Titlu din ziar:
2 precizări utile:
a) Ordinul ANCOM nr. 1023 din 2008, care prevedea la
art. 27 și 28 obligația operatorilor de telefonie mobilă de a comunica doar UN
SINGUR IDENTIFICATOR DE CELULĂ (DE SECTOR DE CELULĂ), a fost modificat prin
Ordinul ANCOM nr 1170 din 2016.
Acesta din urmă, aduce modificări substanțiale în ceea
ce privește datele și informațiile pe care operatorii de telefonie trebuie sau
pot să le ofere STS, implicit SNUAU.
Se pot citi modificările la art. 27 și mai ales cele
la art. 28 și 28^1 care TREBUIAU să fie implementate în cei 2 ani și ceva
irosiți degeaba și un fior de groază îl străbate pe cititor: Iacătă unde s-a
prefigurat moartea sărmanei Alexandra: Cazul Caracal, privit prin prisma
acestor prevederi ignorate, aproape că poate fi denumit „CRONICA UNUI ASANSINAT
ANUNȚAT”. Și nu e vreo operă genială de Marquez, ci e opera ticăloasă a acestui
stat ajuns în disoluție, a cărui grijă față de cetățenii săi a ajuns la cota
ZERO!
b) sistemul AML (Advanced Mobile Location) are și el,
din start, un imens dezavantaj: permite localizarea DOAR a telefoanelor SMART!
Să nu uităm că profilul preponderent al persoanei
predispusă a fi vulnerabilă – babe, moșnegi, copii proveniți din familii sub
pragul de sărăcie nu au la dispoziție un smartphone, ci ei au doar câte o
coropcă de Alcatel sau Nokia de pe timpul lui Pazvante Chiorul.
Așadar, pe lângă tehnologia ML, trebuie de conceput un
sistem de back-up pentru aceste cazuri specifice, back-up constând în
TRIANGULAȚIA GSM înțeleasă în plenitudinea tehnică a sintagmei.
Sistemul AML este reglementat prin art. 28^1 al Ord.
1023/2008.
La asta se referă licitația din articol și contestația
aferentă. Dar se uită că același normativ prevede la art. 28, alin. 1 lit. g și
h, alin. 4 și mai ales alin. 6, o serie de obligații în ceea ce privește
cooperarea mai eficientă dintre operatorii de telefonie mobilă și STS/SNUAU.
Ori, sunt omise din acțiunea guvernamentală tocmai
aceste prevederi, care nu necesită programe de jdemilioane de euro, ci doar
stabilirea unui cadru instituțional reglementat în ceea ce privește
implementarea art. 28, alin. 6:
„La propunerea administratorului SNUAU,
furnizorii de reţele publice mobile de telefonie pot stabili, de comun acord cu
acesta, transmiterea oricăror altor informaţii pe care le deţin sau pe care le
pot obţine prin utilizarea sistemelor şi echipamentelor din reţea, pentru
determinarea cât mai exactă a localizării apelantului, convenind în acest sens
asupra situaţiilor care impun transmiterea acestor informaţii, categoriilor de
informaţii ce urmează a fi transmise, precum şi asupra condiţiilor în care se
va desfăşura comunicarea între părţi.”
NU E NEVOIE de păruiala dintre consorții și generalii
din comisia de licitație referitor la cine își adjudecă grosul cash-cavalului și
cum se împarte paraîndărătul.
E vorba doar de o minimă bunăvoință organizatorică și
administrativă, în ceea ce privește exploatarea eficientă a datelor și
informațiilor tehnice existente la nivelul operatorului de telefonie și modul
de comunicare oportună a acestora către STS/SNUAU.
link normativ invocat:
As a conclusion:
acum 5 ani, la cumplitul eveniment Apuseni, grăiam ca
Moise în pustiu despre URIAȘA disparitate a sistemului apel de urgență în ceea
ce privește localizarea eficientă a apelantului.
După 5 ani constat că „monstru incompetenței care
ucide” a lovit din nou, în aceleași circumstanțe și cu aceleași arme.
Un cincinal de „împliniri mărețe” ale capitalismului
de cumetrie a fost irosit aiurea, fără nici o repercusiune asupra siguranței
cetățeanului.
Azi grăiesc tot ca Mooses despre necesitatea
implementării tehnologiei Triangulației GSM clasice ca metodă de recovery a
systemului AML, ineficient în circumstanțele descrise mai sus.
Sper ca peste
cinci ani, (după un nou cincinal de ”Gleichschaltung”) nu voi mai avea trista
ocazie de a constata că vreo babă sau vreun sărăntoc de copchil, cu un jaf de
telefon Nokia 1100, nu a putut fi localizat prin tehnologia Advanced Mobile
Location.
Și, ontopic, finalul shockant:
Nu, nici măcar în
condițiile în care AML era funcțional la data de 25 iulie 2019, Alexandra nu
putea fi localizată eficient!
Căci, într-una din convorbirile avute de polițistul
Florentin Neagoe cu victima, a întrebat-o dacă telefonul găsit și operat de fată are posibilitatea
accesării Internetului.
Răspunsul copilei a fost „NU”.
Deci copila avea UN ȘTIFT DE TELEFON ale cărui
caracteristici tehnice excedau targetul programului AML.
QUOD ERAT DEMONSTRANDUM!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu