Moto: "În numele sfântului / Taci, s-auzi cum latră / Căţelul pământului / Sub crucea de piatră."

Nimeni nu poate spune altui om ce este adevărat. Adevăr e tot ceea ce există în jurul nostru. Dar fiecare trebuie să-l descopere în felul său propriu.

(Maximus - personaj din romanul „Iulian” de Gore Vidal)

Disclaimer

Dragii mei "prieteni" fanatici, psihopaţi şi intoleranţi, sclavi ai prejudecăţilor, beneficiari ai impresionantului IQ egal cu numărul de aur, Proprietari în drept ai Pietrei Filosofale, Ctitori ai Pietrei Unghiulare, Păstrătorii Tainei Cuvântului Incipient şi Deţinători ai Adevărului Absolut, pentru preacu(r)vioşeniile voastre, această admirabilă echipă de la Google, buni cunoscători ai structurii psihopatologice a unei comunităţi, cu anticipaţie au prevăzut în bara de unelte butonul "URMĂTORUL BLOG".

Vă rog să nu vă sfiiţi în a-l utiliza!


Pagini

duminică, 23 februarie 2020

MIC ÎNDREPTAR DE TICĂLOȘIE JUDICIARĂ - partea a II-a

 
După partea I a acestui compendiu de INFRACȚIONALITATE JUDICIARĂ, cuantificată într-un număr de 64 (+1 decedat) condamnări definitive, ale căror pedepse însumează 213 ani și 5 luni de închisoare (exe. & susp.), este timpul de purces la munca sisifică de centralizare a numărului TICĂLOȘILOR CU ROBE azvârliți în ocnă începând cu anul 2017.

iacătă partea a II-a:

încă un secol de pârnaie

16.feb. 2017 - Viorel Maftei, fost preşedinte al Judecătoriei Paşcani, a fost condamnat de magistrații Tribunalului Iași la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.

Viorel Maftei (pensionar) a încheiat cu procurorii un acord de recunoaștere a vinovăției.

Tribunalul a admis un acord de recunoaştere pe care Maftei îl semnase cu procurorii DIICOT încă de la finele anului trecut, atunci când a fost de acord să primească trei ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de luare de mită.

Infracţiunile comise de Maftei au fost plasate de procurori în anul 2015, atunci când a primit în jur de 10.000 de lei de la clanul de romi Nunucă, dar şi curcani sau vin. În cele din urmă, Dan Anton nu i-a eliberat pe cei doi condamnaţi aşa că Maftei a restituit 8.000 de lei clanului de romi.
----- 

11 dec. 2014 - DNA l-a trimis în judecată, joi 11 decembrie 2014, pe procurorul Valentin Cârstea de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin. Cârstea este acuzat de luare de mită, fals intelectual și trafic de influență. 

Procurorii DNA susțin că Valentin Cârstea, cadru didactic la Facultatea de Drept din cadrul Universității Europene „Drăgan” din Lugoj, ar primit de la un denunțator bunuri în valoare totală de 8.747 lei, pentru ca acesta din urmă sa promoveze, în mod fraudulos, examenele din anul I. Același denunțător i-ar fi remis procurorului Cârstea un televizor color, în valoare de 2969 lei, atât pentru promisiunea de a soluționa favorabil un dosar penal, cât și în completarea bunurilor remise deja în legatură cu promovarea examenelor. Conform DNA, bunurile primite de procurorul Valentin Cârstea ar fi constat în aparate electrocasnice, electronice și produse alimentare. 

23 mar. 2017 - Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat sentința definitivă în cazul procurorului cărășean Valentin Cârstea, trimis în judecată după ce a fost prins luând mită. Condamnat inițial de Curtea de Apel Timișoara la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, Cârstea a atacat sentința la ÎCCJ, apelul acestuia fiind însă respins ca nefondat.

Valentin Cârstea, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de luare de mită, fals intelectual, trafic de influenţă în formă continuată  şi complicitate la luare de mită în formă continuată.
-----

8 dec. 2014 - Radu Dimitrie Tărniceriu - judecător, la data faptelor preşedinte al Tribunalului Iaşi, ulterior fost preşedinte al Tribunalului Militar Teritorial Iaşi, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- trafic de influenţă
- participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu  dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Potrivit DNA acesta ar fi primit 50.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistrații implicați în soluționarea unei cauze civile ce viza intabularea unui teren de 282,5 hectare. Procurorii au stabilit o pagubă produsă Ministerului Agriculturii de 1.963.199 lei.

28 mar. 2017 – Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României l-au condamnat pe judecătorul Radu Tărniceriu la 3 ani de închisoare cu suspendare. Sentinţa este definitivă.
----- 

14 iun. 2017 - Judecatoarele Dumitrita Piciarca si Liliana Badescu de la Curtea de Apel Bucuresti au fost condamnate, miercuri 14 iunie 2017, pe motiv ca au dispus anularea condamnarii afaceristului Dinel Staicu.
Piciarca si Badescu au fost condamnate la cate 4 ani si 4 luni inchisoare cu executare pentru abuz in serviciu si favorizarea faptuitorului. Mai exact, cele doua judecatoare au primit 4 ani inchisoare cu executare pentru abuz in serviciu si 1 an inchisoare cu executare pentru favorizarea. Cele doua vor executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani inchisoare, la care s-a adaugat sporul de o treime din pedeapsa de 1 an inchisoare, rezultand in final o pedeapsa de 4 ani si 4 luni inchisoare cu executare.
Definitivă. 

În 19 mai 2016, judecatoarele Piciarca si Badescu sunt achitate la CAB pentru toate cele trei acuzatii, iar fata de Veronica Cirstoiu se dispune disjungerea cauzei;

În 14 iunie 2017, ICCJ desfiinteaza sentinta CAB si dispune condamnarea la cate 4 ani si 4 luni inchisoare cu executare a judecatoarelor Piciarca si Badescu pentru abuz in serviciu si favorizarea faptuitorului, mentinand disjungerea fata de Veronica Cirstoiu.
----- 

20 ian. 2015 – DNA a început urmărirea penală împotriva judecătorului Ovidiu Puțura de la Tribunalul Bistrița - fost secretar de stat în Ministerul Justiției, actualmente șef al Direcției contencios a Ministerului Justiției - pentru dare de mită și trafic de influență. Procurorii susțin că, în urmă cu doua luni, Ovidiu Puțura i-ar fi promis unei judecătoare că, din funcția pe care urma să o exercite în Ministerul de Justiție sau printr-un funcționar de legatură ce îi poate influența pe membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, va face demersuri astfel încât o persoană din familia judecătoarei să promoveze examenul pentru notari stagiari din 2015, prin fraudarea acestuia. În schimbul intervenției promise, mai susțin procurorii, Ovidiu Puțura i-ar fi solicitat judecătoarei să pronunțe o hotărâre favorabilă într-un dosar în care soția sa era reclamant-recurent. Potrivit Biroului de presă al DNA, aceasta situație de fapt ar constitui acuzația de dare de mită.

20 iun. 2017 - Înalta Curte de Casație și Justiție a decis menţinerea condamnării dispuse de Curtea de Apel Bucureşti, respectiv cinci ani de închisoare, în cazul fostului secretar de stat în Ministerul Justiţiei. Hotărârea este definitivă.
-----

5 mai 2015 - Procurorii DNA au trimis-o în judecată pe președinta Tribunalului Olt, judecătoarea Eugenia Carmen Marinescu – în prezent suspendată din funcție și aflata în arest preventiv – pentru luare de mită, trafic de influență, spălare de bani în formă continuată și fals în declarații în formă continuată.

Carmen Marinescu este acuzată ca ar fi primit bani de la Florin Anghel zis „Bășică”, denunțător în dosar, pentru a-l elibera din arest preventiv pe tatăl acestuia, interlopul Sandu Anghel zis „Bercea Mondial”. Este vorba despre o suma de 200.000 de euro, bani pe care judecătoarea i-ar fi folosit pentru achiziționarea a trei suprafețe de teren și a unei case.

13 sept. 2016 - Judecătoarea Eugenia Carmen Marinescu, fosta președintă a Tribunalului Olt, a fost condamnată de Curtea de Apel Craiova la 8 ani închisoare cu executare, în dosarul în care a fost trimisă în judecată de DNA pentru luare de mită, trafic de influență, spălare de bani și fals în declarații. În același dosar, soțul judecătoarei Marinescu a fost condamnat la 3 ani închisoare cu executare, iar avocatul Dumitru Cismaru, din Baroul Olt, la 3 ani și 6 luni de închisoare.
nota: avocatul Dumitru Cismaru este una și aceeași persoană cu fostul procuror Dumitru Cismaru, condamnta anterior, în iunie 204, la 1 an de închisoare cu suspendare. De data aceasta, Cismaru a încasat 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

ds. fond 628/54/2015 CA Craiova

29 iun. 2017 - Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au respins toate apelurile declarate împotriva sentinței Curții de Apel Craiova prin care judecătoarea Carmen Marinescu de la Tribunalul Olt, trimisă în judecată pentru luare de mită, a fost condamnată la opt ani de închisoare cu executare.
---- 

30 iunie 2017 - Pentru complicitate la avocatură clandestină, judecătorul Vasile-Sorin Curpăn, de la Judecătoria Bacău, a fost condamnat la pedeapsa amenzii de 3.000 lei, dar a fost achitat pentru infracţiunile de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi de complicitate la înşelăciune
----

21 ian. 2014 - Cristian Hristescu, prim-procurorul Parchetului Ialomița, a fost reținut de procurorii DNA . El este acuzat de comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă (28 acte materiale), favorizarea infractorului, înşelăciune şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice.
După ce a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fostul procuror a fost plasat în arest la domiciliu. În luna mai a anului 2014 inculpatul a fost reținut de polițiști în parcarea unui supermarket din București, unde a fost surprins în compania amantei, încălcând astfel restricțiile impuse de măsura arestului la domiciliu.

28 sept. 2017 - Cristian Hristescu, fostul prim-procuror al Parchetului Tribunalului Ialomiţa, cunoscut și ca ”procurorul infractorilor”, a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare. Fostul magistrat a primit pedeapsa pentru că a amenințat doi poliţişti, ca să îi determine să nu deschidă dosar penal unui apropiat al său care fusese prins conducând în stare de ebrietate, dar și pentru că a cerut materiale de construcții de la patronul unei firme ca să îl ajute să obțină o soluție favorabilă în dosarul în care era cercetat.
-----

14 iulie 2016 - Fosta judecatoare Florita Bolos, de la Judecatoria Ineu, aflata in detentie din luna aprilie 2014, cand a fost condamnata de Inalta Curte de Casatie si Justitie la o pedeapsa de 4 ani inchisoare pentru luare de mita in forma continuata, fals in inscrisuri sub semnatura privata, abuz in serviciu contra intereselor publice si fals intelectual, judecatoarea s-a ales cu un nou dosar. Florita Bolos a fost trimisa in judecata de procurorii DNA-Timisoara, joi 14 iulie 2016, pentru abuz in serviciu contra intereselor publice, fals intelectual, fals material in inscrisuri oficiale si instigare la fals in inscrisuri sub semnatura privata.

In esenta, faptele de care este acuzata Florica Bolos in acest al doilea dosar ar avea legatura cu unele solutii pe care aceasta le-ar fi dispus, in 2010-2012, in calitate de judecator. Concret, procurorii DNA sustin ca Bolos ar fi pronuntat 8 hotarari judecatoresti cu „incalcarea si ignorarea normelor procesual civile imperative”, prin care „in mod abuziv s-a transferat in patrimoniul reclamantilor din cauzele civile respective dreptul de proprietate asupra a 329 parcele de teren”: „Inculpata a retinut in cuprinsul sentintelor in mod nereal faptul ca actiunile sunt timbrate legal, ca paratii si reclamantii din cauze au calitate procesuala pasiva, respectiv activa si ca paratii au avut in patrimoniul acestora la data incheierii antecontractelor de vanzare-cumparare dreptul de proprietate cu privire la parcelele de teren mentionate in acestea si in cererile de chemare in judecata”. Prin aceasta, se mai arata in comunicatul DNA, judecatoarea le-ar fi cauzat primariilor pe raza carora se aflau terenurile in cauza, un prejudiciu total de 41.089 lei. 

31 oct. 2017 - (2) Înalta Curte de Casatie si Justitie a pronuntat decizia definitiva in cel de-al doilea dosar in care Bolos afost  trimisa  in  judecata  de  DNA.
Fosta  judecatoare  a  primit  7  ani  de inchisoare cu executare.
Florita Bolos fusese condamnata la fond, in decembrie 2016, de catre Curtea de Apel Timisoara la 5 ani inchisoare cu executare pentru infractiuni de abuz in serviciu si fals, dupa ce instanta a contopit pedepsele aplicate cu cele primite  de  fosta  judecatoare  intr-un  alt  dosar  in  care,  in  aprilie  2014,  fusese  condamnata  la  pedeapsa  de  4  ani inchisoare, pentru luare de mita, fals si abuz in serviciu (click aici pentru a citi).
Prin decizia definitiva data in 31octombrie 2017, Inalta Curte a descontopit pedepsele aplicate in cele doua dosare si, in final, a stabilit ca Florita Bolos sa execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani inchisoare, la care a adaugat un spor de 3 ani, astfel  incat  fosta  judecatoare  a  primit  o  condamnare  de  7  ani  inchisoare.
ds. 1135/59/2016 
-------

27 ian. 2014 – Curtea de Apel Târgu Mureş a decis măsura controlului judiciar în cazul inculpaţilor din dosarul de corupţie în care fostul prim-procuror al Parchetului Gheorgheni, Majeczki Izabella, este judecată după ce ar fi luat mită două vaci, trei oi şi doi miei.

4 ian. 2016 - Curtea de Apel Alba Iulia a achitat pe Majeczki Izabella în toate acuzațiile ce i s-au adus: luare de mită, instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Sentința nu este definitivă, fiind atacată cu apel la ÎCCJ.

4 dec. 2017 – ICCJ  a întors sentința de achitare, condamnând-o pe Majeczki Izabella la 3 ani de închisoare cu suspendare. Definitivă.
----- 

11 mai 2016 - Fostul procuror Dumitru Claudiu Cazan a fost retinut pentru constituire de grup infractional organizat. Masura a fost dispusa de procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, intr-un dosar ce vizeaza o posibila fraudare exemenului de admitere la INM.

Dumitru Claudiu Cazan este acuzat ca, in 2013, ar fi initiat si constituit un grup infractional organizat, in sensul fraudarii examenului de la Institutul National al Magistraturii. Mai exact, procurorii sustin ca frauda ar fi fost produsa prin comunicarea prin mijloace tehnice, la proba scrisa de verificare a cunostintelor juridice, a raspunsurilor corecte de la grila de examen. Potrivit Parchetului, cei care primeau raspunsurile urmau ca, in cazul in care ar fi promovat examenul sa achite ulterior o suma de bani, insa toti acestia au fost in final respinsi.

14 iun. 2017 – condamnat pe fond la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare.
15.dec.2017 – CAB a respins apelurile declarate. Definitivă.
-----  

20 feb. 2018 – Judecatoarea Geanina Terceanu a fost condamnata definitiv la 7 ani de inchisoare pentru luare de mita in Dosarul Transferurilor. Victor Becali a fost condamnat la 5 ani si 8 luni, iar Ioan Becali a ramas cu sentinta de 7 ani si 4 luni.
Cristi Borcea si doi avocati au fost achitati.
Potrivit minutei sentintei, Inalta Curte a desfiintat deciziile de liberare conditionata in cazurile lui Victor si Ioan "Giovani" Becali si a dispus reincarcerarea acestora in penitenciar.

Inalta Curte a decis si confiscarea sumei de 185.000 de euro, bani pe care fratii Becali i-au dat mita judecatoarei Geanina Terceanu.
-----

12 aug. 2016 - Procurorul Iulian Preda, de la Parchetul Judecatoriei Patarlagele, a fost trimis în judecata pentru doua infractiuni de fals in declaratii.

Mai exact, Preda este acuzat ca si-ar fi falsificat declaratiile pe proprie raspundere depuse la CSM cu prilejul unor concursuri de promovare sustinute in 2010, cand a si fost admis in functia de prim-procuror adjunct al Parchetului de pe langa Judecatoria Targoviste, si 2013, cand a preluat sefia Parchetului Tribunalului Dambovita.

Potrivit PICCJ, in ambele cazuri, procurorul ar fi ascuns relatia cu fosta Securitate, legatura deconspirata de CNSAS, in 2012, si confirmata de instantele judecatoresti de contencios - CAB (octombrie 2013) si ICCJ (februarie 2015).

29 martie 2018 - procurorul Preda a fost condamnat in prima instanta, de Curtea de Apel Bucuresti, la 1 an inchisoare cu suspendare pentru cele doua acuzatii de fals in declaratii. Iulian Preda a scapat insa de condamnarea de 1 an inchsioare cu suspendare la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Instanta suprema a decis definitiv, in 7 martie 2018, amendarea procurorului Preda cu 5.000 de lei pentru una dintre acuzatiile de fals in declaratii, constatand ca pentru cealalta a intervenit prescriptia.
-----

14 mar. 2013 - Judecătoarele Antonela Anemary (Costache) Cristea și Viorica Dinu de la Tribunalul București au fost reținute de procurorii DNA. Cele două judecătoare sunt acuzate de procurorii anticorupție de trafic de influență și luare de mită, pentru a pune în libertate inculpați acuzați de trafic de droguri, trafic de persoane și corupție. În cursul lunii ianuarie 2013, grefierul Vasilescu Sorin de la Tribunalul București ar fi primit 5.000 de euro de la doi avocați pentru a manipula sistemul informatic de înregistrare a cauzelor penale astfel încât recursul declarat de Dinel Nuțu (fost Staicu) împotriva deciziei de menținere a arestului preventiv să fie repartizat completului din care făceau parte Viorica Dinu si Antonela Anemary Costache.

16 iunie 2016 - Curtea de Apel Bucuresti a anuntat, joi 16 iunie 2016, sentinta in cazul judecatoarelor Viorica Dinu si Antonela Costache de la Tribunalul Bucuresti. Dinu a fost condamnata la 8 ani inchisoare cu executare, primind 8 ani pentru constituire a unui grup infractional organizat, cate 7 ani pentru patru infractiuni de trafic de influenta si cate 8 ani pentru trei infractiuni de luare de mita. Tot la 8 ani inchisoare a fost condamnata si Antonela Costache (in prezent Cristea), aceasta primind 8 ani pentru constituire a unui grup infractional organizat, 8 ani pentru luare de mita, 7 ani pentru trafic de influenta, 7 ani pentru complicitate la trafic de influenta si cate 2 ani pentru trei infractiuni informatice.

30 mai 2018 - Fosta judecătoare Viorica Dinu a fost condamnată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) la şapte ani de închisoare cu executare, iar Antonela Costache la 6 ani de închisoare, în dosarul în care acestea sunt acuzate de luare de mită şi trafic de influenţă în legătură cu soluţionarea favorabilă a unor dosare. Decizia este definitivă.
-----

30 iun. 2015 – Procurorul Marius Radu Vlădoianu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, și procurorul Ionel Tudosan, de la DIICOT - Structura centrală, au fost trimiși în judecata. Vlădoianu, aflat în arest preventiv, este acuzat de trafic de influență și șantaj, iar Tudosan, aflat în libertate, de complicitate la șantaj. Rechizitoriul a fost finalizat în mai puțin de o luna de la deschiderea dosarului.

Potrivit DNA, procurorul Vlădoianu ar fi pretins de la denunțător 7.000 de euro și un comision de 20% din valoarea unui contract sau 20% din suprafața unui teren aflat pe rolul instanței. În schimb, procurorul ar fi promis denunțătorului că va obține o hotărâre favorabilă într-o cauza civilă privind reconstituirea dreptului de proprietate, aflata în recurs și că îi va facilita o executare silită.

De asemenea, procurorul Vlădoianu este acuzat ca ar fi amenințat niște oameni de afaceri sirieni că pe numele lor va fi deschis un dosar penal la DIICOT dacă nu vor achita prejudiciul de peste 1 milion de lei într-un dosar privind o societate cu care avea legături și soția sa. DNA susține că oamenii de afaceri ar fost citați la DIICOT de procurorul Tudosan Ionel, deși acesta nu era investit cu soluționarea vreunei cauze care să-i privească pe sirieni. Mai mult, procurorul este acuzat că ar fi efectuat acte de urmărire penală fără sa existe o cauza pe rolul DIICOT.

30 mai 2018 - Marius Radu Vlădoianu a fost condamnat definitiv, la trei ani de închisoare de către judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
-----

24 mar. 2016 (2) Parchetul anticoruptie a trimis-o in judecata într-un alt dosar pe fosta presedinta a Judecatoriei Racari, Florica Mihalcea.
Aflata deja la inchisoare din mai 2015, dupa ce a fost condamnata de ICCJ la 3 ani cu executare pentru abuz in servciu, fals intelectual si uz de fals, fosta judecatoare este acuzata de doua infractiuni de abuz in serviciu, fapte care ar fi fost comise in cursul anului 2008.

08.dec.2017 –Mihalcea Florica, fostă judecătoare la Judecătoria Răcari a fost condamnată într-un nou dosar la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial.
„Constată concurenţa acestei infracţiuni cu infracţiunile pentru care inculpata a fost condamnată definitiv prin sentinţa penală nr.80/F din 19 iulie 2013 a Curţii de Apel Braşov devenită definitivă la 17 aprilie 2015 prin decizia nr.140 a Secţiei Penale a Î.C.C.J(dosar nr.98/42/2012) şi în consecinţă descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare-aplicată spre executare prin sentinţa de mai sus în pedepsele componente de: 3 ani închisoare; 2 ani închisoare; 1 an şi 6 luni închisoare; 3 ani închisoare; 1 an închisoare şi 6 luni închisoare-pedepse pe care le repune în individualitatea lor. În conformitate cu art.33 lit.a şi 34 lit.b cod penal anterior contopeşte aceste pedepse cu pedeapsa aplicată prin sentinţa de faţă, rezultând pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.”

(contopire pe vechiul Cod Penal)

05.iul.2018 – ds. 985/42/2015 ÎCCJ înlătură din sentința penală anterioară a dispoziţia de menţinere a liberării condiţionate dispusă faţă de inculpata Mihalcea Florica prin sentinţa penală nr. 1041 din 28 aprilie 2016 a Judecătoriei Ploieşti.
----- 

21 martie 2016 - Daniel Bucur, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria Sinaia a fost trimis în judecată într-un dosar în care este acuzat de luare de mită și trafic de influență.

Bucur a pretins de la 2 persoane, care sunt și martori-denunțători, și a beneficiat de executarea unor lucrări de amenajare în valoare de aproximativ 1.000 de lei la un imobil pe care îl deține în orașul prahovean Comarnic. În schimb, Daniel Bucur le-ar fi promis acestora că va interveni pe lângă judecătorul care le soluționa dosarul, astfel încât cei doi să primească o condamnare cu suspendare. De asemenea, DNA susține că procurorul Bucur ar fi beneficiat și de alte lucrări la acelați imobil, dar de această dată în valoare de 4.000 lei, promițându-i denunțătorului că va dispune față de el o soluție favorabilă.

21 oct. 2016 - Curtea de Apel Ploiești l-a condamnat pe fostul procuror Daniel Bucur la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni de închisoare, cu executare. Sentința nu este definitivă.

1 oct. 2018 - Magistrații Instanței Supreme au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești și de Daniel Bucur împotriva sentinței penale nr. 108/21 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin care se dispunea ca fostul procuror de la Sinaia să execute trei ani și patru luni în regim de detenție.
Practic, Instanța Supremă l-a achitat pe Daniel Bucur sub aspectul săvârșirii infracţiunii de luare de mită, dar l-a condamnat la trei ani de închisoare pentru trafic de influență, cu suspendarea executării pedepsei.
-----

16 dec. 2014 - Procurorii DNA au trimis-o în judecată pe șefa Parchetului de pe lângă Judecătoria Orșova, Carmen Sîrboiu. Prim-procuroarea este acuzată de trafic de influență, luare de mită, instigare la infracțiunea de folosire de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii de foloase necuvenite și tentativă la infracțiunea de abuz în serviciu, în scopul obținerii, pentru sine ori pentru altul, a unor foloase necuvenite.

Potrivit DNA, Sîrboiu ar fi cerut de la afaceristul Sorinel Duducea, la rândul sau trimis în judecată, materiale de construcție care au fost întrebuințate la lucrări efectuate pe terenul pe care procuroarea îl are la adresa de domiciliu și pentru lucrări pe alt teren al magistratului, situat pe malul Dunării, unde s-a construit o casă de vacanță. În schimb, susține DNA, Carmen Sîrboiu ar fi promis că va interveni în favoarea lui Duducea, astfel încât față de firmele acestuia să nu fie constatate infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani.

11 oct. 2018 -  Inalta Curte de Casatie si Justitie a dispus condamnarea procuroarei la 2 ani de inchisoare cu amanarea aplicarii pedepsei, pentru instigare la infractiunea de folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii. Definitivă.
-----

22 iunie 2016 -  Procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea lui Traian Eduard Nedelcuţă, procuror la Parchetul Tribunalului Teleorman, pentru luare de mită în formă continuată.

De asemenea, procurorii anticorupţie o urmăresc penal pe Mioara Damiana Costache, grefier la Parchetul Judecătoriei Zimnicea, pentru complicitate la luare de mită şi complicitate la dare de mită, ambele în formă continuată.
În cursul lunii mai 2014, procurorul Traian Eduard Nedelcuţă, prin intermediul grefierei Mioara Damiana Costache, a acceptat de la rudele unei persoane inculpate într-un dosar pe care-l instrumenta (denunţători în cauză) promisiunea oferirii sumei de 12.000 de euro.

26 mai 2017 - Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti l-au condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Decizia nu este definitivă. 

11.oct.2018 – ÎCCJ a respins ca nefundat apelul formulat de N.T.E.
-----

18 iunie 2015 - DNA a finalizat în mai puțin de o lună dosarul procurorului Ștefan Crișu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Crișu a fost trimis în judecată, joi - 18 iunie 2015, pentru trafic de influență.

Procurorii DNA susțin că Ștefan Crișu ar fi cerut 3.000 de euro și primit un telefo n mobil marca Samsung Galaxy S3, în valoare de 600 de euro, promițând că va interveni pe lângă procurorii DIICOT pentru restituirea unui autoturism ridicat în timpul unei percheziții. Conform DNA, după restituirea mașinii, Ștefan Crisu ar fi cerut, în contul datoriei de 3.000 de euro, un telefon mobil Samsung Galaxy S6 – Edge, în valoare de 1.000 de euro, și ar fi acceptat sa primească restul datoriei în bani, mai exact 2.000 de euro.

3 ian. 2019 - Procurorul Stefan Crisu de la Parchetul Tribunalului Bucuresti a fost condamnat definitiv la 3 ani inchisoare cu suspendare pentru trafic de influenta. Decizia a fost luata joi, 3 ianuarie 2019, de un complet de 3 judecatori de la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Practic, ICCJ a mentinut sentinta de condamnare a lui Crisu dispusa, in 9 iunie 2017, de Curtea de Apel Bucuresti.
----- 

28 iul. 2014 – Procurorul Vasile Șelaru de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui a fost reținut de DNA sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență.

Şelaru, pretinzând că ar avea influenţă asupra unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, respectiv a unor magistraţi de la Tribunalul Vaslui şi Curtea de Apel Iaşi, a promis unei persoane că va efectua anumite demersuri, în sensul soluţionării favorabile unui dosar. În acest context, a solicitat cu împrumut suma de 13.000 lei fără a se stabili un termen clar de restituire. După aproximativ 2-3 săptămâni de la acordarea împrumutului inculpatul Şelaru Vasile a restituit suma de 5.000 lei, iar diferenţa de 8.000 lei a fost păstrată pentru continuarea demersurilor respective.

martie 2017 - După un proces care a durat mai bine de doi ani, magistraţii Curţii de Apel l-au găsit vinovat pentru trei fapte de trafic de influenţă dar şi pentru nerespectarea regimului armelor şi l-au condamnat la cinci ani, o lună şi 10 zile de închisoare în regim de penitenciar. În schimb, fostul procuror a fost achitat pentru o alte două fapte – trafic de influenţă şi respectiv influenţarea declaraţiilor.
Sentinţa a fost atacată cu apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care urma să pronunţe sentinţa definitivă. Între timp, însă, în urma unor investigaţii medicale el a fost diagnosticat cu acea boală incurabilă şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale în Austria, însă operaţia nu a reuşit.

30 ian 2019. În urma decesului, magistraţii ÎCCJ urmează să dispună încetarea procesului penal în cazul acestuia.
-----

18 iulie  2016 -  DNA Cluj l-a trimis în judecată pe magistratul Curţii de Apel Cluj Gabriel Năsui pentru luare de mită. Potrivit anunţului făcut de procurori, Năsui a primit de la afaceristul Cristian Baboş suma de 3.740 de euro. ”În cursul anului 2008, inculpatul Năsui Gabriel Adrian, în calitate de judecător în cadrul Judecătoriei Cluj Napoca, a acceptat şi primit cu titlu de mită de la inculpatul Baboş Cristian Ioan foloase necuvenite în valoare totală de 3.740 euro. Aceste foloase au fost primite de magistrat pentru a emite o sentinţă favorabilă într-o cauză civilă în care inculpatul Baboş Cristian Ioan avea calitatea de reclamant.

27 martie 2019 - Gabriel Năsui a fost condamnat definitiv la trei ani cu suspendare la Înalta curte de Casație și Justiție, după ce Curtea de Apel Mureș îl condamna-se pe fond la patru ani de închisoare cu executare.
-----

23 oct. 2015 -  Judecătorului Anton Dan, de la Curtea de Apel Iași, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Curții de Apel București, anunță Agerpres. Judecătorul Dan Anton este acuzat de procurorii DNA de trafic de influență (două infracțiuni), violarea vieții private, instigare la abuz în serviciu, șantaj și dare de mită.

14 mai 2019 - Fostul judecător de la Curtea de Apel Iaşi Dan Anton, trimis în judecată de DNA, a fost condamnat definitiv, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani şi nouă luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă, în urma apelului declarat. Sentinţa iniţială era de patru ani şi două luni de închisoare.
----- 

15 mai 2019 - Secția Specială a retras apelul în dosarul lui Damian Dolache, judecător la Curtea de Apel București, care a fost condamnat în martie  în primă instanță la 10 luni de închisoare cu suspendare pentru că fusese prins băut la volan. Retragerea apelului înseamnă că procesul împotriva judecătorului se oprește, iar acesta rămâne cu prima condamnare.
-----

16 ian 2014 – Ştefan Fieraru, fost judecător la Curtea de Apel Ploiești, a fost pus sub acuzare de procurorii anticorupție sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.
Potrivit anchetatorilor, Ştefan Fieraru, „în perioada 2008-2009, în calitate de judecător la Curtea de Apel Ploieşti, a pretins şi primit de la un denunţător sume de bani, produse alimentare, bunuri electrocasnice, materiale de construcţie şi manopera unor lucrări efectuate la două imobile deţinute de magistrat şi familia acestuia în municipiul Ploieşti, precum şi contravaloarea unei racle edificate în incinta unui cimitir din municipiul Ploieşti, toate în valoare de aproximativ 83.000 euro, în schimbul promisiunii că îşi va exercita influenţa pe lângă judecătorii care aveau spre soluţionare cauza penală în care denunţătorul avea calitatea de inculpat, în scopul adoptării unei soluţii favorabile acestuia.


4 iun. 2019 - Fostul judecator Ștefan Fieraru de la Curtea de Apel Ploiesti a fost condamnat la 3 ani de inchisoare cu suspendare pentru trafic de influenta. Decizia definitiva a fost data de Inalta Curte, dupa ce initial, Curtea de Apel Ploiesti il achitase pe fostul magistrat.
------

7 feb. 2014 - procurorul Vasile Balaican, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, este cercetat de DNA - Serviciul Teritorial Constanţa pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă. Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva magistratului. Potrivit anchetatorilor, Balaican ar fi fost denunţat de un constănţean pe care un alt procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa îl anchetează pentru înşelăciune. Acesta susţine că Balaican i-ar fi spus că poate interveni pe lângă un lucrător de poliţie din cadrul unei secţii din Constanţa, care efectua o parte din actele de urmărire penală în dosar, pentru a-l ajuta să obţină o soluţie favorabilă. Conform DNA, Balaican ar fi menţionat că are influenţă asupra poliţistului respectiv. Conform procurorilor anticorupţie, pe 11 decembrie 2013, Balaican ar fi primit suma de 2.000 de euro de la denunţător pentru a-i face acest serviciu. Potrivit unor surse, tranzacţia ar fi avut loc chiar în sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

21 iun. 2019 – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis condamnarea lui Vasile Balaican, fost procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, la trei ani de închisoare, instanţa dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de patru ani.
-----

22 apr. 2015 - Judecătoarea Corina Iacob de la Secția Civilă a Tribunalului Bistrița-Năsăud este cercetată de DNA, pentru luare de mită. Este vorba despre un dosar disjuns din cel în care ex-secretarul de stat din Ministerul Justiției, Ovidiu Puțura. Potrivit DNA, Ovidiu Puțura i-ar fi promis judecătoarei Iacob că va face intervenții astfel încât un membru al familiei acesteia sa promoveze examenul pentru notari stagiari, prin fraudarea acestuia. În schimb, Puțura i-ar fi cerut Corinei Iacob să pronunțe o soluție favorabilă intr-un dosar al soției sale, Alina Puțura. 

2 oct. 2019 - În septembrie 2018, Iacob a fost condamnată de Curtea de Apel București la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare, după ce a depus la dosar un acord de recunoaștere a vinovăției.
Sentința nu a fost definitivă și a fost atacată de procurorii DNA în apel la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Magistrații Instanței Supreme au decis să mențină sentința pronunțată pe fond de Curtea de Apel București, astfel că apelul DNA a fost respins.
-----

22 feb. 2017 - Procurorul Cătălin Ceort de la Sectia de urmaririre penala si criminalistica din PICCJ, a fost inculpat, miercuri 22 februarie 2017, de DNA pentru o pretinsa infractiune de luare de mita. Parchetul anticoruptie a dispus fata de Ceort masura controlului judiciar pe o perioada de 60 de zile.

DNA il acuza pe Ceort ca ar fi pretins 260.000 de euro de la un om de afaceri, prin intermediul unui avocat, pentru adoptarea unei solutii favorabile intr-un dosar in care omul de afaceri era cercetat. Potrivit DNA, in acelasi dosar a fost pusa in miscare actiunea penala si a fost dispusa masura controlului judiciar si fata de inculpatul Victor Ignat, avocat suspendat in cadrul Baroului Bucuresti, acuzat de trafic de influenta. Acesta ar fi fost prins in flagrant in momentul in care ar fi primit de la omul de afaceri suma de 30.000 de euro, in calitate de intermediar. 

07 oct. 2019 - Fostul procuror al PICCJ Cătălin Ceort, trimis în judecată după ce a cerut 260.000 de euro mită și a primit 30.000, a fost condamnat, definitiv, luni, de instanța supremă la patru ani de închisoare cu executare.

Concret, judecătorii ICCJ au respins apelurile declarate în dosar astfel că cei doi au rămas cu pedepsele stabilite inițial de prima instanță.
----- 

25 oct. 2019 - Inalta Curte de Casatie si Justitie a pronuntat, astazi, in sedinta publica, hotararea definitiva in dosarul in care fostul procuror de la DNA Timisoara, Ciprian Dorobantu, a fost trimis in judecata pentru conducerea unui autovehicul sub influenta bauturilor alcoolice.
In aceste conditii, Ciprian Dorobantu ramane cu condamnarea la 2 ani de inchisoare, pedeapsa suspendata pe un termen de incercare de trei ani, asa cum au decis judecatorii Curtii de Apel Oradea, in septembrie 2018.
-----

29 nov. 2016 - Alina Bica a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost inculpat și achitat fostul primar al capitalei Adriean Videanu. Sentința nu este definitivă.

27 nov. 2019Alina Bica, fosta şefă a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), a fost condamnată definitiv, ieri, la 4 ani de închisoare cu executare. Condamnarea, pronunţată de completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, priveşte dosarul în care Bica este acuzată de favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender.

Pentru ca sentinţa definitivă să fie pusă în aplicare şi Alina Bica să fie încarcerată pentru executarea pedepsei penale, condamnata va fi dată în urmărire internaţională, deoarece a fugit peste hotare.

În prima instanţă, Alina Bica a fost condamnată tot la 4 ani de închisoare. Decizia a rămas definitivă anul trecut, dar executarea pedepsei a fost suspendată după ce magistraţii Curţii Constituţionale au hotărât asupra compunerii nelegale a completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Imediat, Alina Bica a contestat decizia instanţei de apel, iar în 19 martie, instanţa supremă a admis contestaţia în anulare şi a dispus rejudecarea apelului. În urma rejudecării, magistraţii au stabilit aceeaşi pedeapsă ca în sentinţa definitivă dată iniţial: 4 ani de închisoare cu executare pentru favorizarea făptuitorului.

Potrivit ultimelor informaţii, Alina Bica s-ar afla tot în Costa Rica, unde s-a refugiat în urma condamnării de către prima instanţă.

La începutul lunii octombrie, Elena Udrea, prietena Alinei Bica, declara, la Curtea de Apel Bucureşti, că a mai discutat în ultima perioadă cu fosta şefă a DIICOT şi că, din câte ştie, aceasta "nu mai calcă" în România.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în cursul anului 2013, omul de afaceri Ovidiu Tender i-a cerut sprijinul Alinei Bica pentru a obţine o condamnare cu suspendare în dosarul RAFO, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Alina Bica le-a solicitat subordonaţilor săi de la DIICOT să ceară în instanţă condamnarea lui Tender la o pedeapsă cu suspendare, potrivit procurorilor DNA.

=====================================================================

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu