“I pak dau ştire domniie tale za” borta ceia dela mijlocu poartei înspre uliţă.

Şi dau de ştire nu numai domniei tale, cititor nătâng care azi n-ai altceva mai bun de făcut decât să-mi citeşti blogul. Mapamondul întreg, sistemul solar, galaxia, universul, Demiurgul să afle că am dezlegat unul din cele mai adânci mistere ale umanităţii. Nefiind egoist de felul meu am mai lăsat omenirii  câte ceva de dezlegat: revista „Flacăra Rebus”, nodul gordian, misterul construcţiei piramidelor egiptene, localizarea geografică a Atlantidei, descifrarea scrierii etrusce, tainele civilizaţiilor prehispanice, fenomenul ET, autorii statuilor din Insula Paştelui şi autorii  loviluţiei decembriste din românica saudită.

Eu am reuşit să desluşesc rolul orificiului circular decupat în partea superioară a porţii de acces într-o curte ţărănească.

Ca orice descoperire epocală demnă de premiul „Nobil” pentru etnografie şi aceasta revelaţie îşi are ca premisă hazardatul joc al întâmplărilor. Timp îndelungat m-am întrebat la ce-o fi folosind ditamai găuroiul în bunătatea blănii de stejar. O fi fost vreun ciot în lemn pe care dulgherul l-a tesluit? Cine naiba a mai văzut ciot de 20 de centimetri diametru împărțit pe două scânduri alăturate. Din lemn de sequoia să fi fost făcută poarta şi tot nu reuşeşti să găseşti ciotoroancă mare cât dovleacul (era obosit cugetătorul nerealizând cât de aproape de adevăr e!).

O primă ipoteză enunțată ar fi fost că ţăranul, beneficiar al unei inteligenţe nativ-creatoare ancorată în conştiinţa colectivă a înaintaşilor, a aplicat involuntar avansate cunoştinţe de aerodinamică. Posibil, mi-am spus, ca bortificiul să aibă rol de atenuator al presiunii eoliene asupra construcţiei şi implicit reducerea sarcinilor structurale. Ete na teorie dată cu oiştea în gard(-ul alăturat porţii) cu ocazia primului vânticel de primăvară „made in Russia”. Ce feerie de porţi zburătoare şi ţigle înaripate a fost atunci că şi acum se îmbujorează de emoţie urangutanii locali pentru care fenomenul a fost evenimentul vieţii lor. „Am 50/75/ 90/120 de ani, maică, dar de când sunt eu nu am mai văzut aşa ceva” declară la televiziuni de ghenă, invariabil şi cu o previzibilă platitudine „martorii oculari care au văzut cu ochii lor” cum vine ‘Pocalipsa.

Cerşetătorul (cuvânt derivat din bugetul alocat) trebuie să fie perseverent. La fel şi io care am ţopăit ştiinţific la următorul element primordial: n-o fi aerul atunci sigur e apa. Şi m-am pus pe aşteptat. Pe aşteptat ce? vuieşte corul spectatorilor nedumeriţi?

Cum ce? Poştaşul cu pensia, cotcodăcitul găinii ouătoare, a doua venire a lui Mesia, căderea perelor mălăiețe, ieşirea româniei din criză, judecata de dinapoi, creşterea cu 50% a salariilor dascălilor.

Şi a venit măi rumâne. Apa. Da nu aşa cum mă aşteptam eu sub forma unui banal test de dinamica fluidelor cu debitul principal prin găuroiul răzăşului. Nu, nu! A venit dintr-odată toată cota alocată unui secol luând la vale şi gaura şi poarta şi gardul şi casa. Ooops, greşeală mi-am spus. Error concluzionară şi sătenii oftând adânc pe terasa crâşmei unde se refugiaseră solidari în aşteptarea pomperilor* care să vină să le salveze avutul.

Influenţat negativ de sfaturile binevoitoare ale unei vecine – „nu obosi mintea că se consumă” **şi dezamăgit de rezultatul incert al investigaţiilor, am lăsat subiectul pe seama cohortelor de einştein, zweiştein, dreiştein etc. însărcinaţi, prin natura geniului lor, cu rezolvarea quadraturii cercului.

Până când într-o zi!*** Nemaifiind pasionat de enigme, din graba sau superficialitate, în primă instanță am ignorat schimbarea de pictură (eng. „picture” translatat pe malul bălţii). What’s happened?  

Lume, Lume! GAURA ERA DESENATĂ. Cu doi ochişori mongoloizi iscoditori setaţi pe frecvenţa 24 frame/sec cu reperele geografice NV / SE. Desenată o faţă rotunjoară ca un soare la solstiţiu, adumbrită de nelipsita broboadă, simbol social al „gospodinei” de netăgăduit. Cu două sprâncenuţe sub forma căciuliţelor de la î din â, întipărite pe fruntea ridată de încrâncenarea observaţiei. Cu un năsuc coroiet şi aţintit trei staţii mai sus de D-zeu, asta aşa ca simbol al afirmării moralităţii proprii. Şi cu o guriţă ca decupătura ambrazurii dintr-un cazemat hitlerist, cu buze subţiri de năpârcă ereditar destinate bârfei, hulei, calomniei şi insultei.

Măi people măi, îndărătul găurii misterioase se înfăţişa ŢAŢA. Ţaţa ca entitate distinctă a spiritualităţii rurale. Ţaţa – înţeleapta. Ţaţa – judecătoarea. Ţaţa – atotştiutoarea. Ţaţa – moralista. Ţaţa – ortodoxa. Ţaţa – gospodina. ZEIŢAŢA.

Îmi venea să-mi trag singur câţiva bocanci în gură, realizând retroactiv că înălţimea la care era perforată gaura nu era în relaţie directă cu o constantă de proporţionalitate K, ci era diferită de la „gospodărie” la „gospodărie”. Cât de simplă era soluţia: locul de dispunere a „telescopului Hubble” era în deplină corespondenţă cu înălţimea ţaţei. Astfel încât ţaţa să nu facă lombosciatică aplecându-se sau aţinându-se pe vârfuri în decursul îndelungatelor ore de baleiere informaţională a uliţei.

Ca o slabă consolare a aportului teoretic nu mi-a mai rămas decât să deduc semnificaţia cultică a scândurii cu ţăruşi fixată în exteriorul gardului, imediat în stânga sau dreapta porţii. Deducţia se realizează în mod logic studiind şi numărând adânciturile din scândură: numărul adânciturilor reprezintă cururile ţaţelor adunate la „colocviul academic”; adâncimea uzurii lemnului indică durata alocată acestor prelegeri erudite. Tematica nu a rămas întipărită în inelele lemnului așa că rămâne la latitudinea liberei interpretări; eu pot doar să afirm că, cel mai probabil, pornodezbaterile se referă în principal la principiile geofizice (axa pământului) exemplificate oportun prin noutăţile de genul „cine cu cine şi-o mai pune”.

Nemaivoind să risc invalidarea unor ipoteze insuficient argumentate, prezum tematica consfătuirilor de cartier pe baza reprizelor astronomice de râs coţofănesc. Ţaţa are un râs isteric de o tonalitate specifică unei soprane violate iar succesiunea salvelor de „hi hi hi hi” sugerează flagrant o mitralieră rusească. Într-un trecut îndepărtat am intrat întâmplător în templul zeiţei Ţaţă şi mărturisesc că nu găseşti în toată casa  măcar un ziar, darămite o carte. Astfel încât, nefiind vorba de intelectualism implicit, deducem ca Ţaţa este o ciodoroancă în devenire iar altarul scândurii tocite de bucile gânditoare ţine loc de ucenicie a învăţăturii „fundamentale” şi „irefutabile”.

Hai pa dragilor, v-am dezvăluit ce-a de-a opta TAINĂ a etnodoxiei, vă las acum. Elanul inovator  a renăscut şi mă grăbesc să abordez noi subiecte de cercetare:

- studiul metodelor de mascare a unui obiectiv civil utilizând garduri de 2 metri (băăăă, guvernanţii lu’ peşte! modificaţi Codul Civil la 4 metri!);

- camuflarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată cu ajutorul plaselor de mascare asezonate;

- contracararea cercetării inamice cu ajutorul reflectorilor poliedrici şi a norilor de fâşii de staniol;

- realizarea unor sisteme de luptă radioelectronică pentru contracararea frecvenţei râsului deşănţat de coţofană obsedat-nemângâiată.

- organizarea eficientă a activităţilor după modelul japonez, mai exact după ora Japoniei, timp în care ţaţele est-europene se dedulcesc cu aghioase;

- nu în ultimul rând elaborarea efectivă a unei soluţii imorale în vederea completării funcţionalităţii misteriosului GLORY HOLE !!! (nu căutaţi pe internet decât sub parental control)

Pa şi pu, la revedere! Ne vedem data aviatoare!

------------------------------------------------------------------------

* pomperii sunt urmaşii vegetarienilor care au refuzat grătarele de la Pompei şi Herculaneum.
** vecina asta a mea e una mică și iute ca un prâsnel și trăiește cu convingerea fermă că mintea sau intelectul e ca un borcan de magiun: cu cât mănânci mai mult cu atât se termină mai repede. N-am replicat în nici un fel întrucât sunt ani buni de când nu mai contrazic pe nimeni.
*** oare de ce toate trebile importante se petrec"într-o zi". De ce nu se produc și "într-o noapte"? Sau se întâmplă și noaptea lucruri interesante dar despre care nu are cunoștință tot poporul?

MĂI, SĂ FIE!

YEEEEEES! SE DESFIINŢEAZĂ COTEŢELE PORCOVANILOR.
 NU MAI SUNT SUFICIENTE TĂRÂŢE BUGETARE ŞI LĂTURI MINISTERIALE!

DAR DACĂ IES MISTREŢII LA DRUMUL MARE ŞI SE APUCĂ DE JEFUIT?
DIFUTICIL MOMENTUL!

CÂT COSTĂ UN BILET DE INTRARE ÎN BISERICĂ?

"Biserica Ortodoxă Română (BOR) a decis ca pentru o nuntă tariful să fie de 1.000 de lei, iar pentru un botez 500 de lei. Banii adunaţi vor fi folosiţi pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului"
18 ian. 2011


5.6 "... să aducă lui Dumnezeu [...]o parte femeiască din turmă, şi anume o oaie sau o capră..."
5.7 " Dacă nu va putea să aducă o oaie sau o capră să aducă Domnului [...] două turturele sau doi pui de porumbel..."
5.11 "Dacă nu poate să aducă nici două turturele sau doi pui de porumbel să aducă [...] a zecea parte dintr-o efă de floarea făinii..."
5.13 " Astfel va face preotul pentru omul acela [...]. Cealaltă parte care care va mai rămânea din darul acesta, să fie a preotului..." 

Undeva într-un vetust VT. Deşi se referă la jertfa pentru ispăşirea păcatelor, sensul metaforic îndătinează regula prin care fiecare aduce după posibilităţile materiale şi nu după tupeul levitului.
Cum? nu se mai foloseşte Vechiul Testament? De când?

Oare IOAN câţi dinari lua pentru imersiunile divine din Iordan? Iisus câtă şpagă i-a dat Botezătorului ca să aibă şi acesta la rândul lui de dat Irodiadei?

Dar dacă însurăţeii, înafară de iubire, au doar două linguri şi o strachină? De unde să plătească birul NELEGIUIT şi NERUŞINAT?
Se duc în codru să-i cunune soarele şi luna, munţii mari, stelele făclii şi paserile lăutari?

Da' trebile astea cu botezul şi cununia nu cumva erau TAINE?


neneaaa daniieeel! M-a trimes mama să întreb cât costă un kil de taine? 1000 lei şi 500 de lei? Scump nenea daniel. Dincolo la celelalte "băcănii" e mai ieftin! 

SHAME TO YOU, ciobotea&co s.r.l.!
Fi-ţi-ar a naibii (Zeul tău dealtfel) Catedrala Mântuirii Neamului Prost de popime hapsână închinată lui Mamona! Chiar crezi că NAŢIA are nevoie de ctitoria dumitale neruşinată ca să se măntuiască? Tot căcăciosul de preoţel în ziua de azi îşi uită menirea de păstor al sufletelor şi se apucă de ctitorit. Nu mai e nevoie de şcoli, de aşezăminte medicale, de azile pentru bătrâni, nevoiaşi, orfani. S-a uitat de dreptul străinului, al orfanului şi al văduvei. Mântuirea naţiei se obţine numai ctitorind, în locul umilului cort al întâlnirii, a cât mai multe şi falnice biserici, bisericuţe, bisericoaie, catedrale. Ca să ai unde-ţi lăsa numele de ctitor şi sufletul la loc cu verdeaţă. Numele cu siguranţă o să rămână dar aşa cum e drept. Sufletul ţi-l păzeşte matale singur, că eşti băiat mare. Dar de smerenie și deşertăciune ai auzit?
PREA MULTĂ CTITORIE ŞI PREA PUŢINĂ MILOSTENIE! 
PREA MULT FAST ŞI FALĂ ŞI PREA PUŢINĂ APLECARE SPRE OM!
Om care nu mai este centrul bisericii iar religia pâinea sa spirituală. Centrul bisericii a devenit preotul obraznic iar orânduirile bisericeşti doar o satanică şi veroasă afacere. 
Părerea mea!

Dicţionar contemporan – litera B - BĂDIA

motto:

„Merg pe gard, de drum mă ţin

De la beat cârciumă vin,

Şi cu subţioara-n pâine

Nici un latră nu mai câine !”

Degeaba speraţi la o pastişă ironică cu subiect Bădia. N-ar fi corect nici faţă de majusculele alfabetului, special alocate oamenilor care, prin simplitatea lor, îşi merită denumirea.

Cum nu ne putem asuma rolul de judecători ai lui Bădia, hai măcar să-l măsurăm şi cântărim.

Măsurat

Bădia e un om. Atât! Un simplu Om. Nici mai bun dar nici mai afurisit decât împrejmuitorii lui. Bădia e unul din cei doi oameni de pe acest pământ peste care trece timpul fără să le modifice fizionomia.* Cum îl ştiu că arăta acum treizecişiceva de ani la fel arată şi astăzi. Hâtrii pun ineditul situaţiei pe seama îmbălsămării etilice de care beneficiază Bădia. Cică e conservat în alcool şi aşa o să rămână pentru încă multă vreme. Mă dezic categoric de neseriozitatea ironică a acestui comentariu (cârteală răutăcioasă cu ţintă predilectă paiul din ochiul megieşului).

Atâta cusur are Bădia – păhărelul. Şi ce dacă, mare ispravă! Unii adună timbre, alţii vederi, cutii de chibrituri, bibelouri sau cine mai ştie ce prostioare. Unii colecţionează fluturi, alţii îşi ţin colecţia de fluturi în interiorul dovleacului cugetător. Bădia nici măcar nu e colecţionar profesionist de păhărele nepermiţându-i mărimea şi conţinutul buzunarului. E doar un amator pasionat.

Un stereotip procedural al unei capturi derizorii, conceput şi realizat de Bădia, arată cam aşa:

Se apropie Bădia de locaţia vizată unde îşi salută respectuos viitoarea „victimă”: „Sssă ttrrăiţi dddom pprrofesor!”. Nu e bâlbâit defel Bădia, aşa cum susţin cârcotaşii, ci explicaţia pentru repetiţia consoanelor dure trebuie puse pe seama emoţiei. Emoţia momentului prin care îţi decernează în cadru oficial titlul de Profesor. Este maximum de demnitate pe care o poate imagina Bădia iar acea demnitate ţi-o conferă benevol, altruist, din adâncul inimii. Ar putea fi considerată o glumă, dar mie nu-mi vine defel a râde; mai mult chiar mi se pare că titlul cu care te-a uns şi te-a înălţat Bădia face mai mult decât titlul de Doctor Honoris Causa al facultăţii de medicină din Oradea, universităţii hyperion şi al universităţii spiru haret, toate trei luate la un loc. Guşaţii ăştia pentru orice titlu sau fiţuică stampilată cer sute şi mii de euro. Bădia e MULT mai modest. După ce ţi-a stimulat involuntar pregătirea perceptivă, lasă un interval de câteva secunde necesar introspecţiei meditative după care cu timiditate îndrăzneşte: „Nnnu ai ccumva o ţţţâgară în plus?” Primul impuls ar fi să-i spui Bădiei că pachetul de mahoarcă are exact 20 de ţigări şi nici una în plus dar nu te lasă inima aşa că îl înzestrezi filantropic cu un duhan. Şi un foc la duhan că restul are el. Cât timp meşteşugeşte la rotocoalele de fum, Bădia pritoceşte mărunţel asupra unei noi ofensive. Care se materializează pe la jumătatea tabacului: „Ddda o zzzoaie sse pppoate, dom pprofesor?” uneori îi spune zoaie, alteori cinzeacă şi înseamnă 50 de ml. de votcă de cea mai proastă calitate (e finuţ Bădia nevoind să-ţi agreseze pecuniar buzunarul). Scoţi 50 de bani din pozonar şi donezi „o zoaie”lui bădia. End of story.

Nu ştiu de câte ori pe zi se repetă secvenţa şi nici n-ar fi interesant de aflat. Cert e că pe la ceasul înserării, pe mărginuţa extremă a drumului merge Bădia cuminte spre casă. Conştiinţa sa de colecţionar amator îi impune să cerceteze binişor drumul cu toiagul, cu atenţie şi cu zăbavă. De se nimereşte să treci pe lângă el la momentul retragerii solemne primeşti obligatoriu un surprinzător „Ssă ttrrăieşti, băietu’!”. Iete al naibii Bădia ce tare e! Mai stai o clipă zăbavă să-l observi şi vezi că prudenţa e a doua natură a Bădiei. Cum vede în zare bădia farurile vreunui otovehicul se retrage riscant de strategic până pe marginea abruptă a şanţului-dormitor. Degeaba speraţi să vedeţi cascadorii! Nu, nu! Nu l-a văzut nimeni niciodată prăvălit la orizontală. Pofta în cui!

Return to street.

Nu poate şti Bădia dacă cel ce conduce otovehiculul nu e mai ameţit ca el (adică ciocan de beat, şoferul nu Bădia!). Dacă nu-l vede şi dă peste el? Şi ce te faci pe urmă la cercetarea meliţienească de la faţa locului? Cu siguranţă cel vinovat va fi scos tot Bădia fiindcă Bădia nu are disponibili 500 de euro ca să-i împingă sub râtul porcului ca să scape basma curată! Aşa că Bădia se trage până la 2 microni de abisul rigolei şi lasă să treacă tot ce e de trecut: maşini, biciclete, stâlpi, copaci, gâşte, vite întârziate, OZN-uri – toate au deplină prioritate în faţa Bădiei.

Cântărit

Bădia reprezintă cu simultaneitate media aritmetică şi geometrică a concetăţenilor săi. Are o căsuţă de chirpici cu 2 camere – ca tot omul. Are o băbuţă – ca tot omul. A muncit cum a putut şi pe unde a putut, statornic sau ziler. Are copii mari, realizaţi şi pe la casele lor.  Despre el ca om sunt şi puţine dar şi multe de spus. Nu s-a certat cu nimeni niciodată şi e blajin ca o bucată de pâine scoasă din cuptor. E atât de milos de felul lui că nici claponii neveste-sii nu pune mâna să-i taie. N-a făcut rău la viaţa lui nimănui, deşi ar fi putut să o facă. Nu şi-a nedreptăţit nici rudele dar nici pe cel străin. N-a minţit, n-a trădat, n-a pârât, n-a bârfit, n-a ucis, n-a făcut pe nimeni să sufere de foame, n-a făcut pe nimeni să verse lacrimi de durere şi suferinţă, n-a comis adulter, n-a micşorat măsura de grâu, n-a falsificat ocaua, n-a apăsat pe varga de fier a cântarului. Mămăliga şi ceapa a împărţit-o cu cel înfometat, bineţe şi o cofiţă de apă a dat celui însetat, haina peticită a dat-o împrumut sau de tot celui zgribulit. N-a rostit vorbe de ocară asupra Zeului. N-a micşorat ofrandele datorate templului.

E CURAT! E CURAT! E CURAT! E CURAT!

Împărţit

„Ne naştem pe rând şi murim pe sărite!”

Dacă peste acest elementar adevăr suprapun starea de imunitate temporală a lui Bădia atunci cu siguranţă noi toţi, scribi şi cititori, vom fi la poarta trialului** ceresc atunci când Bădia se va înfăţişa. Vom fi cu toţii acolo să ne pişăm pe noi de râs când bădia se va apropia de Sân Chetru cu clasica formulă: Sssă ttrrăiţi dddom pprrofesor! Nnnu ai ccumva o ţţţâgară în plus?”

Care Sân Chetru va fi pus într-o situaţie mai mult decât delicată ştiind că acolo, după poartă, nu „iesti nici tabacioc dar nici votchi”.

Propun o dispensă pentru Bădia. Pentru Bădia şi pentru toţi Oamenii cu mâinile curate şi inima dreaptă. Dispensă prin care să poată găsi a 21-a ţigară şi cinzeaca ieftină printre bălăriile verdeaţa grădinii eterne!

-------------------------------------------------------------------------------------------

* Cel de-al doilea exemplu fiind inegalabilul bard Tudor Gheorghe.

** trial (eng.) = 1. Proces; 2. Încercare; 3.Probă; 4. Experiență; 5. Cercetare; 6. Încercare dureroasă: 7. Selecționare - Afişaţi dicţionarul detaliat

Întrebare de baraj şi răspuns de hidrocentrală

Ce începe cu P se termină cu ULĂ şi are mult păr?

a) o PENSULĂ;

b) un frizer electoral, cu 4 clase făcute în 12 ani, faţă de maimuţă şi guriţă slobodă, spurcată şi neobosită în a mânca ... ciuperci necântărite.

(astupa-i-aş eu gura cu unul din cele 2 elemente folclorice necuprinse în tabelul lui Mendeleev!)

Dicţionar contemporan – litera f - fabrica de piuliţe

Cerinţă:

Să se realizeze un eseu de maximum 3 rânduri şi jumătate (care să nu depăşească 100 de caractere) prin care să argumentaţi ideea că “Fabrica de piuliţe” constituie forma desăvârşită a managementului instituţional şi a performanţei şcolare.

Se acordă din oficiu 9,5 puncte.
Timp la dispoziţie: 3,1415926 secunde.(gata, pixul jos timpul a expirat!)

Nefiind defel adeptul extremelor, nu am pretenţia ca cerinţa evaluativă să se transforme într-un tratat de retorică prin care să se argumenteze o teză iar în extensie, folosind exact aceleaşi argumente, să se demonstreze şi validitatea antitezei. Nu mai ţin bine minte dar parcă a fost odată o vuvuzelă pe la romani, unu’ Cicero, care atât de bine stăpânea arta glagorei, a raţionamentului şi a cuvântării încât a rămas consemnat şi în folclor: „De trei zile-ncoace/Gura nu-ţi mai tace”. Nu, aşa ceva cu maximă indulgenţă poate fi apreciat doar ca un exerciţiu de automăgulire a raţiunii pure.

La fel de adevărat este şi că frivolitatea excesiv de intelectuală este contrabalansată prin sadismul instrucţiei contemporane care cere unui boţ de om ca să-şi scrie gândurile pe un bilet de autobuz, pe dosul unui timbru, sau dacă e posibil chiar pe muchia foii, ca să nu se mai ostenească cititor-corectorul cu întorsul paginii. O comisie curriculară de la Înalta Poartă, numită prin ordin de ministrul Cânepiu şi consiliată profesional de abrambureala uraganului KatrinA a concluzionat că aceste cerinţe au fost armonizate cu durata medie a unei ore de curs şi anume de la fix şi 25’ când se termină bârfa pornogrfică din cancelarie şi până la fără un sfert când pleacă autobuzul. Răstimp insuficient pentru a forma academicieni. Dar arhisuficient pentru a turna, forja, aleza şi strunji piuliţe. „TĂRII CÂT MAI MULTE PIULIŢE!” stă înscris pe sigla fabricii deasupra denumirii şi imediat sub antetul instrucţiei publice.

Întrucât la timpul meu şi eu am chiulit cu sârg de la orele de chimie şi rusă în aceeaşi clădire unde azi sunt atelierele mecanice ale fabricii de piuliţe, am căzut oarecum pe gânduri (aşa de tare am căzut că era să-mi rup un picior!). Automatismul iraţional al însuşirii pe nemestecate a prejudecăţilor m-a trimis iniţial către principalul „vinovat”: acarul Păun, mortul, păgubaşul sau, în cazul de faţă, însuşi învăţăcelul. Ce simplu poţi acoperi detaliile jenante ale unui sistem sclerozat şi imbecilizat de incompetenţă prin sintagma: „Copiii nu mai sunt cum erau odată. Nu au interes şi nu îşi dau silinţa!” KUM ADIK? Copiii din ziua de azi au capete de balauri, scuipă flăcări şi întrucât au câteva zeci de perechi de membre se deplasează mai greu ceea ce justifică performanţa scăzută respectiv abandonul şcolar? Nu, arhetipul justificativ nu e digerabil fiind infirmat de realitatea imediată: printre sutele de piuliţe cu cap pătrat rebutate şi livrate vrac societăţii, în fiecare an se produc şi câteva „anomalii”- piuliţe cu cap hexagonal sau chiar cu cap stelat care să încăpăţânează să creadă că proverbialul „Ai carte, ai parte” nu se referă exclusiv la chinta royală. Însă „vina” pentru apariţia acestor strălucite „anomalii” funcţionale nu aparţine nici muncitorilor necalificaţi din fabrică dar nici managerilor mecanicişti. Responsabilitatea este NUMAI ŞI NUMAI a acelor copii străluciţi care, inteligenţi fiind, s-au prins de prin clasa a II-a că fabrica e doar o glumă proastă iar performarea succesului se obţine EXCLUSIV prin eforturi proprii. Şi întradevăr truda disperată de a rupe cotorul cărţilor le este răsplătită peste ani. Peste ani când sporadic îi regăseşti bursieri prin Franţa, Anglia, Germania, Italia, Portugalia, SUA, … ţări din care îşi postează pe reţele de socializare mesajele de mulţumire către dascăli: „Fuck romania!” sau „ Avem o ţară de kkt minunată. Păcat că e locuită!” La rândul lor dascălii, în inconşienţa lor cretinoidă, se împăunează şi îşi trec în portofoliu merite ce nu le aparţin câtuşi de puţin. Dă bine la dosarul profesional să menţionezi realizările altora în toloaca virană a meritelor proprii: „făcutul biciului din rahat”, „pusul cozii la prună şi datul focului la arătură!”

Deci teoria responsabilităţii unilaterale a ucenicilor cade cu unanimitate de voturi.

Let’s check something else!

Orice balanţă are două talere, dacă nu e albă e neagră şi dacă e fată mare atunci nu poate fi un pic… bulinuţă! (silogism de pe pârâu)

GPS location: earth/ europe/ romania/ cel mai prăpădit şi nenorocit judeţ din ţară/ cea mai idioată şi fanariotă localitate din judeţ/ întreprinderea mecanică „Adormirea”/ în canţilerie.

Oh, Doamne! Numai un ochi aruncat inside şi generaţiile de MARI DASCĂLI, cernuţi în pulberea stelelor, sunt cuprinse de un nefiresc dinamism răsucindu-se involuntar din poziţia de repaus şi echilibru relativ. NULITĂŢI PATENTATE, APLAUDACI IMBECILI, YESMENI NEVERTEBRAŢI, COLHOZNICI RECICLAŢI, BEŢIVI CRONICI, REPETENŢI ASISTAŢI SOCIALI, FECIORAŞI CRETINEI, NEVESTE DE CRETINEI, ŞEHEREZADE NĂUCE, RUBEDENII DE NEAM PROST– UN ADEVĂRAT INSECTAR. (un sincer şi cordial salut mister Platon, de ce staţi numai pe afară? Dom' profesor G. cărţile vi le aduc luna viitoare; cum? să nu vi le las în cancelarie? bine!) O generaţie apărută ca din senin, ca ciupercile de după o ploaie radioactivă. Otrăvitoare, nefaste, dăunătoare prin însăşi prezenţa dar mai ales prin ineficienţa activităţii lor. O generaţie fără nici un fel de tradiţie educaţională, fără nici un fel de contact anterior cu procesul instructiv-educativ (exceptând poate abecedarul pe care muma lor îl folosea pentru a acoperi oala de lapte pus la prins!). Dar cel mai grav dintre toate neajunsurile fiind premisa irevocabilă a unei generaţii fără AUTORITATE, fără HAR şi fără ÎNCLINAŢIE SPIRITUALĂ spre actul divin al modelării viitoarelor caractere.

Neavând tradiţii această generaţie de androizi şi le-a inventat; disciplina înlocuită cu dezmăţul, punctualitatea eliminată de indolenţă iar profesionalismul substituit de mediocritate şi delăsare.

O generaţie evidenţiată şi promovată prin negativă selecţie de către acea jigodie de_rector a fabricii. Evident lesne se înţelege că în valoare absolută rectorul, este la rândul lui, cea mai desăvârşită nulitate. Dar pentru a nu-i ieşi în evidenţă mediocritatea dezastruoasă s-a înconjurat la rându-i de nonvalori pseudointelectualizate a căror unică deprindere este aceea de a rosti necontenit YES.

„-Bă’, dacă sunteţi proşti scoateţi carneţelul şi notaţi” glăsuie cu satisfacţie egocentrică rectorul

„-Da domnule rector, noi suntem mici şi proşti, dumneata eşti Marele Învăţat; spune-ne ce trebuie să facem căci pe noi nu ne duce mintea. Uitaţi-vă că fiecare dintre noi are câte 2-3 carneţele.” se aud la unison vocile cohortei de amploaiaţi la apelul bocancilor.

Ca orice construcţie despotică şi imperiul rectorului nu s-a cristalizat fără luptă. O luptă absurdă împotriva unor elemente „retrograde” care aveau ceva idei novatoare prin cerebel dar mai ales care voiau şi puteau să transmită valori. Ei bine împotriva acestora s-a dezlănţuit idiotul cu toată parşivitatea caracterului său meschin. S-a manifestat cu o fervoare demnă de idealuri mai nobile numai ca să zugrăvească în tonuri maronii, date cu bidineaua cu rahat, tot ceea ce era moral şi valorizator în discursul preopinenţilor. Cu atât mai mult furia devenea mai acerbă cu cât se nimerea ca săracul aspirant didactic să fie fiul sau fiica foştilor lui colegi. Acei Mari Dascăli care, cu ani în urmă, îl luau în tărbacă pe noul dinu păturică, scoborât de pe malul gârlei direct la catedră (gurile rele spun cică motivaţia transhumanţei ciobănescului telectual ar fi fost redactată sub forma unui angajament semnat cu nume conspirativ şi pus bine la arhivă; gura lumii…).
Orice eseu se finalizează cu o formulă conclusivă, nu?

Acesta este rectorul, aceasta este echipa ce şi-a făurit-o după chipul şi asemănarea lui! Aceasta este şcoala copilăriei mele pe care au transformat-o într-un lupanar. Într-o fabrică de piuliţe. Mă îngrozesc!

„Tinere, nu uita, ţara te vrea prost!”

„Să închidem şcolile şi să construim puşcării”

(indicaţii metodice extrase din circularele Ministerului Industriilor)

La urma urmei nu ştiu de ce mă agit atâta de parcă aş fi regina Maria – maica tuturor răniţilor Dă-o naibii de fabrică. Să o pună pe rotile şi ducă-şi-o acasă! Las-o să producă cât o vrea. După cum e cererea pieţii electorale. Importantă e doar depăşirea de plan la producţia brută prin simularea muncii responsabile. Totul din aliaje bune numai de făurit tinichele. Rebutate pe măsura făurarilor. Piuliţe după meşteşugul fiecăruia: cu cap pătrat sau semirotund îngropat (între umeri să nu se vadă golul). Şi şuruburi - cu filet pe stânga, cu filet pe dreapta. Care mai apoi se vor îmbina armonios împreună cu o şaibă (pusă pe deget) generând acel perpetuum mobile cantitativ alcătuit din tone de fier vechi care atârnă de picioarele naţiei dornice de afirmare. Mi-e greaţă. Şi ca să-mi tai senzaţia copleşitoare, neavând nici lămâie nici emetiral, dau fuga să văd ce mai fac „anomaliile” bursiere. Acei „impertinenţi” străluciţi care au evadat de sub tutela păcătoasă a rectorului&co. Postează pe social network  „Fucking romania”. Bravo copii! Vă admir. Pe deplin încrezător că abia revolta voastră va reuşi să transforme această ţară … minunată! Aruncând la gunoi toate „ruginiturile neo-cripto-miliţiano-securisto-imbecilo-lacheo-pupincuristo-comuniste, deghizaţi politic în toate culorile spectrului luminii albe”* şi disimulaţi în toate structurile hotărâtoare ale naţiei.
----------------------------------------------------------------------------------------
*citat din ... mine!

Dicţionar contemporan – litera m (reloaded)* – macacul sau maimuţica descurcăreaţă

Mi-am propus să abandonez construcţiile semipleonastice de tipul „bishop nebun”, „croissant franţuzesc” sau „cutume strămoşeşti”. Aşa că nu voi începe profilul în nota clasică – macacul este o maimuţică furăcioasă, parşivă şi tupeistă. Macacul în sine „ESTE cel care ESTE” (eVanghelia după Marean) iar orice asociere adjectivală cade implicit sub incidenţa pleonastică.

Singura etichetă admisibilă maimuţei este cea de descurcăreaţă şi trebuie percepută ca superlativul absolut al împlinirii umane, sociale, profesionale şi materiale, superlativ din păcate atât de des aplicabil timpurilor noastre. Căci ce modele mai demne de urmat ne impune cotidianul decât descurcăreţul, arivistul, sforarul, celenteratul înţolit în Armani a cărui crez în viaţă e hapca, acţiunea e „învârteala” iar deviza dolarul - acea fantasmagorie satanică ce nu-i lasă pe mulţi să doarmă.

So, about the monkey!

De ce tocmai macacul? De ce nu un urangutan sau o gorilă?

În primul rând pentru a nu blama toată clasa humanoidelor. N-o fi având inteligenţa elementar-şmecherească a confratelui furăcios dar măcar o gorilă are coloană vertebrală. Este consecvent în tot ceea ce face – pune-l să sape o groapă şi uită să-l mai opreşti. Sapă goriloiul cu o perseverenţă sisifică, trece de litosferă, ajunge la ma(g)ma pământului unde-şi aprinde o ţîgarî, face un pocheraş mic cu tartorul, ajunge partea ailaltă a globului la tovarăşii chinezi iar când iese din groapă întreabă foarte senin ce mai e nou prin piaţa Tien-An-Men.

Maimuţica în schimb nu este vertebrată şi nici nu are fizicul impunător al confraţilor mai mari. Că nu are coloană vertebrală se deduce din caracterul şi comportamentul primatului: principiile sunt nişte chestii abstracte pe care poţi să te macaci ori de câte ori viteza şi direcţia vântului se schimbă.

Dar ca să-i justifici rahitismul hipofizar trebuie să iei de bună psihologia yankee potrivit căreia sursa oricărei rezultante deviantă trebuie căutată numai şi numai în copilărie.

Astfel copilăria genetică a micromaimuţei începe undeva acum 4,4 milioane de ani. Pe atunci s-a nimerit să se lase de Bobotează un mare ger. Şi gerul ăsta a ţinut cam multişor- câteva sute de mii de ani, grâu, ferigi şi barabule nu prea s-au mai făcut aşa că omuleţii drept-mergători au cam început să postească. Ştiau ei ceva-ceva despre conştient, subconştient şi inconştient sau despre adaptabilitatea speciei dar n-au dat mare importanţă fiind mai degrabă preocupaţi să inventeze graiul şi roata, să caute focul şi să se organizeze solidar în vederea depăşirii crizei economice. Toată populaţia de ardipitecus a pus osul la treabă, mai puţin strămoşul maimuţicii noastre care a suferit un şoc şi o revelaţie. Şocul a fost cauzat de FOAMEA care i-a rămas întipărită în SupraEu.** Revelaţia s-a materializat într-o tentativă de raţionament logic de tipul: „de ce să mă chinui să muncesc când pot mai usor SĂ FUR?”. Şocul revelator a produs la rîndu-i modificări esenţiale în bagajul genetic al maimuţicii; ceilalţi ardipiteci truditori au rămas cu 46 de cromozomi răstimp în care strămacacul a devenit posesorul a 48 de cromozomi prin adăugarea naturală a altor doi: cromozomul de tip W ce conţine gena furtişagului şi cromozomul de tip Z ce include gena înşelăciunii.

De atunci şi până în prezent lucrurile se petrec cu o platitudine exasperantă: marea majoritate a speciei umane se agită, se osteneşte să producă, să avanseze, să evolueze. Undeva mai sus în copacul social, pe o cracă administrativ-bugetată stă macacul, toată ziulica lungă desfăşurându-şi activităţile preferate: scărpinatul în cap ½ din timp şi scărpinatul în cur cealaltă ½ a zilei.

Odată cu lăsarea înserării şi retragerea truditorilor, coboară maimuţica pâş-pâş, aruncă ochii lacomi împrejur în căutarea paznicilor după care intră pe o bortă în cămara cu bunătăţi şi să te ţii "trai nineacă"! Toată noaptea hăpăie ca nesimţitul iar dimineaţă nemaiputându-se nici râgâi nici pârţâi se retrage pe craca instituţională cărând o legătură imensă. Cercetătorii au stabilit că este singura fiinţă de pe pământ care poate căra o greutate furată egală cu de 200 de ori greutatea proprie!

Today

Succint câteva detalii esenţiale ale maimuţicii ca sursă de inspiraţie:

- aspectul fizic este cel clasic bioconsacrat: statură mică de neisprăvit, mâni lungi cu degete şi mai lungi dar hoţesc de neastâmpărate, frunte teşită, cap pătrat cu osul parietal aplatizat ca de o lovitură de lopată, pomeţi proeminenţi, sprâncene unite ca de rasă prădătoare, pilozitate începând de sub gene, ochi migdalaţi neobosit de iscoditori, nas turtit de boxer pensionar, nări largi adulmecând mirosul banilor, maxilar pătrat cu canini proeminenţi ca de carnasier;

- are la bază o temeinică pregătire de „oier-mulgător”!

- toată viaţa lui a citit o singură carte - „IL PRINCIPE”; aşa de mult i-a plăcut că doarme cu ea sub pernă iar lui Machiavelli i-a făcut un portret aurit pe care l-a atârnat sub candelă, un pic mai jos de icoană şi la acelaşi nivel cu Decalogul;
- nu a participat la paza cătănească a comunităţii hominide întrucât taică-su, maimuţoiul senior, la barter cu un purcel asasinat în portbagajul colonelului de la CMJ, l-a înzestrat cu vreun platfus sau vreo epilepsie închipuită;

- începutul ascensiunii profesionale (Ieşirea biblică din Foame şi Mizerie) s-a declanşat odată cu compromisul uniunii maritale dintre macac şi maimuţica perceptorului junglei. Perceptor care era foarte îngrijorat asupra viitorului junioarei humanoide; ştiind-o şi "deşteaptă" şi "frumoasă" deseori ofta pe pragul prispei „ce dracu o să mă fac cu ea?” A găsit până la urmă ce să facă cu ea; i-a dat-o maimuţei flămânzite şi rebegite dar nu oricum ci numai după îndelungate negocieri. Negocieri ce vizau răsplătirea compromisului junelui macac printr-un compromis corespunzător şi renunţarea cu strângere de inimă la tipicul poveştilor – „fata şi jumătate de împărăţie”. A dat săracul toată împărăţia, slujba, oştenii, cheile de la preceptură numai să nu o mai vadă Miss Monkey  ofilindu-se călcându-i bătătura;

- ca toţi oamenii ce sunt sub vremuri şi peste cuplul maimuţăresc s-a aşternut curgerea timpului. Autodidactă fiind, maimuţica şi-a perfectionat permanent pregătirea. Nu e sigur unde a terminat liceul (sau dacă l-a terminat) dar e sigur că are studii superioare, absolvind la ID şi graduat Magna Cum Laude facultatea de prestidigitaţie cu fonduri bugetare („uite milioanele, au dispărut milioanele”. Ghici unde-s? cine ghiceşte primeşte o înjurătură);

- în plan social este considerat ca fiind un om realizat. E „băiat de-al nostru”, „ştie să se descurce, bravo lui” suspină cu neîncetată admiraţie pulimea care nu bănuieşte ca acasă are cămara cu bunătăţi spartă şi golită.

Ca realizare familială e mândru nevoie mare de famiglia lui. Mai ales de maimuţicile lui care, semănând lu’ mumă-sa pădurii (frumoase şi delicate ca nişte capre behăinde), au făcut şcoli înalte (facultatea unde chiuleau avea parter + 4 etaje!) sunt acum la casele (palatele) lor şi au tot confortul lumesc şi extraterestru. Totul bineînţeles din „agoniseala” de bugetar plus ceva firfirici primiţi din pensia lu’ bunicu' maimuţoi (etnovrăjeală pentru eventuale controale la avere!).

La rândul lor maimuţicile junioare sunt etern recunoscătoare macacului pentru bunăstare şi dau şi ele un furtişag de ajutor întru eterna stabilitate a junglei. Mai ales în anii bisecţi când se pune în mod acut problema realegerii în fruntea luminişului a unui urangutan prost şi schizofrenic dar care va dansa după răgetele*** şi sforăriile macacului. Atunci când încep să răsune tam-tam-urile războiului în junglă, maimuţica junioară orange se suie sprintenă în vârful copacului de unde aduce veşti despre adierea vântului,  despre şoapta frunzelor sau despre ce mai mugesc cetele cele de elefanţi înfuriaţi ce plănuiesc, democratic, să dea foc la junglă şi să alunge în pizda mamei lor maimuţele parazitare şi parazitate (păduchioase).

Ceea ce nu prea mai cred să se întâmple în următoarele 4, 4 milioane de ani, judecând după asentimentul gibonilor electorali, administrativi, judecătoreşti, fiscali, prefecturiali, ministeriali, care gesticulează, sar din cracă în cracă, se agită şi îşi agită bâtele urlând: „ce aveţi mă’ cu el, că-i băiet descurcăreţ, de-al nostru!”
----------------------------------------------------------------------------------------

* reluarea semnului alfabetic este impusă de frăţeasca şi nefireasca legătură de amiciţie dintre maimuţică şi meliţian. „Cine se aseamănă se adună” grăiau străbucii străbunii şi adevărat mai grăiau. Acest cuplu de desene animate, Pic şi Poc al ruralităţii fanariote, este un ansamblu unitar asemenea unui cromleh celtic. Sunt inseparabili. Unde ară înainte cu râtul Porc neapărat apare şi Pic cu coşuleţul la ziua recoltei. Unde sparge borcanele obrăznicia macacului vine din urmă Marele Telectual Alb  să acopere, sub un NUP gros de lături, flagrantele „evidences” lăsate de imprudenţa maimuţicii.

** teoria asta cu Sine, Eu şi SupraEu i-o spus-o la o bere unu' freud ceva mai târziu, după 4.402.000 ani

*** nu e surd macacul dar nu-ş ce dracu are de vorbeşte numai urlând. Probabil răgetele şi disciplina bâtei sunt singurele argumente ce influenţează conduita dialogului interuman.

(,. ! ? ; . , : ,, .. ;:!.,,”” „ .,. ?) -  m-am săturat de pus semne de punctuaţie. Cât stau să văd unde îşi au locul pierd firul povestirii. Le pun pe toate într-o pungă şi mai adăugaţi-le voi dacă nu vă convine!

Ce începe cu p se termină cu ulă şi se bălăngăne? R: o PENDULĂ setată pe ora Tel-Aviv-ului

Mă mustră conştiinţa că nu am mai postat nimic pe facebook. Înjurăturile lăsate acolo s-or fi plictisind singure. Apoi mă muşcă şarpele şi mă înghionteşte mititelul să deschid contul. URA! Am ajuns la 6429 de prieteni! La ce îmi foloseşte? La nimic. Nici nu-i mai ţin minte pe toţi.

Hai să postez ceva superinteligent. Cum împrejurul meu e numai plictiseală şi liniştea bubuie în urechi, mă screm timp de 2 ceasuri şi-mi reuşeşte memorabila frază; „Azi am mâncat cârnaţi. Cu usturoi!”

Interesează pe cineva? Pe nimeni, aş fi răspuns instantaneu dar bine am făcut că nu m-a luat gura pe dinainte. TOŢI cei 6429 de prieteni + încă 37 adunaţi pe drum au comentat postarea. În variate forme. Începând de la pofticiosul UAU! şi terminând cu cereri de reţete culinare. Aprecieri diferite, de la „Genialule!” şi până la „marsh la draq, poolică!”

In schimb m-a impresionat solidaritatea prietenilor. Toţi, dar ABSOLUT TOŢI, mi-au trimis câte un link video. De pe youtube, de pe youporn, de la administraţia prezidenţială, de la al-quaeda, de la patriarhie, din lună…da de unde nu mi-au trimis! Mi-a luat aproape 10 ore să le văd pe toate pe fast forward. N-am înţeles ce legătură aveau cu cârnaţii mei dar nu-i bai, bine că am prieteni mulţi!

Însă după un asemenea efort titanic mi s-a făcut iar foame. Mă duc să prăjesc nişte cârnaţi. Fără usturoi. Diseară am „dating”. Oooooooo! (galeria, fiind în anticipată eroare, este invitată să tacă.)

Mă întâlnesc cu câţiva prieteni. Mergem să socializăm la o bere până rupem toartele de la halbe. Sau ne dă afară, cu mătura, chelnerul   la ora închiderii.

Hai pa! Să-mi scrieţi! Şi mai vreau link-uri! Mai ales cele cu caltaboşi. Le ador!

Gogu şi Goguţa - jurnal casnic

Gânditorul si Femeie şezând

Cele doua statuete, descoperite in necropola de la Cernavodă, reprezintă capodopere ale artei preistorice europene.

Atitudinea gânditoare a bărbatului, poziţia de repaus a femei poate fi legată poate de o meditaţie asupra vieţii si a morţii dat fiind faptul că cele doua statuete au fost descoperite în context funerar.

Cultura Hamangia, cca 5000 BC.

----------------------------------------------------------------------------------------

Aceasta fiind explicaţia oferită pe situl Muzeului Naţional de Istorie a României: http://www.mnir.ro/ro/Colectii/FotoColectii.aspx?IDObiect=71

Băi, ori m-am tâmpit eu de tot, ori fabrica de nulităţi licenţiate de la spiru a invadat şi Muzeul Naţional. Fiind vorba de MUZEUL NAŢIONAL şi nu profilul twitter al unui zăpăcit EMO-ţional, m-am apucat să număr diacriticele. Ar fi în total - Gânditorul, şi, şezând, două, în, Cernavodă, reprezintă, gânditoare, bărbatului, poziţia, legată, meditaţie, vieţii, şi, morţii, că, două, în -19 diacritice.

19 caractere necesare …………….100%               x = 26,31%

  5 caractere păpate    ……………… x %

Aaah! Ce uşurare! spiru nu a invadat (încă) şi ultimele aşezăminte culturale!

Autorul acestor rânduri a ales această formă de protest pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de reducerea cu 25% a salariilor; 25 la sută i-a retezat mititelu’ salaru’, tot cu 25 la sută a retezat şi el din scrierea românească. Echitabil, (hâc! - părerea mea!)

Un alt indiciu care trădează preocuparea autorului pentru siguranţa financiară a zilei de mâine constă în “poziţia de repaus a femei” (să le fie ruşine celor care, iniţial, s-au gândit la prostii!). Este evident că rândurile sunt scrise în timp ce autorul trăgea cu ochiul la antene unde, pe un fond apocalyptic, erau prezentate ultimele rezultate ale vizitei delegaţiei femei în România.

Deci, dragii mei, putem sta liniştiţi; “porumbeii călători” scăpaţi din tastatură sunt cauzaţi doar de nemulţumirile sindicale şi starea de stres accentuat. În rest totul e bine. Ne vedem la grevă!

---------------------------------------------------------------------------------------------------------

Eu voiam de fapt să denumesc imaginea “Gogu şi Goguţa” şi să transform pagina în jurnalul lor. Să văd cam ce îşi mai pot spune niste omuleţi care déjà (nu folosiţi software piratat!) se cunosc de 7000 de ani.
----------------------------------------------------------------------------------------

10 ian. 2011

- Nevastă?

- Mda!

- Au dat numerele de la loto?

- Mda!

- Şi care sunt?

- 1, 2, 3, 4, 5, 49

----------------------------------------------------------------------------------------
12 ian '11
- Goguţă, poate omul să fie şi în curul gol şi cu mâinile în buzunare?
- Da măi bărbate, se poate. Uită-te la guvernul nostru de cât timp e-n curu' gol şi cum stă tot timpul cu mâinile în buzunarele altora!
----------------------------------------------------------------------------------------

Dicţionar contemporan – litera c - ciodoroanca sau „Ba[r]ba non facit philosophum”

Istoric:

Mama Geea. De fapt mama lu’ Geea. Bunica lu’ Geea. IMEMORIALĂ. ATEMPORALĂ. MATUSALEMICĂ. Doica lui Ardipithecus ramidus. Contemporană cu ultimele trei glaciaţiuni. Reporter special al CNN în Siberia cu ocazia Tunguska Naineleven Boom-Show.

Geologii s-au trezit în dificultate deşoarece pentru prima oară metoda datării cu carbon s-a dovedit a fi ineficientă- vârsta babei fiind de infinit de ori mai mare decât perioada de înjumătăţire a izotopului C14.

Istoricii, în schimb, sunt mai prudenţi în speculaţii şi plasează naşterea baborniţei doar undeva la sfârşitul sec. al XIX-lea, întemeindu-şi supoziţia pe faptul că registrul de botezuri unde figura şi imersiunea divină a tălpetelui de babă a fost distrus de un incendiu provocat în timpul Răscoalei din 1907.

Locaţie: (zoo: areal de răspândire): în curtea omului, în casa omului, la masa omului, în patul omului, în mintea omului – EVERYWHERE Omul încearcă să-şi depene amarul zilelor sortite.

Rol: LE ŞTIE PE TOATE, LE VEDE PE TOATE, HOTĂRĂŞTE ÎN TOATE CELE. Dreptatea e patrimoniu personal fiindcă i-o dat-o tacsu Adam zestre atunci când s-o măritat (borţoasă) pentru prima dată la 13 ani cu un hoţ de cai care după trei zile a plecat îîîmmmpppuuuşşşşcaaat în lume sătul de meliţa jupânesii.

(alo! nenea fumătoru! dicţionarul e contemporan; spune ceva de azi!)

Well!

În general o găseşti cuibărită pe cuptorul sobei din bucătărie în spatele hornului şi în spatele argumentului – reumatismul maică!. Mai ales pe timp de iarnă când, dictatorial, adună toată fameliuţa să locuiască în chichineaţa de 1,5x1,8 metri sub pretextul economisirii lemnelor pentru încălzit. De fapt baborniţa nu spune că orgoliul ei suveran este satiscăfut doar atunci când îi are pe toţi sub atentă observaţie, mai ales pe ăia mai tineri cununaţi de curând şi care, având sângele fierbinte, foşgăiesc toată noaptea pe laviţă stricând picotelile babei.

„ - Astâmparaţî-vă, uăi draşilor!”, strigă baba şi bate deodată cu toiagul noduros în marginea plitei nemulţumită că a pierdut şirul unui vis obscen în care era înconjurată de munţi de carne, produs alimentar şi utilitar care este atât de plăcut bătrânilor în cele două stări de agregare fundamentale:

a)      farfurii pline cu bucăţi de carne (animală) mari cât pălăria lui Sadoveanu, cât capacul de la toaletă, cât roata de la tractor;

b)      o sarabandă de cărnuri pelviene (umane) de parte bărbătească sau de parte muierească (după pofta dreamer-ului) care dansează lasciv, se încolăcesc, se ating, se freacă încontinuu de „flămândul” adormit!

Noaptea e lungă, ar spune ascultătorii, dar nu atât de lungă pentru creatura antediluviană care, cu exactitate de Big-Ben, se trezeşte la 04h 22min 31sec. Nefiind deloc egoistă şi dorind să împărtăşească bucuria zorilor şi a unei noi zile cu rubedeniile sale, îşi setează timbrul vocii la 3,4 Khz iar amplitudinea la 120 dB (exact cât un Boeing în plină decolare) şi porneşte trâmbiţa:

„Sculaţ uăi puturoşîlor şî plecaţ la muncî cî pi urmî îmi ceriţ di mîncari!”

Murmurul tribului dormitând este unul neinteligibil dar sporadic se discerne un amestec de evlavie (biserici, cruci şi dumnezei) împreună cu alţi termeni indecenţi băgaţi în trompeta babei, termeni pe care şi Academia Română se chinuie de ani buni să-i bage în DEX.

În timpul zilei Sobrietatea e cuvântul de ordine ce-o caracterizează pe cotoroanţă. Băi frate, dar nu i se clatină nici un mushchi de pe faţă, de zici că au rămas îngheţati de iarna trecută când baborniţa a lunecat mergând spre spatele curţii şi a rămas acolo toată noaptea deghizată într-un troian.

Navighează chintalul de şunci tremurânde printre treburile oamenilor ca un transatlantic încolţit de aisberguri. Purtând cu regească demnitate însemnele suveranităţii domestice - făcăleţul de la mămăligă şi cheile magaziei cu alimente - se interferează în treburile orişicui are sau n-are ce face prin casă, prin curte, pe uliţă sau prin lume. Foloseşte ca principal mijloc de locomoţie levitaţia yoghină, alfel nu-ţi poţi explica cum naiba acu’ câteva secunde era la mama dracului şi imediat o vezi lângă tine, în tine, călare pe tine şi cercetându-te cu ochişorii ei porcini ce faci, pentru ce faci, de ce faci aşa şi nu faci altfel, iar dacă nu faci nimic de ce nu faci nimic şi să pui mâna să faci ceva că ea săraca e sărmană şi nu te poate ţine din pensia ei de 5 lei de la colhoz; şi-atâta te fute la cap până când uiţi poruncile sacre şi fugi aruncând orice unealtă ai avea-o în mână numai ca să nu se împlinească profeţia dinţilor scrâşniţi: „dumnezeii mă-ti îţi crăp capul!”

Filozofie:

Înţelepciunea e celălalt superlativ deţinut în exclusivitate de cotoroanţă; i l-o lasat cel de-al doilea barbat a iia, tot un hoţ, unu Prometeu înainte de a fi cetluit în lanţuri şi dus ca_cobai la Institutul de Cercetări şi Transplanturi Hepatice. Teoria babei prin simplitatea sa, se disociază de toate curentele teologice, gnostice, agnostice sau existenţialiste şi este enunţată într-o frază-şoc: „PĂMÂNTUL SE ÎNVÂRTE ÎN JURUL PULII!”

„- Dar, mamaie, îndrăzniră câţiva nepoţi care trecuseră la viaţa lor de bariera de intrare în localitate, teoria matale contrazice principiile fizicii şi ale mecanicii; au demonstrat-o la timpul lor galilei, bruno, copernic, newton…”

„- V-o împuiet feisbuc capu numa’ cu prostii, răspund axiologic hălcile de slănină ce lestează polobocul gânditor*. Cini-s aiştia di care spuniţ voi? Joacî folbal cumva cu mutu la fiorentina? Şî dacî mai huliţ ceva dispri galileianu’ va croiesc cu boata iasta di nu va videţ!”

Cam acesta e repertoriul etic al orto-babei. Nici urmă de iubire, prietenie, compasiune, milă, întrajutorare; nici loc pentru sentimente sau emoţii, nu, omeneşte nu există nici o altă motivaţie, toate eventurile de pe pamântuţul acesta au ca fundament motorul Otto în 2 timpi ce funcţionează după principiul „pusului şi al scosului”. Ştirile nu sunt ştiri dacă nu conţin ingredientul magic numit chiloţăreală. Te vede baba că stai de vorbă cu cineva – „aha! vrei să i-o pui!”. Vede pe someone intrând la o someioană – „uiti la el magaru, s-o dus sî i-o tragî”. Sau dacă zăreşte vreo puştoaică venită pe la bunici, mai dezinhibată  şi mai dezabiată (c-aşa e moda pe la oraş) spiritul justiţiar irumpe în ea mai ceva ca gheizerele islandeze: „inga la ie, nesâmţâta cum îi în călduri şî umblî-n curu’ gol!”

Şi are baba o vedere ageră demnă de un trăgător lunetist din trupele de comando. La fel de ager e şi auzul chiar dacă se face într-o ureche. În program regular, ca să te înţeleagă, trebuie să urli mai abitir ca un caporal din armata austro-ungară. Cum te duci un pic mai la fereală şi vorbeşti cu fiştecine despre un ipotetic sabotaj al idelor babei, cum ai parte de o neplăcută revelaţie însoţită de purcoiul sudalmelor corespunzătoare.

Poa’ să fie casa ridicată cu mânuţele tale de la elevaţia -80 până la streaşină, după tentativa de lezmajestate să fie clar că mai ai ca unică opţiune pagina de mică publicitate a cotidienelor, recte rubrica „angajări în străinătate”. Acasă te aşteaptă mumia cu o delicioasă mâncărică de ciuperci otrăvitoare, aşa că du-te degrabă Ioane, las că-ţi trimite pe urmă nevasta hainele şi ceva bani de drum! Şi să ne scrii pe adresa vecinilor, că şi noi ţi-om scrie când s-o întâmpla Minunea.

Chiar şi aşa, viaţa fiind complexă îşi rezervă anumite momente de respiro în totală opoziţie cu spiritul vigilent al secularei creaturi. Creatură care, ca să-şi păstreze senectutea, şi-a însuşit un sfat homeopat (sau naturist) potrivit căruia este indicat să se consume în fiecare zi 50 de …grame (etnomăsură pt. capacitate) de alcool. Potrivit obiceiului de a auzi numai ce-i convine, babuşca şi-a astupat urechile la jumătatea emisiunii radiofonice şi de atunci tot întreabă, tendenţios „ de câte ori pe zi a spus doctorul să luăm câte 50 de grame? De 50 de ori câte 50 de grame, nu-i aşa?” „Aşa-i mamaie”, răspund cu nesperat entuziasm colocatarii fosilei.

Nevoind să abdice de la principiile casnice, mamutul a optimizat traseele de rond prin amplasarea în anumite checkpointuri a unor butelcuţe periodic umplute. Astfel încât, cam de pe la ceasul înserării, viaţa începe să devină de-a dreptul frumoasă. Atât pentru hoaşca strategic retrasă la locul ei de pe cuptor, dar mai ales pentru majoritatea aparţinătoare tribului matriarhal. Ce-i drept cam deranjează sforăitul de tractorist al „ostenitei” conducătoare, dar na! ce să-i faci! în viaţă nu le poţi avea chiar pe toate. Oricum se poate bea, mânca, privi, discuta, visa, iubi, trăi în voie cu o singură condiţie: în surdină! Să nu se trezească ciodoroanca şi să bată cu toiagul noduros în marginea plitei:

„ - Astâmparaţî-vă, uăi draşilor! …
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------
*aceasta fiind una din aspiraţiile baborniţei, aceea de a se face o analogie savantă dintre graţiosu-i ambalaj lumesc şi butoiul lui Diogene. Tot istoricii au demontat şi această speculaţie, descoperind un inventar al Companiei Indiilor de Vest. În acest document butoiul apare cu stagii de serviciu îndelungate pe o balenieră din Marea Nordului.