de votare – un vot la fiecare 3 secunde!
Deci acolo în Australia treaba-i gata aranjată de autorități.
Aici, în Rromânica saudită, eu m-am gândit să-i iau bolintinul lui soacră-mea care-i moartă de vreo zece ani dar care ș-acum e în copia listei electorale permanente. Ba mai mult, băbătia votează cu regularitate la FIECARE TUR DE ALEGERI!
A naibii vrăjitoare! Alta care-l iubește așa de tare pe Iliescu că nici nu se dă dusă pe lumea ailaltă până nu-l mai footează o dată pe zâmbăreț.
(asta, când o-ngropat-o, o lăsat scris ca să nu i se pună-ntre mânuri lumânare ci ea vrea să i se pună un călindar cu imaginea lui ILICI de la alegerile alea din 2000. Moșnegi fanatici, ce să le ceri! Pe lângă disciplina și devoțiunea lor colhoznică, noi - legionarii  – părem doar niște copchii de țâță. Noi avem ca deviză „Mergi sau crapă”; colhozul geriatric are ca deviză „Votează și după ce-ai crăpat.”

Revenind la subiectul sfârâielii electorale:
deci iau buletinul lui soacră-mea și mă înființez la prezidentul secției de votare. Da nu dimineața pe răcoare sau pe aglomerație că p-ormă bate la ochi și se găsește vreun reclamagiu împuțit să-mi facă beleaua și să mă dea pe mâna procurorilor nemernici (!!!). De mers o să merg mai pe sară, când lumea e acasă beată cui de la vodca aia ucrainească oferită electorilor în limita legală a maximum 10 lei, adică aprox. 1 litru/cap de animală electoare furajată și adăpată.
Acolo, la secția de footare, cică să-i întind prezidentului bolintinul băbătiei dar deschis și cu fața în jos, exact așa cum se dau flopul, turnul și riverul de la pocherul americaniș.
Concomitent cică să-i fac din ochiul stâng, (neapărat cel stâng) și să-i zic că m-o trimis dom’ Primar.

Mai departe nu mai zic că e treabă sicretă, de meșteșug potlogăresc, de care nu trebuie să știe nici domnii magistrați nemernici, nici meliția dar nici prostalăii ceia de la serei.
Cred că o să iasă treabă bună și cu footarea de data asta!
C-altminteri nu s-ar justifica dictoanele celea, unul al lui Edmund Strangulatorul care zice că „Pentru ca răul să triumfe este suficient ca oamenii de bine să nu facă nimic”
Dar mai ales trebuie să se împlinească testamentul politic al tătucului Iosafat Djugașvili , tatăl trofic al verișorilor feseniști ce-și împart colegiile prin șmen omertic și neguțătoreală tâlhărească.
Vorbă de duh care spune-n veacul vecilor că
„Nu contează cine votează, contează cine numără voturile!”

AM ZIS!

--------
*citat din volumul „Rânjetul Fukushimei :-& Bocovinene” imortalizat de Paulo Coielio în portretistica literară a lui ILIČ – the smiling owl.

** neologism obținut prin ligamentare și care vrea să-nsemne că parlamentarul este o questie de PARtid, obeză, gușată și tupeistă, care nu face nica bun toată ziua bună-ziua și se ține de LAMENTARE în agora cum că nu iel este de vină pentru starea națiunii ci moștenirea grea a trecutului din vremurile
- rușilor care au șutit tezaurul,
- domniilor fanariote care au isprăvit cu birul otoman toate grânele, feciorii, fecioarele și rulmenții din Țările Valahe și Moldavane,
- Caesarilor și Imperatorilor Quiriți care au exploatat prin metoda cianurare, săpare și furare  tot Goldul de la Tomata Montană sau rezerva valutară moștenită de la guvernatorul Dromichaites;
- Buramista care le-o retezat la pileatis viile și tulburelul sau, în fine,
- Ietro din Madian că ce mama draaqului s-a apucat el să-l învețe pe Moise chestiile mistico-eclectice ale triburilor Sinaite ca mai apoi din coapsa lui să se rădice o mare seminție masonico-circumcisă care-o să conducă lumea ordonând-o într-o nouă formă canonică globalistă.
Asta dacă nu cumva suntem într-o eroare de fapt iar primul element al alăturării constituie radicalul dur al obiectului ce-l frământă în mâini electorii ultragiați de amploarea  corupției instituționalizate.

*** Footare – licență nepoetică [n.r] menită să sublinieze bijectivitatea  nenorocită a activității intrinseci:
- prima la mânuță ca să fie în acord cu pronunția fonetică din Saxonia bavareză a cucoanei anhela care impune ca v-ul să se glăsuie cu pronunțată notă palatină, astfel încât să devină un f iar întreaga activitate de fotare să aibă taman semantica a ceea ce-și face omul cu mânuța lui și durează cam multișor (fier jahre);
- a dooa la mânuță– impusă de pronunția din Saxonia engleză a verișoarei Anhelei adicătelea Reginuța Lisbeth a Dooa ( God save our gracious Queen! ) – vocala dublă „o” care poate și trebuie să reliefeze relația cauzală dintre activitatea în sine, circumstanțialul și efectul sine-qua-non obținut.

Ei bine, tocmai acest „foot” vrea să sugereze, instrumental, taman acea parte a corpului cu care animalele îmbălsămate în votcă, superstiție, ignoranță și dezinformare își exercită dreptul constituțional de triere a reprezentanților legislativi.

Condiționalitate cauzală liber, direct și nesecret exercitată prin oferirea dezgustător-slugarnică a footului la barter cu o cinzeacă de samahoancă plus o pungă conținând o efă de floarea fărinii (din ajutoarele alimentare comunitare dar peste care s-a lipit cu pap o poză micuță a… celui mai iubit, decorat și pecuniar-împlinit fiu al plaiurilor regățene.)

Exercițiu cu finalitate efectivă în retrimiterea, către dulcea activitate de ședere inutilă pe lăbuțele din spate dublată de sugerea ciolanului patriei, a unor derbedei având crestate pe răboj [nota notei] multe mandate, multe imobile, multe bunuri mobile, colecții de artă și bijuterii valorând sute de mii de euro, active bancare și participații însumând altele sute de mii de euro și dolari, dublate neemergent și în proporție corespunzătoare de aceeași cantitate valorică exprimată în RON. Bașca niște bani de țigări și coniac la gura copilului reprezentate de veniturile salariale, pensii, cedarea folosinței bunurilor, diurne, indemnizații (und fiele andere) însumând la rândul alte multe sute de mii de Ron anual.

[nota notei] – astfel cum resultă din declarația de avere, publicată site-ul ParLamentului, a celui mai bogat parlamentar sucevean. Parlamentar care se cerșește ca milogul impertinent să se aleagă iar în coledziul cel mai nenorocit din Oiropa/Rromânica/Moldavia/lângă Bocovina Imperială.
Coledzi în care, în general, oamenii nu prea au buzunare un leu cu care să-și cumpere un sfert de drojdie cu care să-și răsucească vro doo turte.

CURATĂ FOOTARE, Coane … Sandule !!!
----------
[n.r]
Mica pu*licitate:

Vând licență nonliterară intitulată „FOOTARE”
Abecedar are drept de preempțiune în virtutea week-endurilor în care bântuiam pe forum numai noi doi ș-o ciurdă de organisme monocariote, asexuat-monoice.
Cât dai ABECEDARE să-ți cedez sintagma și drepturile de autor?
Că dacă n-o ieși și de data asta FOOTARE ca toate celelalte, atunci să nu-mi mai pronunți exact gradul din ierarhia SchutzStaffel. =; TLC, kamaraden!

 Erată trimis de HERROBERGRUPPENFUHRER

Oiropa/ Rromanica / Moldavia/ LÂNGĂ Bocovina Imperială
(softul site-ului e flămând și papă cuvinte aidoma WeMeului deșoarece nu și-a păpat de dimineață pizza aia minusculă!)

Iar dom Sandu nu e Sandu Băișanu, că aista-i băiat bun, care se zbate și vrea să facă ceva măcar la nivel declarativ.
Dom Sandu e tot un Sandu B. dar nu poci să spui pe față că abia zilele trecute ce mi-am primit ciubota-n gură - a cincisprezecea oară în interval de doi ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu