REVOLUȚIE ≠ MANIFESTAȚIE DE PROTEST

Moto: 

„Copiii nu-nţeleg ce vor:

A plânge-i cuminţia lor.

Dar lucrul cel mai laş în lume

 E un bărbat tânguitor.

Nimic nu-i mai de râs ca plânsul

În ochii unui luptător.” [1]

Ce mă-nervează căcăcioșii ăștia smiorcăiți de la hashtag tefelee. Amu câteva zile își înfoiau mușchii, că fac ei revoluție, că dărâmă stabilimentele sociale și statale, că bla, bla, bla și bla, bla, bla.

Amu, smiorcăiții ipocriți, cu căciula în mână pe la IML și cu jalba-n proțap pe la Parchet.

Apăi, stăi așa că ceva nu pușcă (vorba bănățanului):

a)     Ori faci REVOLUȚIE ș-atunci iei din dicționare și din tratatele de sociologie definiția și caracteristicile generale ale revoluției, ți le asumi și te duci la RESBOIU, conștient fiind că s-ar putea să vii înapoi cu dinții în batistă, cu picioarele rupte din cur și înnodate împrejurul gâtului, sau, mai rău, să vii napoi într-o frumoasă și expansivă lădiță din 4 scânduri, acoperită cu un drapel de luptă bizar pe care sunt brodate sigla SS-NSLRP (aka PNL), alături de care tronează logourile OMW și Exxon Mobil.

b)    Ori nu mai faci revoluție  și te înscrii cadrului legal (Legea 60/1991), OBȚII AUTORIZAȚIE, ORGANIZATORUL ESTE CUNOSCUT; ARE DREPTURI ȘI OBLIGAȚII iar manifestanții cunosc un minimum de reguli de conduită, comunicate atât de organizatori, cât și de forțele de ordine.

E de-a dreptul anacronic ca să alegi modalitatea a) de manifestare și, după înfrângerea rușinoasă a Sturmabteilung-urilor  penelisto- sereisto-oemvisto-exxoniste (Batalioane de Asalt) și dejucarea tentativei de incendiere a Reicshtagului mioritic din P-ța Victoriei, să începi să te smiorcăi și să-ți ștergi mucii prin față pe la IML, pe la Parchet, pe la ONU, pe la Kamisia Europeană.

E de un anacronism similar violatorului care se prezintă a doua zi la miliție să se plângă de faptul că, în casa în care a intrat prin efracție, a fost bătut de soțul femeii pe care voia s-o drăgălească cu de-a sila.

Așadar, ca o concluzie: #flăcăi pseudo-revoluționari, cu caș la guriță, prin țara asta mai sunt unii (retrași și marginalizați) care au prins marea Loviluție Socialistă din Decembrie și AU HABAR CE ESTE ACEEA O REVOLUȚIE, cum se desfășoară ea și care-i sunt mecanismele.

Dacă atunci erau combatanți mucoșii patetici și smiorcăiți de azi, cred că Loviluția avea un asemenea succes a la Pyrrhus încât prin 2019 urma să participăm la al XX-lea Congres al PCR.

Așadar, măi mucoșilor smiorcăiți, din două una:

Ori faceți REVOLUȚIE după toate regulile artei, ș-atunci n-aveți nevoie să vă mai smiorcăiți, PRIMESC!

Ori vă smiorcăiți postbelic, dar numai în situația în care v-ați conformat cadrului legal ÎN VIGOARE!

Din această dilemă nu puteți ieși. AM ZIS!

---

Nota: singurul plânset onorabil unui luptător este cel cauzat de gazul CS! 😭😭

=========================================================== 
addendum:

Acum 28 de ani, UNII dintre noi ne-am încălcat jurământul militar, depus cu vreo lună înainte, am TRĂDAT ceea ce jurasem (să apărăm valorile, cuceririle piszdei mamei lui) și am comis 2 infracțiuni pasibile de pedeapsa cu moartea sau 15-25 de ani de temniță ceaușistă: 156 C.p. 1969 - „Trădarea prin ajutarea inamicului” - pedeapsa capitală sau 15-20 de ani de temniță și 162 C.p. 1969 „Subminarea puterii de stat” - 15-20 de ani de temniță. Dacă nu cădea Plumbuitul, cred că pe toți ne judeca în Curtea Marțială în procedură de urgență și eram puși la zid și mitraliați. Alții dintre noi, vreo 1.165 de suflete, și-au lăsat viața zălog la temelia acestei construcții democratice, în care loazele hashtag să poată circula liber în lume, să aibă drept de studiu la Chembridgi, Oxford și Iale, să poată munci pe un vagon de bănet la Apăl sau Maicrosoft, să poată trage o liniuță cu Lamborghiniul babacului pe Bulevard la 12 noaptea, să poată trage mai multe liniuțe de coca, aspirate cu bancnota de 500 de euro făcută sul, sau, why not? să dea müie la toată lumea, începând cu vreo minoră luată cu japca, trecând pe la gurița profesorului, a preotului paroh și terminând cu autoritatea statală executivă sau judecătorească.

Când mă uit la acești trepăduși nedemni de ȚARA pe care le-am creat-o și le-am dăruit-o, îmi vine un imbold nedefinit de a-l concura postum pe Cioran, rescriindu-i celebra „Pe culmile disperării” la valoarea contemporaneității caracterelor infime, microscopice în atitudine  și insignifiante în comportament.

Auzi la ei, căcăcioșii! Se smiorcăie la stăpânire că au primit un baston în dinți și oleacă de piper în ochi!

Aferim că acești amuzanți millennials n-au fost contemporani cu NOI, acum 28 de ani, că ne ieșea și nouă atunci de-o revoluție cufurită!

„Doar o țară de puțoi guralivi, mucoși și smiorcăiți!” – cum ar fi exclamat scârbit regretatul Ghe Dinică.