The girls – se înțolesc cu o rochie a mămichii. Cu toate zdrăngănele corespunzătoare: cercei, brățară, colier de perle de Crevedia, broșă. Statura ajustată pe cataligele tocurilor pantofilor. Pudră pe fețișoară mai groasă ca nămeții vrânceni. Rujul mămuchii insuficient pentru cerințele estetice ale domnișorichii. ș-apoi să te ții, soro:
„Jos din cui acum oglindă/ Mama-i dusă-n sat cu dorul/ Azi e singur puișorul…”
The boys – bărbăția întruchipată prin fioroșenia ciubotelor tatii. Apoi șuba tătânelui care pică exact ca o manta. Palaria cea cu peană de cocoș care-i vine țâncului până la gât. Noroc cu urechile răsucite pe poziția clăpăug care să folosească de opritor pretențiilor mult prea mari ale pălăriei față de disponibilitatea fiziologică a juniorului.
Un chiștoc de Naționale scos din cenușarul sobei. Privirea încrâncenată în seriozitatea ridului intrasprâncenesc.
Ș-apoi iar oglinda: „Am cu ce, mă! Am cu ce!” decretează sentențios „nenea fiorosul” din oglindă!
Dar tu, măi păduche răpănos, ai cu ce mă?
Crezi că dacă ai luat ciubotele mele și ți-ai pus pe căpățâna bostanului pălăria mea, chiar crezi că devii automat TAZ? Jet la mă-ta-n koor, puțoiule!
N-ai cu ce mă, fiindcă marca stilistică a oricărui autor este aproape imposibil de imitat. Ca să fii lămurit la ce se referă marca stilistică și că nu-i totuna cu marca de la ciocanul vostru forestier, află repetentule că cea dintâi este o categorie uzitată în analiza stilistică și literară, care integrează o sumedenie de elemente definitorii: de la mijloace de exprimare artistică până la elemente de vocabular, de la un sistem unitar de simboluri și terminând cu stilul individual de utilizare a topicii și a semnelor de punctuație.
Așa că n-ai cu ce, măi puțoieș, n-ai cu ce! Poți să-i pui pe tărtăcuță o mie și una de identități clonate că vei rămâne întotdeauna ceea ce ești: un semicretin la care-i curge scuipatul din gură și își bălăbănește căpățâna acromegalitică în fața oglinzii.
Poți să-ți îndesi pe tărtăcuță peruca lui Shakespeare, să te îmbraci în rubașca lui Dostoievski sau să încalți ciubotele de pescar bătrân ale lui Hemingway că vei fi întotdeauna trădat de „mirosul tău naturel”. Miroase a prost de la tine de la 10.000 de leghe.
Asta e!
N-ai cu ce, mă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu