Cunoscută ca formula oriental-apropiată a dreptului monarhic european. De sorginte turcească termenul desemnează continuatorul tradiţiei dinastice, continuator axiomatic motivat prin însăşi ereditatea sa dinastică. Dar să nu ignorăm leit-motivul:
„Pe un picior de plai/ pe o gură de rai…”
Printr-o nesistematizată metodă de îmbogăţire lexicală, termenul se extrapolează peiorativ ajungând să denumească, în comunităţile rurale ceva mai izolate, licheaua, incultul neo-parvenit, şarlatanul, semicretinul şi semianalfabetul înfumurat.
Orişicât ai analiza-o, oricare ar fi criteriile de cercetare şi evaluare, beizadeaua are UN SINGUR MERIT – de a fi feciorul sau fecioara (în urechi) a lu’ tata/mama. Însă şi acest merit d.p.d.v. moral este uzurpat genitorilor care întradevăr sunt singurii care AU MERITUL DE A FI BĂUT CÂTEVA PAHARE ÎN PLUS cu very long time ago, timp care, cu exactitate de ceasornic elveţian, anticipează cu trei trimestre data blagoslovirii împărăţiei cu dinasticul urmaş.
Cronicarii vremii , hâtri aşa cum sunt îndeobşte cărturarii, nu au surprins în detaliu momentul apariţiei noului “Lucifer” “Luceafăr”, ci au menţionat doar analogia sincronizării dintre calendarul chinezesc – zodia porcului mistreţ şi neobrăzat - şi cea de-a treisprezecea zodie a calendarului grecesc, zodia nulităţii absolute având ca semn distinctiv litera grecească Φ ( sau mulţimea vidă din capul beizadelei).
Despre botezul beizadelelor nu e prea mult de spus decât că:
- sunt îndătinaţi conform tradiţiei locului astfel încât să fie camuflaţi şi să nu se deosebească de cei pe care, peste ani şi ani, îi vor jupi de piele călcându-i cu şenila pe gât. Făţărnicia momentului este, fără excepţie, marcată întotdeauna prin dualitatea numelor beizadelei alese din pantheonul marilor sfinţi, nume care ulterior vor materializa grăitor pilda mărgăritarelor din troaca porcului.
- după scufundare şi înfăşare, câteva minuni au prefigurat destinul nou-fătatului: preotul nu şi-a mai găsit ceasul şi cardul bancar iar naşul portofelul şi ghiulul de neam-prost. (cât despre devalizarea cutiei milei a fost acuzat dascălul, dascălul pe ţârcovnic, ţârcovnicul pe clopotar şi toţi laolaltă pe mucea ăla de copchil din cor care venea singur ca prostul să înveţe să cânte şi să ajungă şi el om mare când o ajunge mare, dacă o mai ajunge mare vreodată după bătaia ce a primit-o degeaba.)
- ursitoare n-a avut beizadeaua căci acestea erau în grevă spontană de avertisment pe durată nelimitată (pentru tăierea cu 25% a sporului de periculozitate la zburat pe coada măturii), însă locul lor a fost cu DEPLIN SUCCES suplinit de câteva iele bete şi nebune care îndreptându-se spre casă de la ultimul sabbath vrăjitoresc, au rătăcit drumul şi s-au aciuat spre odihnă taman în cămara unde popa îşi ţinea ţigările, revistele (!), colacii şi vinul botezat pentru împărtăşanie. Cât erau ele iele de bete (ptiu!), cât s-au mai jucat în naos cu dopul de la damigene, cert e că de fiecare dată când îşi disputau întâietatea proorocirii asupra ţâncului, de fiecare dată scăpau copchilul din mâini. Iar acest blagoslovit din naştere de fiecare dată avea norocul sa cadă pe duşumea exact în cap, spre deplina mulţumire a regeştilor părinţi care astfel aveau o nesperată justificare asupra tulburătoarelor evenimentelor viitoare.
Copilăria beizadelei a fost feerică, idilică, supranaturală, bucolic decupată de la ţâţele lui Avraam, Isaac şi Iacov - tustrei laolaltă. Hainele şi încălţările erau întotdeauna high-end contrastând cu second-hanţele celorlalţi copii. Beizadeaua avea întotdeauna portocală şi banană, croissant franţuzesc şi bomboane fondante aşa că se uita cu nemăsurată scârbă la coltucul de pâine cu care milogul acela cu 11 copii din bordeiul de sub pădure la trimes la şcoală pe fii-su cel mic. (acuma na şi beizadeaua n-avea cum să spună că îi era ciudă pe băietu’ milogului care era primul pe clasă, era olimpic internaţional la matematică, română, geografie, informatică, cibernetică şi fizică nucleară şi urma după şcoală să plece cu bursă în Inglitera să înveţe să se facă ALCHIMIST! Auzi tu Alchemist! Asta înseamnă că băietu’ milogulu’ o să aibă mai mult aur decât beizadeaua; şi-i trăgea beizadeaua sărmanului copil, în fiecare zi, câte o porţie bună de bătaie ca să înveţe iobagul de mititel cine va fi stăpânul… inelelor!)
Beizadeaua era dusă şi adusă de la şcoală numai cu limuzina iar în curtea şcolii stătea permanent un prost de argat care, ori de câte ori era nevoie, sărea ca ars s-o şteargă la cur cu batistă de mătase şi la nas cu hârtie igienică cu strat triplu (pardon, m-am încurcat, era invers).
Cu buchea cărţii nu s-a prea omorât beizadeaua. Nici tacsu n-o dat mare importanţă la asemenea fleacuri, fincă bei-junior sau μşeherezada avea întotdeauna notele reglate din proţap, din jumatea de porc, cu o deutschadiere albastră de la Clara Schumann sau cu vreo afurisenie pentru ăi mai îndărătnici.
Mai departe istoria se repetă aidoma poveştilor- sultanul cu un ochi râdea iar cu celălalt plângea.
Râdea văzându-şi ficiorul primul la aritmetică, mai ales în primul semestru al claselor I-II primare atunci când s-au învăţat adunarea şi înmulţirea. Aşa de bine le-a buchisit juniorul că tatsu de bucurie nu l-a mai lăsat şi în semestrul II când era timpul pentru scădere şi împărţire. „Ce scădere şi împărţire - tuna şi fulgera sultanul - astea sunt pentru pulime. Pentru emiratul ce-o să-l moşteneşti e nevoie doar de atât cât ştii: să aduni, să înmulţeşti, să aduni, să înmulţeşti… Fără nici o regulă de calcul, fără nici o paranteză şi fără nici o ordine de efectuare a operaţiunilor. Doar atât – să aduni şi să înmulţeşti.”
Dar cu celălalt ochi plângea sultanul văzând în acromegalia urmaşilor primele semne de nemulţumire: şi prinţul şi prinţesa aveau urechile clăpăuge, ochii exoftalmici, limba spânzurată din gură, nasul borcănat, picioarele scurte şi crăcănate, mâini până la genunchi ca ale lui Yety, palme de miner fruntaş în întrecerea socialistă.
Adolescenţa beizadelelor se înscrie în normalitatea anormală a deşucheatelor progenituri. Ca elemente ieşite din comun rămân prea puţine care să trezească atenţia: din partea beiului câteva capete filantropic alocate în gura şi maxilarul oştenilor, din partea prinţesei câteva corigenţe la mânăstirea ursulinelor unde fusese trimeasă să înveţe muzica, geografia, latina, pedagogia şi bunele maniere. Din partea prinţului doar câteva cămile de 300-350 de cai putere deşelate, din partea şeherezadei câteva povestiri blowj hardcore şi fără happy-end ajunse sfruntat de neruşinate în gura târgoveţilor.
*
* *
„Trecut-au anii ca nouri lungi pe şesuri
Şi niciodată n-or să vie iară,…”
Şeherezada ajunse la rândul ei instructoare – titulară gradul I, în mânăstirea orfelinelor de astă dată. Ca să nu fie nevoită să se călugărească fiind doar cu un pic mai frumoasă ca limba rusă, noul sultan (bătrânul sultan plecase în vizită permanentă la Allah) convocă familia într-o celulă de criză şi în unanimitate de voturi au hotărât ca s-o mărite cu un ienicer nărtos din regimentul de gardă şi protocol. Care ienicer fiind obişnuit cu viaţa boemă din Ararat, cam strâmbă din… dotarea-i nativă când văzu aşa „mândreţe de fată”. Într-un târziu şi după îndelungate negocieri îl convinseră să accepte în schimbul a treisuteşaizecişicincivirgulădouăzecişipatru burdufuri de vin „sculău”/an, un cort imperial de 2 camere tapetat cu covoare persane, termopane, faianţă, gresie, consolă Wiii, LCD HD şi sistem audio HT, un dromader tretin cu 15.000 de km. deşertici la bord şi ce e mai important - mutarea de la ienicerii de linie la spahii de la comunicaţiile de urgenţă prin tulnice şi porumbei.
Slujbă de care tânărul se achită şi în prezent cu maximă atenţie şi conştiinciozitate, atât de zelos fiind încât aproape că uită să mai dea pe acasă pe la mirabila-i consoartă.
*
* *
- Sultanul e mort, trăiască sultanul!
- Da, dar beiul e încă minor! cârtiră câţiva conducători ai oştirii.
- Să instituim interregnul matriarhal! propuseră alţi califi.
- Ce mai contează vârsta beiului sau că nu ştie încă a mânui „armele” răspunse Marele Vizir, important este să păstrăm unitatea emiratului şi posesiunea vistieriei!
- Adevăr grăit-ai înţeleptule vizir, glăsui dintr-odată dintr-un ungher întunecos unde stătuse şi ASCULTASE toată tărăşenia fratele călugăr Petru Sidorovitul, venit din partea drept credincioşilor tocmai de la mânăstirea SECU…, ca să se asigure că păgânii vor unge un sultan prielnic, cuminte, ascultător şi destoinic într-ale „trebilor” statului.
- Long live the King-Kong! (nu mai merge mă’ translatorul englezo-turc din google!)
glăsuiră întreit şi cam fără chef locuitorii cetăţii, după care îl deteră în pizdele mamii lui de sultan şi fugiră fiecare la casa lui să-şi salveze avutul căci de mai bine de două săptămâni porţile cerului, mânioase de aşa alegere, se deschiseră şi ploua într-una, apele ieşiseră din matcă înecând orice suflu de viaţă iar pământul istovit la rândul lui de-atâta silnicie se răsuci la vale supărat, ducând cu el viaţa, avutul, animalele, oamenii, speranţele lor. Visele lor şi crezul lor amestecate, împletite laolaltă cu tina pământului care-i făcea pe toţi egali şi buni, buni şi cuminţi.
„Egali, egali, dar nu mai egali ca mine” răcni sultanul făcând pe-a ofensatul în timp ce încerca să-şi aducă aminte, din învăţătura celor două clase terminate, la ce mama dracului se foloseşte termenul aista ciudat - „egal” şi mai ales cum arată semnul egal „e un V prăvălit cu vârfu’-n stânga sau în dreapta?”
*
* *
„…căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară
POVEŞTI şi doine, GHICITORI, ERESURI,
Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
ABIA-NŢELESE, PLINE DE-NŢELESURI…”
Propusa explicaţie strict lingvistică a deviat involuntar pe panta naraţiunii fără elocinţă şi fără sarea şi piperul hazului; o istorioară seacă şi tristă accesibilă poate doar magilor cunoscători de la răsărit de Eden şi vizionarilor cetitori în stele de pretutindeni.
Revenind în absurdul cotidian:
Beizadeaua adultă e de o duritate fără seamăn. Cugetul, sufletul şi inima lui sunt făurite din cel mai straşnic oţel! (oţelul din care s-a făcut prima probă turnându-se lama maşinăriei lui Guillotin)
Nu are prieteni, nu are cunoştinţe, nu are hobby-uri, nu are calităţi dar nici slăbiciuni. Se întovărăşeşte conjunctural cu alte spurcăciuni de beizadele, condiţia necesară şi suficientă fiind ca încuscreala, încumetreala să fie prielnic productivă şi să se soldeze cu ceva verde-foşnitor în primele 30 de secunde ale alianţei. Altfel dă-te-n paştele mă-tii, cumătru-cumătru dar învârteala e pe bani!
Interesant e destinul conjugal al beizadelei: spre propăşirea bunăstării emiratului, beizadeaua ÎNTOTDEAUNA se sacrifică pe sine şi îşi ia drept hoaţă soaţă fie pe câştigătoarea concursului de frumuseţe „Miss Piggy Universe”, fie vreo scândură asexuat monoică care se înmulţeşte prin diviziunea mitotică. Şi a dracului ciudăţenie, chiar şi reuşeşte pocitania dulgherită să perpetueze prin meioză spiţa dinastică, exact la termenul tradiţional consacrat de la ultima beţie din honeymoon.
Ca nivel de trai e bine de trăit sub beizadea. Toată lumea e fericită şi nu se aude nici cel mai mic murmur de nemulţumire ( de fapt supuşii sunt atât de nemâncaţi încât nu vorbesc ca să facă economie de energie poate or mai atinge şi ziua de mâine).
Când întâlneşti beizadeaua pe uliţă trebuie să discerni rapid şi raţional asupra comportamentului imediat:
a) Beizadea pedestră (mare raritate! cu o frecvenţă egală cu cea a eclipselor totale de soare) – trebuie să te pleci până la pământ murmurând pios „ aba, osana, maranata”, iar când e lângă tine trebuie să-i soogi poola săruţi poala ca să nu te binecuvânteze mai apoi cu vreun cristosumătidemilog;
b) Beizadea motorizată – ce vorbeşti frate! Cursa cu tauri de la Pamplona e treabă de sugari. Să vezi în califatul beizadelei săritura peste gard fără atingerea gardului şi recorduri neomologate la suta de metri. Căci ce-i este mai drag şi mai drag iobagului decât deştele de la picioare(-le desculţe) ameninţate de furia dezlănţuită a anvelopelor driftuite?
*
* *
Ar mai fi ele multe mătănii de deşirat însă timpul e scurt, biţii scumpi şi pixelii puţini. Şi la urma urmei, vorba beizadelei supărate pe cărturar, „ …. nu se cade să vorbeşti aşa fiindcă matale eşti om cu carte!”
Bravo nene, ai pus coada la prună şi umlautul pe ü, ä, ë şi ö. Deci cu cât vorbitorul are mai multă cetire şi ştiinţă de carte că atât mai mult trebuie să-i tacă gura ca să nu tulbure armonia sultanatului aducând în dezbatere publică năravurile beizadelei!
Sfat pe care mi-l însuşesc cu adâncă responsabilitate cetăţenească, despărţindu-mă definitiv de majestatea voastră cu tradiţionala formulă:
HAI SIKTIR, STÂRPITURĂ!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu