LUPU a zis:

„Ceea ce numim întotdeauna "opinie publică" nu se întemeiază decât într-o măsură  cu  totul  neînsemnată pe experienţele personale şi pe cunoştinţe indivizilor;  în schimb,  ea este în mare  parte  provocată,  şi  aceasta cu perseverenţă şi o putere de convingere adesea remarcabilă, de ceea ce numim "informare".

După cum convingerile religioase ale fiecăruia provin din educaţie şi numai aspiraţiile religioase dormitează în inima omului, tot astfel opinia publică a masei este consecinţa unei pregătiri a sufletului şi a spiritului extraordinar de perseverente şi de profunde.

          În "educaţia" politică, fericit denumită în acest caz cu cuvântul propagandă, partea cea mai însemnată îi revine presei. Ea îşi asumă mai întâi de toate munca de "informare", devenind aşadar un fel de şcoală pentru adulţi. Numai că acest învățământ nu e în mâinile statului, ci în ghearele celor influenţi care sunt în cea mai mare parte total nefaste. Fiind încă tânăr, avusesem, chiar la […], ocazia să mă apropii de proprietarii şi fabricanţii de idei ai acestei maşini de educat poporul. Mai întâi am fost uimit de scurtul răstimp de care are nevoie această putere, cea mai periculoasă din stat, pentru a crea o opinie determinată, chiar dacă aceasta este cu totul contrară ideilor şi aspiraţiilor celor mai reale şi neîndoioase ale comunităţii. În câteva zile, presa ştie să facă dintr-un amănunt ridicol o afacere de stat de mare importanţă şi, invers, într-un timp la fel de scurt, să fie date uitării probleme vitale, până le şterge complet din mintea și memoria poporului.

          În felul acesta, în câteva săptămâni scotea ca prin minune din neant anumite nume, legând de ele printr-o amplă publicitate speranţe extraordinare, creându-le în sfârșit o popularitate la care un om cu adevărat valoros nu poate nădăjdui într-o viaţă; nume de care cu o lună înainte nu auzise nimeni erau lansate pretutindeni, pe când fapte vechi şi bine cunoscute privitoare la viaţa statului sau la viaţa publică, pe deplin sănătoase, erau înmormântate în acelaşi timp; ba chiar uneori astfel de nume fuseseră rostite cu ocazia unor asemenea turpitudini încât părea că trebuiau mai degrabă să rămână legate de amintirea unei josnicii sau a unei ticăloşii bine determinate. Trebuie studiată în special la […] infamia care constă în a revărsa dintr-odată şi dintr-o sută de pubele simultan, ca la semnul unei baghete magice, cele mai josnice şi mai neruşinate calomnii pe hainele imaculate ale unui om de onoare: atunci aceste lichele periculoase de la ziare vor putea fi respectate aşa cum merită.

          Aceşti escroci ai opiniei nu se dau în lături de la nimic ca să-şi atingă scopurile odioase.

          Ei ajung să se amestece în cele mai secrete treburi de familie; scotocesc până când instinctul lor de râmători îi ajută să găsească vreun jalnic eveniment capabil să-i dea nefericitei victime lovitura de graţie. Dacă nu găsesc absolut nimic, cu tot flerul lor, nici în viaţa publică, nici în viaţa particulară, voinicii recurg la calomnie, ferm convinşi nu numai de faptul că în ciuda numeroaselor retractări tot va rămâne câte ceva, ci şi că atunci când ecoul cu o sută de guri îşi va desăvârşi opera cu complicitatea câtorva ziare, toate protestele victimei vor rămâne de cele mai multe ori fără efect. De altfel, această bandă de ticăloşi nu atacă pentru motive care ar putea fi comune lumii întregi sau făcând parte dintre acestea. Doamne păzeşte! Când unul din aceşti vagabonzi care dau târcoale pe la porţi se porneşte împotriva iubiţilor săi concetăţeni într-un mod atât de perfid, el se învăluie în fraze frumoase pline de sinceritate şi de vorbe mieroase ca o caracatiţă în norul ei de cerneală; nu mai conteneşte cu proteste legate "obligaţia ziaristului" sau cu alte asemenea minciuni nenorocite; la adunări și congrese, unde acest flagel bântuie cu maximă intensitate, el merge şi mai departe: în aceste cazuri bate câmpii despre o formă de onoare cu totul specială "onoarea de gazetar", şi toate acele canalii adunate acolo încuviințează dând din cap cu gravitate.

Iată banda care fabrică "opinia publică" din care se vor naşte apoi parlamentarii, ca Venus din spuma valurilor.”

-----------------

Maricel ,

Căutai prin plasă să-ți însumez zecile de mii de eurodinari și sutele de milioane de cocoșăi neaoși primiți de tine dea-mpülea de la Înalta Poartă.

Când acolo peste ce dădui?

Peste o scriere ciudată, de acum opșopt de ani, în care LUPU vă făcea o eboșă premonitorie ție și tovarășilor tăi de sinecuri publicitare. (Lupu era pictor la calificarea de bază!)

Acum sunt sigur că nu știi de unde e citatul, că doară la școala aia de piulițe și șuruburi, cu care ți-ai împopoțonat siviul, n-ați învățat despre trebi dintr-astea de substanță etnică.

Însă, amu se pune în mod firesc întrebarea dacă ești jidan de feliul tău? Că de avut sânje de ovrei cu siguranță ai cu ghiotura altminteri nu ai avea de unde să fi deslușit „tainele” comportamentului de slugoi – potlogar.

La ce folosește asemenea interogare e simplu de bănuit – ca să fim încredințați, noi kamarazii, în temeinicia înscrierii numelui tău în Lista Antiromânilor la care urmează să li se cântărească faptele și inima iar numele lor să fie șters din cartea viilor și omis la inscripționare în cea a drepților.

Acum nu trebuie să-ți faci prea multe procese de conștiință în legătură cu lista asta. E așa un fel de Listă al lui Schindler numai că emergentă.

La fel nu trebuie să te impacientezi prea mult privitor la destin întrucât este bineștiut că tu ai prieteni atât de sus puși încât devii de-a dreptul intangibil!

---------------

* Maricel, măricel – auzi la el înfumuratul ce nume de paranoid schizofrenic are!