Jurnal de marțian

Noi, marțienii ne dăm binețe  cu binecunoscuta formulă „Ave?” iar răspunsul consacrat „ Nu mai AVEm nici o speranță!” este invariabil rostit în șoaptă – pentru a nu ne suprasolicita energetic ambalajul biologic, condiție sine qua non a bifării și a zilei de mâine pe răbojul zilelor nenorocite.

Stăm și noi marțienii uneori la bârfă, asta așa ca o „aroganță” a zilelor în care eram și noi pământeni sadea, oameni cu griji, nevoi, mustăți și responsabilități.

- Ați auzit ultimele scanări ale comunicațiilor terestre? Cică s-a făcut pânea 2 lei și barabula 3.

- Ce este aia pâine, tati? mă întreabă dezinvolt cei doi țânci ai mei înțărcați de la vârsta de 6 luni cu ceai și borș de lobodă. E bună de mâncat? Vrem și noi tati!

- Shut-up dragii mei, nu v-ați consumat de dimineață  bobul de orez socialmente cuvenit? Sau iar v-ați uitat la Realitățile de pe Antenele telurice și între tocșouri iar au dat reclamă la „produsele de lux”? Nu e pentru noi dragii mei. Noi când eram pe pământ a trebuit ca, din poruncă giudețoprezidențială telegrohăită de Gabriel (zgârie)Brânza, să ne dăm un pic mai la fereală pretențiile decente asupra unui trai decent. Iar drept consecință a faptului că marțianul (era să spun omul) este o maimuță perfect și etern adaptabilă, noi toți, dragii mei copilași a trebuit să medităm transcendental și să facem atâtea mantre  astfel încât să ajungem la idealul tibetan: unui om îi este suficient un SINGUR BOB DE OREZ pe zi!

- Dar de ce tati numai noi și cele câteva familii de lângă noi care locuim în colonia marțiană?

Noi am văzut că pe pământ sunt irinei, mone, irinuțe, pepi și quiride care au de toate. Noi de ce nu putem fi ca ei?

- Pentru că pe pământ dragii mei nu este ca pe Marte; de atâta silnicie câtă a trebuit să suporte Pământul s-a răzvrătit, s-a răsucit supărat și și-a sucit un picuț axa; translatându-și și rotindu-și axa drept consecință și gravitația și-a modificat legile. Acolo totul este cu Kourul în sus dar oamenii, în virtutea obișnuinței, nu mai realizează anormalul bizar al ciudatei „normalități”. Asta a fost cu muuult timp ago, înainte să vă nașteți voi. Pe atunci împărățea (geolocation: the solar system/terra/europe/saudi-românica/bocovina) un MAARE guru emanat postdecembrist. Ei bine acest Trimes al Domnului Toarșu’ Ilici peste oameni a instituit reguli noi, reformist decupate din adâncul simțirii sale de politkomisar. Atâta a dat la ucazuri prezidențiale până când s-a instituit ORDINEA peste Obcini. Ordine dar mai ales Liniște. O liniște persuasivă, timorantă și mormântală asemănătoare liniștii de la ceasul acela blestemat din toiul nopții dat hoților de cai. Ce ne-a afectat pe noi și nu numai pe noi a fost un zapis care instituia ca regulă a accederii la decența traiului condiția obligatorie a poupării kourului divin. La acea vreme, iuncăr și berbant fiind aveam un furuncul în vârful limbii motiv pentru care nu am fost admis la proba practică a fineții limbii apăsate. Până la urma urmei era oarecum îndreptățit furunculul verbozității atâta timp cât consideram că mi-am câștigat la loviluție dreptul de a vorbi …liber (sau de a vorbi urât). Însă nu au fost defel luate în considerare argumente de tipul „ la vremea când generația mea își punea dosul la bătaie” sau „ când eu și colegii mei făceam târâș pe cioburi și flăcări ca să vă facem vouă tărișoară bună de muls, matale stăteai sub plapumă, mâncaseși porcul, îți băuseși kiloanța de samahoancă, tocmai te gândeai să-ți drăgălești doamna numai că te-a întrerupt tembelizorul:  etete nevastă e rivoluție. Dă-mi repede șapca proletară că am plecat să fiu la locul potrivit în momentul potrivit. ”

Si ca să închei povestea mai repede, până nu mă taie webbmasterul monitorizant, Îngerul trandafiriu a hotărât că între nevoile voastre și interesul electoral primează abonamentul unei Doamne de la beauty-salonul unde își realiza cu precădere depilarea. Căci nu-i așa, pochii îi priește opincii obrazului numai colivă din arpacaș fin de Brazilia și munții Venusieni fără pilozitate (munții de pe planeta alăturată nouă).

Asta este povestea ajungerii noastre pe Marte, dragii mei copilași. Dar lasă, nu fiți mâhniți, vă promit căcu prima navetă din 2012 vă duc în excursie pe pământ. Pe voi și pe mama voastră ca să fim patru la număr, nu de alta dar e an electoral și dă pesedeu pungi de orez. Mocca. Dacă noi suntem patru și fiecăruia îi ajunge o pungă exact un ciclu electoral, vă dați seama că ne-am „aranjat” pentru următorii patru ani. Dacă mai insistăm un pic și pe la celelalte partide, că mi-a șoptit mie o cuantă că mai sunt și alții care procedează așa, atunci dragii mei copilași Oameni, pardon Marțieni ne-am făcut pe toată viața.

Hai gata fuga la scoală că ați întârziat deja!

- Tati dar noi nu mai mergem la școală. Mama a spus că nu mai avem bani nici să plătim drumul până acolo, darămite bani de haine, încălțări, rechizite și ceva dulce-bunuț în ghiozdan.

- Atunci cărați-vă acasă și stați și uitați-vă la soare. Dacă pică vreo rachetă sau vreun complex spațial să mă anunțați ca să mergem să-l jăfuim.

- Bine tati!

La noi pe Marte s-a pus la un moment dat problema schimbării culorii planetare că prea semăna cu una învecinată și începuse să ne huiduie galaxia. S-or adunat în fața Reichspalatului administrativ toți marțienii cu drept de antenă și au tranșat problema printr-o simplă adunare: 14+21=35.

Ce fel de operație vra să fie asta? E adunare dintr-aia pochească de căși, pogoane și limuzine divine? întrebară neliniștiți bătrânii din Sfat (-ul popular) care, instinctual, începură să se lege cu lanțuri de jilțurile împărătești. Nu răspunseră obraznic puștanii. 14 înseamnă vârsta suficient de coaptă ca ownerii etății să fie fani The Corrs – „Forgiven not forgotten”. 21 înseamnă, în ani vechi pământeni, spațiul-timp în care ați nenorocit această planetă. Cum ați reușit să o stricați într-un hal fără de hal, hai să o dăm pe mâna puștanilor că mai mult de atâta nu au cum să o strice. Și n-ai văzut, minune mare, ca puștanii să reușească să o repare?

Consecință: la noi, pe Marte, funcțiile de decizie sunt ocupate numai de marțieni de până la 35 de ani. „Experiența” foștilor este valorizată DOAR în posturi de execuție ce nu implică decizii cu impact major asupra comunității marțiene.