Moto: "În numele sfântului / Taci, s-auzi cum latră / Căţelul pământului / Sub crucea de piatră."

Nimeni nu poate spune altui om ce este adevărat. Adevăr e tot ceea ce există în jurul nostru. Dar fiecare trebuie să-l descopere în felul său propriu.

(Maximus - personaj din romanul „Iulian” de Gore Vidal)

Disclaimer

Dragii mei "prieteni" fanatici, psihopaţi şi intoleranţi, sclavi ai prejudecăţilor, beneficiari ai impresionantului IQ egal cu numărul de aur, Proprietari în drept ai Pietrei Filosofale, Ctitori ai Pietrei Unghiulare, Păstrătorii Tainei Cuvântului Incipient şi Deţinători ai Adevărului Absolut, pentru preacu(r)vioşeniile voastre, această admirabilă echipă de la Google, buni cunoscători ai structurii psihopatologice a unei comunităţi, cu anticipaţie au prevăzut în bara de unelte butonul "URMĂTORUL BLOG".

Vă rog să nu vă sfiiţi în a-l utiliza!


Pagini

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Basne, snoave, povești, doine, gâcitori, eresuri *


(despre S.C. „Incurvatæ Iustitia” S.R.L.)

Cică erea odată o baborniță.
Acum nu era ea chiar așa deskull cotoroanță încât să semene c-o vrăjitoare călare pe măturoi, cu pălărie țuguietă-n cap și un neg mare pe nas.shame on you
Iea era așa mai mult o matușcă, încă în deplinătateaidea facultăților mintale șibatting eyelashes fiziologice.
Amu ce-i drept că matușca era de stare civilă un fel de black widow, da’ astă creionare nu vra să steie sub stigmatul horror, adicătelea iea ronțăia barbații pe felia de pâne, câte trei pe zi și unul la nămiezi.shame on you Nu! Matușca făcea parte din biotopul (sau biotipul) pinguinilor ș-a vulturilor imperiali, adică dintr-ăia monogami pe viață, și pățise blestemăția sorții ca pe omul iia să-l rădice Domnul Zeunot worthy la ceriuri cu o țâră dehurry up anticipație față de scrisa ornicului kharmic.
Așa că matușca nu ș-o mai cătat pe fața pâmântuțului alt soul-mate, fiindcă la înțălepciunea vârstei ei mature deslușise evidența indubitabilă a aforismului popular precum că „Toți bărbații e porci!”pig

(despre ce naiba vorbeam?confused
A, da!loser despre matușca epică!)

Matușca era de felul ei mai besericoasă, care țâne la poruncile cele din Scripturi mai ceva ca la ocii din cap. Printre porunci înțalegându-se și aceea de a se uni cu barbat-su și de a deveni totuna. Așa că matușca avea în bătătură și niște prichindei de vârstă preșcolară și școlară**. La care, evident, că trebuia să le asigure condițiile de creștere, îngrijire și educare corespunzătoare.
Da matușca nu prea era încadrată în ogorul muncii.whew Nu că n-ar fi vrut ie sau că n-ar fi avut în dotare diplome frumos colorate. Nu!shame on you Matușca era bacalaureată la unul dintre cele mai țâfliș licee din gubernia Bokowinei de Gios, bașca licența în litere, cifre și meșteșug al comunicării la Usievie.

Matușca nu izbândise să se căpătuiască c-un job dintr-un summum de motive, specifice absurdistanului Rromânesc, neo-colhoznic și cripto-securist:
- Prima la mânuță că tac-su n-o fost nici melițian, nici săcurist, dar nici informator la săcuritate;
- n-avea nici un cumătru ștab care să-i puie „O VORBĂ BUNĂ” la angajare;
- parale de dat șpagă vro 5.000 – 10.000 de cocoșăi europeni n-ave difel. Iea avea legați în batistă numai câțiva firfirici cu care să ia de la comparativă oloi, țucăr, gaz și țâbricuri. Plus vro doo bombonele la prichindei, dacă mai rămâne ceava rest.

(iar m-am zuitat despre ce naiba vorbeam?confused
A, da!loser despre situația nelucrativă a matuștii narative, personaj normal în vremuri și întâmplări excepțional de bizare!)

Așa că matușca ș-o găsit de lucru în înalta calificare de putzfrau – adică fimeie de serviciu prin casele ciocoilor de inspirație neo-socialistă. Printre Păturicii capitalismului de cumătrie, matușca avea în pază, curățenie și apărare viloanța unei giudecătoare vestite pentru apetitul ei pecuniar, nedeclarat și neimpozabil. Asta giudecătoare, n-avea câtuși de puțin timp să deretice prin casă, să spele bulendrele sau să frământe turte pe plită și să zbată un scrob, dintr-un milion*** de motive.
Primul la mânuță că iea – epigoana nedemnă aTemidei (zeița ceea cu capul spart, violată și legată la ochi cu-n căluș pritocit din propriii bikini feciorelnici) aveai dont want to see niște copite despicate cu unghii despărțite, netăiate încă de pe timpul Ordovicianului, dară care erau boite cu farbă acrilică decorată cu picățele și inimioare de liubov extraconjugal.
PE CALE DE CONSECINȚĂ, n-avea deloc îndemânare să-și sclintească excrescențele keratinoase în ușa waschmaschinei sau să și le pârlească prin cuptiorul aragazului.
Apeace sign dooa la mânuță faptul că giudecătoarea nu pre dădea pe la bordeiul domestic, fiind mai degrabă preocupată cu laiful și acordeoanele din restaurantele unde alți tovarăși intrasystemici organizau tot felul de aniversări, banchete, sindrofii, cumătrii, guleaiuri, sau orgiastice party-uri cu specific de swing.
PE CALE DE CONSECINȚĂ nu numai că în castelul ei de neam-prost mureau de inaniție șoarecii cuibăriți pe sub podelele având încorporat sistem centralizat de încălzire. Chiar mai mult decât atât, giudecătoarea venea la ședințele publice direct de la restaurantele cu pricina, clătea iute gura c-o cafă mare și tare****, își transforma metamorfic rochia de petrecere prin camuflare sub blănița oficială de tip Holștein cu babețică, după care intra triumphal în sala de giudecată FĂRĂ SĂ CITEASCĂ MĂCAR UN RÂND din sumedenia de dosare ce-și așteptau soluționarea echitabilă, în conformitate cu principiile etice enunțate în Pentateuc și împlinite mesianic în Tetraevanghelier.

Bun!
Despre ce naiba vorbeam?i dont know
Ah, da!loser Matușca Putzfrau!

Într-o zi, când deretica ea acătării prin fütelnița***** judecătoarei, dă să deie cu transipratorul de praf pe sub bedul pațachinei. Cum n-o reușit să introbage deloc țava de la aspirator, o ridicat cuvertura patului,rolling eyes s-o uitat șisurprise o înlemnit:
sub patul momâiei petrecărețe era plin de cutii de carton în care erau stivuiți ca-n seiful BNR numai mormane de cărămizi de euro, dolari și lei românești nouți. ******
Plus „o cutiuță mică” (dintr-aia în care transportă ucraineții baxurile de tiutiun peste bordură) în care erau zvârlite tăt felul de coliere, broșe, cercei, brățări sau lanțuri de kokalar.
Matușca s-o speriat peste măsură despre grozăvia descoperirii, o stuchit repede în sân și o făcut iute trei cruci mari, de la păr la păr, motiv pentru care n-o mai continuat să deretice prin casă.
I-o lasat la giudecătoarea apropitară o hârtie pe masă în care spunea că își dă demisia din motiv personale nespecificate și că în casă totul este în regulă și la locul lor, că doară iea e femeie bătrână cu brâul de lână, cu frică de Domnul Zeu și că nu vre să-și piardă șansa la mântuire.
Atât o fost tărășenia cu matușca putzfrau.

Epilog:
Peste vro doi-trii ani de zile, nu-ș cum se face că matușca are de rezolvat în instanță un litigiu imobiliar. Ei, în fine, este un fel de a spune litigiu, că doară nu-i chiar o treabă serioasă revendicarea, de la un derbedeu deuteronomic pofticios, a 7 ari de pământ aparținând DE DREPT la 13 erezi sezinari.
Ci nădejde și ce îmbărbătare o avut matușca atunci când o văzut că dosaru iia o căzut taman la petrecăreața ceia cu cutiile de parale de sub pat. Ș-o zâs că n-are cum să piardă, că doară ie o fost cinstită cu giudecătoarea, iar pe pământul ista e o vorbă anapoda care zice că „bine faci – bine primești”.
Ei bine s-o luat matușca porția de învățătură existențială, cu ocazia pronunțării hotărârii. În care cererea ei s-a amărâților ei frați A FOST RESPINSĂ CA NETEMEINICĂ doh , iar câștig de cauză a primitcow hrăpărețul ceala ce-o făcut hârtii strâmbe cu niște bagabonți din primărie și cadastru, hârtii cu care o luat cu japca pâmântu’ la matușcă.

În loc de concluzie:
FĂRĂ COMMENTARII.
BA nu!
Cucoana Anhela, Dom’ Hollande! Vă roagă mumos niște mujici din Absurdistanul Rromânesc ca să mențineți monitorizarea Europeană de tip MCV măcar până în anul 20.114.

-----
* Based on a true story

** Pe atunci, la momentul atemporal al narațiunii, încă nu se ițiseră bagabonții aiștea neo-bolșevici care să facă din sistemul de învățământ egzact o varză de briusel + o gotcă răscrăcănată. Așa că p-atunci nu se scornise clasa aiasta Zero sau pregătitoare, care să amețească și să prostească de cap și copchii, și părinții, dar și sistemul clasic de ierarhizare a etapelor învățământului de stat.

*** tare mult iubea giudecătoarea cifra asta magică – un melionmoney eyes . Dar nicidecum cu referință la RON sau la jerpeliturile celea de ROL.shame on you

**** atribute adjectivale specifice preferințelor fiziologicehee hee ale femeilor puternice, de carieră.

***** fütelniță = 1. pat 2. dormitor (reg. din Ardeal). Cine s-o gândit la niscai prostii să facă bine și să accepte faptul că face parte din segmentul de 75% zombi cu mințile zbanga și fără self-control, procent stabilit de niște cerșetători britanici. Motiv pentru care să-și însușească și eroarea evidentă a sofismului eminamente fals - „Pământul se învârte în jurul Punot listening ii” și sunt numai buni să-și trateze marotele apelând cu încredere Cabinetul individual Iris Irys Psihoterapeut, [censored] .hee heewave

****** unele din cărămizile cu parale erau roase și bortilite de șoarecii ceia care ereau să moară de inaniție în cuhnia giudecătoarei aprigă și sprințară pe coclaurile, localurile și pub-urile patriei.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu