Flori de ... colți - (9)

 

„Ce fel de om este judecatorul ... (II)”

 

Ei, asta mi-o plăcut, că nu-i ca lălăiala searbădă, de un profesionalism insipid, ce o emană alte proiecte, verbozitate neconcludentă din categoria „Grăirea multă e sărăcia omului și belșugul pochilor și-a candidaților la jâlțurile din CSM”.

Inga osebire dintre prezentarea judecătorului Axinte* spre deosebire de cea a Anei-Maria Chiș de pe juridicedotro. Aia o citesc pe diagonală numa’ magiștrii, pe asta o lecturează și plebea cea nătângă, ce n-are drept de vot la alegerile pentru CSM, dar stă pe marginea forumului întru destoinică huiduială și fluierat. (perimetrul adiacent forumului magiștrilor fiind locul îndeobște unde se zămislesc huiduielile și fluieratul, respectiv locul originar al catapultării ouălor, roșiilor, călimărilor cu cerneală sau al bolohanilor.)

Apropo de juridice punct ro.

Amu câteva zile, oleacă ne încântară ceva „povești și doine, ghicitori, eresuri” de-ale procurorului Denisa Silivestru. Care, ca să infirme puțintel diatribele potrivnice corpului procurorilor, își începe prezentarea cu niscai fraze meșteșugite: „justiția se adresează întotdeauna celor vizați direct de aceasta, și anume cetățenilor – demosul modern – după cum spunea filosoful Socrates, ”orice artă se supune celor cărora se adresează!” și „educația ne poate călăuzi spre adevăr, iar cu buna credință putem naviga nu numai într-o societate ideală, ca cea descrisă de Platon, dar în orice fel de societate actuală.”

„Adânc scris!”

Așa de tare ne-o încântat asemenea tezisme încât am dat fuguță pe goagăl ca să căutăm și alte citate ale philosophilor bărboși – Francis Bacon, Hegel, Cant, Șopenhauer, Petrache Lupu de la Maglavit și Dan Puric, care să complinească citatele după Platon, Socrate,  Aristotel, Pitagora, Archimede, Newton sau Cauchy-Buniakovschi-Schwartz)

Însă, conform unui vestit postulat al unui clasic veșnic contemporan – Murphy, care a consfințit axioma conform căreia „Ce începe bine se termină obligatoriu prost”, și domnița procuror Silivestru își îndeplinește datoria sacră de a priponi oiștea juridică în epifania gardului lui Ieremia-nătângul: „Justiția trebuie să echilibreze întotdeauna prin cele două talere ale sale: pe de o parte procurorii, iar de cealaltă parte, cu aceeași greutate, judecătorii.”

Vaileu!

Adik kum, domniță?

Pe scrânciobul Temidei cea chioară stau de-o parte judele, de-o parte prosecutorul și se dau huța cu aplomb copchilăresc, încălcând solemnitatea ședinței de judecată cu chiote zvăpăiate de neastâmpăr juvenil: „Huțaaa! Huțaaa! Yupiii! Yupiii!” ?

Cum adicătelea titularii înfăptuirii actului de justiție sunt judecătorul și procurorul? 

Din zona adiacentă a forumului, cea menită prostimii, Iustiția asta se vede oleacă altfel:

în procesul penal, pe un taler al Cântarului Temidei stă inculpatul cu faptele lui, iar pe celălalt taler stă persoana vătămată cu vătămarea adusă drepturilor sale. Că doar ei și numai ei sunt SUBIECȚI PRINCIPALI  ACTIVI și PASIVI ai procesului penal.

Amu, inculpatul cel cumplit, este personificat printr-un tâlhar maaare, maare de tot, fioros și nebărbierit ca un caid ghiaur.

Persoana vătămată este reprezentată alegoric printr-o băbuță nonagenară de 45 de kile, la care tâlharii i-au deznodat batista prin metoda „accidentul” și i-au șutit pensia de colhoz de 32 de lei și 50 de bani.

În atare circumstanțe procesuale, este mai mult decât evident că balanța stă înclinată înspre Manea – Slutul și Urâtul inculpat.

În spatele balanței stă judele, cu un aer detașat și zâmbitor ca de narcoman care-o tocmai ce-o șters câteva liniuțe, care urmărește desfășurarea cântărelii, având grijă ca niciuna dintre părți să umble cu trișuri procedurale sau potlogării procesuale.

Lângă băbuța aceea stă prosecutorul, surescitat la față și congestionat de importanța momentului, care, în calitate de lictor al valorilor sociale protejate prin lege, încearcă să contrabalanseze varga cântarului,  azvârlind pe tasul pe care stă băbuța cu tot felul de ocale și angarale, care-și au inscripționată greutatea funcție de numerele de articole din C.p. și C.p.p.

Și tot așa, și tot așa, huța-huța! Până când judele se plictisește (sau i se face foame, sete, sau prinde un amoc nebun după niște jocuri erotice made in Timișoara).

Atunci smulge paloșul din cealaltă mânuță a Temidei cea suferind de glaucom acut și cecitate cronică și o azvârle, după pohta inimii, pe unul din talerele balanței, simultan cu declamarea uneia din frazele consacrate pe filieră istorico-juridică:

a)      Vae victis!” – aidoma galului Brennus, 390 î.e.n sau 363 A.u.c.;

b)      „Face aplicarea disp. art. 71, 64” pe cale de consecință „one way ticket to Jilava” ( apud dorel matei, bufonul și saltimbancul sistemului judiciar românesc).

În procesul civil lucrurile stau aidoma, cu simpla deosebire că lipsește aportul neprețuit al prosecutorului. Pe un tas stă reclamantul cu obiectul și cauza cererii lui, iar pe celălalt taler stă pârâtul, cu acțiunile sau inacțiunile lui.

(Să n-auz cârcotașii de dijurnă învederând asupra părții civilmente responsabile din procesul penal, sau despre cereri reconvenționale sau tot felul de acțiuni pauliene, oblice, înclinate, curbate, întrucât am impresia că taman la domeniul științei juridice se referea uncheșul Creangă când spunea despre „Cumplitul meșteșug de tâmpenie”)

Așadar, mesajul anacronic al procuroarei Silivestru nu poate decât să mâhnească și să producă întristare și suspin, reacții organice stimulate de uluitoarea asemănare dintre vorbele Silivestrei și gogomănia scoasă pe sfincterul guriței de livia button, la ședința de bilanț a PÎCCJ din anul 2015: „În procesul penal judecătorul este partenerul procurorului”. **

Rușinică bre!

Apăi dacă judecătorul și procurorul se apucă să devină ei Axis Mundi și Ombelico del Mondo al procesului penal, dându-se huța în balansoarul Temidei cea muult, muult prea îngăduitoare cu copiii ei, atunci caidul ghiaur de inculpat și băbuța cea pâcălită ce anume mai cată în sala de judecată?

AXIOMĂ (nu se demonstrează, se ia ca atare): „Elementele centrale ale procesului penal sunt INCULPATUL și PERSOANA VĂTĂMATĂ. Lor și numai lor le este destinată balanța juridico-apreciativă.

AM ZIS!

-----

* Nota: judele Axinte primește un okey cu caracter orientativ din partea postacilor neobrăzați și guralivi (care amu sunt purtați prin instanțe tocmai pentru nesăbuința gurii lor slobode, reclamați fiind chiar de … magiștri). Dar ce-i păcat că plebeii cei guralivi nu au atributul exercițiului electiv. Om vedea ce-or alege (sau culege) cei 7.500 de juzi și prosecutori tobă de carte, de le zbârnâie creirii emițând mirosul greu al ferodoului judiciar încins.

Căci … de la viitorul CSM sunt niște AȘTEPTĂRI URIAȘE. Nu doar în ceea ce privește repunerea notorietății acestei instituții în zăgazurile firești ale onorabilității, cât mai ales în ceea ce privește abordarea novatoare a principalelor teme de actualitate, care au impact maxim asupra magistraților, dar și asupra justițiabililor. Toată lumea așteaptă acel „ALTCEVA”: justițiabili și magistrați, jurnaliști și lideri de opinie, grefieri și auxiliari etc. Grea misie pe umerii viitorilor membri ai CSM. Să sperăm că cei mulți din interiorul sistemului, care au puterea electivă, să nu-și bată joc de aceste așteptări. Parafrazând o maximă se poate spune: „Viitorul CSM va fi unul al echității, al dreptății, SAU NU VA FI DELOC.”

** Asta năszbâtie samănă și cu un catren vestit, isvorât din înțelepciunea populară, în referință la o cumetrie dintr-un cătun, la care s-o-mbetat și popa și doftoru și s-o apucat să dănțuiască ca Isaiia:

„Hopa-tropa, hopa-tropa / Joacă doftoru și popa / Și-nc-odată hopa-trop! / Io-i omor și tu-i îngropi.”