Şi dau de ştire nu numai domniei tale, cititor nătâng care azi n-ai altceva mai bun de făcut decât să-mi citeşti blogul. Mapamondul întreg, sistemul solar, galaxia, universul, Demiurgul să afle că am dezlegat unul din cele mai adânci mistere ale umanităţii. Nefiind egoist de felul meu am mai lăsat omenirii câte ceva de dezlegat: revista „Flacăra Rebus”, nodul gordian, misterul construcţiei piramidelor egiptene, localizarea geografică a Atlantidei, descifrarea scrierii etrusce, tainele civilizaţiilor prehispanice, fenomenul ET, autorii statuilor din Insula Paştelui şi autorii loviluţiei decembriste din românica saudită.
Eu am reuşit să desluşesc rolul orificiului circular decupat în partea superioară a porţii de acces într-o curte ţărănească.
Ca orice descoperire epocală demnă de premiul „Nobil” pentru etnografie şi aceasta revelaţie îşi are ca premisă hazardatul joc al întâmplărilor. Timp îndelungat m-am întrebat la ce-o fi folosind ditamai găuroiul în bunătatea blănii de stejar. O fi fost vreun ciot în lemn pe care dulgherul l-a tesluit? Cine naiba a mai văzut ciot de 20 de centimetri diametru împărțit pe două scânduri alăturate. Din lemn de sequoia să fi fost făcută poarta şi tot nu reuşeşti să găseşti ciotoroancă mare cât dovleacul (era obosit cugetătorul nerealizând cât de aproape de adevăr e!).
O primă ipoteză enunțată ar fi fost că ţăranul, beneficiar al unei inteligenţe nativ-creatoare ancorată în conştiinţa colectivă a înaintaşilor, a aplicat involuntar avansate cunoştinţe de aerodinamică. Posibil, mi-am spus, ca bortificiul să aibă rol de atenuator al presiunii eoliene asupra construcţiei şi implicit reducerea sarcinilor structurale. Ete na teorie dată cu oiştea în gard(-ul alăturat porţii) cu ocazia primului vânticel de primăvară „made in Russia”. Ce feerie de porţi zburătoare şi ţigle înaripate a fost atunci că şi acum se îmbujorează de emoţie urangutanii locali pentru care fenomenul a fost evenimentul vieţii lor. „Am 50/75/ 90/120 de ani, maică, dar de când sunt eu nu am mai văzut aşa ceva” declară la televiziuni de ghenă, invariabil şi cu o previzibilă platitudine „martorii oculari care au văzut cu ochii lor” cum vine ‘Pocalipsa.
Cerşetătorul (cuvânt derivat din bugetul alocat) trebuie să fie perseverent. La fel şi io care am ţopăit ştiinţific la următorul element primordial: n-o fi aerul atunci sigur e apa. Şi m-am pus pe aşteptat. Pe aşteptat ce? vuieşte corul spectatorilor nedumeriţi?
Cum ce? Poştaşul cu pensia, cotcodăcitul găinii ouătoare, a doua venire a lui Mesia, căderea perelor mălăiețe, ieşirea româniei din criză, judecata de dinapoi, creşterea cu 50% a salariilor dascălilor.
Şi a venit măi rumâne. Apa. Da nu aşa cum mă aşteptam eu sub forma unui banal test de dinamica fluidelor cu debitul principal prin găuroiul răzăşului. Nu, nu! A venit dintr-odată toată cota alocată unui secol luând la vale şi gaura şi poarta şi gardul şi casa. Ooops, greşeală mi-am spus. Error concluzionară şi sătenii oftând adânc pe terasa crâşmei unde se refugiaseră solidari în aşteptarea pomperilor* care să vină să le salveze avutul.
Influenţat negativ de sfaturile binevoitoare ale unei vecine – „nu obosi mintea că se consumă” **şi dezamăgit de rezultatul incert al investigaţiilor, am lăsat subiectul pe seama cohortelor de einştein, zweiştein, dreiştein etc. însărcinaţi, prin natura geniului lor, cu rezolvarea quadraturii cercului.
Până când într-o zi!*** Nemaifiind pasionat de enigme, din graba sau superficialitate, în primă instanță am ignorat schimbarea de pictură (eng. „picture” translatat pe malul bălţii). What’s happened?
Lume, Lume! GAURA ERA DESENATĂ. Cu doi ochişori mongoloizi iscoditori setaţi pe frecvenţa 24 frame/sec cu reperele geografice NV / SE. Desenată o faţă rotunjoară ca un soare la solstiţiu, adumbrită de nelipsita broboadă, simbol social al „gospodinei” de netăgăduit. Cu două sprâncenuţe sub forma căciuliţelor de la î din â, întipărite pe fruntea ridată de încrâncenarea observaţiei. Cu un năsuc coroiet şi aţintit trei staţii mai sus de D-zeu, asta aşa ca simbol al afirmării moralităţii proprii. Şi cu o guriţă ca decupătura ambrazurii dintr-un cazemat hitlerist, cu buze subţiri de năpârcă ereditar destinate bârfei, hulei, calomniei şi insultei.
Măi people măi, îndărătul găurii misterioase se înfăţişa ŢAŢA. Ţaţa ca entitate distinctă a spiritualităţii rurale. Ţaţa – înţeleapta. Ţaţa – judecătoarea. Ţaţa – atotştiutoarea. Ţaţa – moralista. Ţaţa – ortodoxa. Ţaţa – gospodina. ZEIŢAŢA.
Îmi venea să-mi trag singur câţiva bocanci în gură, realizând retroactiv că înălţimea la care era perforată gaura nu era în relaţie directă cu o constantă de proporţionalitate K, ci era diferită de la „gospodărie” la „gospodărie”. Cât de simplă era soluţia: locul de dispunere a „telescopului Hubble” era în deplină corespondenţă cu înălţimea ţaţei. Astfel încât ţaţa să nu facă lombosciatică aplecându-se sau aţinându-se pe vârfuri în decursul îndelungatelor ore de baleiere informaţională a uliţei.
Ca o slabă consolare a aportului teoretic nu mi-a mai rămas decât să deduc semnificaţia cultică a scândurii cu ţăruşi fixată în exteriorul gardului, imediat în stânga sau dreapta porţii. Deducţia se realizează în mod logic studiind şi numărând adânciturile din scândură: numărul adânciturilor reprezintă cururile ţaţelor adunate la „colocviul academic”; adâncimea uzurii lemnului indică durata alocată acestor prelegeri erudite. Tematica nu a rămas întipărită în inelele lemnului așa că rămâne la latitudinea liberei interpretări; eu pot doar să afirm că, cel mai probabil, pornodezbaterile se referă în principal la principiile geofizice (axa pământului) exemplificate oportun prin noutăţile de genul „cine cu cine şi-o mai pune”.
Nemaivoind să risc invalidarea unor ipoteze insuficient argumentate, prezum tematica consfătuirilor de cartier pe baza reprizelor astronomice de râs coţofănesc. Ţaţa are un râs isteric de o tonalitate specifică unei soprane violate iar succesiunea salvelor de „hi hi hi hi” sugerează flagrant o mitralieră rusească. Într-un trecut îndepărtat am intrat întâmplător în templul zeiţei Ţaţă şi mărturisesc că nu găseşti în toată casa măcar un ziar, darămite o carte. Astfel încât, nefiind vorba de intelectualism implicit, deducem ca Ţaţa este o ciodoroancă în devenire iar altarul scândurii tocite de bucile gânditoare ţine loc de ucenicie a învăţăturii „fundamentale” şi „irefutabile”.
Hai pa dragilor, v-am dezvăluit ce-a de-a opta TAINĂ a etnodoxiei, vă las acum. Elanul inovator a renăscut şi mă grăbesc să abordez noi subiecte de cercetare:
- studiul metodelor de mascare a unui obiectiv civil utilizând garduri de 2 metri (băăăă, guvernanţii lu’ peşte! modificaţi Codul Civil la 4 metri!);
- camuflarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată cu ajutorul plaselor de mascare asezonate;
- contracararea cercetării inamice cu ajutorul reflectorilor poliedrici şi a norilor de fâşii de staniol;
- realizarea unor sisteme de luptă radioelectronică pentru contracararea frecvenţei râsului deşănţat de coţofană obsedat-nemângâiată.
- organizarea eficientă a activităţilor după modelul japonez, mai exact după ora Japoniei, timp în care ţaţele est-europene se dedulcesc cu aghioase;
- nu în ultimul rând elaborarea efectivă a unei soluţii imorale în vederea completării funcţionalităţii misteriosului GLORY HOLE !!! (nu căutaţi pe internet decât sub parental control)
Pa şi pu, la revedere! Ne vedem data aviatoare!
------------------------------------------------------------------------
* pomperii sunt urmaşii vegetarienilor care au refuzat grătarele de la Pompei şi Herculaneum.** vecina asta a mea e una mică și iute ca un prâsnel și trăiește cu convingerea fermă că mintea sau intelectul e ca un borcan de magiun: cu cât mănânci mai mult cu atât se termină mai repede. N-am replicat în nici un fel întrucât sunt ani buni de când nu mai contrazic pe nimeni.
*** oare de ce toate trebile importante se petrec"într-o zi". De ce nu se produc și "într-o noapte"? Sau se întâmplă și noaptea lucruri interesante dar despre care nu are cunoștință tot poporul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu