”Din țara iepurilor. Însemnări” 2019 by Taz

ȘOȘOIUL EGOMANIAC și civismul intrinsec
 

Cândva mă apucasem să cataloghez care-mi sunt cele mai scârboase specii de oameni dar n-am apucat să termin postarea.
De greață…

Atunci, pusesem pe locul I specia scârbavnică a „descurcărețului”.

Adică adeptul devizei „Totul pentru BANI”.

Cel a cărui întreagă existență este doar o nesfârșită și istovitoare goană întru dobândirea exponențială a ochiului de Baphomet.

Cel a cărui imbold existențial, criteriu pseudo-moral și stereotip comportamental este sloganul „TOTUL PENTRU BANI”.

Pentru bani este în stare să-și anestezieze orice redundanță de conștiință și să accepte cele mai înfiorătoare și nedemne compromisuri.

Derivat din această deviză supremă, bineînțeles că descurcărețul este un jegos care se înscrie perfect blestematelor cutume mioritice:

„capul ce se pleacă sabia nu-l taie”

„o mână spală pe alata și amândouă obrazul”

„corb la corb nu scoate ochii”

„toate se fac cu oameni”

„să facem totul ca să fie… bine”

Evident că toate aceste sofisme de baltă ți le declamă nărodul parvenit cu o superioritate de Demiurg refurbished care a ajuns la stadiul de inițiat al Adevărului reșapat.

Să-l vezi pe arivistul parvenit ce expresie arogantă adoptă când declamă vreunul dintre cretinismele ce-i ghidează viața!

Să-l vezi pe prostovanul ajuns în vreo funcție de căcat, cu 2 euro și 50 de centime în buzunarul cu găurile caliciei cusute și cu numerele a vreo 3 grefieri și plutonieri de miliție în agenda telefonică!

Vaileu!

Când îl vezi pe răpănosul zelot al BANILOR te apucă simultan și râsul isteric și mânia nestăvilită.

În fine, dă-i în pizda pizdei pizdelor mumei lor de nărozi, că doar pentru asemenea caricaturi biologice este lăsat cu literă de Lege „Koheletul” Eclesiastului.

Zilele trecutului apropiat și zilele prezentului mă silesc să retrogradez arivistul descurcăreț pe locul secund în topul urâciunilor comportamentale

New entry și direct pe locul I intră IEPURELE asocial.

Cine este șoșoiul non-civismului apoteotic?

Păi, este așa o specie mai spilcuită de arivist.

Este cel care chiar a avansat pe scara socială, profesională, la o treaptă de la care ar putea contribui la bunul mers social și la împingerea conceptului etic de „bine” către „mai bine”.

ȘOȘOIUL POLTRON este fricosul, lașul, ipocritul, egoistul pentru care toate reperele moralității se raportează DOAR la sacrosanta sa persoană, la ilustrele sale rubedenii sau la majestuoasele sale acumulări materiale.

Adicătelea dacă-i grăire de Dreptate, aceasta are semnificație doar când este implicată vreo entitate din SACRA SA CUPOLLĂ FAMIGLIALĂ.

În rest, dacă-i grăire de absolut oricine altcineva, remarca șoșoiului poltron este una invariabilă: „Dă-l / dă-i în pizda mă-sii!”

Iepurele comunitar este cel care nu ți-a întinde un deget sau o unghie de ajutor nici să-l fuți.

Poate doar să se ostenească să-ți asculte plictisit doleanța doar atunci când primește un răspuns ferm la interpelarea adiacentă „Mie ce-mi iese din asta?”

Iepurele asocial consideră filantropia ca fiind un cusur, comprehensiunea este un defect, misericordia o slăbiciune inacceptabilă iar solidaritatea un viciu extrem de păgubos.

Iepurele asocial este produsul etalon al contemporaneității sălbatice, produs totalmente antinomic celui din vremurile părinților și bunicilor noștri, cel care socializa nu pe feisbuc și uațap ci la CLACĂ – veritabilă instituție fundament a societății trecute, în care se învăța prietenia, întrajutorarea, se exersa simțul umorului și multe-multe altele asemenea valori*, astăzi căzute în nemeritată desuetudine.

Șoșoiul insensibil este un veritabil monument de indiferență.

Singurul instrument prin care-i poate fi măsurată indiferența și insensibilitatea este doar etalonul metrologic al egomaniei.

Și ca să isprăvesc odată cu creionarea acestei stricăciuni non-emoționale, se poate spune așa:

IEPURELE este cel care, de ex. văzându-te căzut în mijlocul drumului, nu că nu se oferă să te ajute să te ridici, dar nici măcar nu se deranjează să se uite ce se întâmplă cu tine. 

IEPURELE întoarce scârbit privirea, imitând stereotipul procedural al copiilor care fac să dispară orice problemă acoperindu-și ochii.

Și, nu, nu este nevoie a se înțelege exemplul de mai sus sub forma lui materială, cât mai ales e grăire de acea atitudine de susținere necondiționată, de întrajutorare nerecompensată, de sprijin sufletesc care e neprețuit, nefiind cuantificabil în ... bani!

Iepurele este cel care-și camuflează lașitatea proverbială îndărătul aceluiași tezism eronat:  
NU ȘTIU, NU E PROBLEMA MEA, NU MĂ INTERESEAZĂ, NU MĂ IMPLIC. 
Dacă nu e vorba de mine, POATE SĂ VINĂ ȘI POTOPUL!
NU E POTOPUL MEU

Addendum: de ce am scris astea azi?

Nu știu exact.

Poate dezamăgit și scârbit fiind de oripilantul profil etalon devoalat de o anumită elitistă categorie profesională, cu pretenții de „luminători” și ifose de „antemergători”.

Cum dracu să fie IEPURELE - ANTEMERGĂTOR AL CONȘTIINȚEI CIVICE când el iepurele este preocupat DOAR de persoana sa, de salariul său, de tichetele gratuite, de decontarea chiriei, a aspirinelor, a picăturilor de nas și a flacoanelor cu citrat de sildenafil?

Cum să fie fricosul și lașul iepure un mecanism propulsor al căruței sociale?

Haidibre, mă leși cu dintr-astea?

-------

* ce-i drept că la petrecerea de după clacă (afterparty cum s-ar zice azi) se cam făceau primele lipeli dintre tineri, dezvoltate ulterior în căsătorii stabile.
 
Sau dacă n-o fi fost vorba de lipeli adolescentine, cu siguranță căpițele și fânețele erau încercate la greu: se mai întâmpla să se lase cu vreo motăneală a muierii vecinului, dară nici acest fapt nu era chiar atât de culpabil, cel puțin sub aspectul ratei ridicate a natalității din acele vremuri !!!!