Amu
ceva vreme zâceam că „Doar GAZUL din Marea Neagră și SCUTUL Antirachetă de la
Devesel sunt SINGURELE 2 CHEI în care trebuie de analizat și interpretat
actualitatea”
Premisă: 99% este evident că la acest nivel, Giuliani nu s-a apucat de capul lui să
scrie epistole pe care să le pună în sticle goale de rom marinăresc „Jamaica”,
să le astupe cu dop de plută și să le azvârle în Ocean, poate-poate or ajunge
în Europa! EXCLUS ASEMENEA DILETANTISM NEINTENȚIONAL.
Ș-atunci, epistola =
rachetă nucleară cu 5-7 vehicule de reintrare în atmosferă, trimisă cu acceptul
și cu consilierea unor înalte structuri analitice și decizionale din USA,
reprezintă o modificare vectorială a intereselor USA în România. Mai exact, o
reașezare a priorităților zonale: INTERESELE STRATEGICE ALE USA ÎN ROMÂNIA AU
CĂPĂTAT NIVEL PRIORITAR ÎN FAȚA INTERESELOR ECONOMICE ALE DIFERIȚILOR
INVESTITORI AMERICANI ÎN RO.
AM
ZIS!
Această
re-prioritizare a intereselor americane în zonă se traduce într-o nuanțare a
abordării politice asupra situației din Rroemenika, cu consecințele de rigoare:
noul ambasador american va adopta o altă manieră de lucru față de atitudinea de
vătav promovată de kleidemmuci. Tot la fel de adevărat este că se vor abandona
acele direcții de acțiune falimentare, care au condus la crearea unui puternic
curent anti-american în rândul opiniei publice din Rroemenika: este mai mult
decât evident că BINOMUL bazat pe paradeală protocolară devine
ISTORIE INCHIZITORIALĂ, iar diplomația USA se va reorienta spre colaborarea
pragmatică și eficientă cu factorii guvernamentali ÎN FUNCȚIE.
Așadar,
S-A TERMINAT cu binomiada, polinomiada etc. USA au interesul de a-și conserva
punctul strategic Rroemenika, atât în
ceea ce privește problema ucraineană, cât și în ceea ce privește perspectiva
incertă a bazei americane de la Incirlik – Turcia.
========================
Update 29 aug. 2018
Proba verității vine după doar câteva zile:
„Ce a discutat Dragnea cu Klemm?”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu