recuperare din 14 august 2014
(povistire pe cât de pescărească, pe atât de minciunoasă)
Motto:
(vechi proverb din Chitai)
Apăi odată, undeva, cândva ** era un om. Unu sângur, hominid erect și sapient, dar reprezentativ la scară planetară
(adicătelea cum ar veni, tot o maimuță, dar una dintr-aia înfumurată, cu ifose de civilizație)
Omul se aținea pe malul mării, la distanță de câțiva inci de rostogolul valurilor.
Amu’ ce chizda mamii lui căta omul pe malul mării, nu mai poate să zică nici cronicarul narațiunii mincinoase, dar nici MS Office-masoretul înscrierii Hystoriei în Anale.
Oricum se poate prezuma că era un om, sau o oamă, neimportant în iconomia fabulatorie.
Om / oamă care putea să aibă un milliard de motive de a se se preumbla pe malul mării:
- poate căuta footprinturile zâlei ce s-o isprăvit;
- poate era melalcoolic și voia s-o consulte pe Mama Geea cu privire la Adevărurile Ancestrale;
- poate se uita în zare cercând să zărească flota lui Băsăscu;
În fine, avea omul o căruță de motive ca să fie la acea vreme pe plajă.
Cum stătea el așa gânditor, „Țuști!” sare din apă, taman în fața lui un Ghiborț***. Dar nu orice fel de Ghiborț, ci însuși Ghiborțul de Aur, creatură mistică din seminția și spița Peștișorului de Aur.
Cu o singură deosebire:
- sare-n ochi **** de la doo poște diferența fundamentală dintre Epifania consacrată a Peștișorului de Aur și Teofania voluntară a Ghiborțului de Aur; Peștișorul de Aur este introdus în povestire imediat și subsecvent exclamației „I Gotcha”, pe când Ghiborțul de Aur se înfățoșează singur dinaintea Homului, prin Kamikazian elan sburător, aidoma frățânilor aeropurtați de aterizează cu jertfelnic martiriu în barca vreunui naufragiat disperat.
Axiomă: Peștișorul de Aur se capturează iar Ghiborțul de Aur se oferă pe sine cu o devoțiune christică.*****
Rewind la întâlnirea de gradul O.
Sare Ghiborțul de Aur dinaintea omului și, până să se dezmeticească omul din uimire, îi zvârle iute un „Hy man, what do you faci, gringo?”
(Ghiborțul acesta de Aur era așa, un peștișor mai macho, aidoma unui bagabont șlefuit pe străzile Bronxului, fiind full înțolit în ținte și țepi, ras în cap, cu o privire aducând a hater în esență pură – vezi imaginea explicativă)
Dar nu lasă să se dezmeticească de-a binelea hominidul apoplectic și-i expune scopul și durata vizitei terestræ:
„- Cântați gloria țării
Azi e sărbătoare
De departe vin
Să-ți împlinesc trei dorințe”
(se subînțelege faptul că Ghiborțul de Aur i-a incantat aceste stihuri în tonalitate de bariton, chorusul fiindu-i asigurat în second-plan de o algă Verdi).
***
***
***
Puncti-puncti, că i-a trebuit ceva vreme la hominidul nătărău să realizeze ce noroc porcesc dăduse peste el.
Dar și când s-a dezmeticit nătărăul de om și a realizat ce imensă oportunitate i-o găinățat destinul taman în creștet, a-nceput să rânjească ca un catâr la care tocmai ce-i performează o felație, o poneiță bălaie)
Apăi, rânjind, o glăsuit omul așa:
1. „- Prima și prima oară vreu ca fiecare om să primească și să aibă de trei ori mai mult decât își dorește el însuși. Din absolut orice își dorește fiecare: avuție, faimă, glorie, …etcætera”
(Ghiborțul de Aur o făcut ochii mari ș-o căscat o gură mare, ofcourse, ca de pește aciuit pe uscat)
2. „- Fiecare om să primească de trei ori mai mult din tot ceea ce îi doresc megieșii lui.”
(Ghiborțul de aur o-nceput să-și agite coada, și pectoralele în semn de evidentă enervare față de tupeul omului. Da o-nghițit o gură de aer în sec ș-o tăcut)
3. „- Iar la urmă fiecare om să aibă puterea întreită de a făptui tăt ce-i trece prin minte”
(fază la care Ghiborțul de Aur ș-o înfoiet aripioara dorsală în formă de evantai și nu s-o putut stăpâni de-o scăpat un categoric „Băăăă, bulangiule!” – cu referință evidentă la neobrăzarea omului)
Da’ iar o trebuit să-nfulece Ghiborțul de Aur o porție de văzduh; dacă l-o-mpins Leviatanul să promită trii isprăvi în folosul omului, atunci trebuie să se țână de cuvânt. Nu de alta, dar aclo, în împărăția lui Neptun, viețuitoarele marine se ghidau după o deviză asemănătoare bavarezilor: „Ein Mann, ein Wort!”
La iei, la pești, era cam la fel: „Ein Fisch, Ein Wort!”
(încă nu se inventaseră pe atunci, în împărăția marină, rechinii politicieni sau peștii-spadă analiști ca să se poată zice că oceanul planetar a-nceput să miroase a pork)
Așa că, morțâș, o trebuit să se țână Ghiborțul de Aur de făgăduială.
Da’ i-o pus și iel o condiție omului, anume ca să-i îndeplinească simultan toate dorințele, dar numai după ce se-ndepărtează de țărm la o distanță de 3 ori câte 20.000 de leghe. Prostanul și înfumuratul de om n-o zâs nica, așa că o bătut amândoi palma (omu’ cu palma și Golden Ghiborțul cu înotătoarea).
Imediat după aceea s-o sucit Ghiborțul de Aur, o făcut o tsukahara întins urmată de un triplu tulub cu întoarcere de 360 de grade și dus o fost în adâncurile mării.
Cam asta o fost Hystoria Incrementă și Decrementă, neromanțată a dorințelor capitale ale homului cel erect și mai ales sapient.
Mai trebuie și epilog?
Păi o fo’ cam târziu epilogul, c-o avut ceva de dat la vâsle Ghiborțul de Aur, până să se depărteze la 60.000 de leghe de tărâmul periculos al prostanilor cică raționali, dar degrabă practicanți critici ai prostiei crase.
Unde mai pui că bagabontul de Ghiborț, o mai adăstat pe drumu-i acvatic, în compania unor peștoaice focoase, cu care o neguțătorit niscai târguieli sexuale oneroase – lapți la barter cu icre.
În fine epuizat și stors de puteri (ofcourse din cauza drumului lung !), într-un târziu o ajuns Ghiborțul de Aur în preajma unui atol sângurel, de prin marea Tazmaniei de Sud, hăăăt la mama dracului de Marea Barieră de Corali. Acolo s-o dat în dosul unei stele de mare văduve și s-o pus la tras aghioase. Da nu înainte de a-i da „Launch” și „Ignition” la dorințele omului.
Atâta-i istoria.
Acuma-i liniște. Vremea în Marea Tazmaniei de Sud îi numa bună de plajă.
Ghiborțul de Aur sforăie pe el ca un porc mistreț tautologic.
În zare se văz, începând de la lina orizonului și hăt până la de trei ori linia orizonului, numai coloane și fuioare de fum, ciumperci ca de explozii atomice și dâre luminoase pe ceriu, ca de artificii chinezăști.
Prin văzduh se mai abate și mai trece, din când în când, câte un chetroi mare cât Ciomolungma, care vine de nicăieri și se-ndreaptă așijderea înspre Chaos.
În rest îi liniște!
Good morning, humankind, wherever you are!
------
Adăușaguri tâlmăcitoare
* titulatură vulgară pentr-o storye altminterea de gregară ce se îmbățoșește drept remix al clasicului „Peștișor de aur”
** conform coordonatelor spațio-temporale transmise de Big-Ben, NASA și Telescopul Hubble
*** Amu’ pentru simandicoioșii pasionați de despicarea-n patru a firului de păr, care or să sară ultragiați de cur precum că ghiborțul e pește de apă dulce și n-are ce căuta în mare, se impune precizat:
- Într-o basnă scornită, uricarul nu are nici o obligație morală de a respecta adevărul istoric, social, biologic, etc.
- luând în considerare caracterul dintotdeauna fabulos al minciunilor pescărești, atunci rămâne stabelit cum e-n povistire: Ghiborțul înota voios în mare.
- dacă nici așa nu-i bine, atunci ghiborțul era în mare … C-AȘA VREA PLAIVAZUL MEU!
*** „Sare în ochi” - sequelul poveștii „Sarea în bucate”.
***** Această diferențiere esențială a temei narative este impusă, în principal, de intrarea în vigoare a Noului Cod Penal, care, la art. Art. 290 – „Darea de mită”, alin (1), spune klar:
„Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile arătate în art. 289, se pedepseşte cu bla, bla, bla…”
Coroborăm prevederile lui 290 cu 289 (așa cum am deslușit procedural de la Louise – big tits lawyer)
„(1) Fapta pescarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu… bla bla bla”
Stop gioc:
Deci povestea cu Cheștișorul de Aur, care-i prins de Pescar – în calitatea lui OFICIALĂ de Pescar împătimit și care se milogește mai apoi de acesta ca să-l slobozească, promițându-i să-i îndeplinească TREI DORINȚE, în folosul EXCLUSIV al Pescarului – întrunește toate elementele constitutive ale infracțiunilor de dare și luare de mită.
Cum să faci așa ceva în împărăția ultramarină a Zeului Neptun? Vrei pe urmă să primească toți guvizii și meduzele citații ca să se prezinte la DNA să deie cu subsemnatul?
Hai, dă-o năibii de treabă că nu se cade așa scorneală de poveste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu