Povistire apocrifă din Bukowina

by Io* – Zicălaș de ocări și sudălmi

moto: „Numai ține minte sfatul ce-ți dau: în călătoria ta ai să ai trebuință și de răi, și de buni, dar să te ferești de omul roș, iară mai ales de cel spân, cât îi putea; să n-ai de-a face cu dânșii, căci sunt foarte șugubeți.”

„Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă (din Bukowina)

Apăi ăsta o fost sfatul craiului către ficior-su cel mezin. Să se ferească de „omul roș” și de „omul spân”.

Dar, continuarea poveștii n-avea cum să fie complinită cu sfaturi potrivite actualității: prima la mână – fiindcă Ion Creangă, deși e autor de basm cult, narațiunea își are la bază o versiune populară a basmului. Ori se știe că specificul creațiilor literare populare este de a sintetiza, într-o formă literară atipică, rezultatul experienței de viață a unor serii anterioare de trăitori și truditori. Basmul popular este expresia unei teme generice izvorâtă din conștiința colectivă.

Dar Io* zic că n-are rost să insist pe marginea caracteristicilor și diferențelor dintre basmul cult și basmul popular într-o scriere conclusivă ce-i are drept subiecți pe pitecantropii cu talangă din systemul rrumânesc de paradeală protocolară.

Este arhicunoscut că maimuțoii ăștia sfertodocți încă n-au depășit nivelul uzanței corecte a articolului hotărât corespunzător pluralului substantivelor comune și nici n-au vreo deprindere temeinică de a discerne între forma de dativ a pronumelui personal versus forma de indicativ prezent a unor verbe auxiliare ce intră în compunerea timpului „perfect-compus”. Ca să nu mai vorbim de lucruri Sfinte, cum ar fi acordarea în gen a pronumelui de întărire („a sfidat ÎNSĂȘI rolul social al magistratului” – zice o tută absolută botșăneană!)

Ori, în atare condiții de semianalfabetism, a perora în fața Marilor Porci Negri pe marginea caracteristicilor unor specii literare ale genului epic e ca și cum te-ai apuca să cânți din flaut la urechea porcului!

Cum ar arăta îndemnul craiului, actualizat la specificul anului de grație 2018, văleat 7526 de la Facerea Lumii?

Apăi, adaptând povața la specificul infam și ipocrit întabulat de politichia de mărgăritar dâmbovițeană, cred că ar suna cam așa ceva: 
„… să te ferești de omul roș, iară mai ales de cel spân, cât îi pute, dar cel mai mult să te ferești de talibanul pesedist, de zelotul penelist și de fanaticul #neo-nazist.”

Asta ar fi în referință la Cloaca Maxima Dâmbovițeana.

Dacă ar fi să adaptăm povestea Harapului-Alb și al povețelor tătâne-su la pățania unui bukowinean care s-a pomenit să piardă concursul de accedere în Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, sfatul arhetipal ar suna cam așa:

„… să te ferești de omul roș, iară mai ales de cel spân, cât îi pute, dar cel mai mult și mai mult să nu te însoțești niciodată cu țiganul calic ieșean (bucșa), nici cu tuta absoluta botoșăneană (ilașcu), dar nici cu hooliganul psihopat vasluian (chiochiu).

C-aimintrelea, fătul meu, s-ar putea să te trezești că se scrie pe curul tău cu-n „PLAIVAZ DE CALIBRU 0.338 LAPUA MAGNUM” și n-o să știi de unde ți se trage angaraua!”

Ș-am încălecat pe-o șa

Ș-am completat povestea așa!