Dicţionar contemporan – litera m (reloaded)* – macacul sau maimuţica descurcăreaţă

Mi-am propus să abandonez construcţiile semipleonastice de tipul „bishop nebun”, „croissant franţuzesc” sau „cutume strămoşeşti”. Aşa că nu voi începe profilul în nota clasică – macacul este o maimuţică furăcioasă, parşivă şi tupeistă. Macacul în sine „ESTE cel care ESTE” (eVanghelia după Marean) iar orice asociere adjectivală cade implicit sub incidenţa pleonastică.

Singura etichetă admisibilă maimuţei este cea de descurcăreaţă şi trebuie percepută ca superlativul absolut al împlinirii umane, sociale, profesionale şi materiale, superlativ din păcate atât de des aplicabil timpurilor noastre. Căci ce modele mai demne de urmat ne impune cotidianul decât descurcăreţul, arivistul, sforarul, celenteratul înţolit în Armani a cărui crez în viaţă e hapca, acţiunea e „învârteala” iar deviza dolarul - acea fantasmagorie satanică ce nu-i lasă pe mulţi să doarmă.

So, about the monkey!

De ce tocmai macacul? De ce nu un urangutan sau o gorilă?

În primul rând pentru a nu blama toată clasa humanoidelor. N-o fi având inteligenţa elementar-şmecherească a confratelui furăcios dar măcar o gorilă are coloană vertebrală. Este consecvent în tot ceea ce face – pune-l să sape o groapă şi uită să-l mai opreşti. Sapă goriloiul cu o perseverenţă sisifică, trece de litosferă, ajunge la ma(g)ma pământului unde-şi aprinde o ţîgarî, face un pocheraş mic cu tartorul, ajunge partea ailaltă a globului la tovarăşii chinezi iar când iese din groapă întreabă foarte senin ce mai e nou prin piaţa Tien-An-Men.

Maimuţica în schimb nu este vertebrată şi nici nu are fizicul impunător al confraţilor mai mari. Că nu are coloană vertebrală se deduce din caracterul şi comportamentul primatului: principiile sunt nişte chestii abstracte pe care poţi să te macaci ori de câte ori viteza şi direcţia vântului se schimbă.

Dar ca să-i justifici rahitismul hipofizar trebuie să iei de bună psihologia yankee potrivit căreia sursa oricărei rezultante deviantă trebuie căutată numai şi numai în copilărie.

Astfel copilăria genetică a micromaimuţei începe undeva acum 4,4 milioane de ani. Pe atunci s-a nimerit să se lase de Bobotează un mare ger. Şi gerul ăsta a ţinut cam multişor- câteva sute de mii de ani, grâu, ferigi şi barabule nu prea s-au mai făcut aşa că omuleţii drept-mergători au cam început să postească. Ştiau ei ceva-ceva despre conştient, subconştient şi inconştient sau despre adaptabilitatea speciei dar n-au dat mare importanţă fiind mai degrabă preocupaţi să inventeze graiul şi roata, să caute focul şi să se organizeze solidar în vederea depăşirii crizei economice. Toată populaţia de ardipitecus a pus osul la treabă, mai puţin strămoşul maimuţicii noastre care a suferit un şoc şi o revelaţie. Şocul a fost cauzat de FOAMEA care i-a rămas întipărită în SupraEu.** Revelaţia s-a materializat într-o tentativă de raţionament logic de tipul: „de ce să mă chinui să muncesc când pot mai usor SĂ FUR?”. Şocul revelator a produs la rîndu-i modificări esenţiale în bagajul genetic al maimuţicii; ceilalţi ardipiteci truditori au rămas cu 46 de cromozomi răstimp în care strămacacul a devenit posesorul a 48 de cromozomi prin adăugarea naturală a altor doi: cromozomul de tip W ce conţine gena furtişagului şi cromozomul de tip Z ce include gena înşelăciunii.

De atunci şi până în prezent lucrurile se petrec cu o platitudine exasperantă: marea majoritate a speciei umane se agită, se osteneşte să producă, să avanseze, să evolueze. Undeva mai sus în copacul social, pe o cracă administrativ-bugetată stă macacul, toată ziulica lungă desfăşurându-şi activităţile preferate: scărpinatul în cap ½ din timp şi scărpinatul în cur cealaltă ½ a zilei.

Odată cu lăsarea înserării şi retragerea truditorilor, coboară maimuţica pâş-pâş, aruncă ochii lacomi împrejur în căutarea paznicilor după care intră pe o bortă în cămara cu bunătăţi şi să te ţii "trai nineacă"! Toată noaptea hăpăie ca nesimţitul iar dimineaţă nemaiputându-se nici râgâi nici pârţâi se retrage pe craca instituţională cărând o legătură imensă. Cercetătorii au stabilit că este singura fiinţă de pe pământ care poate căra o greutate furată egală cu de 200 de ori greutatea proprie!

Today

Succint câteva detalii esenţiale ale maimuţicii ca sursă de inspiraţie:

- aspectul fizic este cel clasic bioconsacrat: statură mică de neisprăvit, mâni lungi cu degete şi mai lungi dar hoţesc de neastâmpărate, frunte teşită, cap pătrat cu osul parietal aplatizat ca de o lovitură de lopată, pomeţi proeminenţi, sprâncene unite ca de rasă prădătoare, pilozitate începând de sub gene, ochi migdalaţi neobosit de iscoditori, nas turtit de boxer pensionar, nări largi adulmecând mirosul banilor, maxilar pătrat cu canini proeminenţi ca de carnasier;

- are la bază o temeinică pregătire de „oier-mulgător”!

- toată viaţa lui a citit o singură carte - „IL PRINCIPE”; aşa de mult i-a plăcut că doarme cu ea sub pernă iar lui Machiavelli i-a făcut un portret aurit pe care l-a atârnat sub candelă, un pic mai jos de icoană şi la acelaşi nivel cu Decalogul;
- nu a participat la paza cătănească a comunităţii hominide întrucât taică-su, maimuţoiul senior, la barter cu un purcel asasinat în portbagajul colonelului de la CMJ, l-a înzestrat cu vreun platfus sau vreo epilepsie închipuită;

- începutul ascensiunii profesionale (Ieşirea biblică din Foame şi Mizerie) s-a declanşat odată cu compromisul uniunii maritale dintre macac şi maimuţica perceptorului junglei. Perceptor care era foarte îngrijorat asupra viitorului junioarei humanoide; ştiind-o şi "deşteaptă" şi "frumoasă" deseori ofta pe pragul prispei „ce dracu o să mă fac cu ea?” A găsit până la urmă ce să facă cu ea; i-a dat-o maimuţei flămânzite şi rebegite dar nu oricum ci numai după îndelungate negocieri. Negocieri ce vizau răsplătirea compromisului junelui macac printr-un compromis corespunzător şi renunţarea cu strângere de inimă la tipicul poveştilor – „fata şi jumătate de împărăţie”. A dat săracul toată împărăţia, slujba, oştenii, cheile de la preceptură numai să nu o mai vadă Miss Monkey  ofilindu-se călcându-i bătătura;

- ca toţi oamenii ce sunt sub vremuri şi peste cuplul maimuţăresc s-a aşternut curgerea timpului. Autodidactă fiind, maimuţica şi-a perfectionat permanent pregătirea. Nu e sigur unde a terminat liceul (sau dacă l-a terminat) dar e sigur că are studii superioare, absolvind la ID şi graduat Magna Cum Laude facultatea de prestidigitaţie cu fonduri bugetare („uite milioanele, au dispărut milioanele”. Ghici unde-s? cine ghiceşte primeşte o înjurătură);

- în plan social este considerat ca fiind un om realizat. E „băiat de-al nostru”, „ştie să se descurce, bravo lui” suspină cu neîncetată admiraţie pulimea care nu bănuieşte ca acasă are cămara cu bunătăţi spartă şi golită.

Ca realizare familială e mândru nevoie mare de famiglia lui. Mai ales de maimuţicile lui care, semănând lu’ mumă-sa pădurii (frumoase şi delicate ca nişte capre behăinde), au făcut şcoli înalte (facultatea unde chiuleau avea parter + 4 etaje!) sunt acum la casele (palatele) lor şi au tot confortul lumesc şi extraterestru. Totul bineînţeles din „agoniseala” de bugetar plus ceva firfirici primiţi din pensia lu’ bunicu' maimuţoi (etnovrăjeală pentru eventuale controale la avere!).

La rândul lor maimuţicile junioare sunt etern recunoscătoare macacului pentru bunăstare şi dau şi ele un furtişag de ajutor întru eterna stabilitate a junglei. Mai ales în anii bisecţi când se pune în mod acut problema realegerii în fruntea luminişului a unui urangutan prost şi schizofrenic dar care va dansa după răgetele*** şi sforăriile macacului. Atunci când încep să răsune tam-tam-urile războiului în junglă, maimuţica junioară orange se suie sprintenă în vârful copacului de unde aduce veşti despre adierea vântului,  despre şoapta frunzelor sau despre ce mai mugesc cetele cele de elefanţi înfuriaţi ce plănuiesc, democratic, să dea foc la junglă şi să alunge în pizda mamei lor maimuţele parazitare şi parazitate (păduchioase).

Ceea ce nu prea mai cred să se întâmple în următoarele 4, 4 milioane de ani, judecând după asentimentul gibonilor electorali, administrativi, judecătoreşti, fiscali, prefecturiali, ministeriali, care gesticulează, sar din cracă în cracă, se agită şi îşi agită bâtele urlând: „ce aveţi mă’ cu el, că-i băiet descurcăreţ, de-al nostru!”
----------------------------------------------------------------------------------------

* reluarea semnului alfabetic este impusă de frăţeasca şi nefireasca legătură de amiciţie dintre maimuţică şi meliţian. „Cine se aseamănă se adună” grăiau străbucii străbunii şi adevărat mai grăiau. Acest cuplu de desene animate, Pic şi Poc al ruralităţii fanariote, este un ansamblu unitar asemenea unui cromleh celtic. Sunt inseparabili. Unde ară înainte cu râtul Porc neapărat apare şi Pic cu coşuleţul la ziua recoltei. Unde sparge borcanele obrăznicia macacului vine din urmă Marele Telectual Alb  să acopere, sub un NUP gros de lături, flagrantele „evidences” lăsate de imprudenţa maimuţicii.

** teoria asta cu Sine, Eu şi SupraEu i-o spus-o la o bere unu' freud ceva mai târziu, după 4.402.000 ani

*** nu e surd macacul dar nu-ş ce dracu are de vorbeşte numai urlând. Probabil răgetele şi disciplina bâtei sunt singurele argumente ce influenţează conduita dialogului interuman.

(,. ! ? ; . , : ,, .. ;:!.,,”” „ .,. ?) -  m-am săturat de pus semne de punctuaţie. Cât stau să văd unde îşi au locul pierd firul povestirii. Le pun pe toate într-o pungă şi mai adăugaţi-le voi dacă nu vă convine!