Magistrate's Cudgel
În
ceea ce privește șansele din ce în ce mai reduse ale Lulutzei de a se înscăuna
prosecutor european, este arhicunoscut faptul că includerea Huidumei pe lista
scurtă este rezultatul cert al nevoii unor plutocrați bruxellezi de a avea O MĂCIUCĂ JUDICIARĂ cu care să-i
năucească de cap pe obraznici. În special pe Ungaria, Polonia sau Italia.
Această
„măciucă judiciară” deja a fost enunțată de acea eminență demonică a
sforăriilor oculte: „un instrument legal pentru disciplinarea
statelor membre care încalcă principiile fondatoare ale UE.” (apud G. Soros).
E
clar că white collars bruxellezi au nevoie de o „prostituată” judiciară având centura neagră cu 4 dani la mânuirea măciucii judiciare.
(prostituată cu referință la caracter și
comportament, nicidecum vreo referire la sexul catindatei LCK).
Germanul
sau francezul nu cred să-și prostitueze prestigiul.
Însă,
toate aceste evidențe indubitabile, oare nu sunt vizibile și din Polonia,
Ungaria, Cehia, Italia, Franța, Germania?
Oare
cum vor vota europarlamentarii acestor țări?
Vor
vota cu entuziasm proletar și încolonați în ritm voios de cha-cha-cha pentru
adoptarea „cripto-nazismul” de import și implementarea la scară europeană a
„Gleichschaltung”-ului testat cu semi-eșec în Kolonia Penitenciară și
Experimentală Rröemenika?
Think!
Just think!
in mod corect, logic, are sansa pestelui esuat.... Sa o sustina ma-sa, ta-su, paltonul, dulapul...
RăspundețiȘtergereTocmai această perspectivă înfiorătoare este acel element care va coaliza sumedenie de decidenți de la nivel european care, prin vot, vor decide să refuze reiterarea precedentului din anii '30 ai secolului trecut.
RăspundețiȘtergere