31 mai 2014 la 07:56
Institutul „Pasteur”
Facultatea „Pasteurizarea lăptișorului de matcă”
Temă:
„Top 13 dirthy and filthy romanian words”
Tazmania
pridie Kalendas Iunius 2767 A.u.c.
Coordonator științific: Io* - Gott Wotan DäMond
Doctorand: Io* - Jupiter's DeMoon
Metode didactice: Analiza, documentarea, jocul de roluri, studiu de caz, analiza statistică, oripilarea, indignarea, ultragierea, îngrețoșarea.
Obiectiv principal: Identificarea argumentată a primelor 13 măscării abjecte ale limbii române care să îndeplinească cumulativ condițiile truismului: ordinare, impudice, indecente, nerușinate, ordinare, abjecte, rușinoase.
Obiectiv secundar: Recâștigarea controlului asupra propriului profil FB și alungarea, prin șocarea și violentarea vizuală, auditivă și interpretativă, a pudibonderiei fățarnice - apanaj ineluctabil al moliilor, păduchilor, gândacilor, sereiștilor, curioșilor care-mi sufocă prin accesare într-atât profilul încât trebuie să stau la coadă ca să-mi accesez propriul cont FB.
Bibliografie:
https://www.youtube.com/watch?v=vbZhpf3sQxQ
Mă holbam la clipulețul lui George Carlin despre cele 7 cuvinte murdare din ingliș și mă gândeam care or fi cele 7 cele mai murdare din limba română. La care mi-am răspuns tot Io* că ar fi nevoie de un tetraevanghelier ca să cuprinzi cuvintele murdare din română. Apoi mi-am reevaluat cerințele (c-așa-i moda reevaluării oricărui căcat și a oricărui știft, conform stereotipului încetățenit de jeneralul izmănar oprea care a fost de atâtea ori reevaluat încât nu-ți mai poți da seama dacă-i un căcat sau un știft): care or fi cele 9, 11, ba nu, cele 13 cuvinte cele mai ... sugestive din vorbirea directă a rumânului? (notă: 13 neîntâmplător, ca să fie de-un 12 armonios asemănător Roții Dharma sau Apostolilor iar Coroana porcăriei verbale să fie aidoma Soarelui sau... opsss (nu-i voie de pominit că mă împiedică Sephira Kether din Kabbala iudaică!).
Deci, să n-auz de cur sau coaie. Astea sunt niște banalități așa de fâsâite încât le regăsești în DEX. Apoi, cele mai murdare cuvinte ale limbii române în nici un caz nu sunt „pulă” sau „pizdă”. No, no, no, no! Aproape jumătate din populație sunt purtători de pulă iar jumătatea cealaltă plus ceva sunt moștenitoare sezinare, de la măicuța lor Ewe, ale inconfundabilelor pizde.
Și unii și alții le trambalăm toată ziua prin gură pe post de chewing-gum, de au ajuns academicienii să se gândească serios la introducerea lor efectivă în următoarea ediție a DEX-ului.
98 la sută dintre posesorii de scule copulatorii sunt dealtfel și practicanți împătimiți ai unui ritual instictiv, camuflat sub masca înșelătoare a dragostei. Cum ar veni spus transcendental peste hatul arăturii - toți SE FUT. Singurii care fac excepție de la această regulă sunt anahoreții de pe muntele Athos, Papa Francisc (deși nu-i sigur 100% după plecăciunea ce a făckut-o în fața Reginei MILF a Iordaniei), mămucile asexuat monoice ce-și perpetuează spița prin partenogeneză și pâcălicii postaci de pe diferite forumuri și site-uri, care au ca trăsătură comună amănuntul că au fost înțărcați pe la 6 ani și au dormit cu mamica lor până pe la 18 ani. Deci categoriile anterior enunțate, cu certitudine că NU SE FUT, pe cale de consecință, nu-și folosesc pulile și pizdele într-un mod eficient, care să îmbine plăcutul personal cu utilul biologic.
Dar care or fi atunci celel mai suculente cuvințele?
Păi, cred că unul dintre ele ar fi „BULANGIU” Frumoooos! Elegant! Exhaustiv! Nu numai că termenul îmbină toate sensurile sinonime sintagmei de „ghei”, dar mai ales sugerează faptul că poponarul nu e doar un amărât de pidosnic rahitic, ci e o mândrețe de poponar cu BULAN. Cu bulănașe. Cu crupă cambrată ca de mârțoagă în călduri. Ce mai, nenică! Taman ca Păsărica Cârnăcior de a câștigat ESC-ul numai așea de-a dreeqului ca să-i dea oiropenii mehr MUIE la bagabontul aceala de Putin. (opssss! Muie intră la analiză zâlele următoare)
Pentru a finaliza apoteotic acest prim subcapitol dedicat Bulangiului, ar trebui de amintit unul din cele mai îngrozitoare și grețoase bancuri cu și despre călugări:
Cică, odată, la un schit de anahoreți, pentru buna lor ascultare și stăruință în cele dumnezeiești, starețul monastirii îi răsplătește pe „băiețași” c-o discotecă sabbathică.
Se adună ei călugărașii în trapeza monastirii, spălăței, cu bărbile spilcuite, pomădați, parfumați. Dar de unde dracu' (ptiu, Doamne, apără și păzăște! ††† ) muzică la monastirea aceea cocoțată în țurțudanul muntelui, că acolo ei nici măcar buleftrică n-aveau, darămite țidiplayer, subvufer și altele celea.
Starețul monastirii, care era astfel cum este îndătinat cel mai betrân dintre ei, cu barbă albă, mustăți și responsabilități, poruncește ca feciorii-mirese ale Domnului să-și rădice sutanele în brâu (see varianta eclesiastică de la „poale-n brâu”), să facă un șir indian după tipicul Fetelor de la Căpâlna, să-și introbage fiecare scula în curul celui din fața lui și să înceapă să cânte:
„ Asta-i Hora Horilor
Hor' anahoreților!”
Toate bune și frumoase, hora se desfășura în pulsație de flamenco și corală acapella.
La un moment dat, muzicalitatea extaticilor sacerdoți este tulburată de o voce baritonală disperată (era vorba despre conducătorul coloanei):
„Astă horă NU E BUNĂ
Am în cur, dar n-am în pulă.”
Imediat se aude un ecou sfâșietor în tonalitate de mezzosoprană sodomizată (era de această dată „încheietorul de pluton”, ultimul din colană):
„Astă horă CHIAR NU-I BUNĂ
N-am în cur, dar am în pulă.”
Disparitatea funcțională identificată în arhetipul monastic al Horei Horilor a fost soluționată pe dată de ... evident starețul monastirii, că doară de asta era el stareț, cu barbă albă, mustăți și responsabilități. Stareț care, într-un moment de inspirație di_vină, s-a întins către Sânta Scriptură prefăcându-se c-o scapă pe jos. Ei bine Sânta Scriptură s-a deschis egzact la pagina ce cuprindea „Eclesiastul” (panorama deșertăciunilor), Capitolul I cuprinzând Psalmul 69 (sic!) al Înțeleptului Rege Solomon - „Cântarea Cântărilor” (sic!).
După ce a cetit buchile înscrise acolo cu strașnică stăruință masoretică, starețul a meditat preț de o clipă, după care a poruncit cu ton sfătos:
„Foaie verde de hamei
Faceți roata, măi flăcăi”
Continuarea transcende din paginile narațiunii de closet către stereotipul epic al povestirilor cu „happy-end”. Discoteca informală a călugărilor și-a regăsit perfecțiunea dumnezeiască și a continuat până înspre dimineață, spre deplina desfătare și în strigătele orgasmic-extaziate ale TUTUROR participanților (dacă nu cumva o fi continuând și în ziua de azi):
„Asta-i hora CEA MAI BUNĂ
Am în cur dar am și-n pulă”
În loc de concluzie: Bulangiu e un cuvânt cu multiple valențe absconse.
BULANGIU intră în discuție. Adjudecat LOCUL 13 !
Apoi ar mai fi familia adjectivală „FUTĂCIOASĂ” / „FUTĂCIOS”. Nu atât pentru radicalul comun al famigliei de cuvinte provenind de la „a fute”. Văzurăm c-un rânduleț mai sus că aste activități sunt la fel de banale ca bătutul nucilor de ziua crucii sau ceremonia ceaiului la gălbinii asiați.
Splendoarea futăciosului rezidă în sufixul specific declinării adjectivale „-cioasă”, „-cios”. Ei bine, aceste sufixe alcătuiesc numai categorii adjectivale ce definesc exagerarea cantitativă, apogeul neetalonat, neînfrânarea, hiperbola viciului: mâncăCIOASĂ, plângăCIOS, căcăCIOS, supărăCIOASĂ, So, perechea diferențiată sexuat futăcios / futăcioasă definește ceva mai mult decât un craidon, un koorvar, o nimfomană sau o pocnitoare centuristă: înseamnă acea categorie biologică care este dedicată trup (of course!) și suflet FUTUTULUI, ca activitate existențialistă. Ar mai fi o precizare de menționat: „futăcioasa” a fost ceva vreme în rivalitate directă pentru ocuparea unui loc în top cu regionalismul ardelean „FUTELNIȚĂ”.Și acesta la rândul lui este realizat după același model, cuprinzând radicalul împulitoriu la care se adaugă sufixul „-elniță”. Pattern: „crăpelniță” - element menit exclusiv crăpatului (de haleală), „vârtelniță” - pentru învârtit / dezvârtit. Astfel încât futelnița apare ca o construcție lexicală menită să desemneze un loc destinat exclusiv motănelii realizate prin directă introbăgare a pulii. Însă, regionalismul aredelean semnifică și desemnează un lucru mai mult decât banal - dormitorul. Este evident că dormitorul este locul în care, în general, moțul își cată moața pentru ca mai apoi, când o găsăște, să te tot ții frate. Însă, din acest motiv, futelniță devine ca semnificație sugestivă inferior futăcioasei. Păi dacă ar fi să apreciem prin adăugare tot felul de regionalisme ce desemnează bedroomul mioritic, atunci ar trebui să introducem în analiză și „soba” bănățană, care de asemenea înseamnă dormitor. Și uite așa, în lipsa unui sistem unitar de evaluare a celor mai abjecte măscării românești, o să ajungem ca pentru o porție de motăneală să fim nevoiți să ne băgăm capul în sobă. (sau în pirostrii, mai zic unele fete mai simandicoioase, care nu voiesc defel să deie motănelul la smotoceală fără popă și cununii!)
Deci, al doilea cuvânt intrat în topul trivialităților, direct pe LOCUL 12 esteeee... FUTĂCIOASĂ.
(alegem forma corespunzătoare genului feminin nu din misoginism, ci pentru a contrabalansa sensul preponderent masculin al Bulangiului)
Cam atât pentru acum!
Continuarea data aviatoare.
Primesc și sugestii la adresa redacției.
Adică aci.
==============
Day 2.
Cineva îmi zâce pe feisbucă despre SLOBOZ. Buuuuun! Adjudecat. Urmează disertația.
Înainte de a detalia motivele pentru care următoarele cuvinte – SLOBOZ și MUIE își binemerită locul într-un top ad-hoc și nedefinitivat încă, se impune a fi analizată lista celor 7 cuvinte impudice detaliată de Carlin. Deci shit, piss, fuck, cunt, cocksucker, motherfucker, și tits. În primul rând că această sinteză a verbozității licențioase nu mi se pare echitabilă. Avem 7 cuvinte care pot fi traduse astfel: treaba mare, treaba mică, cudânsantrânsa, pizdă cu semnificația de „linia vieții” sau linia pizdei, consumator de candy amator de sugiuc natural, boyfriendul lui mamica și balconașele lu mamica cu care orice băiețel se poate juca în liniște, cu singura condiție să nu iasă cu ele afară din curtea părintească.
DISCRIMINAREEEEE!
Nu mai puțin de 6 din cele 7 cuvinte cuvinte pot fi raportate la partea mulierească a viețuitoarelor mapamondului: se cacă, se pișă, se fute, are pizdă, poate suge pula și evident că ale ei sunt acele balconașe natur sau tunate cu silicon. Pentru partea bărbătească sunt doar 5 cuvinte asociate întrucât se elimină din start cunt și tits, (notă: un așa-zis mascul poate fi și el la rându-i cocksucker, proba verității fiind persoana și evoluția numitului Tom Neuwirth din Austria).
Cred că se impune sesizarea de urgență a Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării ca să-i fută o amendă usturătoare lui Carlin.
Opsss! Am uitat că a dat colțu'. R.I.P.
Apoi la o simplă analiză, cuvintele stabilite de Carlin ca fiind infam de indecente sunt în fapt niște știfturi. Mare fază cu caca, pișu, futai sau țâțe! Bine a spus cine a spus că Westicii au un simț al umorului cam atrofiat. Sau ce mare A Opta Minune a Lumii contemporane o fi faptul că una sau unul suge phalusul sau că nu știu care o fute pe mă-sa sau pe Doamna maternă a unui terț megieș. Scheissegal. Singurul cuvânt cu adevărat VALABIL din acea listă este CUNT. Aparent sinonim cu pussy sau twat, cunt este excepțional de vulgar întrucât se referă la pizdă mai mult sub aspectul estetic al despicăturii acestei savarine. Prin analogie e ceva cam cum la rumâni se spune unei female hiper-pubiano-venusiene, care s-a echipat cu ștrampi mult prea strâmți și elastici și prin urmare … I SE VEDE LINIA VIEȚII. Acum este lesne de bănuit cam care este linia vieții; în scop didactic și metodologic precizăm că ar fi o expresie ce creează impresii artistice vizuale mai mult decât edificatoare.
Și nu ar fi câtuși de puțin singulară în limba rumânească a golănașilor de cvartal o asemenea sintagmă. Aidoma ei, uneori se mai utilizează o expresie … suculentă, raportată tot la sărăcuțele și urgisitele purtătoare de pisicuță și anume acele exemplare la care, admirate fiind în poziția drepți, se poate previziona starea vremii din arealul aflat în spatele demoazelei privind prin locașul situat între picioare imediat sub pizduță. Despre aceste Doamne se poate spune cu îndreptățit temei, cu valoare apreciativă, faptul că au „UN LOCAȘ INDIVIDUAL DE TRAGERE” dat naibii de atrăgător.
Încheind cu precizarea, pentru puțoii zilelor de azi pentru care stagiul militar nu mai este obligatoriu, că „locașul individual de tragere” este acel amplasament săpat de luptătorul infanterist în pământ și care îi permite să se adăpostească eficient în fața focului inamic și care îi permite să efectueze un foc de armament precis. Fără vreo valență sugestivă (sic!), locașurile individuale de tragere se clasifică în:
- locașul individual de tragere din poziția culcat,
- locașul individual de tragere din poziția în genunchi,
- locașul individual de tragere din poziția în picioare.
Atât! A se reține amănuntul că încă nu s-au inventat locașurile individuale de tragere pentru pozițiile „umeri-craci”, „sixtynine” sau „pe la spate”. Lucrurile nefiind definitive căci, cu nebunii și zăpăciții ăștia de americaniși din OTAN, poți să știi ce drăcii or să mai inventeze?
Deci următorul cuvânt de analizat d.p.d.v. simbolic și semantic este SLOBOZ. Argumentul infailibil ce dovedește fără putință de tăgadă faptul că slobozia este un cuvânt exagerat de murdar este conturat de modalitatea în care majoritatea filtrelor antiporn ce sunt setate să funcționeze pe site-urile ce găzduiesc edițiile online ale ziarelor, cuvântul inocent Slobozia este imediat sancționat cu cenzură. Unii substituie această măscărie, ce denumește câteva zeci de localități împrăștiate pe întreg cuprinsul țării, prin asteriscuri. Alții prin inserarea mențiunii [edit]. Dar cei mai simpatici sunt boulenii epigoni ai foștilor secretari de partid responsabili cu propaganda, de pe la tot felul de edituri. Ei bine, aceștia între timp ajunși mari pule cu urechi pe la fel de fel de publicații (cum ar fi acea fițuică nenorocită din gubernia Suczawa, denumită peiorativ ScorMonitorul de Suceava), sancționează radicalul „sloboz” prin substituirea cu o ideogramă tare dragă suflețelului lor de borfași kominterniști: secirea și ciocanul ☭. Dar de ce o fi așa de drastică restricționarea cuvântului Slobozia și înlocuirea lui cu secirea și ciocanul? O explicație, venită pe filiera izvoarelor scrise ale historiei, ne amintește de un tablou proletcultist, realizat în iepoca de aur de un pictor pupincurist (opsss! PUPINCURISM - cuvânt eligibil topului mizeriilor lingvistice. Se reține!). Ei bine, în respectivul tablou era înfățișată mama actualilor tovarăși-domni redactori-șefi ai presei locale și centrale. Doamna Mamma Puttana era înfățoșată artistic sub forma unei țărănci vânjoase, agitând deasupra capului o seceră în mână, în mijlocul unei pășuni proaspăt cosite și dominată de sumedenie de căpițe de fân, stând cu picioarele crăcănate și cu poalele fustei sumese până aproape de păduricea flocilor de la pizdă.
(time-out! FLOCI – un alt cuvânt remarcabil, demn să fie menționat în această disertație academică).
Într-un final, ansamblul pictografic astfel realizat era denumit chiar de către autorul abjecției artistice printr-un titlu realmente shocking: „Țărancă proastă în poziția seceră, așteptând ciocanul”. Deci cam acesta-i pedigreul redactorilor-șefi de publicații ce permit înlocuirea toponimului „Slobozia” cu ideograma satanică a stalinismului ce i-a format pe ei, la Cântarea României, drept exemplare ideale ale Omului Nou de tip Bou!
Acest anacronism gratuit al pudibonderiei de fațadă este justificat și prin explicitarea etimologiei toponimicului Slobozia: ei bine, acest toponimic are ca rădăcină sensul propriu al verbului „a slobozi” – a elibera, a înlesni, a da drumul, etc. Existând o sumedenie de localități omonime, acestea desemnează așezările omenești nou constituite prin colonizarea cu forță de muncă proaspătă, scutită de anumite dări. Deci Slobozia este localitatea în care mare parte din coloniști au fost scutiți / eliberați de anumite obligații fiscale. De ce-o fi trebuit să fie cenzurate cu atâta duritate? Răspunsul la această paradigmă esoterică stă tocmai în sensul intrinsec al termenului propus pentru a intra în topul murdăriilor verbale – SLOBOZ. Sărim peste detalierea directă a semnificațiilor acestui cuvânt și precizăm doar diferența enormă dintre bogăția lexicală și a limbii române și ariditatea semantică a altor limbi de inspirație anglo-saxonă. Săracii de ei s-au chinuit să inventeze sumedenie de termeni de tipul „Cumshot”, „Creampie”, „Bukkake”, „Facialized”, ca să desemneze unul și același lucru: (guess what!).
Românașul în schimb le-a înglobat prin asimilarea multitudinii semantice pe toate într-un singur termen – SLOBOZ. Sancta simplicitas!
(time-out)
Moment poetic - Din lirica popoarelor astăzi vă prezentăm o admirabilă odă de George înLesnea (adicătelea slobozea)
„SLOBOZULUI”
„Slobozul e-n toate
E-n cele ce sunt
Și-n cele ce mâine vor ejacula la soare
E pruncul din leagăn
Și pedofilul cărunt,
E jetul sămânței ce sare.”
Cam așa cred că și-ar fi realizat Lesnea opera sa fundamentală, sub forma unui poem falic dedicat hiperspermiei, dacă nu ar fi avut ghinionul să fie modelat din toporișca proletcultistă a Revoluției culturale a vremilor, fiind nevoit să-și scrijelească ideologic mult-vestita incantație pupincuristă. Cred că până și titlul poeziei nu ar fi fost „Partidului”, ci ar fi fost cu certitudine „Slobozului”.
Bun! Deci „sloboz” este un cuvânt excepțional de murdar. Însă, pe lângă nivelul aproape paroxistic al abjecției interpretative, acest cuvânt UIMITOR denotă o bogăție infinită de semnificații artistice, el având capacitatea de a sugera o sumedenie de imagini vizuale. Cuvântul în sine reprezintă un corolar al dinamicii seminale, realizat în baza celor mai elementare principii ale mecanicii și fizicii: VITEZA FINALĂ cu care jetul lovește fața, țâțele, abdomenul, spatele tovarășei de ghidușii erotice LA PĂTRAT, este egală cu VITEZA INIȚIALĂ LA PĂTRAT cu care slobozul a fost propulsat cinematic din coaiele unui buhai roșu la față de excitare și care rage de plăcere orgasmică aidoma unui muezin hadâmb, PLUS DE DOUĂ ORI ACCELERAȚIA SEMINALĂ ORI SPAȚIUL concret dintre glandul buhaiului și fața sau gurița tovarășei de hârjoneală împulitorie. Cu singura mențiune că toate mărimile erotico-fizice anterior menționate sunt variabile, (n.a.- de la vb. „a varia” = a fi diferit, felurit, deosebit și nicidecum de la sensul ejaculant atribuit verbului în argou) singura mărime necunoscută fiind spațiul dintre cele două puncte de referință ale dinamicii jetului seminal. Această disparitate metrologică este datorată faptului că atât buhaiul care conferă impulsul inițial jetului de sloboz stă cu ochii proptiți în tavan în răstimpul defulării urletelor animalice de buhai post-coitum, dar mai ales datorită faptului că și tovarășa de tăvăleală are de asemenea ochii închiși întrucât le-a șoptit lor un spițer sau apotecker din evul mediu că gameții masculini conținuți în sloboz nu fac deloc bine la ochișori, afectând atât culoarea irisului cât și elasticitatea retinei. Apăi dacă boul stă cu ochii în tavan și rage, iar vaca stă cu ochii închiși așteptând să poposească flooding-ul slobozului, păi atunci cine mama dracului să mai măsoare cu exactitate spațiul atât de necesar definitivării ecuației mișcării uniform accelerate a slobozului? Archimede ? Newton? Copernic? Gallilei?
Revenind la multitudinea senzațiilor vizuale generate de cuvântul sloboz, se constată că această abjecție ÎNCÂNTĂTOARE cuprinde și sugerează nu numai dinamismul intrinsec al jetului seminal aflat într-o evoluție spațială între două puncte concrete, cât mai ales bogăția imaginară a acestui ordinar cuvânt poate îmbrăca și valențe statice. Pentru exemplificare pot fi utilizate aceleași englezisme superflue : „creampie”, „bukake”. „facial”.
Ei bine, aceste denumiri generice surprind în totalitate aspectul static al slobozului, cu precizarea finală că diversitatea locului de stație al slobozului, în diferite împrejurări, poate acoperi o largă gamă de elemente anatomice și nu numai (de exemplu unii mai ciudați chiar încearcă să-și zugrăvească garsoniera în calciu, privind de zor la siturile de bricolaj consacrate: „RedTube” „RedPorn”, „YouPorn” etcaetera.
Concluzie: SLOBOZ realmente este un cuvânt MURDAR.
Adjudecat LOCUL 11 !
-------
Atât pentru azi.
Recapitulând întrările:
Locul 13 - Bulangiu
Locul12 - Futăcioasă
Locul 11 - Sloboz
------
New entries în așteptarea etalonării și calibrării: Muie, Pupincurism, Floci, și aș adăuga eu spre neuitare - Lindic. Apoi cred că Mătărângă la rivalitate cu Ștromeleag.
Noapte bună, dragi copii!Vise plăcute!
----------------------------
Day 3
Cuvântul zilei – MUIE.
Într-adevăr un cuvânt MARE. Rotund. Cuprinzător. Edificator. Aparent cam vetust, cuvântul face parte din categoria elementelor ce nu-și alterează valoarea odată cu trecerea timpului. Oldie but goldie. Muița o fi ea mai băbuță ca ocupațiune erotică dar e de Aur. Valoare consacrată demnă de a fi înscrisă în patrimoniul cultural universal. Întrucât cuvântul se definește de la sine, n-ar fi prea mult de zbătut apa-n piuă pentru a-l defini și analiza. Muie este un cuvânt impudic. La fel de impudic ca și obicinuința animalelor de a-și percepe sexul reciproc prin intermediul lipăitului sau de a-și analiza nivelul secreției de feromoni cu ajutorul simțului olfactiv. Da, da! Este impudică, este indecentă, este obscenă muia! O fi ea obscenă dar nu știu cum se face că-i răsădită taman în hipotalamusul oricărei viețuitoare vertebrate.
Dar muie este în același timp un cuvânt frumos, un cuvânt accesibil, un cuvânt facil. Cred că este printre puținele cuvinte indecente care dă bine bătut la claxon în cod Morse:
ta-ta ti-ti-ta ti-ti ti ! Are și ritm, măi neicușorule. Ritm de finală de Liga Campionilor.
Într-atât de bogat în sensuri și utilizări este acest cuvânt încât simbolul său asociat – degetul mijlociu erect – cred că este unul din gesturile reprezentative de pe întreaga planetă. Cu siguranță că semnul muiei a fost inclus în elementele definitorii ale umanității care au fost înglobate în capsulele timpului îngropate în diferite locuri pe Earth sau trimise în afara sistemului solar la bordul diferitelor sonde spațiale. MUIA A DEPĂȘIT LIMITELE SISTEMULUI SOLAR și în perspectivă va depăși limitele galaxiei.
Opsss! Care galaxie: Calea Lactee? Adicătelea cum ar veni tot un fel de galaxie rezultată din sloboz demiurgic generat la rându-i de o muie primordială. Cine se simte ultragiat de afirmație poate verifica temeinicia acesteia analizând statistic cosmogoniile diferitelor doctrine și curente religioase, tratate atât de cuprinzător în „Istoria credințelor și ideilor religioase”. Ei bine, printre alte modalități creaționiste - părți din corpul unor zei, din sângele lor, din scuipatul lor, majoritatea genezelor sunt fundamentate de o muie divină incipientă. O Muie Cosmogonică strașnică, practicată între un Zeu gelos, hiperviril, de tip „over ten inches” și o Zeiță satanic-adulterină, silfidică și nimfomană.
Ca valoare de folosință, muia e bună la absolut orice.
Te supără șeful – îi dai muie.
Te calcă pe bătături vreun neica-nimeni – îi dai muie.
Te agasează politicienii sau guvernanții – muie, bă!
Te calcă pe nervi arbitrul elvețian Urs Meyer când te fură de-o calificare – se deconspiră adresa de mail a nătărăului, urmată de mii de mailuri ale fanilor indignați – „Mehr muje, Herr Meyer!”
Muia are niște proprietăți balsamice de utilizare ce rivalizează cu proprietățile farmaceutice ale propolisului.
Este simultan factotum, panaceu, omnisciență și omnipotență.
Fără echivoc MUIE adjudecă LOCUL 10 top abjecții lingvistice.
(notă: într-atât de amplă este notorietatea muiței încât și-a binemeritat chiar și o pagină Wikipedia, bineînțeles sub forma denumirii academice. Iată ce scrie în debutul paginii:
„Fellatio is oral sex performed on the penis. The opposite of this is cunnilingus. Cunnilingus is oral sex performed on the vulva. Fellatio is often called a blow job. Fellatio can continue until the receiver ejaculates or as part of foreplay, before actual sexual intercourse.”
sau
„The English noun fellatio comes from fellātus, which in Latin is the past participle of the verb fellāre, meaning to suck.”)
Cuvânt MARE, dom'le, cuvânt MARE!
------------------
Dilema zilei – MĂTĂRÂNGĂ sau ȘTROMELEAG ?
Grea disertație analitică. Păi, hai să vedem…
Dintru început cred că mătărângă are anumite atuuri suplimentare. Mătărângă simbolizează și sugerează fără echivoc amploarea, mărimea, erecția, dimensiunea, vânjoșenia, etc. Când spui mătărângă imaginarul instinctual pleacă involuntar către un falus supradimensionat, aflat în plin avânt.
Când spui mătărângă te gândești la rodul spurcat prin blestem divin al țăranului din „Povestea Pulei” de Ion Creangă. Uncheșul nostru într-ale narațiunii, prin impresionanta sinonimie utilizată, a definit într-un mod artistic excepțional aceste calități evidente ale mătărângii: „pule, care-de-care mai îmbojorate, mai dârze şi mai răsbelite”, „zdravene şi bârzoete”, „coşcogemite mascara”. Cred că în textul original, needitat, binecuvântarea „trecătorului” la marginea ogorului împricinat a sunat cam așa:
„ -Pule ai zis că semeni, mătărângi să dea Dumnezeu să se facă!”
Când spui mătărângă automat se induce noțiunea de BBC (notă pentru neinițiați: este vorba despre Big Black Cock și nicidecum British Broadcasting Corporation). Mătărângă implică automat o senzație vizuală de tip ebenist. Mătărângă este scula meseriașă a lui Mandingo (notă: curioșii să dea search pe goagăl după noțiune asociată extensiei XXX; probabil de asta sărăcuța Elena Ionescu – The Virgin o fi ales să cânte împreună cu Mandinga).
Când spui mătărângă se induce în imaginarul obsesiv ipostaza unui organ masculin excepțional ca dimensiune, cel mai probabil având cromianța în tonuri întunecate de sorginte „interracial”, iatagan falic curbat în amploarea lui erectilă și pe care aproape că se pot percepe tactil venele proeminente ale hiperirigației sangvine. Mătărânga induce senzația de bălăbăneală, căci, nu-i așa? la așa ditamai puletele n-are cum să nu să fie statică ci, mai degrabă, se balansează aidoma unui pendul erotic, a cărui mișcare de perpetuum-mobile contrazice flagrant legile mișcării oscilatorii amortizate.
Spre deosebire de mătărângă, ștromeleag pare un picuț mai bicisnic; nu integrează organic acea dimensiune evolutivă a mătărângii. Ștromeleagul nu face parte din categoria „high-end” a mătărângii ci mai degrabă definește etalonul „mainstream” al pulelor, înglobând chiar și segmentul „entry level” al puțelor subetalonate.
Ștromeleag poate fi și un vâjoi de pulă de toată frumusețea, dar poate fi și un apendice penibil aparținând vreunui frustrat al propriei dotări biologice. Ca argument suplimentar ce vine intru confirmarea acestei teorii spurcate, poate fi invocat prevederea regulamentară referitoare la infracțiunea de viol, stipulată de domnitorul Constantin Mavrocordat, în al său „Cod penal” de la 1750:
„Cel ce va fi prins cu ștromeleagul învârtoșat primprejurul părtilor fătătoare ale muierii, i se va tăia scârbavnicul mădular spre veșnica lui nefolosire"
Pe lângă alte condiții cauzale, suspensive sau potestative ale acestui normativ, a se reține CONDICIO SINE QUA NON pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de viol: ștromeleagul TREBUIE NEAPĂRAT să fie ÎNVÂRTOȘAT.
Deci ștromeleagul poate fi și în stare de echilibru relativ, într-o stare de adormire, păguboasă tuturor actorilor unei drame conjugale autoimpusă.
Concluzie: LOCUL 9 în topul măscăriilor – MĂTĂRÂNGĂ.
Am zis!
Time out:
„Noi suntem Pic și Poc
Băieți veseli și zglobii,
Timpul nostru s-a sfârșit,
Noapte bună, dragi copii!”
----------------------
Day 4
Totuși, piz-de-dimineață, clătind gurița c-o cafea mică, neagră și fierbinte (cum le place la băieți, fetele având preferința „mare și tare”), mă neliniștește o questioară. Pare-mi-se că nu-i taman bine la casa omului ca să aibă ditamai hadaracul de mătărângă. Păi nu zice Boyle, boyfriendul lui Mariotte, în a lor lege a transformării izoterme, că p1V1 = p2V2 = constant ? Acum ian să vedem care-i treaba cu presiunile și volumele în cazul mătărângă versus ștromeleag . Păi, în cazul generalist al pulilor, cantitatea de sangve la care se referă legile astea este CONSTANTĂ. C-așai datul natural, când cerebelul alocă în mod echitabil resursele metabolice: atâta sânge la creier, atâta la plămâni, atâta la membre, atâta la splină sau ficat și atâta pentru cricul pulii. (creierul mic îi diștept și calculat, nu ca prostanii iștea de guvernanți de prevăd majoritatea resurselor pentru camerele Dormitorului Parlamentului, pentru sepepiști, pentru jândari, pentru milițieni, pentru giudecători, iar la profesori, medici și pulime le mai rămâne exact mătătrânga!) N-o să-ți deie propriul organism mai multe resurse biologice nici să fii tu Gauthama Buddha! Niet! Ș-atunci treaba stă în felul următor: la un dărăb de pulete, ca de neam prost, volumul e mare. Pe cale de consecință, pentru a se menține egalitatea relației matematice, scade presiunea în pulă. Scăzând presiunea în pulă rezultă, în mod obiectiv, că mătărânga are anumite deficiențe funcționale: nu-i așa bățoasă pe cât s-ar cuveni, măcar din respect pentru domnița care a achiesat voluntar la depărtarea picioarelor. La ștromeleag în schimb, volumul e puțintel mai mic. În mod analog rezultă că presiunea fluxului sanguin din ștromeleag tinde spre valori maxime, ștromeleagul este bățos ca un portdrapel de fregată și toată lumea este mulțumită. Pasămite de aiasta o scornit nu știu care fete axioma aceea referitoare la starea pulii, prin care e preferabilă vioiciunea în dauna mărimii. Ale năibii fete cucuiete, câte știu iele!
Și înainte de a trece la următorul subcapitol al acestei geniale disertații, precizarea următoarelor 2 cuvinte care au inițiat negogierile de aderare la Top 13 trivialități: LĂȚEI și SCULAMENT.
O scurtă recapitulare: bulangiu, futăcioasă, muie și sloboz – toate centrate aproximativ pe partea pelviană. Este timpul pentru a evada puțintel către partea dorsală, cu extrapolare către domeniul social – comportamental
Cuvântul zilei - PUPINCURISM
Analizând această expresie deosebit de sugestivă din punct de vedere lingvistic, ar rezulta că Pupincurismul reprezintă un al patrulea curent literar de bază, pe lângă cele trei consacrate: clasicismul, romantismul și realismul. Într-adevăr, este un curent literar fundamental, iar în ierarhia cronologică ar trebui situat chiar pe prima poziție. Pupincurismul reprezintă CEL MAI VECHI curent literar, a cărui origine se întinde până în protoistorie sau anistorie. Este inutil de menționat că pupincuristul este un atribut inseparabil noțiunii de „putere”; unde este un potentat, hop apare în mod indisolubil și pupincuristul / pupincuriștii. Pupincuristul își binemerită rolul și locul în orânduirile despoților, pupincuristul îl regăsești la curtea regelui, la castelul baronului sau la conacul boierului. Pupincuristul îl regăsești la dreapta, la stânga și la curul împăraților și satrapilor antichității. Prin extrapolare s-ar putea deduce că pupincuristul era un element indisolubil din cortul sau peștera șefului de trib.
Unde există vectorul PUTERE acolo se autoinduce PUPINCURISTUL.
Revenind la subiectul tematic - Pupincurismul - ca element consacrat al curentelor literare, acesta poate fi creionat după regulile sintetice aplicabile celorlalte trei:
- clasicismul descrie personaje eroice în împrejurări eroice,
- romantismul cuprinde personaje excepționale în împrejurări excepționale,
- realismul se axează pe personaje tipice în împrejurări normale de viață.
Înaintea acestora se află curentul Pupincurismului care cuprinde personaje poltrone în împrejurări venale.
Pupincurismul are ca specii literare oda, imnul, poemul, epopeea, iar ca mijloace artistice de exprimare - ablația, delațiunea, pâra, bârfa, fitilismul, îmbârligătura, minciuna, calomnia.
Pupincurismul transcende inevitabil dinspre literatură către zona socială, filosofică și chiar teologică. Pupincurismul s-a conturat chiar într-o pseudo-doctrină a poltronismului fundamentată pe eternele și blestematele postulate:
„Capul ce se pleacă sabia nu-l taie”
„O mână spală pe alta și amândouă obrazul” (la care ar trebuie de adăugat continuarea „... și tustrele pupă, ling și mângâie fin curul șefului ierarhic, tovarăș de sectă intrasystemică”)
„Toate se fac între oameni”
„Să facem astfel încât să fie bine pentru toată lumea”
Atitudinea abjectă implementată de pupincurism, atât de profitabilă pentru sine și atât de dăunătoare ideii de progres general al umanității, este stipulată chiar și în principalele dogme religioase, prin preceptul canonic „de a se da ascultare stăpânirii”. După cum s-ar traduce din stilul pupincurist în neechivocul exprimării pragmatice - „să stați mereu în genunchi și-n patru labe și să nu ridicați capul decât pentru a șterge o limbă-n curul celui mai mare ce stă întotdeauna înaintea voastră, arătându-vă curul”
Imaginea anexată, purtând în original denumirea „Cum să-ți salvezi jobul”, este definitorie asupra abjecției reprezentanților și practicanților acestei atitudini sociale malefică și retrogradă: piramida trofică a pupincurismului începe cu piatra unghiulară - Dumnezeul limbricilor nevertebrați, „ȘEFUL CEL MARE” care-și primește pupăturile de mânuță din partea unui grup restrâns de lachei, care au grijă simultan cu țucatul mâinii să culeagă și scamele de pe reverul ciocoiului - deitate pupincuristă.
Acești lachei, la rândul lor, constituie niște semizei pentru o altă armată de lingăi, care la rândul lor, simultan cu linsul mâinii cu care semizeul s-a șters la cur, își manifestă idolatria prin lingerea altelor părți anatomice: tălpile, picioarele, coaiele sau pula.
Și tot așa mai departe, coborând pe scara ierarhică a pupincuriștilor, după succesiunea logică Zeu - lachei - lingăi - căței - lătrăi - mișei - derbedei, se ajunge la segmentul reprezentativ al pupincuriștilor, acei imbecili fără pic de decență, demnitate și onorabilitate care stau în patru labe, lingând curul unui tăntălău situat ierarhic anterior, așteptând la rândul lor să le fie igienizat bortificiul anal de către alți nemernici poltroni.
Fără a mai insista asupra aspectelor practice ale pupincurismului, care sunt de o abjecție nemaiîntâlnită, putem conchide pe bună dreptate că PUPINCURISM este realmente un cuvânt ÎNFIORĂTOR de IMUND.
Adjudecă LOCUL 8 dejecții semantice.
==================
Odată epuizată această escapadă în partea dorsală a comportamentului social, să revenim la pelvisul cel atât de drag tuturor, cheia succesului ce captivează interesul gregar și asigură succesul de casă, vinde ziare și tabloide și cocoță cota de piață și audiența până-n vârful turnului Babel.
The next word is...
FLOC, floci, s. m. (Spec.; de obicei la pl.) Smoc mic de păr, de lână sau de mătase. ♦ (Spec.; de obicei la pl.) Fir de păr din regiunea pubisului. [Pl. și: (n.) floace] – Lat. floccus.
Ooooooooooo! Impresionant. Etimologie lăkinească. Slovă vintage cu patină imperială.
Chiar și în alte graiuri, nu neapărat de sorginte latină, se regăsesc forme aproximativ similare:
- în limba albaneză un „floke” mai mult decât edificator, cu semnificația de „păr”;
- în limba englează un „flake / flakes” cu traducerea literală floc, grămadă, ciurdă, cârd, stol, turmă;
- în limba franceză „flocon / flocons” având sensul principal „fulgi” iar în subsidiar cam aceleași semnificații ca cele din engleză sau germană.
Unii analiști mai simandicoși, neavând ce face, s-au apucat să despice flocul în patru, căutându-i originea. Ei bine, atâta au mestecat flocul între dinți până când au conchis că floc ar fi de inspirație scitică. O fi!
FLOCII - un cuvânt cât istoria recentă a omenirii.
Începând de la basnele rumânilor, traversând exprimarea orală populară și sfârșind cu anumite detalii istorice picante.
Cam toate basmele din orientul european abundă în câte o prințesă care, fugind cu liubovnicul dezvirginător, este urmărită de câte o entitate fabuloasă - Zmăul, Baba, Muma Pădurii, Știma Nopții sau naiba mai știe ce soacră înfuriată.
Cam în toate basnele se ivește la un moment dat un episod alert, de tip „Cursa de 10 mile cu obstacole”, în care, conform penibilului stereotip etic, good guys aleargă de rup pământul iar în urma lor bad guys se opintesc de zor să-i ațină ca să-i belească. Cam în toate episoadele băieții buni dețin o întreagă recuzită de obiecte domestice cu proprietăți metamorfice supranaturale: cutea se transformă în stâncă, năframa în lac iar peria în pădure impenetrabilă (see: peria Preaînțeleptei Vasilisa, peria dăruită de zână „Voinicului cel fără de noroc” sau cea deținută cu titlu absolut de proprietate de fata Genarului - gajica titulară a lui Făt Frumos din Lacrimă). ș.a.m.v. (și așa mai la vale)
In facto peria aceea despre care se face atâta vorbire în basmele estic-europene nu este altceva decât FLOCII de la pizda domniței. Însă cum poveștile astea în general sunt menite să fie spuse copiilor și fraierilor, autorul necunoscut (sic!) și-a autocenzurat exprimarea, camuflând flocii îndărătul banalului cuvânt „perie”. Această atitudine decentă a naratorului se justifică și prin omisiunea intenționată a unui episod erotic, consumat în seara precedentă fugii porumbeilor și anume amănuntul că Făt Frumos (et ejusdem farinae) i-a tras un first-time Copchilei Genarului (et ejusdem farinae) de i-au sărit acesteia flocii de la pizdă.
Cum să spui așa ceva în fața copiilor? Rușinică, bre!
Mai taie din ea povestire, dă-o dreeqului!
Și chiar de nu s-ar fi consumat un episod de motăneală priapică și precoce-ejaculantă, sursa existenței flocilor în mânuța prințesei poate fi justificată printr-o multitudine de speculații în ton cu caracterul fantastic al basnelor.
S-ar putea argumenta că prințesa, în lungile ei zile și nopți de plictis în turnulețul ei de fildeș, așteptându-și să sosească ursitul călare pe un Lamborghini alb (a se reține cât de arhaică este noțiunea de pițipoancă), neavând ce face a început să se admire dezabiată în fața oglinzii (of course, cea mare veneziană și nicidecum cea mică, metamorfică în lacul Baikal pe parcursul runningului consacrat).
Cum fimeile astea sunt dezghețate la minte în mod instinctual, a conștientizat sărăcuța fată că odată sosit Făt-Frumosul în pețit cu finalizare, phalusul acestuia nu are absolut nici o șansă de a se descurca în pădurea flocilor neepilați de când o făcuse mămicuța ei. A se reține amănuntul atemporal al povestirii, motiv pentru care se poate deduce logic asupra detaliului că pe atunci nu prea se diversificaseră gadgeturi IT, prin urmare nu se văzuse nici pulă cu GPS care să-ți indice prin desișul flocilor drumul corect către poarta pizdei.
(notă: Poarta pizdei nu reprezintă în nici un fel vreo licență poetică, scornită de vreun trepăduș de aed labagiu, extaziat de spectacolul inedit la admirarea în premieră a vreunei pizde, ci are ca precedent stilistic tot o expresie scoborâtă pe filieră latină: „finalizare ante portas”. Care definește mai mult decât sintetic modul de ejaculare „safe-mode” a slobozului [see word no. 3] în fața PORȚII de la pizdă. Alles sind klar?
Și nici reviste fashion-style-beauty-outfits de tipul „Glamour”, „Unica”, „Elle”sau „Viva” nu apăruseră pe atunci, ca să-și aleagă prințesa un model de hairstyle pentru floci:
în v, sub formă de inimioară ♥, star ★, rombuleț ♦, triunghiuleț ▼, liniuță l sau vector director către targetul tradițional ↓.
Așa că domnița s-a inspirat din tactica antiotomană a pustiirii ogoarelor și otrăvirii fântânilor, motiv pentru care și-a ras toată pilozitatea flocilor, recoltă pe care n-a irosit-o ci a legat-o în șuvițe talisman, ca să aibă ce să-i ofere iubitului atunci când acesta îi va solicita o șuviță din cosițe pe post de amuletă de neuitare a ochilor nevăzuți.
Cam asta-i povestea flocilor princiari camuflată stilistic în basmele populare.
Și-am încălecat pe-o șea... iar ultimul trendy e-așea: Rasta pelvic hair arrangement
Despre proverbe, gâcitori, cimilituri, eresuri...
Avem cam așa:
noțiunea de inconsistență, insuficiență, zădărnicie - „A fi egal cu un floc în calea pulii”
senzația de disconfort exprimat non-verbal - „Ca și cum ar mesteca un floc între dinți”
iubirea feciorelnică - „Iubirea primului floc”
strigătură populară la horă sau prijejuită de „Strigarea peste sat” - obicei larg răspândit în așezările din Transilvania, Banat și Muntenia -
„Fata popii cea mai mare
Nici un floc la pizdă n-are!”
(notă: în contemporaneitate cred că se face vorbire despre Daciana - fata cea mare a popii Sârbu - demihadâmbul)
Din perspectivă geografică și istorică, regăsim și aici multiple repere ale părului pubian.
Cel mai flagrant și edificator dintre ele - Cetatea de Floci - localitate actualmente dispărută, situată undeva prin Valachia și care este locul zămislirii lui Mihai Viteazul - autorul primei acuplări a Țărilor Române într-o configurație istorică și geografică ce a prefigurat modernul ménage à trois.
Însă ce consemnează isvoarele istorice, este că a mai existat altă localitate - Cetatea Soci, sau Târgul Socilor, din zona Râmnicului. La origine tot „Cetatea de Floci” o fi fost, dară cronicarii fără cel mai elementar simț al deontologiei cronicărești, i-au schimbat anapoda denumirea după data de 7 martie 1471. Cel mai bun argument că așezarea se numea Târgul de Floci este aproximativa sa situare, pe cursul Râului Putna, pe linia de hotar dintre cele două țări rumânești. Se poate deduce cu bună-știință ipoteza că acest târg era un important centru economic și comercial, loc în care se adunau moldavanii producători de blăni de stejar și fag, sare, vin, miere, păstrăv în cobză și bineînțeles lână (floci). În Târgul de Floci acestea le preschimbau la barter echitabil cu produsele promovate de valahi - scrumbie sărată, pepeni, varză, gogoșari și cereale - grâu, ovăz și porumb (opsss: porumbul încă nu se importase! Dă-l în pizda mamei lui de porumb, mai taie-l din listă, dă-l dreqului!)
Aceste schimburi comerciale, economice și culturale se desfășurau încă din acele vremuri prin intermediul campaniei „Explore the Carpathian Gardens”, având drept logo-uri frunza de brusture - pentru munteni și smocul de floci - pentru moldoveni.
Rewind..
Ce s-a întâmplat la acea dată și de ce a fost schimbată denumirea cetății din Floci în Soci?
Apăi spun cronicile că atunci a fost o mare cafteală între voievodul moldavan Ștefan cel mai Mare și principele valah Radu cel Frumos.
Inutil de precizat, că în buna tradiție istorică, Ștefan l-a bumbăcit binișor de tot (of course!) pe Narcisul voloh.
Dar ce nu menționează analele, historiile și cronicile care o fost motivul pentru care s-au luat la harță cei doi principi?
Pentru hegemonie zonală? Ete picsu!
Pentru supremație fiscală? Canci!
Pentru vreun motiv de danie sau închinare bisericească? Ciu-ciu!
Cei doi voievozi s-au luat la ciondăneală ... ( sunet de trâmbițe princiare și răpăit de tobe răzășești) ... da, Doamnelor și Domnilor, cei doi voievozi s-au luat la bătaie pentru o cuconiță. (shock și stupefacție în rândurile cetitorilor imprudenți care au comis nesăbuința de a continua lectura până în acest punct).
Apăi este arhicunoscut amănuntul că Ștefăniță erea un craidon și un koorvar de i se dusese faima până la canțileriile principilor occidentali.
Tradiția nescrisă a poporalității spune că omulețul ( mic la stat, cum testimoniază cronicarul) nu ierta absolut nimic. Ba mai mult de atât, se zice că după fiștecare bătălie câștigată contra osmanlâilor, avea obiceiul să ctitorească o biserică și să lase bulinuță (n.a. gravidă) câte vreo ibovnică.
Din astă obicinuință se deduce că Ștefăniță era aidoma marinarilor: cu câte cel puțin o gajică în fiecare târg și așezare a voivodatului.
Buuun! De precizat iarăși amănuntul omis de historii că una dintre favoritele voievodului era Vrâncioaia, carele cică era o femeie încălată și nurlie, una din moldovencele etalon despre care s-a îndătinat expresia că „are mânere”, într-atât de îndemânoasă era la utilizat în meșteșugul fututului.
Dar revenim mai înclo la Vrâncioaia și iluștrii săi flăcăi.
Este lesne de presupus că Ștefăniță, în lungile lui peregrinări belicoase, de-a lungul și de-a latul Țării Moldovei, o fi adăstat și în patul vreunei domnițe din Târgul de Floci.
(continuarea în partea a II-a întrucât scârțanul ăsta de Țuchemberg își închipuie că 65.535 de caractere sunt suficiente pentru alcătuirea unei bunăciuni de lucrare de doftorat. Nație de ebreu prost, care scrie numai cu consoane și-și închipuie că toată lumea e aidoma lor.)
Facultatea „Pasteurizarea lăptișorului de matcă”
Temă:
„Top 13 dirthy and filthy romanian words”
Tazmania
pridie Kalendas Iunius 2767 A.u.c.
Coordonator științific: Io* - Gott Wotan DäMond
Doctorand: Io* - Jupiter's DeMoon
Metode didactice: Analiza, documentarea, jocul de roluri, studiu de caz, analiza statistică, oripilarea, indignarea, ultragierea, îngrețoșarea.
Obiectiv principal: Identificarea argumentată a primelor 13 măscării abjecte ale limbii române care să îndeplinească cumulativ condițiile truismului: ordinare, impudice, indecente, nerușinate, ordinare, abjecte, rușinoase.
Obiectiv secundar: Recâștigarea controlului asupra propriului profil FB și alungarea, prin șocarea și violentarea vizuală, auditivă și interpretativă, a pudibonderiei fățarnice - apanaj ineluctabil al moliilor, păduchilor, gândacilor, sereiștilor, curioșilor care-mi sufocă prin accesare într-atât profilul încât trebuie să stau la coadă ca să-mi accesez propriul cont FB.
Bibliografie:
https://www.youtube.com/watch?v=vbZhpf3sQxQ
Mă holbam la clipulețul lui George Carlin despre cele 7 cuvinte murdare din ingliș și mă gândeam care or fi cele 7 cele mai murdare din limba română. La care mi-am răspuns tot Io* că ar fi nevoie de un tetraevanghelier ca să cuprinzi cuvintele murdare din română. Apoi mi-am reevaluat cerințele (c-așa-i moda reevaluării oricărui căcat și a oricărui știft, conform stereotipului încetățenit de jeneralul izmănar oprea care a fost de atâtea ori reevaluat încât nu-ți mai poți da seama dacă-i un căcat sau un știft): care or fi cele 9, 11, ba nu, cele 13 cuvinte cele mai ... sugestive din vorbirea directă a rumânului? (notă: 13 neîntâmplător, ca să fie de-un 12 armonios asemănător Roții Dharma sau Apostolilor iar Coroana porcăriei verbale să fie aidoma Soarelui sau... opsss (nu-i voie de pominit că mă împiedică Sephira Kether din Kabbala iudaică!).
Deci, să n-auz de cur sau coaie. Astea sunt niște banalități așa de fâsâite încât le regăsești în DEX. Apoi, cele mai murdare cuvinte ale limbii române în nici un caz nu sunt „pulă” sau „pizdă”. No, no, no, no! Aproape jumătate din populație sunt purtători de pulă iar jumătatea cealaltă plus ceva sunt moștenitoare sezinare, de la măicuța lor Ewe, ale inconfundabilelor pizde.
Și unii și alții le trambalăm toată ziua prin gură pe post de chewing-gum, de au ajuns academicienii să se gândească serios la introducerea lor efectivă în următoarea ediție a DEX-ului.
98 la sută dintre posesorii de scule copulatorii sunt dealtfel și practicanți împătimiți ai unui ritual instictiv, camuflat sub masca înșelătoare a dragostei. Cum ar veni spus transcendental peste hatul arăturii - toți SE FUT. Singurii care fac excepție de la această regulă sunt anahoreții de pe muntele Athos, Papa Francisc (deși nu-i sigur 100% după plecăciunea ce a făckut-o în fața Reginei MILF a Iordaniei), mămucile asexuat monoice ce-și perpetuează spița prin partenogeneză și pâcălicii postaci de pe diferite forumuri și site-uri, care au ca trăsătură comună amănuntul că au fost înțărcați pe la 6 ani și au dormit cu mamica lor până pe la 18 ani. Deci categoriile anterior enunțate, cu certitudine că NU SE FUT, pe cale de consecință, nu-și folosesc pulile și pizdele într-un mod eficient, care să îmbine plăcutul personal cu utilul biologic.
Dar care or fi atunci celel mai suculente cuvințele?
Păi, cred că unul dintre ele ar fi „BULANGIU” Frumoooos! Elegant! Exhaustiv! Nu numai că termenul îmbină toate sensurile sinonime sintagmei de „ghei”, dar mai ales sugerează faptul că poponarul nu e doar un amărât de pidosnic rahitic, ci e o mândrețe de poponar cu BULAN. Cu bulănașe. Cu crupă cambrată ca de mârțoagă în călduri. Ce mai, nenică! Taman ca Păsărica Cârnăcior de a câștigat ESC-ul numai așea de-a dreeqului ca să-i dea oiropenii mehr MUIE la bagabontul aceala de Putin. (opssss! Muie intră la analiză zâlele următoare)
Pentru a finaliza apoteotic acest prim subcapitol dedicat Bulangiului, ar trebui de amintit unul din cele mai îngrozitoare și grețoase bancuri cu și despre călugări:
Cică, odată, la un schit de anahoreți, pentru buna lor ascultare și stăruință în cele dumnezeiești, starețul monastirii îi răsplătește pe „băiețași” c-o discotecă sabbathică.
Se adună ei călugărașii în trapeza monastirii, spălăței, cu bărbile spilcuite, pomădați, parfumați. Dar de unde dracu' (ptiu, Doamne, apără și păzăște! ††† ) muzică la monastirea aceea cocoțată în țurțudanul muntelui, că acolo ei nici măcar buleftrică n-aveau, darămite țidiplayer, subvufer și altele celea.
Starețul monastirii, care era astfel cum este îndătinat cel mai betrân dintre ei, cu barbă albă, mustăți și responsabilități, poruncește ca feciorii-mirese ale Domnului să-și rădice sutanele în brâu (see varianta eclesiastică de la „poale-n brâu”), să facă un șir indian după tipicul Fetelor de la Căpâlna, să-și introbage fiecare scula în curul celui din fața lui și să înceapă să cânte:
„ Asta-i Hora Horilor
Hor' anahoreților!”
Toate bune și frumoase, hora se desfășura în pulsație de flamenco și corală acapella.
La un moment dat, muzicalitatea extaticilor sacerdoți este tulburată de o voce baritonală disperată (era vorba despre conducătorul coloanei):
„Astă horă NU E BUNĂ
Am în cur, dar n-am în pulă.”
Imediat se aude un ecou sfâșietor în tonalitate de mezzosoprană sodomizată (era de această dată „încheietorul de pluton”, ultimul din colană):
„Astă horă CHIAR NU-I BUNĂ
N-am în cur, dar am în pulă.”
Disparitatea funcțională identificată în arhetipul monastic al Horei Horilor a fost soluționată pe dată de ... evident starețul monastirii, că doară de asta era el stareț, cu barbă albă, mustăți și responsabilități. Stareț care, într-un moment de inspirație di_vină, s-a întins către Sânta Scriptură prefăcându-se c-o scapă pe jos. Ei bine Sânta Scriptură s-a deschis egzact la pagina ce cuprindea „Eclesiastul” (panorama deșertăciunilor), Capitolul I cuprinzând Psalmul 69 (sic!) al Înțeleptului Rege Solomon - „Cântarea Cântărilor” (sic!).
După ce a cetit buchile înscrise acolo cu strașnică stăruință masoretică, starețul a meditat preț de o clipă, după care a poruncit cu ton sfătos:
„Foaie verde de hamei
Faceți roata, măi flăcăi”
Continuarea transcende din paginile narațiunii de closet către stereotipul epic al povestirilor cu „happy-end”. Discoteca informală a călugărilor și-a regăsit perfecțiunea dumnezeiască și a continuat până înspre dimineață, spre deplina desfătare și în strigătele orgasmic-extaziate ale TUTUROR participanților (dacă nu cumva o fi continuând și în ziua de azi):
„Asta-i hora CEA MAI BUNĂ
Am în cur dar am și-n pulă”
În loc de concluzie: Bulangiu e un cuvânt cu multiple valențe absconse.
BULANGIU intră în discuție. Adjudecat LOCUL 13 !
Apoi ar mai fi familia adjectivală „FUTĂCIOASĂ” / „FUTĂCIOS”. Nu atât pentru radicalul comun al famigliei de cuvinte provenind de la „a fute”. Văzurăm c-un rânduleț mai sus că aste activități sunt la fel de banale ca bătutul nucilor de ziua crucii sau ceremonia ceaiului la gălbinii asiați.
Splendoarea futăciosului rezidă în sufixul specific declinării adjectivale „-cioasă”, „-cios”. Ei bine, aceste sufixe alcătuiesc numai categorii adjectivale ce definesc exagerarea cantitativă, apogeul neetalonat, neînfrânarea, hiperbola viciului: mâncăCIOASĂ, plângăCIOS, căcăCIOS, supărăCIOASĂ, So, perechea diferențiată sexuat futăcios / futăcioasă definește ceva mai mult decât un craidon, un koorvar, o nimfomană sau o pocnitoare centuristă: înseamnă acea categorie biologică care este dedicată trup (of course!) și suflet FUTUTULUI, ca activitate existențialistă. Ar mai fi o precizare de menționat: „futăcioasa” a fost ceva vreme în rivalitate directă pentru ocuparea unui loc în top cu regionalismul ardelean „FUTELNIȚĂ”.Și acesta la rândul lui este realizat după același model, cuprinzând radicalul împulitoriu la care se adaugă sufixul „-elniță”. Pattern: „crăpelniță” - element menit exclusiv crăpatului (de haleală), „vârtelniță” - pentru învârtit / dezvârtit. Astfel încât futelnița apare ca o construcție lexicală menită să desemneze un loc destinat exclusiv motănelii realizate prin directă introbăgare a pulii. Însă, regionalismul aredelean semnifică și desemnează un lucru mai mult decât banal - dormitorul. Este evident că dormitorul este locul în care, în general, moțul își cată moața pentru ca mai apoi, când o găsăște, să te tot ții frate. Însă, din acest motiv, futelniță devine ca semnificație sugestivă inferior futăcioasei. Păi dacă ar fi să apreciem prin adăugare tot felul de regionalisme ce desemnează bedroomul mioritic, atunci ar trebui să introducem în analiză și „soba” bănățană, care de asemenea înseamnă dormitor. Și uite așa, în lipsa unui sistem unitar de evaluare a celor mai abjecte măscării românești, o să ajungem ca pentru o porție de motăneală să fim nevoiți să ne băgăm capul în sobă. (sau în pirostrii, mai zic unele fete mai simandicoioase, care nu voiesc defel să deie motănelul la smotoceală fără popă și cununii!)
Deci, al doilea cuvânt intrat în topul trivialităților, direct pe LOCUL 12 esteeee... FUTĂCIOASĂ.
(alegem forma corespunzătoare genului feminin nu din misoginism, ci pentru a contrabalansa sensul preponderent masculin al Bulangiului)
Cam atât pentru acum!
Continuarea data aviatoare.
Primesc și sugestii la adresa redacției.
Adică aci.
==============
Day 2.
Cineva îmi zâce pe feisbucă despre SLOBOZ. Buuuuun! Adjudecat. Urmează disertația.
Înainte de a detalia motivele pentru care următoarele cuvinte – SLOBOZ și MUIE își binemerită locul într-un top ad-hoc și nedefinitivat încă, se impune a fi analizată lista celor 7 cuvinte impudice detaliată de Carlin. Deci shit, piss, fuck, cunt, cocksucker, motherfucker, și tits. În primul rând că această sinteză a verbozității licențioase nu mi se pare echitabilă. Avem 7 cuvinte care pot fi traduse astfel: treaba mare, treaba mică, cudânsantrânsa, pizdă cu semnificația de „linia vieții” sau linia pizdei, consumator de candy amator de sugiuc natural, boyfriendul lui mamica și balconașele lu mamica cu care orice băiețel se poate juca în liniște, cu singura condiție să nu iasă cu ele afară din curtea părintească.
DISCRIMINAREEEEE!
Nu mai puțin de 6 din cele 7 cuvinte cuvinte pot fi raportate la partea mulierească a viețuitoarelor mapamondului: se cacă, se pișă, se fute, are pizdă, poate suge pula și evident că ale ei sunt acele balconașe natur sau tunate cu silicon. Pentru partea bărbătească sunt doar 5 cuvinte asociate întrucât se elimină din start cunt și tits, (notă: un așa-zis mascul poate fi și el la rându-i cocksucker, proba verității fiind persoana și evoluția numitului Tom Neuwirth din Austria).
Cred că se impune sesizarea de urgență a Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării ca să-i fută o amendă usturătoare lui Carlin.
Opsss! Am uitat că a dat colțu'. R.I.P.
Apoi la o simplă analiză, cuvintele stabilite de Carlin ca fiind infam de indecente sunt în fapt niște știfturi. Mare fază cu caca, pișu, futai sau țâțe! Bine a spus cine a spus că Westicii au un simț al umorului cam atrofiat. Sau ce mare A Opta Minune a Lumii contemporane o fi faptul că una sau unul suge phalusul sau că nu știu care o fute pe mă-sa sau pe Doamna maternă a unui terț megieș. Scheissegal. Singurul cuvânt cu adevărat VALABIL din acea listă este CUNT. Aparent sinonim cu pussy sau twat, cunt este excepțional de vulgar întrucât se referă la pizdă mai mult sub aspectul estetic al despicăturii acestei savarine. Prin analogie e ceva cam cum la rumâni se spune unei female hiper-pubiano-venusiene, care s-a echipat cu ștrampi mult prea strâmți și elastici și prin urmare … I SE VEDE LINIA VIEȚII. Acum este lesne de bănuit cam care este linia vieții; în scop didactic și metodologic precizăm că ar fi o expresie ce creează impresii artistice vizuale mai mult decât edificatoare.
Și nu ar fi câtuși de puțin singulară în limba rumânească a golănașilor de cvartal o asemenea sintagmă. Aidoma ei, uneori se mai utilizează o expresie … suculentă, raportată tot la sărăcuțele și urgisitele purtătoare de pisicuță și anume acele exemplare la care, admirate fiind în poziția drepți, se poate previziona starea vremii din arealul aflat în spatele demoazelei privind prin locașul situat între picioare imediat sub pizduță. Despre aceste Doamne se poate spune cu îndreptățit temei, cu valoare apreciativă, faptul că au „UN LOCAȘ INDIVIDUAL DE TRAGERE” dat naibii de atrăgător.
Încheind cu precizarea, pentru puțoii zilelor de azi pentru care stagiul militar nu mai este obligatoriu, că „locașul individual de tragere” este acel amplasament săpat de luptătorul infanterist în pământ și care îi permite să se adăpostească eficient în fața focului inamic și care îi permite să efectueze un foc de armament precis. Fără vreo valență sugestivă (sic!), locașurile individuale de tragere se clasifică în:
- locașul individual de tragere din poziția culcat,
- locașul individual de tragere din poziția în genunchi,
- locașul individual de tragere din poziția în picioare.
Atât! A se reține amănuntul că încă nu s-au inventat locașurile individuale de tragere pentru pozițiile „umeri-craci”, „sixtynine” sau „pe la spate”. Lucrurile nefiind definitive căci, cu nebunii și zăpăciții ăștia de americaniși din OTAN, poți să știi ce drăcii or să mai inventeze?
Deci următorul cuvânt de analizat d.p.d.v. simbolic și semantic este SLOBOZ. Argumentul infailibil ce dovedește fără putință de tăgadă faptul că slobozia este un cuvânt exagerat de murdar este conturat de modalitatea în care majoritatea filtrelor antiporn ce sunt setate să funcționeze pe site-urile ce găzduiesc edițiile online ale ziarelor, cuvântul inocent Slobozia este imediat sancționat cu cenzură. Unii substituie această măscărie, ce denumește câteva zeci de localități împrăștiate pe întreg cuprinsul țării, prin asteriscuri. Alții prin inserarea mențiunii [edit]. Dar cei mai simpatici sunt boulenii epigoni ai foștilor secretari de partid responsabili cu propaganda, de pe la tot felul de edituri. Ei bine, aceștia între timp ajunși mari pule cu urechi pe la fel de fel de publicații (cum ar fi acea fițuică nenorocită din gubernia Suczawa, denumită peiorativ ScorMonitorul de Suceava), sancționează radicalul „sloboz” prin substituirea cu o ideogramă tare dragă suflețelului lor de borfași kominterniști: secirea și ciocanul ☭. Dar de ce o fi așa de drastică restricționarea cuvântului Slobozia și înlocuirea lui cu secirea și ciocanul? O explicație, venită pe filiera izvoarelor scrise ale historiei, ne amintește de un tablou proletcultist, realizat în iepoca de aur de un pictor pupincurist (opsss! PUPINCURISM - cuvânt eligibil topului mizeriilor lingvistice. Se reține!). Ei bine, în respectivul tablou era înfățișată mama actualilor tovarăși-domni redactori-șefi ai presei locale și centrale. Doamna Mamma Puttana era înfățoșată artistic sub forma unei țărănci vânjoase, agitând deasupra capului o seceră în mână, în mijlocul unei pășuni proaspăt cosite și dominată de sumedenie de căpițe de fân, stând cu picioarele crăcănate și cu poalele fustei sumese până aproape de păduricea flocilor de la pizdă.
(time-out! FLOCI – un alt cuvânt remarcabil, demn să fie menționat în această disertație academică).
Într-un final, ansamblul pictografic astfel realizat era denumit chiar de către autorul abjecției artistice printr-un titlu realmente shocking: „Țărancă proastă în poziția seceră, așteptând ciocanul”. Deci cam acesta-i pedigreul redactorilor-șefi de publicații ce permit înlocuirea toponimului „Slobozia” cu ideograma satanică a stalinismului ce i-a format pe ei, la Cântarea României, drept exemplare ideale ale Omului Nou de tip Bou!
Acest anacronism gratuit al pudibonderiei de fațadă este justificat și prin explicitarea etimologiei toponimicului Slobozia: ei bine, acest toponimic are ca rădăcină sensul propriu al verbului „a slobozi” – a elibera, a înlesni, a da drumul, etc. Existând o sumedenie de localități omonime, acestea desemnează așezările omenești nou constituite prin colonizarea cu forță de muncă proaspătă, scutită de anumite dări. Deci Slobozia este localitatea în care mare parte din coloniști au fost scutiți / eliberați de anumite obligații fiscale. De ce-o fi trebuit să fie cenzurate cu atâta duritate? Răspunsul la această paradigmă esoterică stă tocmai în sensul intrinsec al termenului propus pentru a intra în topul murdăriilor verbale – SLOBOZ. Sărim peste detalierea directă a semnificațiilor acestui cuvânt și precizăm doar diferența enormă dintre bogăția lexicală și a limbii române și ariditatea semantică a altor limbi de inspirație anglo-saxonă. Săracii de ei s-au chinuit să inventeze sumedenie de termeni de tipul „Cumshot”, „Creampie”, „Bukkake”, „Facialized”, ca să desemneze unul și același lucru: (guess what!).
Românașul în schimb le-a înglobat prin asimilarea multitudinii semantice pe toate într-un singur termen – SLOBOZ. Sancta simplicitas!
(time-out)
Moment poetic - Din lirica popoarelor astăzi vă prezentăm o admirabilă odă de George înLesnea (adicătelea slobozea)
„SLOBOZULUI”
„Slobozul e-n toate
E-n cele ce sunt
Și-n cele ce mâine vor ejacula la soare
E pruncul din leagăn
Și pedofilul cărunt,
E jetul sămânței ce sare.”
Cam așa cred că și-ar fi realizat Lesnea opera sa fundamentală, sub forma unui poem falic dedicat hiperspermiei, dacă nu ar fi avut ghinionul să fie modelat din toporișca proletcultistă a Revoluției culturale a vremilor, fiind nevoit să-și scrijelească ideologic mult-vestita incantație pupincuristă. Cred că până și titlul poeziei nu ar fi fost „Partidului”, ci ar fi fost cu certitudine „Slobozului”.
Bun! Deci „sloboz” este un cuvânt excepțional de murdar. Însă, pe lângă nivelul aproape paroxistic al abjecției interpretative, acest cuvânt UIMITOR denotă o bogăție infinită de semnificații artistice, el având capacitatea de a sugera o sumedenie de imagini vizuale. Cuvântul în sine reprezintă un corolar al dinamicii seminale, realizat în baza celor mai elementare principii ale mecanicii și fizicii: VITEZA FINALĂ cu care jetul lovește fața, țâțele, abdomenul, spatele tovarășei de ghidușii erotice LA PĂTRAT, este egală cu VITEZA INIȚIALĂ LA PĂTRAT cu care slobozul a fost propulsat cinematic din coaiele unui buhai roșu la față de excitare și care rage de plăcere orgasmică aidoma unui muezin hadâmb, PLUS DE DOUĂ ORI ACCELERAȚIA SEMINALĂ ORI SPAȚIUL concret dintre glandul buhaiului și fața sau gurița tovarășei de hârjoneală împulitorie. Cu singura mențiune că toate mărimile erotico-fizice anterior menționate sunt variabile, (n.a.- de la vb. „a varia” = a fi diferit, felurit, deosebit și nicidecum de la sensul ejaculant atribuit verbului în argou) singura mărime necunoscută fiind spațiul dintre cele două puncte de referință ale dinamicii jetului seminal. Această disparitate metrologică este datorată faptului că atât buhaiul care conferă impulsul inițial jetului de sloboz stă cu ochii proptiți în tavan în răstimpul defulării urletelor animalice de buhai post-coitum, dar mai ales datorită faptului că și tovarășa de tăvăleală are de asemenea ochii închiși întrucât le-a șoptit lor un spițer sau apotecker din evul mediu că gameții masculini conținuți în sloboz nu fac deloc bine la ochișori, afectând atât culoarea irisului cât și elasticitatea retinei. Apăi dacă boul stă cu ochii în tavan și rage, iar vaca stă cu ochii închiși așteptând să poposească flooding-ul slobozului, păi atunci cine mama dracului să mai măsoare cu exactitate spațiul atât de necesar definitivării ecuației mișcării uniform accelerate a slobozului? Archimede ? Newton? Copernic? Gallilei?
Revenind la multitudinea senzațiilor vizuale generate de cuvântul sloboz, se constată că această abjecție ÎNCÂNTĂTOARE cuprinde și sugerează nu numai dinamismul intrinsec al jetului seminal aflat într-o evoluție spațială între două puncte concrete, cât mai ales bogăția imaginară a acestui ordinar cuvânt poate îmbrăca și valențe statice. Pentru exemplificare pot fi utilizate aceleași englezisme superflue : „creampie”, „bukake”. „facial”.
Ei bine, aceste denumiri generice surprind în totalitate aspectul static al slobozului, cu precizarea finală că diversitatea locului de stație al slobozului, în diferite împrejurări, poate acoperi o largă gamă de elemente anatomice și nu numai (de exemplu unii mai ciudați chiar încearcă să-și zugrăvească garsoniera în calciu, privind de zor la siturile de bricolaj consacrate: „RedTube” „RedPorn”, „YouPorn” etcaetera.
Concluzie: SLOBOZ realmente este un cuvânt MURDAR.
Adjudecat LOCUL 11 !
-------
Atât pentru azi.
Recapitulând întrările:
Locul 13 - Bulangiu
Locul12 - Futăcioasă
Locul 11 - Sloboz
------
New entries în așteptarea etalonării și calibrării: Muie, Pupincurism, Floci, și aș adăuga eu spre neuitare - Lindic. Apoi cred că Mătărângă la rivalitate cu Ștromeleag.
Noapte bună, dragi copii!Vise plăcute!
----------------------------
Day 3
Cuvântul zilei – MUIE.
Într-adevăr un cuvânt MARE. Rotund. Cuprinzător. Edificator. Aparent cam vetust, cuvântul face parte din categoria elementelor ce nu-și alterează valoarea odată cu trecerea timpului. Oldie but goldie. Muița o fi ea mai băbuță ca ocupațiune erotică dar e de Aur. Valoare consacrată demnă de a fi înscrisă în patrimoniul cultural universal. Întrucât cuvântul se definește de la sine, n-ar fi prea mult de zbătut apa-n piuă pentru a-l defini și analiza. Muie este un cuvânt impudic. La fel de impudic ca și obicinuința animalelor de a-și percepe sexul reciproc prin intermediul lipăitului sau de a-și analiza nivelul secreției de feromoni cu ajutorul simțului olfactiv. Da, da! Este impudică, este indecentă, este obscenă muia! O fi ea obscenă dar nu știu cum se face că-i răsădită taman în hipotalamusul oricărei viețuitoare vertebrate.
Dar muie este în același timp un cuvânt frumos, un cuvânt accesibil, un cuvânt facil. Cred că este printre puținele cuvinte indecente care dă bine bătut la claxon în cod Morse:
ta-ta ti-ti-ta ti-ti ti ! Are și ritm, măi neicușorule. Ritm de finală de Liga Campionilor.
Într-atât de bogat în sensuri și utilizări este acest cuvânt încât simbolul său asociat – degetul mijlociu erect – cred că este unul din gesturile reprezentative de pe întreaga planetă. Cu siguranță că semnul muiei a fost inclus în elementele definitorii ale umanității care au fost înglobate în capsulele timpului îngropate în diferite locuri pe Earth sau trimise în afara sistemului solar la bordul diferitelor sonde spațiale. MUIA A DEPĂȘIT LIMITELE SISTEMULUI SOLAR și în perspectivă va depăși limitele galaxiei.
Opsss! Care galaxie: Calea Lactee? Adicătelea cum ar veni tot un fel de galaxie rezultată din sloboz demiurgic generat la rându-i de o muie primordială. Cine se simte ultragiat de afirmație poate verifica temeinicia acesteia analizând statistic cosmogoniile diferitelor doctrine și curente religioase, tratate atât de cuprinzător în „Istoria credințelor și ideilor religioase”. Ei bine, printre alte modalități creaționiste - părți din corpul unor zei, din sângele lor, din scuipatul lor, majoritatea genezelor sunt fundamentate de o muie divină incipientă. O Muie Cosmogonică strașnică, practicată între un Zeu gelos, hiperviril, de tip „over ten inches” și o Zeiță satanic-adulterină, silfidică și nimfomană.
Ca valoare de folosință, muia e bună la absolut orice.
Te supără șeful – îi dai muie.
Te calcă pe bătături vreun neica-nimeni – îi dai muie.
Te agasează politicienii sau guvernanții – muie, bă!
Te calcă pe nervi arbitrul elvețian Urs Meyer când te fură de-o calificare – se deconspiră adresa de mail a nătărăului, urmată de mii de mailuri ale fanilor indignați – „Mehr muje, Herr Meyer!”
Muia are niște proprietăți balsamice de utilizare ce rivalizează cu proprietățile farmaceutice ale propolisului.
Este simultan factotum, panaceu, omnisciență și omnipotență.
Fără echivoc MUIE adjudecă LOCUL 10 top abjecții lingvistice.
(notă: într-atât de amplă este notorietatea muiței încât și-a binemeritat chiar și o pagină Wikipedia, bineînțeles sub forma denumirii academice. Iată ce scrie în debutul paginii:
„Fellatio is oral sex performed on the penis. The opposite of this is cunnilingus. Cunnilingus is oral sex performed on the vulva. Fellatio is often called a blow job. Fellatio can continue until the receiver ejaculates or as part of foreplay, before actual sexual intercourse.”
sau
„The English noun fellatio comes from fellātus, which in Latin is the past participle of the verb fellāre, meaning to suck.”)
Cuvânt MARE, dom'le, cuvânt MARE!
------------------
Dilema zilei – MĂTĂRÂNGĂ sau ȘTROMELEAG ?
Grea disertație analitică. Păi, hai să vedem…
Dintru început cred că mătărângă are anumite atuuri suplimentare. Mătărângă simbolizează și sugerează fără echivoc amploarea, mărimea, erecția, dimensiunea, vânjoșenia, etc. Când spui mătărângă imaginarul instinctual pleacă involuntar către un falus supradimensionat, aflat în plin avânt.
Când spui mătărângă te gândești la rodul spurcat prin blestem divin al țăranului din „Povestea Pulei” de Ion Creangă. Uncheșul nostru într-ale narațiunii, prin impresionanta sinonimie utilizată, a definit într-un mod artistic excepțional aceste calități evidente ale mătărângii: „pule, care-de-care mai îmbojorate, mai dârze şi mai răsbelite”, „zdravene şi bârzoete”, „coşcogemite mascara”. Cred că în textul original, needitat, binecuvântarea „trecătorului” la marginea ogorului împricinat a sunat cam așa:
„ -Pule ai zis că semeni, mătărângi să dea Dumnezeu să se facă!”
Când spui mătărângă automat se induce noțiunea de BBC (notă pentru neinițiați: este vorba despre Big Black Cock și nicidecum British Broadcasting Corporation). Mătărângă implică automat o senzație vizuală de tip ebenist. Mătărângă este scula meseriașă a lui Mandingo (notă: curioșii să dea search pe goagăl după noțiune asociată extensiei XXX; probabil de asta sărăcuța Elena Ionescu – The Virgin o fi ales să cânte împreună cu Mandinga).
Când spui mătărângă se induce în imaginarul obsesiv ipostaza unui organ masculin excepțional ca dimensiune, cel mai probabil având cromianța în tonuri întunecate de sorginte „interracial”, iatagan falic curbat în amploarea lui erectilă și pe care aproape că se pot percepe tactil venele proeminente ale hiperirigației sangvine. Mătărânga induce senzația de bălăbăneală, căci, nu-i așa? la așa ditamai puletele n-are cum să nu să fie statică ci, mai degrabă, se balansează aidoma unui pendul erotic, a cărui mișcare de perpetuum-mobile contrazice flagrant legile mișcării oscilatorii amortizate.
Spre deosebire de mătărângă, ștromeleag pare un picuț mai bicisnic; nu integrează organic acea dimensiune evolutivă a mătărângii. Ștromeleagul nu face parte din categoria „high-end” a mătărângii ci mai degrabă definește etalonul „mainstream” al pulelor, înglobând chiar și segmentul „entry level” al puțelor subetalonate.
Ștromeleag poate fi și un vâjoi de pulă de toată frumusețea, dar poate fi și un apendice penibil aparținând vreunui frustrat al propriei dotări biologice. Ca argument suplimentar ce vine intru confirmarea acestei teorii spurcate, poate fi invocat prevederea regulamentară referitoare la infracțiunea de viol, stipulată de domnitorul Constantin Mavrocordat, în al său „Cod penal” de la 1750:
„Cel ce va fi prins cu ștromeleagul învârtoșat primprejurul părtilor fătătoare ale muierii, i se va tăia scârbavnicul mădular spre veșnica lui nefolosire"
Pe lângă alte condiții cauzale, suspensive sau potestative ale acestui normativ, a se reține CONDICIO SINE QUA NON pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de viol: ștromeleagul TREBUIE NEAPĂRAT să fie ÎNVÂRTOȘAT.
Deci ștromeleagul poate fi și în stare de echilibru relativ, într-o stare de adormire, păguboasă tuturor actorilor unei drame conjugale autoimpusă.
Concluzie: LOCUL 9 în topul măscăriilor – MĂTĂRÂNGĂ.
Am zis!
Time out:
„Noi suntem Pic și Poc
Băieți veseli și zglobii,
Timpul nostru s-a sfârșit,
Noapte bună, dragi copii!”
----------------------
Day 4
Totuși, piz-de-dimineață, clătind gurița c-o cafea mică, neagră și fierbinte (cum le place la băieți, fetele având preferința „mare și tare”), mă neliniștește o questioară. Pare-mi-se că nu-i taman bine la casa omului ca să aibă ditamai hadaracul de mătărângă. Păi nu zice Boyle, boyfriendul lui Mariotte, în a lor lege a transformării izoterme, că p1V1 = p2V2 = constant ? Acum ian să vedem care-i treaba cu presiunile și volumele în cazul mătărângă versus ștromeleag . Păi, în cazul generalist al pulilor, cantitatea de sangve la care se referă legile astea este CONSTANTĂ. C-așai datul natural, când cerebelul alocă în mod echitabil resursele metabolice: atâta sânge la creier, atâta la plămâni, atâta la membre, atâta la splină sau ficat și atâta pentru cricul pulii. (creierul mic îi diștept și calculat, nu ca prostanii iștea de guvernanți de prevăd majoritatea resurselor pentru camerele Dormitorului Parlamentului, pentru sepepiști, pentru jândari, pentru milițieni, pentru giudecători, iar la profesori, medici și pulime le mai rămâne exact mătătrânga!) N-o să-ți deie propriul organism mai multe resurse biologice nici să fii tu Gauthama Buddha! Niet! Ș-atunci treaba stă în felul următor: la un dărăb de pulete, ca de neam prost, volumul e mare. Pe cale de consecință, pentru a se menține egalitatea relației matematice, scade presiunea în pulă. Scăzând presiunea în pulă rezultă, în mod obiectiv, că mătărânga are anumite deficiențe funcționale: nu-i așa bățoasă pe cât s-ar cuveni, măcar din respect pentru domnița care a achiesat voluntar la depărtarea picioarelor. La ștromeleag în schimb, volumul e puțintel mai mic. În mod analog rezultă că presiunea fluxului sanguin din ștromeleag tinde spre valori maxime, ștromeleagul este bățos ca un portdrapel de fregată și toată lumea este mulțumită. Pasămite de aiasta o scornit nu știu care fete axioma aceea referitoare la starea pulii, prin care e preferabilă vioiciunea în dauna mărimii. Ale năibii fete cucuiete, câte știu iele!
Și înainte de a trece la următorul subcapitol al acestei geniale disertații, precizarea următoarelor 2 cuvinte care au inițiat negogierile de aderare la Top 13 trivialități: LĂȚEI și SCULAMENT.
O scurtă recapitulare: bulangiu, futăcioasă, muie și sloboz – toate centrate aproximativ pe partea pelviană. Este timpul pentru a evada puțintel către partea dorsală, cu extrapolare către domeniul social – comportamental
Cuvântul zilei - PUPINCURISM
Analizând această expresie deosebit de sugestivă din punct de vedere lingvistic, ar rezulta că Pupincurismul reprezintă un al patrulea curent literar de bază, pe lângă cele trei consacrate: clasicismul, romantismul și realismul. Într-adevăr, este un curent literar fundamental, iar în ierarhia cronologică ar trebui situat chiar pe prima poziție. Pupincurismul reprezintă CEL MAI VECHI curent literar, a cărui origine se întinde până în protoistorie sau anistorie. Este inutil de menționat că pupincuristul este un atribut inseparabil noțiunii de „putere”; unde este un potentat, hop apare în mod indisolubil și pupincuristul / pupincuriștii. Pupincuristul își binemerită rolul și locul în orânduirile despoților, pupincuristul îl regăsești la curtea regelui, la castelul baronului sau la conacul boierului. Pupincuristul îl regăsești la dreapta, la stânga și la curul împăraților și satrapilor antichității. Prin extrapolare s-ar putea deduce că pupincuristul era un element indisolubil din cortul sau peștera șefului de trib.
Unde există vectorul PUTERE acolo se autoinduce PUPINCURISTUL.
Revenind la subiectul tematic - Pupincurismul - ca element consacrat al curentelor literare, acesta poate fi creionat după regulile sintetice aplicabile celorlalte trei:
- clasicismul descrie personaje eroice în împrejurări eroice,
- romantismul cuprinde personaje excepționale în împrejurări excepționale,
- realismul se axează pe personaje tipice în împrejurări normale de viață.
Înaintea acestora se află curentul Pupincurismului care cuprinde personaje poltrone în împrejurări venale.
Pupincurismul are ca specii literare oda, imnul, poemul, epopeea, iar ca mijloace artistice de exprimare - ablația, delațiunea, pâra, bârfa, fitilismul, îmbârligătura, minciuna, calomnia.
Pupincurismul transcende inevitabil dinspre literatură către zona socială, filosofică și chiar teologică. Pupincurismul s-a conturat chiar într-o pseudo-doctrină a poltronismului fundamentată pe eternele și blestematele postulate:
„Capul ce se pleacă sabia nu-l taie”
„O mână spală pe alta și amândouă obrazul” (la care ar trebuie de adăugat continuarea „... și tustrele pupă, ling și mângâie fin curul șefului ierarhic, tovarăș de sectă intrasystemică”)
„Toate se fac între oameni”
„Să facem astfel încât să fie bine pentru toată lumea”
Atitudinea abjectă implementată de pupincurism, atât de profitabilă pentru sine și atât de dăunătoare ideii de progres general al umanității, este stipulată chiar și în principalele dogme religioase, prin preceptul canonic „de a se da ascultare stăpânirii”. După cum s-ar traduce din stilul pupincurist în neechivocul exprimării pragmatice - „să stați mereu în genunchi și-n patru labe și să nu ridicați capul decât pentru a șterge o limbă-n curul celui mai mare ce stă întotdeauna înaintea voastră, arătându-vă curul”
Imaginea anexată, purtând în original denumirea „Cum să-ți salvezi jobul”, este definitorie asupra abjecției reprezentanților și practicanților acestei atitudini sociale malefică și retrogradă: piramida trofică a pupincurismului începe cu piatra unghiulară - Dumnezeul limbricilor nevertebrați, „ȘEFUL CEL MARE” care-și primește pupăturile de mânuță din partea unui grup restrâns de lachei, care au grijă simultan cu țucatul mâinii să culeagă și scamele de pe reverul ciocoiului - deitate pupincuristă.
Acești lachei, la rândul lor, constituie niște semizei pentru o altă armată de lingăi, care la rândul lor, simultan cu linsul mâinii cu care semizeul s-a șters la cur, își manifestă idolatria prin lingerea altelor părți anatomice: tălpile, picioarele, coaiele sau pula.
Și tot așa mai departe, coborând pe scara ierarhică a pupincuriștilor, după succesiunea logică Zeu - lachei - lingăi - căței - lătrăi - mișei - derbedei, se ajunge la segmentul reprezentativ al pupincuriștilor, acei imbecili fără pic de decență, demnitate și onorabilitate care stau în patru labe, lingând curul unui tăntălău situat ierarhic anterior, așteptând la rândul lor să le fie igienizat bortificiul anal de către alți nemernici poltroni.
Fără a mai insista asupra aspectelor practice ale pupincurismului, care sunt de o abjecție nemaiîntâlnită, putem conchide pe bună dreptate că PUPINCURISM este realmente un cuvânt ÎNFIORĂTOR de IMUND.
Adjudecă LOCUL 8 dejecții semantice.
==================
Odată epuizată această escapadă în partea dorsală a comportamentului social, să revenim la pelvisul cel atât de drag tuturor, cheia succesului ce captivează interesul gregar și asigură succesul de casă, vinde ziare și tabloide și cocoță cota de piață și audiența până-n vârful turnului Babel.
The next word is...
FLOC, floci, s. m. (Spec.; de obicei la pl.) Smoc mic de păr, de lână sau de mătase. ♦ (Spec.; de obicei la pl.) Fir de păr din regiunea pubisului. [Pl. și: (n.) floace] – Lat. floccus.
Ooooooooooo! Impresionant. Etimologie lăkinească. Slovă vintage cu patină imperială.
Chiar și în alte graiuri, nu neapărat de sorginte latină, se regăsesc forme aproximativ similare:
- în limba albaneză un „floke” mai mult decât edificator, cu semnificația de „păr”;
- în limba englează un „flake / flakes” cu traducerea literală floc, grămadă, ciurdă, cârd, stol, turmă;
- în limba franceză „flocon / flocons” având sensul principal „fulgi” iar în subsidiar cam aceleași semnificații ca cele din engleză sau germană.
Unii analiști mai simandicoși, neavând ce face, s-au apucat să despice flocul în patru, căutându-i originea. Ei bine, atâta au mestecat flocul între dinți până când au conchis că floc ar fi de inspirație scitică. O fi!
FLOCII - un cuvânt cât istoria recentă a omenirii.
Începând de la basnele rumânilor, traversând exprimarea orală populară și sfârșind cu anumite detalii istorice picante.
Cam toate basmele din orientul european abundă în câte o prințesă care, fugind cu liubovnicul dezvirginător, este urmărită de câte o entitate fabuloasă - Zmăul, Baba, Muma Pădurii, Știma Nopții sau naiba mai știe ce soacră înfuriată.
Cam în toate basnele se ivește la un moment dat un episod alert, de tip „Cursa de 10 mile cu obstacole”, în care, conform penibilului stereotip etic, good guys aleargă de rup pământul iar în urma lor bad guys se opintesc de zor să-i ațină ca să-i belească. Cam în toate episoadele băieții buni dețin o întreagă recuzită de obiecte domestice cu proprietăți metamorfice supranaturale: cutea se transformă în stâncă, năframa în lac iar peria în pădure impenetrabilă (see: peria Preaînțeleptei Vasilisa, peria dăruită de zână „Voinicului cel fără de noroc” sau cea deținută cu titlu absolut de proprietate de fata Genarului - gajica titulară a lui Făt Frumos din Lacrimă). ș.a.m.v. (și așa mai la vale)
In facto peria aceea despre care se face atâta vorbire în basmele estic-europene nu este altceva decât FLOCII de la pizda domniței. Însă cum poveștile astea în general sunt menite să fie spuse copiilor și fraierilor, autorul necunoscut (sic!) și-a autocenzurat exprimarea, camuflând flocii îndărătul banalului cuvânt „perie”. Această atitudine decentă a naratorului se justifică și prin omisiunea intenționată a unui episod erotic, consumat în seara precedentă fugii porumbeilor și anume amănuntul că Făt Frumos (et ejusdem farinae) i-a tras un first-time Copchilei Genarului (et ejusdem farinae) de i-au sărit acesteia flocii de la pizdă.
Cum să spui așa ceva în fața copiilor? Rușinică, bre!
Mai taie din ea povestire, dă-o dreeqului!
Și chiar de nu s-ar fi consumat un episod de motăneală priapică și precoce-ejaculantă, sursa existenței flocilor în mânuța prințesei poate fi justificată printr-o multitudine de speculații în ton cu caracterul fantastic al basnelor.
S-ar putea argumenta că prințesa, în lungile ei zile și nopți de plictis în turnulețul ei de fildeș, așteptându-și să sosească ursitul călare pe un Lamborghini alb (a se reține cât de arhaică este noțiunea de pițipoancă), neavând ce face a început să se admire dezabiată în fața oglinzii (of course, cea mare veneziană și nicidecum cea mică, metamorfică în lacul Baikal pe parcursul runningului consacrat).
Cum fimeile astea sunt dezghețate la minte în mod instinctual, a conștientizat sărăcuța fată că odată sosit Făt-Frumosul în pețit cu finalizare, phalusul acestuia nu are absolut nici o șansă de a se descurca în pădurea flocilor neepilați de când o făcuse mămicuța ei. A se reține amănuntul atemporal al povestirii, motiv pentru care se poate deduce logic asupra detaliului că pe atunci nu prea se diversificaseră gadgeturi IT, prin urmare nu se văzuse nici pulă cu GPS care să-ți indice prin desișul flocilor drumul corect către poarta pizdei.
(notă: Poarta pizdei nu reprezintă în nici un fel vreo licență poetică, scornită de vreun trepăduș de aed labagiu, extaziat de spectacolul inedit la admirarea în premieră a vreunei pizde, ci are ca precedent stilistic tot o expresie scoborâtă pe filieră latină: „finalizare ante portas”. Care definește mai mult decât sintetic modul de ejaculare „safe-mode” a slobozului [see word no. 3] în fața PORȚII de la pizdă. Alles sind klar?
Și nici reviste fashion-style-beauty-outfits de tipul „Glamour”, „Unica”, „Elle”sau „Viva” nu apăruseră pe atunci, ca să-și aleagă prințesa un model de hairstyle pentru floci:
în v, sub formă de inimioară ♥, star ★, rombuleț ♦, triunghiuleț ▼, liniuță l sau vector director către targetul tradițional ↓.
Așa că domnița s-a inspirat din tactica antiotomană a pustiirii ogoarelor și otrăvirii fântânilor, motiv pentru care și-a ras toată pilozitatea flocilor, recoltă pe care n-a irosit-o ci a legat-o în șuvițe talisman, ca să aibă ce să-i ofere iubitului atunci când acesta îi va solicita o șuviță din cosițe pe post de amuletă de neuitare a ochilor nevăzuți.
Cam asta-i povestea flocilor princiari camuflată stilistic în basmele populare.
Și-am încălecat pe-o șea... iar ultimul trendy e-așea: Rasta pelvic hair arrangement
Despre proverbe, gâcitori, cimilituri, eresuri...
Avem cam așa:
noțiunea de inconsistență, insuficiență, zădărnicie - „A fi egal cu un floc în calea pulii”
senzația de disconfort exprimat non-verbal - „Ca și cum ar mesteca un floc între dinți”
iubirea feciorelnică - „Iubirea primului floc”
strigătură populară la horă sau prijejuită de „Strigarea peste sat” - obicei larg răspândit în așezările din Transilvania, Banat și Muntenia -
„Fata popii cea mai mare
Nici un floc la pizdă n-are!”
(notă: în contemporaneitate cred că se face vorbire despre Daciana - fata cea mare a popii Sârbu - demihadâmbul)
Din perspectivă geografică și istorică, regăsim și aici multiple repere ale părului pubian.
Cel mai flagrant și edificator dintre ele - Cetatea de Floci - localitate actualmente dispărută, situată undeva prin Valachia și care este locul zămislirii lui Mihai Viteazul - autorul primei acuplări a Țărilor Române într-o configurație istorică și geografică ce a prefigurat modernul ménage à trois.
Însă ce consemnează isvoarele istorice, este că a mai existat altă localitate - Cetatea Soci, sau Târgul Socilor, din zona Râmnicului. La origine tot „Cetatea de Floci” o fi fost, dară cronicarii fără cel mai elementar simț al deontologiei cronicărești, i-au schimbat anapoda denumirea după data de 7 martie 1471. Cel mai bun argument că așezarea se numea Târgul de Floci este aproximativa sa situare, pe cursul Râului Putna, pe linia de hotar dintre cele două țări rumânești. Se poate deduce cu bună-știință ipoteza că acest târg era un important centru economic și comercial, loc în care se adunau moldavanii producători de blăni de stejar și fag, sare, vin, miere, păstrăv în cobză și bineînțeles lână (floci). În Târgul de Floci acestea le preschimbau la barter echitabil cu produsele promovate de valahi - scrumbie sărată, pepeni, varză, gogoșari și cereale - grâu, ovăz și porumb (opsss: porumbul încă nu se importase! Dă-l în pizda mamei lui de porumb, mai taie-l din listă, dă-l dreqului!)
Aceste schimburi comerciale, economice și culturale se desfășurau încă din acele vremuri prin intermediul campaniei „Explore the Carpathian Gardens”, având drept logo-uri frunza de brusture - pentru munteni și smocul de floci - pentru moldoveni.
Rewind..
Ce s-a întâmplat la acea dată și de ce a fost schimbată denumirea cetății din Floci în Soci?
Apăi spun cronicile că atunci a fost o mare cafteală între voievodul moldavan Ștefan cel mai Mare și principele valah Radu cel Frumos.
Inutil de precizat, că în buna tradiție istorică, Ștefan l-a bumbăcit binișor de tot (of course!) pe Narcisul voloh.
Dar ce nu menționează analele, historiile și cronicile care o fost motivul pentru care s-au luat la harță cei doi principi?
Pentru hegemonie zonală? Ete picsu!
Pentru supremație fiscală? Canci!
Pentru vreun motiv de danie sau închinare bisericească? Ciu-ciu!
Cei doi voievozi s-au luat la ciondăneală ... ( sunet de trâmbițe princiare și răpăit de tobe răzășești) ... da, Doamnelor și Domnilor, cei doi voievozi s-au luat la bătaie pentru o cuconiță. (shock și stupefacție în rândurile cetitorilor imprudenți care au comis nesăbuința de a continua lectura până în acest punct).
Apăi este arhicunoscut amănuntul că Ștefăniță erea un craidon și un koorvar de i se dusese faima până la canțileriile principilor occidentali.
Tradiția nescrisă a poporalității spune că omulețul ( mic la stat, cum testimoniază cronicarul) nu ierta absolut nimic. Ba mai mult de atât, se zice că după fiștecare bătălie câștigată contra osmanlâilor, avea obiceiul să ctitorească o biserică și să lase bulinuță (n.a. gravidă) câte vreo ibovnică.
Din astă obicinuință se deduce că Ștefăniță era aidoma marinarilor: cu câte cel puțin o gajică în fiecare târg și așezare a voivodatului.
Buuun! De precizat iarăși amănuntul omis de historii că una dintre favoritele voievodului era Vrâncioaia, carele cică era o femeie încălată și nurlie, una din moldovencele etalon despre care s-a îndătinat expresia că „are mânere”, într-atât de îndemânoasă era la utilizat în meșteșugul fututului.
Dar revenim mai înclo la Vrâncioaia și iluștrii săi flăcăi.
Este lesne de presupus că Ștefăniță, în lungile lui peregrinări belicoase, de-a lungul și de-a latul Țării Moldovei, o fi adăstat și în patul vreunei domnițe din Târgul de Floci.
(continuarea în partea a II-a întrucât scârțanul ăsta de Țuchemberg își închipuie că 65.535 de caractere sunt suficiente pentru alcătuirea unei bunăciuni de lucrare de doftorat. Nație de ebreu prost, care scrie numai cu consoane și-și închipuie că toată lumea e aidoma lor.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu