SESIZARE
Către
CURTEA DE APEL SUCEAVA
Doamnă Președinte,
subsemnatul Bxxxxxx Exxx, domiciliat
în comuna xxxxxxxx, nr. xxx, județul xxxxxxx, cod poștal xxxxxx, prin prezenta
vă pun în vedere existența unor deviații comportamentale produse în timpul
ședințelor de judecată desfășurate în instanța ce o conduceți.
În
fapt, la data de 09.07.2018,
aflându-mă cu oareșce treburi la Palatul de Justiție Suceava, interesat fiind
de un anumit dosar, am asistat la ședința publică a Completului 3 Apel
penal - C3A PEN – alcătuit din cuplul de paraditori protocolari hetriuc l.-m. – grigorean m.-l.
Pentru mine, familiarizat fiind cu
regulile de conduită din timpul unei ședințe de judecată, a fost o surpriză
realmente neplăcută să văd, DUPĂ începerea ședinței solemne, în timp ce se
adresa părților din dosar, cum
grigoreanca clefăia gumă de mestecat cu
grația feciorelnică a unei cămile dromader aflată într-o caravană a
beduinilor africani.
Am luat la interogat Internetul,
întru vizualizarea celor mai elementare reguli de comportament în timpul
ședințelor de judecată și a rezultat faptul că, în majoritatea instanțelor (mai
puțin Curtea de Apel Suceava), sunt aplicabile interdicțiile referitoare la
ținută indecentă, utilizarea telefonului, fotografiere/filmare/înregistrare,
cititul ziarelor, consumul alimentelor sau mestecatul
gumei.
Însă, NICĂIERI nu am găsit vreun
detaliu care să precizeze expres că aceste interdicții sunt aplicabile doar justițiabililor, fiind recomandări
permisive, opționale, în ceea ce-i privește pe membrii completului de judecată.
Al doilea motiv ce mă determină să
formulez această sesizare, este unul de ordin literar, pamfletar.
DA!
Sunt de acord ca grigoreanca să clefăie ciungă, doar în situația în care acest
gest ar reprezenta, în subsidiar, etalarea unei stări fizice și psihice
excepționale (aka „mi se rupe-n paișpe de popülimea cea nătângă și ineptă,
aflată în sală”).
Însă, așa cum este bineștiut pe
filiera istorico-literară, beduinii își prețăluiau „corăbiile deșertului”
funcție de starea lor de sănătate, funcție de vioiciunea și tinerețea lor. În
atare condiții, la târgurile inopinate desfășurate în oaze, atunci când se perfecta
vreo tranzacție privind transferul titlului de proprietate asupra cămilelor,
acestea erau verificate în primul rând la dantură, acest aspect fiziologic
constituind cel mai bun criteriu de evaluare a dromaderelor.
Așadar,
o cămilă dromader, în putere, ce are dantura sănătoasă, mestecă în permanență
după un stereotip vizual arhicunoscut.
În
contrapartidă cu acest stereotip descriptiv, apare ca anacronic tabloul vizual
în care babornița de la C3A PEN molfăie ciungă în văzul agorei.
Cum adicătelea
să fii cotoroanță cu tahograful „out of time”, aidoma unei cămile reșapate
scoasă la pensie, și să molfăi din buze ca o jună prințesă-dromader?
#haidăonpiszdamăsiidetreabădeșucheată!
În atare circumstanțe faptice și
pamfletare, vă rog să remiteți prezenta sesizare, întru soluționare, vicepreședintelui
Curții de Apel în ale cărui atribuții intră cele prevăzute la art. 8, alin.
(1), lit. a) din ROIIJ – Hot. CSM nr 1375/2015:
„a)
asigură şi verifică respectarea
obligaţiilor legale şi a regulamentelor
de către judecători, personalul auxiliar de specialitate şi personalul din
departamentul economico-financiar şi administrativ;”
Solicit să i se pună în vedere
cămilei-dromader respectarea regulilor de conduită pe timpul desfășurării
ședințelor solemne ale instanțelor.
Vă
mulțumesc anticipat!
Nu
solicit răspuns la prezenta sesizare!
19.07.2018
…………………………
pagina 1 a broșurii
pagina 4 a broșurii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu