Să ne închipuim…

… că ești invitat la o recepție elitistă. Recepție la care sunt anunțate prezența Majestății sale The Gracious Queen Elisabeth II, împreună cu sumedenie de membri ai Casei Regale Britanice.

Recepție care abundă de capete încoronate de prin toată lumea, afaceriști, industriași, finanțiști, oameni de știință, de artă etc.

Ei bine, acolo, la acea recepție, deși te-ai pregătit în cele mai mici amănunte să faci față momentului (ținută, prestanță, dialog, protocol, bună-cuviință etc.) ești nevoit să te prezinți însoțit fiind de un ȚOPÂRLAN SADEA.

Țopârlan care în mijlocul adunării selecte se scarpină cu o mână-n cur și cu alta în nas, făcând biluțe din muci și azvârlindu-el înspre invitați.

Țopârlan care strigă la majordomul Casei Regale, cu o voce amintind de behăitul unui berbec aflat în perioada de rut, cerând să i se aducă ceva de-ale gurii (demâncare), ceva de-ale gâtlejului (debăut) și apoi ceva de-ale pülii (defütut).

Neghiob care se îndoapă ca porkul, băgându-și în platourile cu sofisticăreli culinare mâna murdară, cu unghiile netăiate, având sub copitele netăiate cu unghiile despărțite, câte vreo jumătate de tonă de aluviuni precambriene.

Mitocan care smulge șampania din frapieră și o dă de dușcă pe gâtlej, scurgându-i-se dezagreabil pe bărbie, după care râgâie cu aplombul nerușinat al unui pork mistreț pleonastic. Râgâială asociată cu slobözirea unui pârț sulfuros, în terțină armonică, atât de duhnitor încât e-n stare să ofilească până și strălucirea bijuteriilor de pe coroana Majestății Sale.

… că ești invitat la o reuniune anuală a vreunei strălucite Academii. Acolo, în acel for mustind de somități și excelențe ale diferitelor științe și arte, să fii nevoit să te prezinți însoțit de același nărod oripilant. Cocalar genuine care-și dezbrăcinează nădragii de manelist, cu turul pantalonilor la genunchi, ca să-și scarpine oleacă erizipelul scrotului. Inițiativă oripilantă și dezgustătoare, urmată de un râs dement și sardonic, ca de imbecil impertinent, replicând cu nerușinare că nu-i nici un motiv de panică, nefiind sculament ci doar o banală iritație culeasă de la vreo înveterată profesionistă a parcărilor de TIR-uri.

… că ești invitat la concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena. Dar nu singur, ci iarăși ești nevoit să fii însoțit de buclucașul neobrăzat.

Buclucaș care, imediat după uvertura primei arii interpretate de orchestră, să se aburce pe scenă, să le bage instrumentiștilor tubele pe cap în stil Oblio, să le ferfenițească partiturile cu „Radetzky March” și să zbiere ca apucatul că doar „Jupâneasa Baroneasa” este muzica demnă de a fi ascultată în acel nobil așezământ cultural.

…

Și modele imaginare, croite pe acest contrast ultragiant al bunului-simț, pot continua până pică apa din tavan.

Exact aceeași notă discordantă rezultă și din forțata asociere profesională a judecătorilor și procurorilor.

Judecătorii își au ascendentul istoric, religios, social în chiar Scriptură, dese fiind versetele ce reglementează rolul, menirea și activitatea acestor piloni ai stabilității oricărei comunități sociale.

Procurorii își au doar un gregar punct de sorginte în epocile funeste ale medievalismului inchizitorial, în fascismul gestapovist sau în despotismul de tip stalinist.

În atare condiții, nu este cu nimic diferită asocierea judecător&procuror și exemplele dezagreabile imaginate anterior.

Judecătorii nu-și vor putea recâștiga cota de bună notorietate civică până când nu vor înțelege și conștientiza că asimilarea forțată a procurorilor în rândul magistraților  este o asociere contra moralei, contra istoriei, contra bunului-simț, contra naturii.

Judecătorul este SINGURUL MAGISTRAT DEUTERONOMIC a cărui menire este aflarea Dreptății și a Adevărului.

Judecătorul este UN SLUJBAȘ AL ADEVĂRULUI.

Procurorul este doar un buldog judiciar, slujbaș statal, funcționar cu statut special, licențiat în studii juridice și care asigură promovarea în FAȚA JUDECĂTORULUI a intereselor legitime PUBLICE.

Procurorul este doar UN SLUJBAȘ AL TEMNIȚEI, UN TEMNICER.

Nefiindu-i atribuite cutumiar atribuțiuni de interpretare și aplicare a textului de LEGE, procurorul este doar un simplu taler al Balanței Temidei, egal în valoare absolută cu celălalt braț al balanței – apărătorul și / sau inculpatul.

Numai judecătorul are Grația de a analiza argumentele așezate în balanță de cei doi combatanți aflați pe picior de EGALITATE în proces. Numai judecătorul are căderea de a măsura înclinarea finală a balanței și de a certifica această stare de fapt prin Hotărâre.

Numai Judecătorul are împuternicirea de a-și sprijini măsurătoarea sub deviza „ÎN NUMELE LEGII…”.

Nu-și vor recăpătat statutul elitist de „Slujbași ai Adevărului” până când nu vor înțelege toți judecătorii din România că este cazul să conștientizeze această disparitate, s-o accepte ca atare și să militeze din ce în ce mai hotărât pentru eliminarea acuzatorilor publici din rândul magistraților și revenirea procurorilor la un statut profesional binemeritat: funcționari publici cu statut special, apărători publici ai unor valori sociale protejate prin norme.

Iar dacă toate aceste motive de mai sus n-ar fi de-ajuns pentru a le trezi mințile celor aprox. 4.850 de judecători, se poate ignora rădăcina lingvistică-etimologică a cuvântului „magistrat” și se poate invoca, drept ultim argument, forma canonică a Vechiului Testament.

Să caute acolo, pe aversul foilor, pe reversul foilor, pe cantul sau pe cotorul Scripturii, până când or găsi vreo Carte canonică, intitulată „Împilatori” sau „Acuzatori” sau „Procurori”.

Dacă or găsi o asemenea Carte imediat după Pentateuc, atunci să fie încredințați că locul procurorului-țopârlan este alături de spilcuitul judecător, ambii participanți la evenimentele elitiste organizate în Templul zeiței Themis.

Sindrofii judiciare la care judecătorii discută despre concepte etice imuabile iar lângă ei, procurorii se scălămbăie, fac schime, tumbe, împing pe gâtiță sarmale și chiftele în asonanță de ”gogâlț-gogâlț” după care trag vânturi puturoase amirosind a obială sovietică.