A fost odată un călător. Atât, unul singur, fiindcă toţi ceilalţi erau blocaţi de iarnă pe aeroporturile din Frankfurt, Paris şi Bruxelles. Fiind nevoit să treacă prin Pădurea Lupului, care era atât de întinsă (116.349 de fălci moldovineşti – asta da adunătură de guri puse pe hăpăială!) şi atât de neumblată aşteptând să fie retrocedată, drumeţul nostru s-a rătăcit. Într-un târziu iese la un CAPĂT DE LUME* şi vede în depărtare un sătuc. Ca orice traveller cinstit avea şi omul nostru o hartă cu el dar care nu îi era de mare folos fiindcă, în zona cam pe unde credea că ajunsese, scria sec şi neinteligibil „Hic sunt leones”. Iar dedesubtul acesteia un contur punctat în care erau desenaţi copaci, maimuţe atârnate de liane, cotoroanţe vrăjitoare, o tufă de trei trandafiri, capete de mort hlizindu-se, o coasă, o cute pentru ascuţit coasa, o doamnă palidă cu glugă pentru acţionat coasa, etcaetera, etcaetera. Sinistră zonă concluzionă trecătorul.
Într-un târziu vede un omuleţ care stătea şi cugeta, neavând altceva mai bun şi practic de făcut. Se apropie drumeţul încetişor, cu mâinile depărtate de corp şi poalele hainei deschise ca să nu dea impresia intenţiilor belicoase.
- Ziua bună, bădie! îndrăzni călătorul.
- God Afternoon and Good bless You! Răspunse omuleţul care se uita la pozele dintr-un volum de Şecspir. ('irai al naibii de MSOffice crăcuit care pui majuscule când vrei tu!)
- Ce sat se vede acolo în zare şi cum îi spune lui? mai îndrăzni drumeţul.
- Acela este satul în care toţi oamenii sunt mincinoşi. Iar numele lui e Alunelu.
- Aşa! se minună drumeţul. Dar matale de unde ştii asta?
- Cum să nu ştiu dacă acolo locuiesc şi eu.
*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***
Cam atâtea puncticele de suspensie logică i-au trecut călătorului nostru prin minte care, nedumerit asupra caracterului oamenilor din acel sat, hotărî că e mult prea primejdios să se aventureze în necunoscut. Alese astfel alternativa codrului de unde se iţise, plecând spre explorarea altor locuri de legendă sugerate prin crâmpeie de cronică: dracu, mutu, iapa, priponit, înţărcat etc.
Dar care e morala povestirii? protestară vehement readerii inutil deranjaţi din siesta duminicală.
Nu e nici o morală. Doar că satul din poveste e satul meu, omuleţul sunt chiar eu iar toate povestirile de pe acest blog sunt adevărate! ( Hi! Hi! Hi! )
NOTĂ*este vorba de acel capăt de lume unde stătea al patrulea stâlp, broască ţestoasă, taur sau hipopotam aşa cum ne-au învăţat patriarhii noştri că e alcătuită lumea. Dar dintre toţi fanii (susţinătorii) tipsiei pământeşti, tocmai acesta al patrulea s-a nimerit a fi mai mic, mai bicisnic, mai puturos sau mai chiulangiu. Aşa că planul α, determinat axiomatic de trinitatea celor trei puncte, a renunţat obosit să se mai ţină ca un plan băţos şi în dreptul satului meu s-a lăsat un piculeţ mai în jos faţă de worldwide. Dincolo de fruntariile cătunului nu mai e nimic altceva, adică imprudenţii care se aventurează pe acolo riscă să pice direct în hău. Responsabilizate de gravitatea situaţiei autorităţile publice locale au decis, prin hotărâre de consiliu local, să marcheze limita prin plăcuţe avertizoare bilingve „Atenţie CHAOS, do not trespass! Ca măsură complementară acestei hotărâri înţelepte, mincinoşii locuitorii satului trebuie să fie în permanenţă ancoraţi cu centura de siguranţă de unul din cablurile împământate ce strabat satul formând un pentagon stelat având în colţuri: primarul, popa, învăţătorul, jandarmul şi cârciumarul. Normele metodologice de aplicare a acestei HCL prevăd şi sancţiuni pentru contravenienţi: de la 1 la 5 zile de clacă, cu obligativitatea purtării centurii de castitate de astă dată. Sancţiunea se execută pe latifundiile situate în vârfurile poligonului!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu