Dosar
nr. beep/beep/2015
Moto: „În
procesul penal judecătorul este partenerul procurorului”
(Livia Stanciu, președinte al ÎCCJ
la ședința de bilanț pe anul 2015 al PÎCCJ
„În situația în care judecătorul
este partenerul procurorului, ce șansă mai
are inculpatul în fața acestui parteneriat?”
(Traian Băsescu – fost președinte
al României neo-securiste)
„Drepturile fundamentale ale omului
sunt un lux teoretic”
(Raluca Prună – Ministru al
Justiției – declarație din martie 2016)
Către
CURTEA DE APEL SUCEAVA
Domnule / Doamnă Preşedinte,
„Onorată instanță, venerabil abis…”
subsemnatul [censored],
domiciliat în [censored], CNP
171[censored], având calitatea de inculpat în cauza nr. beep/beep/2015 soluționată
de Judecătoria Suceava, în baza art. 412 din Codul de procedură
penală, formulez
APEL
împotriva sentinţei penale nr. beep din data de 05.12.2016 a Judecătoriei Suceava, pronunţată în
dosarul penal nr. beep/beep/2015, pe
care o consider atât nelegală, cât
şi netemeinică.
Formulez prezentul apel în interiorul termenului legal de 10 zile de la
primirea DOAR a minutei ședinței, comunicată la data de 08.12.2016, urmând ca ulterior, odată cu primirea motivării
sentinței, să-mi rezerv dreptul de a motiva în scris și criticile referitoare
la motivarea efectivă a soluției, sub toate aspectele ce derivă din aspectele
obligatorii ale unei motivări.
(apel
ca la poker, pe „neve”, doar în baza unei singure pagini a minutei ședinței din
care trebuie să deduc ce naiba a făcut acea calfă judiciară, acel puișor
judiciar totalmente neexperimentat și care a dovedit că dosarul 8856/314/2015
este o pălărie mult-mult prea mare pentru căpșoru-i buclat.
Apăi,
dacă pronunțarea a fost amânată de 3 ori, și a fost efectuată după 35 de zile
de la încheierea dezbaterilor – dă-l dracului de art. 391 C. proc. pen. - cred
că motivarea o voi primi undeva în omienouăsutetoamna când voi fi numai bun de
cetluit în funii și azvârlit la Botoșani)
Motivele apelului
1. Nelegalitatea sentinţei penale apelate sub
aspectul încălcării grave a unor norme
și principii elementare de drept, fapt ce conduce la o uluitoare,
stupefiant de eronată
aplicare a legii:
a) se condamnă pentru comiterea
infracțiunii de „Ultraj judiciar” un cetățean liber, în deplinătatea
drepturilor sale fundamentale, care a rostit undeva, pe un mijloc de informare în masă (ediția electronică a unui cotidian
local), anumite afirmații ce POT FI SUSCEPTIBILE ca având caracter amenințător
dar care, ÎN TEMEIUL LEGII ÎN VIGOARE, NU SUNT AMENINȚARE. Nu sunt amenințare
întrucât nu au fost rostite nemijlocit
către persoana vătămată, nu au fost comunicate voluntar, cu intenție, către
persoana vătămată printr-un mijloc de
comunicare direct și nici nu au fost comunicate vreunei terțe persoane asupra căreia să mă
asigur că va transmite „amenințarea” persoanei vătămate. Acest dosar –
veritabil exercițiu milițienesc de represiune și intimidare, devine o speță -
premieră din punct de vedere jurisprudențial: în România, atunci când
interesele oculte ale systemului o cer, un cetățean liber poate fi monitorizat
prin activități nelegale de supraveghere, activități intruzive nelegale care
aduc atingere dreptului fundamental la libertate de exprimare și la libertate
de opinie.
În România, dacă interesele systemului o
cer, o oarecare virulență de limbaj
propagată pe Internet, fără intenționalitate și fără adresabilitate, este adusă la cunoștința persoanei-vătămate
de polițiști kaghebiști sau de colegi ai persoanei vătămate. În atare
condiții, atunci când interesele systemului o cer, practica unitară anterioară
a fostului articol 239 Cod penal 1969 poate să se ducă dracului; poate să se
ducă dracului și definițiile intabulate de Vintilă Dongoroz referitoare la
necesitatea făptuirii amenințării nemijlocit,
sau prin mijloc de comunicare direct,
acesta din urmă necesitând întrunirea cerinței „situației care echivalează
prezența” făptuitorului lângă persoana amenințată.
În Rroemenica și în Republica Rădăuți, atunci când vor niște cârdași
judiciari să pună pripon gurii slobode a cârcotașilor, atunci când vor
famigliile judiciare de la Rădăuți să pună botniță chiar Internetului, este
suficientă suplinirea elementelor circumstanțiale ale amenințării chiar și prin
probele nelegale ale unui milițian kaghebist, chiar și prin informarea
persoanei vătămate, de către colegi, cu privire la existența undeva, în
infinitatea acestui spațiu virtual, a unor afirmații ce pot să pară amenințări.
(a se vedea declarația persoanei vătămate dată în fața instanței în care
declară că a fost informată de colegi cu privire la existența respectivelor
comentarii)
b) se condamnă pentru comiterea
infracțiunii de „Hărțuire”, în speță alin.
(2) al acestui articol de lege - un cetățean liber, în deplinătatea
drepturilor sale fundamentale care nici
nu a efectuat vreodată apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de
transmitere la distanță, dar nici în
ditamai dosarul de 362 de pagini nu este nici măcar o singură probă materială
care să dovedească efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace
de transmitere la distanță.
Nu contează câtuși de puțin caracterul
de „Lex
certa ” [1] al legii penale, lege care, prin
prevederile sale edictate, definește exact cuprinsul și circumstanțele
acțiunilor și inacțiunilor ce intră sub incidența legii penale. Nu! Atunci când
interesele systemului cer gâdilarea marotelor psiho-patologice ale judecătoarei
Vicol Gabriela, se poate pronunța chiar și o condamnare ÎN AFARA PREVEDERILOR
LEGALE, ba mai mult, ÎN LIPSA ORICĂREI PROBE MATERIALE ce poate dovedi
existența respectivei infracțiuni.
Concluzia intermediară a acestui prolog
motivațional este una singură:
Art. 16, alin. (1), lit. a) și b)
din Codul de procedură penală sunt doar indicații facultative, atunci când persoana
vătămată din procesul penal are calitatea fundamentală, infailibilă,
inamovibilă, inatacabilă, inalterabilă etc. de magistrat al RMSR (Republicii Magistraților
Scelerați din România). Ba chiar mai mult de atât, așa cum voi detalia în cele
ce urmează, chiar și art. 7, paragraful 1 al
CEDO [2], care reglementează legalitatea
incriminării și a pedepsei devine la rândul lui doar o poantă utopică și
iluzorie, rostită la Radio Erevan.
2. Netemeinicia
sentinţei penale apelate sub aspectul superficialității,
incorectitudinii și diletantismului aprecierii stării de fapt și de drept din
dosarul cauzei. Pur și simplu instanța de fond nici măcar nu a dedus clar
care sunt aspectele supuse judecății, care sunt circumstanțele acestei spețe și
s-a rezumat doar la a repeta papagalicește argumentele de un diletantism
înfiorător ale organului de urmărire penală, dublate de elucubrațiile simulate
ale așa-zisei persoane vătămate, persoană care are importanta calitate de
magistrat a Republicii procurorilor Rromânia.
În atare circumstanțe, orice argument, orice act procesual, orice probă,
orice învederare a instanței cu privire la sumedenia ambiguităților și a
dubiilor din dosar A FOST SORTITĂ UNEI IGNORANȚE INEXPLICABILE din partea
completului de judecată.
Acest dosar, cu sentința de condamnare antestabilită încă de la
desantarea mascaților în casa mea, și dictată de anumite „eminențe cenușii”
extraprocedurale și străine dosarului, a avut de la început și până la sfârșit
o singură soluție: CONDAMNAREA UNUI PLEBEU CARE A ÎNDRĂZNIT SĂ CRITICE UN MAGISTRAT.
Acest rușinos și ticălos exercițiu de practică judiciară implementează
un nou concept penal-procedural: IN DUBIO PRO MAGISTRATE. Toate amănuntele
neclare ale acestei urâte povești kaghebiste manufacturate în Republica
autonomă Rădăuți, toate inadvertențele procedurale, procesuale, în fapt și în
drept au fost interpretate și valorizate
doar pentru salvgardarea poziției favorizate în care se află un magistrat –
tovarăș de castă systemică al altor magistrați chemați să afle adevărul în acest
dosar.
Acest dosar în care am luptat ca un leu PENTRU A-MI DOVEDI NEVINOVĂȚIA a
constituit de la început și până la sfârșit o cauză pierdută din start
pentru mine, o „CRONICĂ A UNEI SPEȚE PRESTABILITE” și care a avut darul de a mă
transforma în RARINC DE BUCOVINA. „Rarinc” fiind o formă improvizată a
prenumelui Marianei Rarinca.
AXIOMĂ: În Rroemenica securistoidă și
comunistoidă, un plebeu n-o să poată NICIODATĂ, dar NICIODATĂ SĂ-ȘI DOVEDEASCĂ NEVINOVĂȚIA
ÎN FAȚA UNUI MAGISTRAT.
În fapt,
prin rechizitoriul nr. 4203 din data de 23.12.2015 al
Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, s-a dispus trimiterea mea în judecată pentru săvârşirea
infracţiunii de „Ultraj judiciar”, faptă prevăzută și sancționată de art.
279, alin. (2) Cod penal,
raportat la art. 206, alin. (1) Cod penal și „Hărțuire”, faptă
prevăzută și sancționată de art. 208, alin. (2) Cod penal.
Judecătoria
Suceava, prin sentinţa pe care o apelez, a dispus:
„Condamnă
inculpatul BUTNARU EMIL, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3200 (trei
mii şi două sute) lei reprezentând un număr de 160 de zile amendă a câte 20 lei
pe zi pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj judiciar, faptă prev. și ped. de
art. 279 alin. 2 rap. la art. 206 alin. 1 C.pen, cu aplic. art. 61 alin. 2 şi
alin. 4 lit. b C.pen., art. 396 alin. 1, 2 C.pr.pen.
Condamnă inculpatul BUTNARU EMIL, la
pedeapsa amenzii penale, în cuantum de 3000 (trei mii) lei reprezentând un
număr de 150 de zile amendă a câte 20 lei pe zi pentru săvârşirea infracţiunii
de hărţuire, faptă prev. și ped. de art. 208 alin. 2 C.pen., cu aplic. art. 61
alin. 2 şi alin. 4 lit. bC.pen, art. 396 alin. 1, 2 C.pr.pen.
În baza art.38 alin.1 C.pen. rap. la
art.39 alin. 1 lit.c C.pen. contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză în
pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3200
(trei mii şi două sute), pe care o sporeşte cu 1000 (o mie) lei, urmând ca în
final inculpatul BUTNARU EMIL să execute pedeapsa amenzii penale în cuantum de
4200 (patru mii şi două sute) lei.
În temeiul art. 398 C. pr.pen. rap.
la art. 272 şi art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă pe inculpatul BUTNARU EMIL,
la plata către stat a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare
avansate de stat, din care suma de 200 lei reprezintă cheltuieli din faza de
urmărire penală, suma de 800 lei reprezintă cheltuieli din faza de judecată.
Consider
că soluţia instanţei este nelegală și netemeinică întrucât în acest dosar penal
nu s-au analizat, nu s-a luat în considerare absolut nici unul dintre
argumentele faptice și juridice invocate atât pe parcursul procedurii de
verificare a legalității actului de acuzare, cât și pe parcursul soluționării
pe fond a speței.
Acest
dosar parcă ar fi un dosar al dialogului surzilor, în care inculpatul încearcă
să își asigure o apărare eficientă, face un efort de documentare și argumentare
uriaș, invocă principii și norme de drept de o elementaritate înfiorătoare, iar
dreptul său fundamental la un proces echitabil (art. 6 paragraful 1 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului) devine o glumiță hazlie, scrisă de
frații Grimm, atâta timp cât și judecătorul se aliază fățiș și fără nici o jenă
cu procurorul iar ambii acționează și pledează, inclusiv în ședință publică, ca
2 avocați ai surioarei de suferință judiciară – Vicol Gabriela magistratul
ajuns persoană vătămată.
Am
depus la dosar câteva „nuvele” de argumente, care aproape că au reeditat
„Catilinarele lui Cicero” sau Pentateucul pravoslavnic:
- În procedura de Cameră preliminară - o
primă nuvelă reprezentând invocare de nulitate și excepții de nelegalitate a
probatoriului și actelor organului de urmărire penal.
Degeaba
m-am chinuit să invoc principii elementare de drept procedural, cum ar fi principiul
legalității probelor administrate în procesul penal, principiu prevăzut la art.
102, alin. (2) C.p.p.: „Probele obţinute în mod nelegal nu pot fi
folosite în procesul penal”, doctrina „fructelor pomului otrăvit”,
reglementat procedural de art. 102, alin. (4) C.p.p, sancțiune
procesuală aplicabilă probelor derivate obținute din probele nelegale. Am
învederat instanța asupra caracterului nelegal al probelor produse și
administrate de un lucrător de poliție necompetent, probe obținute „în afara oricărui proces penal”, „înaintea
începerii urmăririi penale”, prin activități investigativ-operative nelegale,
intruzive în viața unui cetățean și care aduc atingere unor drepturi
fundamentale.
Am
învederat instanța asupra nulității actelor organului de urmărire penală
fundamentate pe probele nelegale furnizate de milițianul kaghebist.
Ciu-ciu!
Eu am vorbit, eu am auzit!
Ca
într-un dement dialog al surzilor, TOATE argumentele, toate probele, toate
dovezile și toate demonstrațiile ce fundamentau aceste excepții au fost
aruncate la coș de un jalnic puișor judiciar care, în loc să încerce să se
ridice la nivelul unui spețe-pălărie ce-i depășește circumferința intelectului
și a profesionalismului, a preferat să se suie cu bocancii pe dreptul
fundamental al oricărui acuzat de a beneficia de un proces penal echitabil.
NIMIC,
dar ABSOLUT nimic din uriașul volum și efort de documentare și argumentare din
Camera preliminară nu a fost suficient de… „atractiv” pentru acea calfă
judiciară, manufacturată în laboratoarele mecanice ale Fabricii de calfe
judiciare de la INM. Pentru ilustra calfă judiciară, ce-și camuflează nivelul
mediocru al pregătirii profesionale îndărătul unei măști îmbufnate de fetiță ce
se joacă cu destinele oamenilor, sancțiunea excluderii din procesul penal a
probelor nelegale este doar o îndrumare facultativă.
Pentru
fetița îmbufnată, doctrina „fructelor
pomului otrăvit” este doar o jalnică alegație orientativă, „legalitatea probatoriului administrat”
este o chestie fancy, care se poartă la selfie-stickul cu care se pozează pe
scaunul de magistrat iar „drepturile
fundamentale” ale oricărui cetățean sunt doar niște căcățișuri demagogice
și utopice, despre care ministreasa Prună a declarat că „sunt un lux teoretic”.
- A doua nuvelă din ciclul „Gâlceava
netotului idealist cu surzii judiciari” a fost depusă la dosar cu
ocazia unei ample cereri de schimbare a încadrării juridice, cerere impusă nu
de hachițele inculpatului, ci de uluitoarea argumentație juridică a acestui
dosar, în care un magistrat cu vreo 14-15 ani vechime, magistrat de drept
penal, formulează cu raportare la sine și calitatea sa de magistrat, o plângere
penală fundamentată pe articolul 257 Cod penal „Ultrajul
simplu” – cel specific și aplicabil funcției publice. Cât de nărod trebuie să fie un magistrat să performeze o asemenea
năzbâtie tulburătoare?
Printre
alte argumentații punctuale, referitoare la neîntrunirea cerinței esențiale „în legătură cu exercitarea atribuțiilor de
serviciu”, am expus noian de amănunte care circumstanțiază atât
infracțiunea de „Ultraj Judiciar” – infracțiune nou apărută, dedusă din ”Ultrajul”
simplu doar în baza statutului profesional al magistratului și avocatului. Am
expus, sub forma celei mai elementare argumentații, faptul că „legea penală”
trebuie să descrie în mod cert care anume sunt acțiunile și inacțiunile care
pot intra în sfera de sancționare a dreptului penal. Am enunțat principiul
definit de părintele dreptului penal român – Vintilă Dongoroz – referitor la
modalitatea de făptuire a amenințării prin mijloc de comunicare direct. Am
enunțat expres faptul că în speță nu este nici o probă materială care să
dovedească, dincolo de orice tăgadă, existența „Hărțuirii” prin „apeluri telefonice sau comunicări prin
mijloace de transmitere la distanță”. Am prezentat probe certe ale
site-urilor ce conțin INFORMAȚIILE PUBLICE referitoare la persoana vătămată –
site-ul Consiliului Superior al Magistraturii și Portalul instanțelor de
judecată – secțiunea Judecătoriei Rădăuți.
Am invocat chiar și un număr de spețe
recente, fundamentate pe art. 279 Noul Cod penal, spețe care
sunt concludente asupra modalității de făptuire a ultrajului judiciar sub
aspectul amenințării.
Iarăși
ghinion!
Ghinion
fiindcă puișorul judiciar, căruia nici măcar nu i s-a uscat cerneala pe decretul
prezidențial de numire în funcție, nu are în minimalul bagaj de cunoștințe de
specialitate nici un fel de expertiză referitoare la infracțiunea de „Amenințare”
sau „Ultrajul” – astfel cum sunt ele reținute de practica unitară a instanțelor
referitoare la art. 193 și art. 239 Cod penal 1969.
Ce
speranță să mai am din partea unui mediocru debutant într-ale chestiunilor
justiției, care nu are nici un habar ce este acela un mijloc de comunicare direct, ce este acela un mijloc de transmitere la distanță, confundându-le într-un mod
impardonabil cu „mijlocul de comunicare în masă” aparținând unui cotidian
local. Iar această impardonabilă confuzie repercutându-se în
detrimentul acuzatului, care este condamnat pentru fapte care, nefiind
prevăzute sau nefiind incidente legii penale, ar fi trebuit să conducă, în mod
necondiționat, la o logică soluție de achitare.
- A treia nuvelă am depus-o cu ocazia
cererii privind admiterea în dosar a unor probe, reprezentând un număr de 10-12
exemple ale specificității mediului virtual, mediu ce abundă de licențiozitate,
de virulență de limbaj, de fraze ce pot fi pasibile a fi considerate
amenințare. Am depus aceste probe tocmai pentru a sublinia diferența
insurmontabilă dintre viața cotidiană, dintre regulile de conversație și
comportament din viața reală și specificul majoritar al mediului virtual, mediu
care este o mare gogoașă, o mare păcăleală, o butaforie mișcătoare și în care
majoritatea actorilor poartă măști ce nu-i caracterizează sub nici un punct de
vedere.
Alături
de acestea am făcut efortul de a-i explica puiuțului judiciar, din perspectiva experienței
teoretice și practice a unui ofițer de transmisiuni (comunicații) rezervist, ce
anume este acela „un sistem de transmisie”, ce este acela un „mijloc
de transmitere la distanță” și, mai ales, care sunt, în accepțiunea
extinsă a definiției lui V. Dongoroz, „mijloacele de comunicare directă”,
cu aplicabilitate practică la domeniul IT.
Nu
în ultimul rând am depus copia unui extras al minutei Ședinței Consiliului
Superior al Magistraturii din data de 3 februarie 2016, ședință în care s-a
dezbătut și s-a enunțat un amănunt interesant. „INTERNETUL, ÎN PREZENT, REPREZINTĂ O ZONĂ DE NIȘĂ NEACOPERITĂ DE LEGE”
(cel puțin din punct de vedere al legislației audiovizualului).
Enunțul
ar fi fost deosebit de util puișorului judiciar, cel puțin sub aspectul
conturării convingerii referitoare la ambiguitatea prevederilor penale
raportate la mediul online – „nullum
crimen sine lege poenali anteriori”.
Evident
că și această „ A treia carte a Pentateucului grăitului aiurea în pustia Sinaiului” a
avut în conștiința și rațional-cognitivul puișorului judiciar exact același
efect pe care-l are o frecție galenică la un picior de lemn. Adicătelea fics-pics.
- A patra și ultima carte de povești
judiciare iluzorii a constituit-o cererea de recuzare a puișorului judiciar,
asupra căruia deja începusem să am bănuiala rezonabilă a incapacității
profesionale întru soluționarea echitabilă a acestui dosar.
Nu
mai reiterez toată motivația expusă, întrucât mi-e greață și mă apucă mânia
văzând cât de serios am tratat actul de justiție, cât de amplu și elaborat am
încercat să-mi asigur o apărare eficientă și cât „Hai sictir!” nedisimulat am primit din partea celor îndrituiți să
stăruie și să depună eforturi întru aflarea adevărului.
Din
această ultimă nuvelă, citez doar un fragment, care este edificator asupra
consecințelor grave ale faptului prin care un puișor neexperimentat se apucă în
legea penală să efectueze exerciții interpretative extensive în defavoarea
acuzatului [3]
„…posibilitatea predictibilă ca puișorul judiciar
să-și continue nestingherit hălăduirea irațională pe lângă răzorul unitar al
arăturii juridice și să consfințească „in
extenso” și alte modalități de făptuire a amenințării, sub forma agravată a
infracțiunii reglementată de art. 279 Cod penal:
Modalități
extensiv-interpretative de făptuire ale ultrajului judiciar (ironic):
a)
în mod nemijlocit
b)
prin mijloc de comunicare direct
c)
printr-o terță persoană
d) prin mijloc de comunicare indirect
e) în stare de somnambulism (selianism, lunatism,
noctambulism)
f) în stare de onirism
g) în stare de sevraj narcotic
h) în ipostază de extaz erotic
i)
prin telepatie
j) prin telekinetică inducție asupra chakrelor
k) prin acțiune indirectă asupra feng-shui-ului
l)
prin păcătoșenia
gândului nechibzuit
m) prin hypnotică privire jinduitoare
n) prin ritualuri woodoo înțepătoare
o) prin blestem pravoslavnic sau de inspirație
veterotestamentară
p) prin istov, alean, dor sau oftică…
etcaetera…
absolut toate formele de făptuire fiind valide ca cerință esențială a comiterii
faptei penale, singurele elemente definitorii ale infracțiunii de „Ultraj judiciar”, în interpretarea
calfelor judiciare, fiind:
a) calitatea de magistrat a momâiei vătămate, membru al
cârdășiei elitiste a SupraZeilor telurici, care nu dau socoteală nimănui și
care, prin cosmogeneza funcției lor inamovibile, își permit să stuchească coji
de semințe în cap chiar și Domnului Zeu sau Fiului Acestuia;
b) arhetipalul principiu izvorât din Dreptul roman,
interpretat într-o deșucheată manieră psiho-paranoidă, potrivit căreia, în ceea
ce privește casta oligarhică a ticăloșilor înstruțați în robă, „tot ce nu este reglementat în mod expres
este cu desăvârșire interzis”, constituind
fapte abominabile de o gravitate superioară delictului de lezmajestate sau a
futișagul de mamuță;
c) drept consecință imediată a faptei lezmajestuoase
sau lezfutăcioase - starea de alarmare simulată, fundamentată doar în baza unor
afirmații personale, subiective, unilaterale, necuantificate printr-un
instrument de apreciere obiectivă;
d) and nothing else matters ’coz we got the power! (the juridiciary).”
- Până și cercetarea judecătorească și
dezbaterea s-au circumscris acestei metode despotice de ignorare a tuturor
drepturilor procesuale ale unui inculpat ce ÎNCEARCĂ să-și DOVEDEASCĂ
NEVINOVĂȚIA.
Dacă
în soluționarea procedurii de Cameră preliminară, judele-calfă judiciară
ascunde sub preș orice critică adusă probatoriului și actelor procedurale,
argumentând că sunt „apărări de fond”, la dezbaterea fondului același judecător
refuză să-i permită inculpatului să enunțe orice argument și orice critică
asupra probatoriului, afirmând de această dată că „această acțiune este
specifică procedurii de Cameră Preliminară”.
- Să mai amintesc despre faptul că până
și dreptul inculpatului de a adresa întrebări persoanei vătămate, admis ca
mijloc de probă, a fost încălcat flagrant de parteneriatul judecător-procuror:
și unul, și celălalt - „avocați” conjuncturali ai persoanei-vătămate, au
manifestat o perversă cerbicie în a obiecta, în a contesta și a nu admite formularea
întrebărilor de către inculpat.
În atare condiții, cu persoana-vătămată beneficiind de serviciile
juridice „ad-hoc” ale avocaților parteneriatului judecător-procuror, am
impresia că singurul drept al inculpatului este DREPTUL LA TĂCERE.
Întrucât
din noianul de argumente juridice și faptice, din sumedenia de aspecte puse în
vederea instanței, aceasta nu a catadicsit să ia în considerare nici unul
dintre ele, propun drept probe suplimentare în judecarea apelului următoarele:
Probe
utile și pertinente elucidării valorii de adevăr a afirmației persoanei
vătămate potrivit căreia „s-a interesat și
are informații cu privire la familia mea, (numărul copiilor, numele și locul de
muncă al soțului, domiciliul meu, veniturile) ceea ce denotă că este obsesiv
interesat de activitatea mea și persoana mea…”
1. Copia imprimată a declarației de
avere a persoanei vătămate Vicol Gabriela, aflată în format PDF pe site-ul Consiliului
Superior al Magistraturii, secțiunea declarații magistrați.
2. Copia imprimată a informațiilor
aflate pe site-ul judecătoriei Rădăuți, secțiunea „informații de interes public”
/ „parcurs
profesional al magistraților”
3. În scopul dovedirii simulării stării
de alarmare simulate de către persoana vătămată, depun, sub formă de capturi de
ecran succesive, o sinteză a ședințelor
de judecată ale C11, C11DL, C11arestați etc, din perioada 27 oct 2014 –
data depunerii plângerii penale și data de 21 nov. 2014 – datat desantării a 12
mascați la locuința mea din Zamostea.
Scopul acestei sinteze este pentru a o contrapune afirmației procurorului de caz, enunțată la audierea mea din data de 24 nov. 2015, potrivit căreia „persoana vătămată s-a alarmat atât de tare încât și-a luat concediu, și-a luat copiii și a plecat la mamă-sa la Brașov”. Așa de tare s-a „alarmat încât în cele patru săptămâni a fost în permanență la serviciu, loc în care a avut între 2 și 4 ședințe de judecată, în diferite funcții judiciare.
-
Săptămâna
27 oct – 2 nov – ședințe în 27, 28 și 29;
-
Săptămâna
3 – 9 nov. – ședințe în 3 și 4 nov;
-
Săptămâna
10 - 17 nov – ședințe în 10,11,12 și 14 nov.
-
Săptămâna 17 – 23 nov – ședințe în 18 și 19 nov.
Suprapus
peste aceste date calendaristice, am materializat acele date pe care le-am
menționat în declarația mea dată la sediul parchetului în data de 14 ian. 2015,
date la care „alarmata” persoană vătămată stătea călare pe Facebook și juca
jocuri tâmpite pentru copchii și mai tâmpiți:
-
Dragon
City – în 28 oct. 2014
-
Social
Empire – în 23, 28 și 31 oct 2014
-
Social
Awards – în 21 oct. 2014
-
Monster
Legends – în 17 nov. 2014
Ciudată stare de … „alarmare”. În loc să
solicite organului de urmărire penală să i se asigure una din măsurile de
protecție a martorului, (art. 125 și următoarele C. proc.
pen.), aplicabile și persoanei-vătămate, momâia stă ca proasta pe Feisbuc și se
hlizește jucând jocuri de un infantilism înfiorător!
Instanța
își poate forma o convingere fermă cu privire la temeinicia „stării de alarmare”
simulate, pe care persoana–vătămată o clamează cu atâta aplomb, stare de
alarmare care, în acest dosar rușinos,
este SINGURUL ELEMENT circumstanțial al
infracțiunii de amenințare, sub aspectul laturii obiective, funcție de care
organul de urmărire penală dispune trimiterea în judecată iar instanța
părtinitoare și fățiș-favorizantă persoanei-vătămate dispune o condamnare de-a
dreptul halucinantă.
În
atare condiții oare la ce mai folosesc vechile pisanii ale dreptului penal, ale
marilor teoreticieni și practicieni, referitoare la amenințare?
„Condiţii
preexistente:
Obiectul infracţiunii:
- obiectul
juridic generic - este identic ca la celelalte infracţiuni contra persoanei;
- obiectul
juridic special - este format din totalitatea relaţiilor sociale care ocrotesc
libertatea psihica oricărei persoane. Faptele de ameninţare creeaza o stare de
temere, de nelinişte a persoanei ameninţate.
- obiectul
material - nu exista.
Subiecţii infracţiunii:
- subiectul activ
- orice persoana. Participaţia este posibila în toate formele sale.
- subiectul pasiv
- este persoana ameninţata. În doctrina juridica s-a apreciat ca noul-născut,
bolnavul în stare de coma, ori alienatul mintal sau cel aflat în stare de beţie
completa nu pot fi sub. pasivi ai infracţiunii de ameninţare deoarece nu au
capacitatea de a conştientiza acest lucru.
Conţinutul constitutiv:
Latura obiectiva:
- elementul material - constă într-o
acţiune de ameninţare a unei persoane de insuflare a temerii că victima va fi
supusă unui pericol sau că soţul ori ruda apropiată vor suferi un rău. Aceasta
acţiune poate fi săvârşita direct,
prin orice mijloace de comunicare: cuvinte, gesturi, fapte sau indirect, adică printr-o terţa persoana.
În orice caz aceasta trebuie sa aibă o
relevanţa penală, sa aibă ca obiect săvârşirea unei infracţiuni sau a unei
fapte păgubitoare indiferent de gravitate. Daca
din atitudinea făptuitorului rezultă ca nu va trece la săvârşirea faptei, nu va
fi incident acest articol. Daca ameninţarea se refera la săvârşirea unei
infracţiuni şi apoi se trece la săvârşirea acesteia, atunci infracţiunea de
ameninţare este absorbita în infracţiunea care s-a săvârşit. În cazul în care
făptuitorul amenință victima cu moartea, arătându-i un cuţit şi spunându-i ca o
va omorî, fără a trece însa la executarea acestei fapte - fapta se încadrează
în acest art. În situaţia în care acesta trece la săvârşirea faptei, fără a se
produce moartea persoanei, fapta va constitui tentativa de omor.
- urmarea imediata - consta în crearea
unei stări de alarmare a victimei.
Latura subiectivă:
- forma de vinovăţie
- intenţia directa sau indirecta. Exprimarea unor cuvinte din culpa susceptibile de a fi
interpretate de o persoana ca alarmante pentru ea nu constituie infracţiune.
Forme. Sancţiuni.
FORME:
1. actele
preparatorii - sunt posibile dar nu se pedepsesc;
2. tentativa - nu
se pedepseşte;
3. fapt consumat
- fapta se consumă atunci când se produce rezultatul periculos cerut de norma
de incriminare şi anume insuflarea unei temeri persoanei ameninţate”
Ce
mai contează practica unitară a vechiului articol 193 și 239 Cod penal 1969 –
izvor de drept al actualelor 257 și 279 cu raportare la 206, ce mai contează
orice alte principii de drept penal atâta timp cât în Republica Magistraților
Scelerați Rroemenica, dezideratul suprem este de a se stăvili orice critică la
adresa Semizeilor din Justiție, de a se pune botniță oricărei opinii
defavorabile, mergându-se până la a se lua fraze și expresii din Zona
libertății absolute de exprimare – Internetul, zonă al cărei specific constă în
virulența de limbaj exacerbată, dar care limbaj nu are niciodată componentă
intențională sau faptică și nu poate fi apreciat după regulile prăfuite ale
existenței cotidiene a unei momâi aidoma de prăfuite.
În
actuala conjunctură a despotismului systemului judiciar, ce se mai bucură doar
de un jenant 35% cotă de încredere, domnii magistrați ai melcilor din anumite
Cuppole Famigliale își permit să se pișe cu boltă peste art. 7 CEDO -
neincriminarea expresă în textul de lege a mediului virtual, își permit să trateze
o expresie virulentă de pe Internet ca fiind amenințare, simulează o ipocrită
și infectă stare de alarmare, se pișă a doua oară, tot cu boltă, peste
interdicția expresă în dreptul penal a
analogiei in defavoarea acuzatului, („analogia
in malam partem” – unanim recunoscută ca inadmisibilă), trec peste lipsa
oricărei intenții directe sau indirecte ( cuvântul scris aiurea, la mama
dracului pe Internet, care nici nu-i adresat direct și nici nu conține vreo
intenție), se mai pișă și a treia oară peste lipsa nemijlocirii sau mijlocirii,
se pișă a patra oară peste solicitarea inculpatului de a se efectua ceea ce
legea penală permite – analogia în favoarea acuzatului – „analogia in bonam partem”, se pișă a cincea oară peste pledoaria
apărătorului care invocă principiul fundamental al prezumției de nevinovăție „in dubio pro reo” și se apucă,
demenții naibii, să dea condamnări și să încerce să lege vreo 65% din populația
țării, procent uriaș al celor ce-și manifestă indignarea și oripilarea față de
nivelul înfiorător al corupției, ticăloșiei și nelegiuirii din systemul
judiciar.
Așadar,
atunci când este vorbire despre un magistrat în ipostaza simulată de persoană
vătămată, TOATE PREVEDERILE EUROPENE, CONSTITUȚIONALE, de drept penal sau
penal-procedural devin caduce sau suspendate și SINGURUL LUCRU CARE PRIMEAZĂ,
CARE ȚINE LOCUL TUTUROR ELEMENTELOR CE CIRCUMSTANȚIAZĂ O INFRACȚIUNE este …
STAREA DE ALARMARE DECLARATĂ DE VREO TÂMPITĂ CU EVIDENTE TULBURĂRI PSIHO-PATOLOGICE,
AGRAVATE DE CRIZA VÎRSTEI DE 40 DE ANI, SPECIFICE FEMEILOR DE CARIERĂ, posibil NEGLIJATE DE COLEGUL DIN
RUBRICILE CERTIFICATULUI DE CĂSĂTORIE.
Algoritm metodologic de legare a prostanilor plebei
(bibliografie: dosar 8856/314/2015)
1. Se ia un magistrat (unul cu „m” mic, de la
mediocru). Dacă se poate ca magistratul să fie atât de prost și de slab
pregătit profesional încât, raportat la sine și la profesia de magistrat, să
formuleze plângere penală fundamentată pe 257 Cod penal. Ca să aibă de ce râde
plebea!
2. Se clamează o stare de alarmare ipocrită, afirmată
în mod unilateral, necuantificată de nici un alt instrument obiectiv de
măsurare sau apreciere.
3. Se suspendă orice prevederi legale, procedurale,
orice izvor de drept, orice jurisprudență sau practică unitară.
4. Se condamnă, în piața publică, câte un pâcălici
plebeu, dintr-acesta prost ca mine, ca să fie învățătură de minte întregii
pulimi nătânge ca nimeni să nu mai îndrăznească altădată să grăiască vorbe de
hulă și ocară la adresa Cyborgilor și Androizilor judiciari din Sistemul
Național de Nelegiuire și Ticăloșie judiciară.
5. AND NOTHING ELSE MATTERS!
Nu
contează nici măcar că prostiile și tâmpeniile de mai sus sunt suficiente
motive atât pentru o contestație în anulare, dar și pentru admiterea „en
fanfare” a unei aplicații CEDO a cărei finalitate se va cuantifica în buzunarul
vreunui prostan de magistrat, după intrarea iminentă în aplicare a atât de
clamatei „Legi a răspunderii magistratului”.
Invoc
în sprijinul apărării mele principiul „legalității incriminării și pedepsei”,
enunțat în art. 7 para 1 CEDO, reiterat la articolul 1 din Codul penal. În
acest scop, invocând „analogia in bonam
partem”, citez o serie de infracțiuni din Codul penal, din al căror
conținut rezultă exact aplicabilitatea cerinței suplimentare a normei de
incriminare de a fi redactată cu suficientă claritate, astfel încât orice
persoană să își poată da seama dacă o anumită acțiune sau inacțiune făptuită în
mediul virtual sau printr-un sistem informatic intră sub incidența normei
respective.
„art. 311 - Falsificarea de
titluri de credit sau instrumente de plata
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) privește
un instrument de plată electronică,
pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor
drepturi.
----------
art. 314 - Detinerea de
instrumente in vederea falsificarii de valori
(2) Fabricarea, primirea, deținerea sau
transmiterea de echipamente, inclusiv hardware sau software, cu scopul de a
servi la falsificarea instrumentelor de
plată electronică, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
----------
art. 374 - Pornografia
infantila
(2) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) au
fost săvârșite printr-un sistem
informatic sau alt mijloc de stocare a datelor informatice, pedeapsa este
închisoarea de la 2 la 7 ani.
----------
(3) Accesarea, fără drept,
de materiale pornografice cu minori, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicații electronice,
se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
----------
art. 391 - Falsificarea
documentelor si evidentelor electorale
(3) Introducerea în uz sau folosirea unui program informatic cu vicii care
alterează înregistrarea ori însumarea rezultatelor obținute în secțiile de
votare sau determină repartizarea mandatelor în afara prevederilor legii se
pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor
drepturi.
(4) Cu aceeași pedeapsă se
sancționează introducerea de date, informații sau proceduri care duc la
alterarea sistemului informațional
național necesar stabilirii rezultatelor alegerilor.
----------
Art. 368 - Instigarea
publică
(1) Fapta de a îndemna
publicul, verbal, în scris sau prin
orice alte mijloace, să săvârşească infracţiuni se pedepseşte cu închisoare
de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută
de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.”
----------
Rog
instanța de apel să compare aceste prevederi cu alineatul (2) al art. 279, sau
al art. 206 și să limpezească modul în care aceste prevederi legale în vigoare
incriminează orice vorbuliță anapoda, azvârlită pe Internet, fără intenție
directă sau indirectă și fără nici un fel de intenționalitate sau consecință
faptică !
VREȚI
SĂ PEDEPSIȚI INTERNETUL, despre care onor CSM a stipulat într-o ședință din 3
februarie 2016 că „este o zonă de nișă,
neacoperită de lege”?
Atunci
ÎNTÂI INCRIMINAȚI fapta și APOI PEDEPSIȚI GURALIVII!
Model:
„art. 279, alin
2^1:
Fapta de
lezmajestate, sau futișag de mamuță, comisă ÎN MEDIUL VIRTUAL, PE O REȚEA DE
SOCIALIZARE, PRINTR-UN MIJLOC DE COMUNICARE ÎN MASĂ ONLINE, sau printr-un
SISTEM INFORMATIC, împotriva unui magistrat sau …(bla, bla, bla), constituie
infracțiune contra cârdășiilor famigliale și plutocratice ale celor 7500 de
Semizei din Sistemul Național de Ticăloșie și Nelegiuire Judiciară și se
pedepsește cu aruncarea de pe stânca
Tarpeiană sau beheadingul făptuitorului, urmat de atârnarea căpățânii acestuia
la avizierul instanței. Plus confiscarea averii făptuitorului, ca să fie parale
la bugetul de stat pentru salariile scârbos de nesimțite ale magiștrilor,
sinecuri nemeritate situate între 1,5 și 2,5 miliarde de lei vechi / capită /
anual.
Până atunci, rămân în vigoare
sintagmele latine ce definesc dreptul roman, sistem judiciar ce stă la
sorgintea dreptului penal român:
„Nullum crimen sine lege”
„Nulla poena sine lege”
„Nullum crimen sine lege poenali anteriori”
Invoc
în sprijinul apărării mele, parte integrantă a prezentei motivații, practica unitară
a instanțelor de judecată referitoare la noul articol 279 Cod penal, însoțită
de cele 4 spețe de ultraj judiciar, comise de la intrarea în vigoare a Noului
cod penal:
Cele
4 spețe de ultraj judiciar prin amenințare astfel cum sunt ele la acest moment.
Care este FIRUL COMUN al acestora: care
sunt modalitățile de făptuire pedepsite de Legea Penală și care este temeiul
sintagmei „în exercitarea atribuțiilor de serviciu” / „în legătură cu
exercitarea atribuțiilor de serviciu” !!!
1. Speță de ultraj judiciar comisă PRIN
MIJLOC DE COMUNICARE DIRECT:
Biro Ștefan A TRIMIS O SCRISOARE DE AMENINȚARE
unui judecător în legătură cu o speță aflată pe rolul instanțelor și în care
INCULPATUL ERA PARTE.
Pe rolul instanțelor: dosarul
4911/197/2015
Judecătoria Zărnești
Curtea de Apel Brașov
http://portal.just.ro/64/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=19700000000258401&id_inst=64 Detalii în presă:
2. Speță de ultraj judiciar comisă
NEMIJLOCIT:
Horvat Gruia-Romeo, în
plină ședință solemnă, într-un dosar în care INCULPATUL ERA JUDECAT, A AMENINȚAT și INSULTAT prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe
lângă Judecătoria Aiud.
Pe rolul instanțelor : dosarul
2205/175/2014
Judecătoria Aiud
Curtea de apel Alba Iulia
http://portal.just.ro/57/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=17500000000037609&id_inst=57 Detalii în presă:
3. Speță de ultraj judiciar comisă PRIN
MIJLOC DE COMUNICARE DIRECT, soluționată de Judecătoria Sfântu Gheorghe.
Tuța Alexandru din Sfântu Gheorghe, A TRIMIS PRIN
E-MAIL MESAJE DE AMENINȚARE unor magistrați care au soluționat dosare în care
INCULPATUL ERA PARTE.
Pe rolul instanțelor de judecată: dosar 89/305/2016
Judecătoria Sfântu Gheorghe
http://portal.just.ro/305/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=30500000000051357&id_inst=305 Detalii în presă:
4. Speță de ultraj judiciar comisă PRIN
MIJLOC DE COMUNICARE DIRECT:
Horvath Dezso – Oradea, A TRIMIS O SCRISOARE de
amenințare unui magistrat care I-A SOLUȚIONAT nefavorabil UN DOSAR.
Pe rolul instanțelor: dosar
19652/271/2015
Judecătoria Oradea http://portal.just.ro/271/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=27100000000197937&id_inst=271
Curtea de Apel Oradea http://portal.just.ro/35/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=27100000000197937&id_inst=35
Având în vedere cele expuse, în
temeiul dispoziţiilor art. 421, alin. (2), lit. a) C.
proc. pen., vă solicit admiterea
apelului, desfiinţarea în tot a sentinţei instanţei de fond şi pronunţarea unei
hotărâri legale şi temeinice prin care să hotărâți:
1. Achitarea inculpatului, în baza art. 16, alin. (1)
lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunea de „Hărțuire”;
2. Achitarea inculpatului, în baza art. 16, alin. (1),
lit b) C. proc. pen., pentru infracțiunea de „Ultraj judiciar”
12.12.2016
……………………………….
[censored]
Epilog:
„Canibalismul judiciar face prozeliți în România
ultimilor ani. Institutul Național de Magistratură trebuie iute reformat,
altminteri ne vom trezi cu o droaie de monștri în robă. Acolo, la școala aia,
de CALFE ÎN ALE DREPTULUI, ei trebuie să învețe măsura și mila.” […]
„Dreptatea întâlnită în vremea din
urmă prin sălile noastre de judecată e, adesea, crudă, lipsită de bunătate. Tineri
fiind, prea tineri, totuși !, magistrații români se tem să fie buni, nu cumva
să fie considerați slabi, lipsiți de fermitate. Așa că, prin pedepse înfricoșătoare, ei își clamează
ostentativ-agresiv autoritatea cu care societatea i-a învestit din nevoia păstrării echilibrului social.”
(avocat
Marian Nazat, fost procuror general adjunct)
[1] LEX CERTA – Caracterul selectiv al
dreptului penal presupune că protecția
oferită unei valori sociale de normele acestei ramuri de drept nu privește
orice acțiune susceptibilă să-i aducă
atingere, ci doar anumite acțiuni determinate, considerate la un moment dat ca
fiind cele mai nocive pentru valoarea socială respectivă.
„Norma de incriminare trebuie să îndeplinească
o condiție suplimentară, aceea de a fi redactată cu suficientă claritate,
astfel încât orice persoană să își poată da seama dacă o anumită acțiune sau
inacțiune intră sub imperiul său.
În afara
dezideratului de securitate al cetățeanului, caracterul determinat al normei
penale vine în sprijinul realizării principalei funcții a dreptului penal –
protejarea valorilor sociale.
Legea
penală este edictată pentru a fi respectată dar este evident că ea nu poate fi
respectată decât în măsura în care determină cu precizie sfera acțiunilor
impuse sau prohibite”
(Florin
Strețeanu – „Curs penal general” – I)
1. Nimeni
nu poate fi
condamnat pentru o
acţiune sau o
omisiune care, în
momentul săvârşirii, nu
constituia o infracţiune
potrivit dreptului naţional
sau internaţional. De
asemenea, nu
se poate aplica
o pedeapsă mai
severă decât aceea aplicabilă în momentul săvârşirii
infracţiunii.”
[3] „45. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, art. 7 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră principiul legalității incriminării și pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conținutului infracțiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracțiuni, prevede și principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată și aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie. Rezultă, astfel, că legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie CU AJUTORUL INTERPRETĂRII ACESTEIA DE CĂTRE INSTANȚE și în urma obținerii unei asistente judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penala și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora.”
(citat din Decizia CCR nr.
405 din 15.06.2016)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu