Povestea de seară

„ -Bună seara, dragi copii.

Astăzi zâna vă va spune o poveste absolut reală despre avantajul maturizării numelor la copiii și adolescenții întârziați.

Dar mai întâi am nevoie ca voi să-mi spuneți câteva nume „micuțe”, ca de copii. Cine poate să spună asemenea nume?”

„- Dănuț (jmâc!)” – exclamă un țânc din primul rând de scăunele, ștergându-și apoi mucii cu dosul mânecii.

„- Cris-ti-nel” – silabisi aproape imperceptibil o fetiță sfioasă din colțul îndepărtat al sălii de grădiniță

„- Vasilică” – îndrăzni un rotofei durduliu din rândul al doilea.

„- Gheorghiță” – tună un roșcovan

„- Daniel” – repetă o altă fetiță neatentă la cele spuse de plodul mucos.

„-Buuuun! Sunt de ajuns aceste nume.

Deci, să alegem așa: daniel, vasilică și cristinel.

Ei bine, dragi copii, iată o poveste cât se poate de reală, prin care voi veți înțelege cât de mult contează în viața unui om ca numele de alint pe care i le-au dat părinții să crească mari, aidoma lui Făt-Frumos: într-un an cât alții în patru.

Așadar, a fost odată ca niciodată un adolescent întârziat, cu mintea aidomă de copchil retard. Pe adolescentul căruia abia îi dăduseră tuleiele în barbă (și așa i-au rămas pentru vecie) să spunem că-l chema... cristinel vasilică daniel.

La vremea când se întâmplau aceste evenimente, cristinel vasilică daniel încă nu-și depășise faza puberă a vieții, chit că se îmbățoșa el că „are studii multe și a susținut examene grele”.

Ca majoritatea tinerilor generației sale, Cristinel a fost nevoit ca în a sa peregrinare profesională, (pe care noi o vom denumi bejenie judiciară), să ajungă într-o Mare Cetate Erdelyană.

O fi fost ea Mare Cetatea, plină de oameni înstăriți, avânt palate, conace și multe pungi cu galbeni în sipete, dar tânărul Cristinel era cătrănit nevoie mare fiindcă era nevoit să facă naveta cu ”Trenul Foamei” Iași – Timișoara.

La acele vremuri încă nu se inventaseră denumirile astea boierești de Intercity sau Interregio, ci la acea vreme trenul navetistului Cristinel avea rang de tren accelerat.

Accelerat în care se găseau fel de fel de oameni, unii mai cumpătați, alții mai nechibzuiți, alții mai neisprăviți.

Nechibzuit a fost și Cristinel Vasilică în ziua nenorocită în care s-a așezat pe locul rezervat altui călător, refuzându-i acestuia să i-l elibereze, clamându-i în față drept argument legitimația de judecător și argument ultimativ – faptul că are facultate.

Neisprăvit de-a binelea s-a dovedit a fi titularul locului rezervat, care neaoș i-a replicat junelui Cristinel că „îmi bag pula în facultatea ta!” și i-a șters o rachetă-upercut în față de i-a dat Cristinelului somn instantaneu.

În fine, nu mai detaliem toată povestea neutilă în economia de ansamblu al subiectului epic principal: avantajele patrimoniale ale maturizării numelor.

Upercutul din tren s-a soluționat intermediar la capăt de linie, la poliția TF și un certificat medico-legal cu … 0 (zero) zile de îngrijiri medicale.

Certificat cu care sărmanul navetist judiciar l-a acționat în instanță pe agresor, obținând într-un final despăgubiri în cuantum de 300 de deutschemarks (c-așa era valuta forte erdelyană pe vremea aceea).

Să-l fi văzut pe  tinerelul  Cristinel Vasilică Daniel cum țopăia de bucurie pe holurile Tribunalului, ținând în mâini cele 300 de mărci și exclamând extaziat: 
„- Am bani de plata chiriei pe 2 luni!

Am bani de plata chiriei pe 2 luni!”

Yupiiii! Am bani de chirie!”

Vă dați seama, voi dragi copii, cât de mirați se uitau la această scenă colegii sărmanului Cristinel!

Așadar, din expozițiunea de mai sus se poate reține situația locativă a Cristinelului ca fiind un element dătător de continuă frustrare .

Asta până într-o bună zi.

Cum stătea Cristinelul așa visător, asculta în surdină celebrul hit al celor de la Eruption -  „One way Ticket to the Gherla” și privea lung pe fereastra biroului său de jude pâcălici, visând la vremuri feerico-idilice în care se făcea că are și el o casă A LUI și numai A LUI, iacătă că se întâmplă minunea cea minunată:

Prin sistemul ECRIS, Cristinelului i se repartiză o speță de tot căcatul.

Era vorba de un arhetip de speță plângere penală între doi politruci, speță a cărei soluție cutumiară era arhicunoscută de la Nistru pân' la Tisa: art. 10 lit. b) Cod de procedură penală.

Dar, uitându-se cristinel vasilică daniel pe numele subiecților dosarului, îi sare în ochi o anomalie. Ba nu una ci două.

Una din părți nu era câtuși de puțin vreun mucos diminutival, adicătelea nu era Gheorghiță ci era ditamai Gheorghe – Starostele Cetății.

Iar cea de-a doua anomalie consta într-o incertitudine privindu-l pe cel de-al doilea subiect: ba era Dănuț în hârtiile unora, ba era Dan în hârtiile altora.

De fapt, de la această nepotrivire și pornise daravera politrucilor.

Văzând acestea, cristinel daniel vasilică îngenunche în fața icoanei Dumnezeului Magistraților - nimeni altul decât Măritul Baphomet Nemărginitul (mormane fără număr, fără număr) - și-i înălță o osana de mulțumire:

„- Mărite Baphomet, îți mulțumesc din suflet meu candriu de adolescent tardiv pentru oportunitatea nesperată ce mi-ai dat-o în tăișul Ciocanului lui Thor, de a-mi căpătui și eu familia cu o locuință în Cetate!

Îți mulțumesc, mărite Țap Sabbathic, și-ți jur credință vecinică!”

Bun!

Cam astea au fost circumstanțele narative ale speței-minune.

Speță pe care toți ceilalți juzi și toată jurisprudența o soluționau pe ”10 litera b”, Cristinelul a creat un precedent interpretativ și nu a clasat plângerea, ba mai mult, a admis-o și chiar i-a admis daune morale importante pe care mititelul Dănuț (sau Dan, că nici în ziua de azi nu e clar) trebuia să i le plătească Starostelui Cetății – Gheorghe. 
Staroste care ținea la cingătoare o legătură cu cheile de la toate ivărele Cetății: de la vistierie, de la han, de la cămările și ietacele palatului până la grajdurile și pimnițele boierești, în fine, ce mai, TOATE KEYLE erau la Starostele Gheorghe.

Mult timp după acest bizar episod, colegii Cristinelului  Vasilică îi reproșau acestuia, mai cu subînțeles sau mai fățiș, soluția bizară pronunțată în speța Gheorghe versus Dănuț (sau Dan că nu-i sigur nici acum).

Reproșuri la care Daniel Cristinel lua cea mai impertinentă față cu care-l dotase nativ mumă-sa și replica cu un tupeu neînchipuit: 
„- Da, dar voi aveți casă în C… etate. Eu NU AM!”

Continuarea narațiuni transcende din file de cronici.

Imediat după pronunțarea soluției, Cristinel Vasilică a făcut cărare scobită în marmura din antecamera Starostelui Gheorghe, intrând în audiențe în care a cerut de la staroste să i se aprobe și lui un bordei ANL cu trei odăi.

Ceea ce a și primit imediat, de începuseră chivuțele și clevetitorii să cârtească pe la colțuri precum că judele CRISTIAN VASILE DAN își folosise prerogativele și funcția întru dobândirea unui folos patrimonial direct.

Ceea ce n-are cum să fie adevărat, întrucât un Jude din Wallachia, fie el închinător la Dumnezeu, la Mamona sau chiar la Baphomet, NICIODATĂ NU-ȘI VA PERMITE SĂ-ȘI folosească funcția în vederea obținerii de avantaje materiale personale, pentru membri ai familiei sau pentru terți.

Nu!

Inclusiv Zâna povestitoare a acestei bizare întâmplări se delimitează cu vehemență față de o asemenea alegație.

Singurul avantaj nepatrimonial al acestei spețe, repercutat asupra destinului adolescentului visător la un hogeac ANL s-a materializat în maturizarea numelui: 
din Cristinel Vasilică Daniel a devenit CRISTIAN VASILE DAN.

Iacătă așa, de acum maturul CRISTIAN VASILE DAN nu va mai fi nevoit să facă naveta cu trenul foamei, să ia pumni în mutră de la arțăgoși care n-au pic de respect față de „studiile multe și examenele grele” susținute de CRISTIAN DAN.

Și nici nu va fi nevoit să pornească procese în care să câștige 300 de mărci din mai multe motive:
 
- primul ar fi că marca germană a dispărut

- dar mai ales amănuntul că Dan Vasile Cristian NU MAI ESTE NEVOIT SĂ PLĂTEASCĂ CHIRIE, el fiind de acum și-n vecii vecilor APROPITAR.

Cât despre numele acelui Dănuț din dosar, nimeni nu poate spune, nici măcar hârtiile MAI sau ale Prefecturii C… etății, care-i era forma corectă: Dan sau Dănuț.

-----

Morala povestirii, dragi copii:

Să fiți cuminți și să păpați tot din farfurie.
Să ascultați de părinți și să fiți ascultați de securiști!

Să mergeți zi de zi la școală, astfel încât să adunați ani de studii multe și examene grele susținute!

Iara atunci când destinul vă va scoate în cale oportunitatea de la care numele voastre de alint copilărești vor fi transformate în nume de adulți responsabili, să fiți pe fază, isteți și mai ales pragmatici!

Căci una e să fii cristinel vasilică daniel -  navetist amărât, sparring partner al hooliganilor feroviari.

Și altceva este să fii CRISTIAN VASILE DAN - apropitar cu zapiscă.

Ș-am încălecat pe-o șea

Și v-am spus povestea toată, așea!

Noapte bună, dragi copii!

pseudoepilog:

deși Zâna voia să plece, din urma ei și de fustele ei se ațineau țânci mucoși și plozi curioși, care mai de care întrebând lucruri trăsnite:
„- Tovarășa Zânaaa, dar ce este aceea ”the Gherla”?
„ - Doamna Zâna, dar casa lui Daniel devenit Dan, era mai „tare” decât casa celor trei purceluși din poveste?”
„- Dom'șoara Zâna, dar când era mititel, Cristinel Vasilică a urmat cursurile clasei zero-pregătitoare?”
„- Domșoara Zâna, dar Cristinel dacă a venit la școală la 6 ani, cum mai avea cei 7 ani de acasă?”
„- Doamna Zâna, dar Cristinel a avut la grădi' cursul de educație juridică pentru preșcolari?
„ Tantea Zânaaa, dar Cristinel pe cine a avut învățătoare de a învățat așa de bine? Pe Zoia Kosmodemianskaia, pe Ana Pauker sau pe Monica Luisa Gherghescu?”
 „Tovarășa Zâna, dar eu dacă sunt  sașiu și bâlbâit, o să am voie să mă fac judecător când oi fi mare?”