oliviana ursuleac - un exemplu etalon de mitomanie mixată cu paranoia
sursa textului: https://www.romedic.ro/mitomania-minciuna-patologica-0R18727
© Autor:
Dr. Dolfi Alexandra
„Mitomania,
denumită și minciuna patologică sau impulsul de a minți, nu este o boală
propriu-zisă, nefiind integrată în DSM V (Diagnostic and Statistic Manual of
Mental Disorders), ci este un simptom al unor tulburări de personalitate.
Mitomania
poate fi și un simptom de sine stătător, încadrându-se în profilul mincinosului
patologic fără o tulburare de personalitate sau organică subiacentă.
Persoanele
cu tulburare de personalitate borderline au dificultăți mari în a interacționa
cu cei din jur, fiindu-le frică de dezaprobarea acestora, de aceea simt nevoia
să inventeze povești care să stârnească interesul cercului social în care se
află.
Mitomania
se mai numește și pseudologia fantastică și este un fenomen fiziopatologic care
presupune existența unui discurs în care realitatea și ficțiunea se îmbină,
persoana cu mitomanie atribuindu-și de multe ori caracteristici pozitive sieși
în cadrul respectivului discurs. Este un simptom recunoscut în psihiatrie de
peste 100 de ani.
Caracteristici
În
încercarea de a evita să fie priviți într-o lumină negativă, persoanele care
suferă de mitomanie inventează conștient sau inconștient povești care să îi
pună într-o lumină bună. În general, persoanele cu mitomanie nu vor inventa
povești fantastice și greu de crezut, ci minciunile lor vor fi foarte subtile
și în concordanță cu realitatea, amestecate cu fapte care chiar au avut loc,
fiind foarte greu pentru cei din jur să-și dea seama că persoana respectivă
minte, mai ales dacă nu cunosc circumstanțele în care s-au produs întâmplările
relatate de aceasta.
Cel
mai frecvent întâlnite minciuni la persoanele cu tulburare de personalitate
borderline sunt următoarele:
mimarea unei afecțiuni medicale în scopul
de a atrage atenția;
implicarea într-o relație sentimentală doar
în scopul de a se folosi de persoana respectivă și de a manipula;
atribuirea responsabilității pentru
propriile greșeli altor persoane apropiate;
inventarea de diverse povești și răspunsul
circumstanțial la întrebări în conversațiile cu prietenii și cei apropiați;
evitarea unei situații jenante prin
răspunsul la întrebările celorlalți în felul în care aceștia ar dori (de
exemplu la întrebarea "ați parcat unde v-am indicat noi să parcați?"
persoana va răspunde „da”, chiar dacă nu a parcat în locul respectiv sau a
uitat unde trebuia să parcheze).
Un
studiu recent efectuat la Universitatea California arată că persoanele care
mint frecvent au creierul altfel structurat comparativ cu persoanele care nu
fac acest lucru. Modificările structurale apar la nivelul substanței albe din
cortexul prefrontal, persoanele care mint patologic având un procent mai mare
de substanță albă comparativ cu substanța cenușie față de persoanele care nu
sufereau de mitomanie, acestea prezentând un echilibru între substanța albă și
cea cenușie la nivelul cortexului prefrontal. Persoanele cu mitomanie au în
general și trăsături narcisiste și histrionice și suferă în general de
tulburare de personalitate borderline. În diagnosticul diferențial intră și
schizofrenia și boala bipolară, însă mitomania se diferențiază de acestea prin
faptul că subiectul are un simț clar al realității. Cu toate acestea mitomania
este o afecțiune gravă deoarece principala victimă a propriilor ideații nu sunt
cei care sunt mințiți, ci chiar persoana care devine victima propriilor sale
invenții.
Mitomania
este încă un subiect controversat în comunitatea psihiatrică, neexistând încă o
definiție și o caracterizare clară a acestui simptom, însă caracteristicile de
bază sunt cunoscute. Miniciuna patologică se caracterizează printr-un istoric
îndelungat (uneori întreaga viață) de minciuni frecvente și repetate, minciuni
care nu sunt formulate întotdeauna în scopul de a obține un beneficiu.
Deosebirea dintre mitomanie și minciuna obișnuită este faptul că minciuna
obișnuită este clar centrată pe obținerea unui avantaj sau pe ieșirea dintr-o
situație jenantă, în timp ce minciuna patologică poate să apară fără niciun
scop anume. Prima dată mitomania a fost descrisă de către Anton Delbruck, un
psihiatru german care a observat că minciunile pe care le spuneau anumiți
pacienți erau atât de laborioase și anormale, încât le-a introdus într-o
categorie separată denumind această afecțiune pseudologia phantastica.
Prevalența
mitomaniei în populația generală este scăzută, aproximativ 1%. Vârsta medie la
care se diagnostichează acest simptom este în general 22 de ani. 40% dintre
persoanele cu mitomanie prezintă afectare organică reprezentată prin epilepsie,
traumatisme ale sistemului nervos central, caracteristici encefalografice
anormale sau infecții ale sistemului nervos central.
Mitomania
este în principal caracterizată de prezența cronică și extrem de frecventă a
minciunilor în viața de zi cu zi, minciuni care aparent nu aduc niciun
beneficiu persoanei în cauză. Aceste povești sunt de foarte multe ori
complicate, elaborate, extinse și cu o intrigă extrem de bine pusă la punct.
Persoana nu pierde contactul cu realitatea, poveștile unui mincinos patologic
fiind de cele mai multe ori credibile, mitomanul fiind conștient că ceea ce
spune este un neadevăr. Persoana este stăpânită de un impuls continuu de a
minți, în ciuda faptului că îi sunt cunoscute posibilele implicații negative pe
care le poate avea acest comportament. În stadii mai avansate, mitomanul poate
pierde simțul realității și capacitatea de a-și controla comportamentul, minciunile
devenind din ce în ce mai fantastice și mai departe de viața reală. Mitomanul
nu se simte vinovat pentru minciunile pe care le emite ci din contră, faptul că
poate crea astfel de povești îi provoacă o stare de bine, deși știe că acele
povești nu sunt reale.
Diagnostic
diferențial
Minciuna
patologică este trăsătura unor tulburări de personalitate în principal
narcisistă, histrionică, antisocială și mai ales borderline, însă trebuie
diferențiată foarte bine de simulare, de bolile factice și de sindromul
Munchausen. Pacienții cu tulburare de personalitate bordeline nu inventează
povești foarte elaborate sau complicate, spre deosebire de mincinosul patologic
clasic care poate inventa povești fantastice. Tulburarea borderline precum și
cea antisocială se pot caracteriza și prin ideație suicidară. Minciunile
pacienților cu tulburare de personalitate antisocială se îndepărtează destul de
mult de profilul mincinosului patologic, acestea având un scop precis de
obținere a unor beneficii.
Elemente
importante de diagnostic diferențial includ sindromul Munchausen, sindromul
Ganser și confabulația. Diferența dintre mitomanie și sindromul Ganser este
aceea că sindromul Ganser se caracterizează prin răspunsuri nepotrivite și
ciudate la întrebări simple, în timp ce confabulația (parte a sindromului
Wernicke-Korsakoff întâlnit cel mai des la alcoolici) reprezintă o minciună
menită să acopere golurile de memorie (faptele pe care pacientul nu și le mai
amintește).
Mitomania
este un simptom încadrat momentan la tulburările de impuls, dat fiind că
pacientul simte un impuls foarte puternic de a minți constant, însă nu și-a
găsit încă locul în manualele de psihiatrie clasică, existând încă foarte multe
controverse referitoare atât la mitomanie ca afecțiune de sine stătătoare, cât
și la mitomanie apărută în cadrul unei tulburări de personalitate.
Tratament
Există
foarte puține cercetări efectuate pentru tratamentul mitomaniei, cel mai
frecvent discutată în literatură fiind psihoterapia și foarte rar farmacoterapia,
deoarece mitomania nu este încă recunoscută ca entitate de diagnostic de sine
stătătoare.
Psihoterapia
cognitiv-comportamentală este cel mai frecvent indicată pentru persoanele care
suferă de acest simptom.
Concluzii
Mitomania
este o formă specială de a minți, definiția și caracteristicile sale nefiind
încă stabilite concret, însă consecințele sociale ale acestui fenomen sunt
importante, de aceea sunt necesare noi perspective în ceea ce privește
diagnosticul și managementul acestei tulburări. Mitomanul nu este considerat un
bolnav psihiatric propriu-zis, deoarece pierde extrem de rar simțul realității,
existând și dovezi conform cărora acest simptom poate fi ameliorat și controlat
prin psihoterapie cognitiv-comportamentală fără nicio intervenție de tip
farmacologic. Ce este cel mai important este însă efectuarea corectă a
diagnosticului diferențial pentru mitomanie și diagnosticul corect al unei
tulburări de personalitate asociată cu acest simptom.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu