Moto: "În numele sfântului / Taci, s-auzi cum latră / Căţelul pământului / Sub crucea de piatră."

Nimeni nu poate spune altui om ce este adevărat. Adevăr e tot ceea ce există în jurul nostru. Dar fiecare trebuie să-l descopere în felul său propriu.

(Maximus - personaj din romanul „Iulian” de Gore Vidal)

Disclaimer

Dragii mei "prieteni" fanatici, psihopaţi şi intoleranţi, sclavi ai prejudecăţilor, beneficiari ai impresionantului IQ egal cu numărul de aur, Proprietari în drept ai Pietrei Filosofale, Ctitori ai Pietrei Unghiulare, Păstrătorii Tainei Cuvântului Incipient şi Deţinători ai Adevărului Absolut, pentru preacu(r)vioşeniile voastre, această admirabilă echipă de la Google, buni cunoscători ai structurii psihopatologice a unei comunităţi, cu anticipaţie au prevăzut în bara de unelte butonul "URMĂTORUL BLOG".

Vă rog să nu vă sfiiţi în a-l utiliza!


Pagini

joi, 11 noiembrie 2021

I swear

 


Ca unul care de doi ani jumătate nici măcar n-am mai avut o simplă răceală, în atare condiții nefiind nici habotnic vaccinist, dar nici fanatic antivacinist, în baza drepturilor stipulate la art. 60, 61 alin. 2, 64 și 67 din Codul civil, respectiv dreptul pacientului la informația medicală și dreptul acestuia de a-și da consimțământul la efectuarea unui act medical sau de a fi implicat în cercetarea științifică - art. 4, 5, 6, 13 și 19 din Legea pacientului 46/2003, DECLAR CĂ MĂ VOI VACCINA CU ORICARE DINTRE VACCINURILE DE TIP TRADIȚIONAL: virus inactivat. 

Așadar, care guvernant îmi poate satisface opțiunea liber consimțită și-mi poate furniza unul din următoarele vaccinuri APROBATE DE OMS: Covaxin - India, Sinopharm - China, Sinovac - China? 

pe bune că n-am nici un fel de impuls, nici pro-vaccin dar nici anti-vaccin. Pur și simplu nu mă interesează șpăgile faizeriste ale lui cîțu, ale comisarului european pentru sănătate sau ale președintei Comisiei europene)

 

Iar ca să sintetizez: Reiterând uriașa deschidere spre dialog, spre informație veridică, spre argument bine documentat, necăzând în păcatul teoriilor halucinante despre nanoparticule, magnetism, amprentă fosforescentă, IP bluetooth, 5G traceroute, 666, 777, 888, aghiuță, șeitanul, vasiliscul, leviatanul sau alte asemenea bazaconii, Io* mă minunez de ce în condițiile prevederilor legale în vigoare NU POT OPTA PENTRU ACTUL MEDICAL ACCEPTAT DE MINE, persoană bine informată și având un oarecare nivel de inteligență capabilă să discearnă informația reală de perdelele de fum artificial create.

De ce nu mă pot vaccina la mine în țară cu un vaccin APROBAT DE Organizația Mondială a Sănătății?

Să mă vaccinez și Io* acolo ca să arăt că sunt UN BUN CETĂȚEAN AL ȚĂRII, că nu sunt nici ”covidiot” dar nici „fătălău compulsiv”, că-mi aduc modesta contribuție la eradicarea acestui virus prin creșterea gardului de vaccinare a populației?

Io* sunt mai mult decât sigur că nedumeririle mele rămân la stadiul de simple deziderate întrucât îndeplinirea opțiunii mele liber și în cunoștință de cauză consimțită este și va fi întotdeauna împiedicată de schimbul de e-mailuri dintre babornița Bruxeleză și CEO-bulibașa de la Faizăr.

Nu mai rămâne atunci decât de creionat încă un motiv pentru campania de vaccinare în Rroemenika a dat chix. Nu putem nega că în țara asta sunt (sau au mai rămas) suficienți oameni inteligenți, cu discernământ, cu maximă deschidere spre toleranță și compromis. Dar în momentul în care opțiunea acestor IQ-uri superioare se lovește de sforăriile și șolticăriile mizerabile ale unor șobolani executivi, acești oameni se consideră jigniți în chiar inteligența lor, refuzând să fie luați de proști pe față și să fie considerați doar niște oi tălâmbe. 

Inclusiv de asta nu se vaccinează lumea! Fiindcă acești pitecantropi guvernamentali, în micimea înfiorătoare a intelectului lor, își permit să jignească pe toată lumea CONSIDERÂNDU-I O TURMĂ DE OI STUPIDE.

----

 

Băi cîțule, băi motan CIA drogat, adu-mi, bă, numai pentru mine un vaccin Covaxin! Hai că n-am pretenția să-mi aduci vaccin din China, că-l mânii pe POTUS, tătucul vostru decrepit, dar adă-mi unul din India!

Cu ăia n-aveți de împărțit nimică! 

Dă, uăi, un Covaxin realizat așa cum erau realizate vaccinurile copilăriei mele, ca să arăt și Io* că sunt UN BUN CETĂȚEAN AL KOLONIEI PENITENCIARE, EXPERIMENTALE ȘI ATOMICE RROEMENIKA! 

Sau repornește Institutul Cantacuzino și dă de lucru la cerșetătorii români să facă un vaccin cu virus inactivat. P-ormă ai dat lovitura, motane narcoman! O să se suie paralele pe tine de o să-ți poți cumpăra munți… de zăpadă!

 ----- 

 LE1: PARADOX sau OMISIUNEA EVIDENȚEI?

Cum se explică, oare, faptul județul Suceava are CEA MAI MICĂ RATĂ DE VACCINARE DIN ȚARĂ – 25,95 % (cf. datelor din 4 noiembrie) dar, paradoxal, are ȘI CEA MAI MICĂ RATĂ DE INFECTARE DIN ȚARĂ – 2,54% (scenariu galben) cf. datelor din 10 nov. 2011?

Dacă poate careva să-mi explice acest mister, printr-o teorie, alta decât „IMUNITATEA DOBÂNDITĂ NATURAL”.

 

LE2 - 15 nov 2021:

Neonaziștii pandemici și cohortele lor de fătălăi compulsivi să explice paradoxul dintre rata mică de vaccinare din județul Suceava și rata mică de infectare ce-i permite acestui județ să iasă primul din zona blestemată?


 

Este sau nu este imunitatea naturală, cea trainică, bazată pe limfocitele T, soluția la depășirea pandemiei?

Vaccinați-vă, vaccinați-vă, vaccinați-vă cu experimentele criminale ale unor demenți, astfel încât la fiecare 6 luni să fiți nevoiți să vă primiți doza de drog spitalicesc!” (repetă de vreo 2 ani gașca odioasă a terroriștilor pandemici).

- Ce-ai cu noi, mă, PENTRU CE SĂ DĂM CU VAR?” (răspund sucevenii).

 

 

4 comentarii:

  1. Fantastic artcol, zici ca e scris de un mine cu talent [sic!]

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hai săț răspund c-un eseu postat pe coti, ș-apoi cu încă unul explicativ:

      I.

      Sains Ficșîn de toloacă sau lecția de marketing corporatist
      (repostare)

      Erau odată 2 producători industriali de… aspiratoare, să zicem.

      Unul era serios, profesionist, condus de un grup de ingineri cu patalamale și certificări de nu mai erau atâtea ziduri în birourile lor pe care să le atârne.

      Al doilea producător era tot a unor ingineri, da unii așa mai jmecherași, puși pe căpătuială.
      Aiștea din urmă n-aveau pereții plini de diplome întrucât făceau parte din rămășița și scursurile promoțiilor Facultăților mecanice / electrotehnice.

      Primul producător făcea niște aspiratoare date draaqului de fiabile și rezistente: carcase trainice și rezistente la șocuri și lovituri, bine etanșate, cu motoarele dinăuntru bobinate la mica meserie din fir de cupru galvanizat, în metoda „Larg” (intensitatea nominală în spiră plus ceva rezervă)

      Așa de trainice erau aspiratoarele ăstora încât le aruncai de la etajul IV, trecea o mașină peste ele, te duceai jos, îl luai și…. surpriză… aspiratorul era intact și perfect funcțional.

      Și-a năibii treabă, că un aspirator dintr-acesta ajungea să te țină câteva zeci de ani, așa de bune erau.

      Golanii de la al doilea producător făceau niște produse așa la plesneală, ca să pâcălească lumea: carcasele erau de tot căcatul și se crăpau stând pe loc. Balamalele de prindere se rupeau la simpla ridicare de mânerul aspiratorului. Cablul de alimentare avea înăuntru niște lițe amărâte, de-ți trebuia microscopul electronic să le vezi. Iar cireașa de pe tort era motorul intern, croit din sârmă de aluminiu reciclat vopsită cu chindrus iar pachetele de tole erau făcute din tablă ordinară, produsă prin topirea fierului vechi reciclat.
      Ce mai, aspiratoarele bagabonților țepari erau de tot căcatul și făceau poc după doar… câteva luni

      Booon!
      Ambele aspiratoare aveau ACELAȘI PREȚ.
      Ambii producători și-au pornit activitatea productivă ÎN ACEEAȘI PERIOADĂ.

      ***

      Salt peste timp:

      După vreo zece-două zeci de ani, revenind în țara celor doi producători, avem surpriza neplăcută să vedem că primii producători dăduseră faliment, inginerii aceia competenți și profesioniști erau jobleși și homleși.
      Cel de-al doilea producător era pe val. Ajunsese lider mondial la producția de aspiratoare. Ciurucurile lor se vindeau în zeci și zeci de țări (fraiere).
      Golănașii de injineri de la acest bogus producător erau cotați în Top Forbes undeva în prima parte, aveau iahturi, vile la Malibu și pe Coasta de Azur și își traveleau pițipoancele aventuriere numai în Lamborghini-uri, Ferarri-uri și Rolls-Royce-uri.

      Care era explicația acestui aparent paradox?
      Producătorii obiectului trainic nu au mai avut cerere, întrucât obiectele produse de ei țineau 20-30 de ani sau o viață întreagă.
      Producătorilor ciurucurilor fușărite li se majora exponențial piața de desfacere tocmai din cauza duratei scurte de viață a ciurucurilor produse.
      END OF STORY!
      Ș-am încălecat pe-o șa…
      -----
      Legendă:
      Producătorii aspiratorului trainic – imunitatea naturală de tip limfocite T
      Producătorii ciurucului fușărit – imunitatea dată de vaccinurile ARNm

      Inga așa cetitorii pot înțelege de ce de la debutul epidemiei, cei de la Faizăr au avut vânzări de peste 20 de miliarde de dolari iar cei de la Moderna parcă undeva pe la 6 miliarde de dolari.
      Iar perspectivele pentru 2021 și 2022 sunt extrem de favorabile. De exemplu:

      „Pfizer anticipează că vânzările vaccinului pentru Covid-19 dezvoltat cu BioNTech vor atinge 36 de miliarde de dolari în 2021 şi 29 de miliarde de dolari în 2022, depăşind estimările analiştilor pentru cei doi ani, transmite Reuters.”

      Normal, bre să fie așa! Cu un ciuruc de vaccin a cărui imunitate e de 4-6 luni, tare samănă povestea cu aspiratoarele caricatură fabricate de golanii din poveste.

      Atâta e această poveste… Science-Fiction.

      Epilog:

      Ui dont tok abot healti. Ui tok abot manii. A lot of manii.

      Ștergere
    2. Neonaziștii pandemici și cohortele lor de fătălăi compulsivi să explice paradoxul dintre rata mică de vaccinare din județul Suceava și rata mică de infectare ce-i permite acestui județ să iasă primul din zona blestemată?
      Este sau nu este imunitatea naturală, cea tainică, bazată pe limfocitele T, soluția la depășirea pandemiei?

      „Vaccinați-vă, vaccinați-vă, vaccinați-vă cu experimentele criminale ale unor demenți, astfel încât la fiecare 6 luni să fiți nevoiți să vă primiți doza de drog spitalicesc!” (repetă de vreo 2 ani gașca odioasă a terroriștilor pandemici).

      „-Ce-ai cu noi, mă, PENTRU CE SĂ DĂM CU VAR?” răspund sucevenii).

      -----



      Diferența dintre imunitatea naturală și cea bazată pe anticorpi generați de vaccinul ARNm este fundamentală. Cei ce au dezvoltat imunitatea de lungă durată, sistemul lor imunitar identifică imediat orice altă variantă de coronavirus, fie el chiar și al unei banale afecțiuni gripale, și acționează imediat asupra acestuia, neutralizându-l oportun.
      Cel ce a trecut prin boală nu se comportă ca un SPREADER (răspânditor al bolii).

      Cei care au acceptat să fie priponiți de ușiori și înrobiți etern la doza de drog spitalicesc, acceptând să le fie găurită urechea cu acul vaccinului, sunt SUPER-SPREADERII.
      Super răspânditorii. Și-au amanetat imunitatea bazată pe memoria celulelor T pe o gioarsă de imunitate, strict targhetată pe o anumită tulpină a unui anumit coronavirus, iar această gioarsă are toate caracteristicile produselor entry-level: este de unică folosință (4 sau maximum 6 luni termen de valabilitate)

      AXIOMĂ:

      SAR COVIZII DE PE VACCINAȚI MAI ABITIR DECÂT SAR PURICII DE PE UN CÂINE MAIDANEZ.

      Ștergere