(recuperare din sept. 2016)
Buey, Io* declar pu*lic și răspicat faptul că
sunt extrem de dezamăgit de stilistica exprimării de tip „bâtlan judiciar”
demonstrată de Matroana Înaltului Țarc
de Injustiție și paradeală protocolară.
Am citit oleacă începutul cererii și
mi-am adus aminte cum le-am dixtrat Io* pe doo
fete cucuiete, post-stagiare, de
la J și PJ Suceava, cu cereri de recuzare fundamentate pe art. 6 par 1 CEDO.
Apăi comparând stilul lexical și abordarea terminologică adoptată de Frau Ilse
Koch Tarcea, Io* m-am simțit dezamăgit: fiindcă Io*, din postura mea de citizen
care nici n-o văzut în viața luia clanța de la ușa facultății de drept, roopt
în kur, fără de parale pentru expansivi advocați ai diabolilor, SINGUR
ÎMPOTRIVA TUTUROR, având drept arme plaivazul și mintea (brilliantă), am
acordat mai mult respect înfăptuirii actului de justiție prin însuși modul în
care-mi redactam și argumentam actele și cererile.
Apăi Io*, din toată sărăcia
mea și cu tot stresul a 2 procese penale și a unuia civil SIMULTANE, am avut
bunul simț să argumentez cererile mele cu revoluționara speță CEDO Piersack vs.
Belgium Application no. 8692/79. Enunțată în formă textuală și argumentativă în
cerere și la notă de subsol citat acest fragment reprezentativ, în limba
engleză.
Iaca cum apărea o cerere de recuzare scrisă de un neica-nimeni de aclo
de unde se acață Charta-n cui și comparați cu stylul Frauleinei Ilse
Kock-Tarcea. Care cerere pare a fi cea „profesionistă”? A ocnașului bukowinean
sau a Șefei Înaltei Curți de Justiție?
[Rumania, start voting now!]
Dosar
penal nr. 8856/314/2015
Moto:
„Canibalismul judiciar face prozeliți în România ultimilor ani. Institutul
Național de Magistratură trebuie iute reformat, altminteri ne vom trezi cu o
droaie de monștri în robă. Acolo, la școala aia, de CALFE ÎN ALE DREPTULUI,
ei trebuie să învețe măsura și
mila.” […]
„Dreptatea întâlnită în vremea din urmă prin sălile noastre de judecată
e, adesea, crudă, lipsită de bunătate. Tineri fiind, prea tineri, totuși
!, magistrații români se tem să fie buni, nu cumva să fie considerați slabi,
lipsiți de fermitate. Așa că, prin pedepse
înfricoșătoare, ei își clamează ostentativ-agresiv autoritatea cu care
societatea i-a învestit din nevoia
păstrării echilibrului social.”
(avocat
Marian Nazat, fost procuror general adjunct)
Domnule / Doamnă președinte,
subsemnatul [censored], având „calitatea” (sic! J ) de cel mai
înfiorător și cumplit cyber-inculpat din toate țările fostului Tratat de la Varșovia,
în baza art. 67 raportat la art. 64, lit. f) din Codul de
procedură penală, respectiv formulez
CERERE DE RECUZARE
a calfei
judiciare Z A-A, președintele Completului de judecată nr. 6, învestit
cu soluționarea dosarului penal cu numărul sus-menționat.
Motivele cererii
În
fapt,
prezenta cerere este bazată pe o
abordare mai mult decât inedită, personală și eminamente subiectivă a literei
f) a articolului 64 C.p.p: „există
o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată”.
Așadar, prin însăși forma de reglementare, această prevedere procedurală
acoperă un spectru deosebit de larg de argumente, are un caracter subiectiv-personal
și deschide orizonturi argumentative nebănuite în ceea ce privește componentele
elementare ale noțiunii de „imparțialitate” a magistratului.
Însă, această abordare nu constituie câtuși de puțin o abordare în „premieră”,
premisele multivalente ale aprecierii exterioare a imparțialității
magistratului fiind creionate chiar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului,
într-o celebră speță - Piersack v. Belgium, 1 oct. 1982, și care, în motivare,
precizează fără echivoc:
„Dacă
imparţialitatea se defineşte de obicei prin absenţa prejudecăţii sau a
părtinirii, ea poate, în special din
punctul de vedere al articolului 6 para. 1 din Convenţie, să se aprecieze în diferite modalităţi. Poate fi făcută distincţia
dintre partea subiectivă, care încearcă
să determine ce gândește un asemenea judecător în sinea sa în asemenea
circumstanţe, şi partea obiectivă, care
contribuie la cercetarea faptului dacă el oferă garanţii suficiente pentru a
exclude în această privinţă orice îndoială legitimă.” [1]
În atare condiții, întrucât „suspiciunea” sau „bănuiala” are un
preponderent caracter subiectiv, atât interpretativ cât și argumentativ, îmi
fundamentez cererea pe bănuiala proprie,
rezonabilă, deductibilă faptic, potrivit
căreia magistratul ce a fost învestit cu soluționarea dosarul penal
8856/314/2015 este „cam nătâng”, condiție necesară și suficientă pentru ca acestui
magistrat să-i fie prezumată rezonabil neîndeplinirea cerinței imparțialității.
Sintagma „cam nătâng”, echivalentă celei de „sărac cu duhul”, nu se
vrea să aibă o conotație peiorativă, ci rezumă în mod exhaustiv lipsa unui
bagaj suficient de cunoștințe de specialitate precum și lipsa experienței
necesare soluționării eficiente, echitabile și imparțiale a unui dosar delicat,
de coeficient 11, care, prin circumstanțele faptice și juridice, prin calitatea
subiecților, excede cadrul rutinei dosarelor regulare despre 2 babe care smulg
țăruși de grănițuire, trei golani care fură un mesteacăn „căzănit” sau vreun
bețivan ce începe să se creadă Ayrton Sena în plină sărbătoare a Saturnaliilor.
În concluzie, cererea de recuzare se fundamentează pe bănuiala
rezonabilă, proprie, potrivit căreia puicuța judiciară
post-stagiatură Z A-A reprezintă exemplificarea tipică a „CALFEI
JUDICIARE” totalmente neexperimentată, despre care face referință
procurorul Marian Nazat în strălucitul său eseu. Funcție de această suspiciune strict personală,
consider că un puișor pufos și buclat de calfă
judiciară, căreia nici măcar nu i s-a uscat tinta pe decretul prezidențial
de numire în funcție, nu poate asigura un nivel suficient de competență și
experiență pentru a asigura cel puțin imparțialitatea lăuntrică a
magistratului, „virtute fundamentală a actului de justiție, funcție de care să
se realizeze o justiție obiectivă, echitabilă și neutră”.
De asemenea, tot ca argument de factură subiectivă, consider că acestor
„calfe judiciare” juvenile le-ar trebui reglementate câteva noi etape
post-stagiatură, pietre de referință (milestones)
în producerea saltului calitativ de la statutul provizoriu de „calfă” la acel
definitiv de „judecător” de inspirație deuteronomică.
Consider, în opinie proprie, că ar trebui ca imediat după trecerea peste
examenul de capacitate al judecătorilor stagiari, junele calfe judiciare să fie
repartizate, preț de vreun cincinal, în complete de judecată care să
soluționeze doar dosare privind reabilitările judecătorești sau care să anuleze
/ reducă amenzi contravenționale. Abia după parcurgerea acestui stagiu inerent
în evoluția firească a oricărui magistrat, calfelor să înceapă să le fie
repartizate, gradual, soluționarea unor dosare de coeficient din ce în ce mai
complex:
-
prima
dată un coeficient 3 – ticăloasele babe zmulgătoare ale țărușilor de grănițuire,
-
apoi
vreun coeficient 5 – derbedeii asasini ecologici ai mesteacănului înfrunzit,
-
pentru
ca apoi să se acceadă la dosarul de coeficient 7 – Ayrton Sena dionysiacul și a
lui Dacie 1100.
Aparent, dosarul penal 8856/314/2015 constituie un dosar dificil, tocmai
prin calitatea părții vătămate, prin raportul de rudenie dintre momâia vătămată
și procurorul de caz, nesancționabil
conform art. 5, alin. (3) din Legea 303/2004 și a prevederilor art. 64 C.p.p.
Însă, la originile circumstanțiale ale
acestei infecte făcături judiciare, dosarul
8856 nici măcar nu este un dosar penal. Acest dosar-conglomerat este
structurat pe 50% delir psiho-patologic de natură paranoidă al momâiei vătămată
în orgoliul ei de virtuoasă vestală de pripas. Altele 25% din compoziția
acestei toxine judiciare infecțioase este dat de uluitoarele și incredibilele
fracturi și rapturi ilogice ale pragurilor rațiunii elementare produse cu
intenționată rea-credință de procurorul de caz – ruda semianalfabetă a momâiei
vătămate, care, printr-un exces de zel de un stahanovist caracter abuziv și
printr-o slugărnicie extrem de părtinitoare, s-a simțit dator să-și
răsplătească rubedenia care l-a mecenat ani în șir, l-a pripășit și l-a parvenit
în magistratură, transformându-i kharma-i nefericită de asistat social într-una
mai mult decât idilică de asistat social, beneficiar al venitului minim
garantat pe Ministerul Public.
Alte 15% din acest conglomerat al ticăloșiei
în esență pură îl reprezintă aportul stahanovist al sergentului-major KGB –
calenciuc. Pentru ca în final, redundanța de 10% să fie acoperită de oarecare prevederi
ale Codului civil, referitoare la oarecare atingeri aduse dreptului personal nepatrimonial
la demnitate personală.
Acestea sunt auspiciile speței dedusă judecății. În fapt, dacă ar fi
fost să funcționeze impecabil și obiectiv mecanismele de back-up ale sistemului
judiciar (triere, selecție, încetare, neîncepere, renunțare etc.), acest dosar
psiho-paranoid, vindicativ, represiv, punitiv, cu un sediu al materiei având
palide și străvezii tente de drept civil, nici măcar nu ar fi trebuit să ajungă
pe pupitrul instanței, ci la Marele Kosch, la locul îndătinat mizeriilor,
gunoaielor și bucșelor csango - avenituri de pripas în târgul tâmpelnic al
Rădăuțiului.
Însă, după cum se poate constata lesne din tonele de maculatură
nelegală, neutilă, nepertinentă și neconcludentă speței, se pare că în Republika
represivă a magistraților scelerați și a milițienilor paranoici, neokaghebismul
de tipul „Coloniei penitenciare” a lui Kafka „a învins definitiv la orașe și
sate.”
Așadar, în cronologia procedurală a procesului penal, faza sesizării
organului de urmărire penală și a urmăririi penale este iremediabil denaturată și
depreciată prin acțiunile și calitatea părților implicate.
Însă, în momentul în care acest dosar ajunge în faza Camerei
preliminare, fază în care invoc noian de argumente faptice și juridice
referitoare la nelegalitatea actului de urmărire penală, iar în cele 2 paliere
jurisdicționale premergătoare judecății am nenorocul să dau numai peste calfe
judiciare și mimoze neconsolate, deja lucrurile se precipită către o evoluție
periculoasă a acestui dosar.
Dacă miza dosarului 8856 ar fi vreo 2-3 ari de pământ, sau vreo
servitute nelegală constând în câteva crengi de arbori, aș asista impasibil și
amuzat la teatrul kabuki cu pitici pruoști, avându-i drept protagoniști pe
„ilustrele” rebuturi ale „școlii românești postdecembriste care
scoate numai tâmpiți”. (apud T.
Băsescu)
Dar, în momentul în care este în joc însăși demnitatea personală, libertatea
mea de exprimare, implicit libertatea personală, deja consider că ESTE DE
DATORIA MEA DE INCULPAT, ca parte integrantă a strategiei proprii de asigurare
a unei apărări eficiente, de a formula această cerere de recuzare, în scopul de
a frânge acest cerc vicios al ticăloșiei și diletantismului judiciar.
Dacă în faza urmăririi penale nu am avut a trage prea mare nădejde din
partea clanului țigănesc al bucșelor csango, în schimb aveam așteptări uriașe
de la procedura etapizată a Camerei preliminare. Mai ales în condițiile în care
NU AM CONTESTAT faptele și probele deduse judecății, ci am contestat doar neosecurismul specific „statului
de drepți” al anului 2014, neosecurism fără nici o utilitate sau concludență
asupra speței dedusă judecății.
„Ghinion!” (cum ar îngâna, eliptic, un prezident
aproape non-verbal)
Degeaba am formulat eu 50 de pagini de argumentație, însoțite de un
volum proporțional de analize și înscrisuri doveditoare diferite.
Ghinion, întrucât calfa judiciară Z
A-A NU A CITIT NICI MĂCAR UN RÂNDULEȚ din argumentele formulate,
mărginindu-se la a-și motiva încheierea ÎN MOD EXCLUSIV PE BAZA PLEDOARIEI
formulată de mine în ședința publică din data de 9 martie 2016. Dovada
incontestabilă a acestei impardonabile omisiuni poate fi lesne deslușită
comparând conținutul Încheierii ședinței Camerei de consiliu din data de 17
martie 2016 cu înregistrarea audio a pledoariei subsemnatului, din ședința
Camerei de consiliu din data de 9 martie 2016. Absolut toată motivarea
Încheierii, în partea ce privește apărarea inculpatului, este fundamentată EXCLUSIV
pe oralitatea ședinței de judecată din 9 martie și nu cuprinde nici o
trimitere, nici o referire la cele o sută și ceva de pagini depuse ÎN FORMĂ
SCRISĂ, ca excepție de nelegalitate a actului de acuzare.
Omisiunea combinării formei scrise a
actelor procesuale cu cele formulate oral este primul motiv ce mă
îndreptățește să afirm că judecătorul Z A-A este, în acest moment,
doar la un jenant stadiu de CALFĂ JUDICIARĂ. Un judecător experimentat, matur
din punct de vedere profesional, nu ar fi comis o asemenea elementară omisiune
procedurală. Chiar și în Republica utopică și anacronică a magistraților
scelerați, măcar se simulează un
simulacru caricatural de procedură judicară. Această aparență
procedurală este, de altfel, o cerință esențială și parte componentă a
conceptului de imparțialitate a magistratului: chiar dacă nu achiesează la
argumentele formulate de inculpat, chiar dacă soluția este deja antepronunțată,
fiind sugerată persuasiv prin intermediul telefonului roșu sau prin intermediul
presiunilor șefilor ierarhici asupra calfei magistrat, aceasta din urmă măcar
are bunul simț să simuleze imparțialitatea aparentă și să cuprindă sau să
menționeze într-o lucrare judiciară toate argumentele faptice și juridice
expuse de părțile din dosar – măcar sub formă de rezumat.
Ori, în momentul în care inculpatul face
efort de documentare și analiză, argumentează și expune fiecare circumstanță și
fiecare detaliu pe care le consideră ca fiind viciate procedural, iar
magistratul stă cu ochii în tavan și cu sufletul în Bagdad meditând gnoseologic
asupra ultimului videoclip publicitar despre cel mai nou tip de fixativ de păr,
capabil să mențină coafura buclată în cele mai aspre condiții ale uraganului
Katrina, ei bine, în acel moment s-a dus draaqului jumătatea aparentă a
conceptului de „imparțialitate”. Dacă în mod lăuntric, magistratul este pe
deplin convins că trebuie să dea curs „poruncii de ascultare a stăpânirii”,
măcar în mod aparent, obiectiv, ar trebui să dea dovadă de o spoială de
imparțialitate. Ceea ce nu s-a întâmplat în procedura de Cameră preliminară din
data de 9 martie 2016, fapt ce mă îndreptățește să afirm OPINIA PERSONALĂ
potrivit căreia judecătorul căruia i s-a repartizat spre soluționare speța
8856/314/2016 nu este altceva decât o calfă
judiciară.
Căci,
„Deontologia
profesională îi obligă să-şi exercite funcţia cu obiectivitate şi
imparţialitate, având ca unic temei
legea şi principiile generale ale dreptului, fără a da curs presiunilor
şi influenţelor exterioare. Mai mult, ei sunt ţinuţi să adopte un comportament
din care să rezulte chiar şi aparenţa imparţialităţii (în sensul ca aceasta să
fie vizibilă pentru justiţiabili), tocmai pentru a înlătura orice îndoială cu privire la îndeplinirea
corectă a îndatoririlor profesionale. La fel ca şi independenţa, imparţialitatea nu este doar o chestiune
de substanţă, ci şi de aparenţă: nu este suficient să fii independent şi
imparţial, ci trebuie ca acest lucru să se şi vadă.
Acţionând
în mod imparţial, judecătorul nu va face nici o deosebire de tratament între
cei implicaţi. Legea va fi interpretată nu în funcţie de valorile sale
personale, ci cu o scrupuloasă neutralitate cale îl îndepărtează de orice
militantism şi îl conduce să se sprijine numai pe elementele determinante ale
dosarului . Aşadar, aprecierea
imparţialităţii judecătorului se face prin observarea împrejurării dacă în
speţă există motive pentru a favoriza una dintre părţi.” [2]
Un al doilea aspect ce mă motivează în formularea acestei inedite
interpretări a literei f) a art. 64 C.p.p. rezidă din
motivarea lăuntrică a calfei judiciare – sau ceea ce este îndeobște cunoscut ca
fiind latura subiectivă a
conceptului de imparțialitate.
Toată argumentația referitoare la
„nelegalitatea” probatoriului administrat și a unor acte de urmărire penală era
și rămâne fundamentată pe principiul legalității administrării probelor și
excluderii din procesul penal al probelor nelegale – sancțiune procesuală
specifică probelor obținute cu încălcarea prevederilor legale. În cuprinsul
actelor procesuale NECITITE de puicuța judiciară erau menționate expres atât
sintagma „probe nelegale, obținute în afara
unui proces penal, obținute înaintea
începerii urmăririi penale”, cât și invocarea expresă a sintagmei „practicii unitare a instanțelor”,
materializată jurisprudențial de Încheierea nr. 104, pronunțată de Tribunalul
Suceava în dosarul 4310/285/2015.
Aplicabilitatea gravitațională a perei
mălăiețe în gurița nătăfleței calfe judiciare nu s-a materializat faptic tocmai
prin non-diligența magistratului – nealocarea timpului și interesului necesar
lecturării apărării formulate de inculpat în excepțiile ridicate.
Astfel încât, constatând această regretabilă eroare de practică
judiciară, ce se abate flagrant de la linia neutră, echitabilă, obiectivă și
mai ales unitară de înfăptuire a actului de justiție, încep să-mi pun mari
semne de întrebare asupra imparțialității lăuntrice a calfei judiciare:
-
care
este standardul imparțialității subiective a unui judecător care ignoră cele
mai elementare principii de aplicare ale normelor de drept penal și care, în
totală antinomie cu caracterul modal
vădit nelegal al probelor contestate, începe să rupă zăgazurile
raționalului elementar ignorând și camuflând aspectul modal al excepției în spatele unui sofism temporal ? Deși excepția se referea și avea un vădit
caracter modal – probe obținute ÎN AFARA unei proceduri judiciare, puicuța
judiciară se apucă să sucească circumstanțierea modală a motivării ducând-o
către aspectul temporal al acestei circumstanțe: „probele obținute prin modalități nelegale devin legale tocmai prin
faptul că au fost introduse în dosar DUPĂ începerea urmăririi penale.”
Orișicât m-aș fi chinuit să explic acestui „strălucit” produs al școlii
postdecembriste diferența dintre circumstanța de mod versus aspectul
circumstanțial temporal, nu aș fi avut nici o șansă. În primul rând nu aș fi
avut nici un fel de izbândă atâta timp cât calfa judiciară NU CITEȘTE hârtiile
din dosar. În cadrul procedurilor judiciare, sunt doar 2 forme consacrate de
efectuare a actelor procesuale: forma orală și forma scrisă. Încă nu s-a
inventat „forma telepatică” de susținere a actelor procesuale! În momentul de
față, tendința generală a înfăptuirii justiției este de a da o pondere din ce
în ce mai mare formei scrise a acestor acte.
Apoi, nu aș fi avut nici o șansă tocmai prin specificul formării școlare
a calfei judiciare, care reușește să demonstreze uriașul regres al standardului
calitativ al actului educativ realizat la colegiul „Mihai Eminescu” Suceava:
dacă într-alte vremuri absolvenții acestui strălucit colegiu pedagogic deveneau
și reprezentau veritabili „Domni Trandafiri” ai sistemului educațional,
iscusiți și devotați practicanți ai meșteșugului buchilor și al slovelor, în
momentul de față se pare că tranzitarea turbopropulsată prin anii ciclului liceal,
specifică raței prin apă, lasă inconfundabile amprente nefaste asupra temeiniciei
instrucției școlare elementare. Altminteri nu-mi explic cum un absolvent de
Colegiu Pedagogic poate comite o asemenea gafă interpretativă, nesesizând
semantica intrinsecă modală (cuvânt inventat = circumstanță de mod) a
unei formulări lexicale, devenind victimă invariabilă a unei alegații interpretative,
emițând un sofism temporal de o perplexitate înfiorătoare: „tot ce este
nelegal, obținut prin modalități
nelegale, în afara unui proces penal
≡ înaintea ÎUP, devine legal dacă,
din punct de vedere cronologico-temporal, este introdus în dosar după ÎUP.”
Ca o paranteză necesară, la momentul derulării procedurilor de cameră
preliminară, ca o deviză premonitorie a excepției invocate, am profețit sumbra
perspectivă a unei eventuale legalizări a actului ticălos al monitorizării fără
mandat: „Azi am fost eu nedreptățit, mâine o să fiți oricare dintre voi”
Cu câtă satisfacție citesc astăzi, în presa online, despre iminența
implementării de către SRI a unui „program informatic de supraveghere în masă a
populației”, despre panica stârnită de desecretizarea arhivei SIPA sau despre
lamentările judecătoarei ex-SRI - Nicoleta Lavinia Coțofana de la Judecătoria
Arad, care clamează faptul că a fost supravegheată
și monitorizată fără mandat.
(un
SRI-st, probabil actualmente undercover în magistratură, se smiorcăie că a fost
monitorizat de colegii ei din SRI! AD-MI-RA-BIL corolar al Absurdistanului
Bananier Rroemenica! J )
Toate aceste elemente mediatice recente îmi
confirmă profeția sumbră enunțată în martie și nu fac altceva decât să mă
încarce cu o nedisimulată satisfacție sardonică:
„Voi, magistrații melcilor, ați creat
această blestemăție de stat polițienesc, pe cale de consecință MĂ BUCUR ENORM
să constat că sunteți victimele propriului monstru creat! Ați dat gir de
legalitate neosecurismului de tip colhoznic, acum păziți-vă cururile obeze și
aveți grijă să nu fiți devorați de propriul monstru zămislit. Mi se rupe-n
paișpe și mi se fâlfâie cu entuziasm proletar dacă systemul olimpian ticălos și
balcoanele voastre uraniene, de la care ne priviți cu superioritate
infatuată, își anunță în scrâșnet de
tinichele iminenta prăbușire!” AM ZIS!
Revenind la motivația personală subiectivă ce mă îndreptățește la a
formula această inedită și atipică cerere de recuzare: după cum am argumentat
anterior, puișorul judiciar Z A-A, fiind un produs tipic atât al
școlii românești preuniversitare și universitare, cât și un micromonstruleț
creat în laboratoarele-bestiarii ale INM, nu are nici o treabă, nici un habar și
nici o tangență cu principiul legalității administrări probatoriului, cu principiul
„fructelor pomului otrăvit”, cu modalitățile elementare de interpretare
legislativă sau cu practica unitară a instanțelor. Puișorul judiciar se
smiorcăie la adăpostul competențelor limitate (sanchi!) conferite judecătorului de drepturi și libertăți și se
limitează la a rezuma legalitatea actului de sesizare doar sub aspectul
conținutului acestuia (descriere faptă, părți, enumerarea probelor etc.), respectiv
sub aspectul existenței virgulelor, punctelor și a altor grafeme la locul
îndătinat ortografic. Puișorul judiciar, purtând o speță-pălărie ce excede
circumferința căpșorului buclat, NU ARE CURAJUL SĂ ABORDEZE MAI DRASTIC, MAI
AGRESIV, MAI INTRUZIV exercițiul analitic al legalității actului de sesizare,
legalitate privită în plenitudinea
interpretativă și semantică a conceptului de „legalitate”. Puișorul judiciar
constată că textul semianalfabetului procuror din Republika Rădăuți are toate
virgulele și punctele la locul lor, motiv pentru care importă câteva fraze
generaliste din caietele de studiu ale anului I al INM și se apucă să redacteze
o halucinantă Încheiere, care dă gir de legalitate unei abominabile și
incredibile activități nelegale: poliția politică a anilor ’50 translatată temporal la nivelul anului 2014 - un
cetățean român, în plenitudinea drepturilor sale fundamentale, devenit incomod
epidermei maimuțelor din Systemul Național de Forță și Represiune, întâi este monitorizat în afara
oricărei proceduri judiciare, apoi i
se fabrică un dosar penal, ca să se învețe minte să-și țină gura!
Prin „competența” profesională dovedită în procedura de cameră
preliminară, judecătorul a demonstrat, fără doar și poate, că nu este altceva
decât ceea ce Marian Nazat a definit sub sintagma „calfă judiciară”. Un pokemon-monstruleț, produs tipic al fabricii
de piulițe judiciare de la INM, care își ascunde incompetența și lipsa
experienței îndărătul unei imagini prefabricate de fetiță îmbufnată, care, în
loc să se joace cu chibriturile, se joacă cu destinele oamenilor, punând în
pericol libertatea personală, demnitatea și chiar viața acestora.
Acest statut de calfă judiciară,
raționat sub aspectul nivelului competenței și al experienței profesionale, fără
putință de tăgadă impietează în mod direct asupra dreptului fundamental uman, european
și constituțional la un proces echitabil, drept stipulat la art. 6 paragraful 1
din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reiterat la art. 21, alin. 3 din Constituţie.
În atare condiții faptice, bănuiala rezonabilă având drept referință imparțialitatea
obiectivă și subiectivă a magistratului se poate exprima în frazeologia
specifică Recomandării nr. R(94)12A a
Comitetului de Miniștri a Uniunii Europene:
„Imparțialitatea
este un atribut fundamental al justiției și se definește prin lipsa
prejudecăților judecătorului și a părtinirii vreunui participant la judecată,
precum și prin garanțiile oferite de
judecător pentru a exclude orice îndoială în această privință. Ca
expresie a acestui principiu, judecătorul își va exercita atribuțiile fără
favoruri, subiectivism sau prejudecăți.” [3]
Care este garanția de
imparțialitate și egalitate a „justiției” dedusă din împărțeala sucită a
dreptății efectuată de calfa de drepturi și libertăți (CDL) - Z
A-A?
Cum este respectat principiul „imparțialității
justiției, ca act unic, neutru și echitabil, corolar al principiului
legalității ce constituie un garant al statului de drept”, atâta timp
cât puicuța judiciară, manufacturată în still fast-forward la o raboteză
decalibrată din atelierele mecanice ale Institutului Național al Magistraturii,
NU ARE NICI CEL MAI ELEMENTAR HABAR despre principiile fundamentale ale
aplicării legii - în general și ale aplicării legii penale – în particular?
Cum poate un mucos ucenic într-ale dreptului, încă surd și afon din
punct de vedere profesional, să interpreteze măiestrit muzică celestă inspirată
din armoniile Codului penal și al Codului de procedură penală? Cum poate un
puișor de calfă, care, la examenul de admitere în avocatură din anul 2011, imediat
după absolvirea Factoriei de Drept, a obținut „uluitoarea” notă de 4,88 la proba Drept procesual civil?
Cum poate un corijent notoriu al dreptului procesual civil să fie GARANTUL
respectării drepturilor civile și fundamentale ale persoanei implicate într-o
procedură judiciară penală?
Nota de 4.88 la DPC la nivelul anului 2011 semnifică faptul că puicuța
judiciară NU ERA DEPRINSĂ CU PREVEDERILE Noului Cod civil și, în perspectivă,
ale Codului de procedură civilă. Prin îndreptățită analogie, se poate prezuma
că și la nivelul anului 2016, puișorul judiciar, nedeprins fiind cu prevederile
N.C.p și ale N.C.p.p. NU ARE HABAR că N.C.p.p. elimină definitiv faza premergătoare a cercetării penale și
consfințește definitiv ÎUP ca reper fundamental al legalității actelor de
cercetare / urmărire penală.
(am
mai prins eu un prostan dintr-acesta la Rădăuți care, în martie 2015, încă îmi
mai vorbea despre prevederile vechiului cod de procedură penală, defunct de
vreun an, o lună și 10 zile!)
Astfel încât, fără a mai conferi amploare argumentativă prezentei
cereri, consider, în opinie proprie că sunt întrunite suficiente indicii
referitoare la o involuntară afectare a imparțialității, privită atât sub
aspect subiectiv, cât și sub aspect obiectiv.
Consimțind fără pic de reacție posibilitatea ca această comicărie de calfă
judiciară să soluționeze și pe fond
speța ciudată 8856/314/215, ar însemna ca să admit și să consimt la
posibilitatea mai mult decât probabilă ca puișorul-calfă judiciară să efectueze
un abominabil și monstruos exercițiu de „interpretare extensivă a legii penale în
defavoarea acuzatului.”
„45. Potrivit jurisprudenței Curții
Europene a Drepturilor Omului, art. 7 par. 1 din Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră principiul
legalității incriminării și pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine
lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conținutului
infracțiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau
infracțiuni, prevede și principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie
interpretată și aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin
analogie. Rezultă, astfel, că legea trebuie să definească în mod clar
infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită
atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși
textul normei juridice pertinente, la nevoie CU AJUTORUL INTERPRETĂRII ACESTEIA
DE CĂTRE INSTANȚE și în urma
obținerii unei asistente judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce
pot angaja răspunderea sa penala și care este pedeapsa pe care o riscă în
virtutea acestora.”
Prin această sintagmă, citată din Decizia
CCR nr. 405 din 15.06.2016, [4], se poate înțelege inclusiv eroarea
interpretativă neintenționată a vreunei calfe judiciare, nedeprinsă cu practica
unitară anterioară a defunctului art. 239 Cod penal 1969, eroare care să
constituie un periculos precedent jurisprudențial al infracțiunii particulare -
„Ultrajul judiciar”. Sau, ca să fiu mai explicit, să asist cu impardonabilă inconștiență
la posibilitatea predictibilă ca puișorul judiciar să-și continue nestingherit
hălăduirea irațională pe lângă răzorul unitar al arăturii juridice și să
consfințească „in extenso” și alte
modalități de făptuire a amenințării, sub forma agravată a infracțiunii
reglementată de art. 279 Cod penal:
Modalități
extensiv-interpretative de făptuire ale ultrajului judiciar (ironic):
a)
în mod nemijlocit
b)
prin mijloc de comunicare direct
c)
printr-o terță persoană
d) prin mijloc de comunicare indirect
e) în stare de somnambulism (selianism, lunatism,
noctambulism)
f) în stare de onirism
g) în stare de sevraj narcotic
h) în ipostază de extaz erotic
i) prin telepatie
j) prin telekinetică inducție asupra chakrelor
k) prin acțiune indirectă asupra feng-shui-ului
l) prin păcătoșenia gândului nechibzuit
m) prin hypnotică privire jinduitoare
n) prin ritualuri woodoo înțepătoare
o) prin blestem pravoslavnic sau de inspirație
veterotestamentară
p) prin istov, alean, dor sau oftică…
etcaetera…
absolut toate formele de făptuire fiind valide ca cerință esențială a comiterii
faptei penale, singurele elemente definitorii ale infracțiunii de „Ultraj judiciar”, în interpretarea
calfelor judiciare, fiind:
a) calitatea de magistrat a momâiei vătămate, membru al
cârdășiei elitiste a SupraZeilor telurici, care nu dau socoteală nimănui și
care, prin cosmogeneza funcției lor inamovibile, își permit să stuchească coji
de semințe în cap chiar și Domnului Zeu sau Fiului Acestuia [5];
b) arhetipalul principiu izvorât din Dreptul roman,
interpretat într-o deșucheată manieră psiho-paranoidă, potrivit căreia, în ceea
ce privește casta oligarhică a ticăloșilor înstruțați în robă, „tot ce nu este reglementat în mod expres
este cu desăvârșire interzis”, constituind fapte abominabile de o
gravitate superioară delictului de lezmajestate sau a futișagul de mamuță;
c) drept consecință imediată a faptei lezmajestuoase
sau lezfutăcioase - starea de alarmare simulată, fundamentată doar în baza unor
afirmații personale, subiective, unilaterale, necuantificate printr-un
instrument de apreciere obiectivă;
d) and nothing else matters ’coz we got the power! (the juridiciary).
Pentru ca în final, conștientizând valoarea de adevăr incontestabilă a
maximei „Grăirea multă e sărăcia omului
și belșugul pochilor”, să rezum întreaga motivație a prezentei cereri prin
următoarea frază neechivocă:
în
opinie personală, consider că puișorul judiciar învestit cu soluționarea speței
în care sunt inculpat nu prezintă garanția minimală a înfăptuirii unui act
de justiție neutru și imparțial și nu întrunește standardul elementar al
competențelor profesionale necesare soluționării echitabile și legale a
speței.
În atare condiții, enunț suspiciunea personală, rezonabilă, referitoare la
eventuala afectare indirectă și involuntară a imparțialității judecătorului,
motiv pentru care solicit ca dosarul 8856/314/2015 să fie încredințat spre echitabilă
soluționare unui judecător matur, cu barbă, mustăți și responsabilități, sau
unei judecătoare așa mai … baborniță, cu sprâncenele pensate și gene mâzgălite cu
mascara L’Oreal, magistrați a căror transcendere peste criza
androgină sau peste criza vârstei mature să constituie garanția întrunirii
experienței izvorâte din practica anterioară unitară a fostului articol
239 Cod penal 1969, articol punct de referință și geneză ale actualelor
infracțiuni reglementate de actualele art. 257 și 279 N.C.p.
În
drept,
îmi întemeiez cererea pe principiile teoretice ale „Codului de conduită judiciară de
la Bangalore”, valorile 1 – „Independența”, 2 – „Imparțialitatea”
și mai ales valoarea 6 - „Competența
și străduința” [6], raportate la
prevederile art. 64 lit. f) și art. 67 din Codul de
procedură penală.
Funcție de aceste principii și valori
argumentate interpretativ, consider că nivelul mediocru al competenței și
submediocru al experienței profesionale, privite sub aspectul unei bănuieli
rezonabile, pot constitui motive suficient
de întemeiate în susținerea unei cereri de recuzare a magistratului.
Luați-vă calfa judiciară și
surghiuniți-o vreun cincinal în mansarda Palatului de Justiție, la soluționat spețe
elementare ce privesc anularea amenzilor contravenționale, cincinal condiție
sine qua non accederii calitative de la statutul provizoriu de calfă la cel de
Judecător!
19.09.2016 ……………………………………
Epilog:
„În
România, statul de drept este funcțional, iar declarațiile unor
persoane puse sub învinuire sau trimise în judecată, care pun sub semnul
întrebării ori contestă acest lucru, sunt lipsite de credibilitate.” (apud
JWK – Întâiul Turist al Țării, president al Coloniei Penitenciare Rroemenica –
republica procurorilor demenți și a judecătorilor scelerați)
[1] „Whilst
impartiality normally denotes absence of prejudice or bias, its existence or
otherwise can, notably under Article 6 § 1 (art. 6-1) of the Convention, be
tested in various ways. A distinction can be drawn in this context between a
subjective approach, that is endeavouring to ascertain the personal conviction
of a given judge in a given case, and an objective approach, that is
determining whether he offered guarantees sufficient to exclude any legitimate
doubt in this respect.”- PIERSACK v.
BELGIUM (Application no. 8692/79)
[2] Danileț Cristi-Venturiano – marchiz de Vatra Dornei, Fante de Colentina,
înveterat formator de cacofonii judiciare, membru coate-goale al CSM, scârța-scârța pe hârtie în lucrarea „Imparțialitatea
justiției din perspectivă europeană”, martie 2005
[3]
citat din Recomandarea nr.
R(94)/12 a Comitetului de Miniştri a Uniunii Europene către statele membre
privind independenţa şi imparţialitatea judecătorului, recomandare
reiterată, printre altele, în Hotărârea
CSM nr. 846 bis din 3 iulie 2014.
[5] „La început
nu a fost Cuvântul incipient , ci magistratul. Dintr-o coastă a magistratului a
fost creat Demiurgul, apoi acesta a creat Lumea. Tocmai din acest motiv magistrații
sunt un fel de SuperZei, care NU DAU SOCOTEALĂ NIMĂNUI și SUNT MAI PRESUS DE
ORICE LEGE DIVINĂ SAU LUMEASCĂ.”
Taz - filosof stoic de pe toloacă
[6] Aplicația 6.3. a valorii „Competență și diligență”: „Judecătorul va lua măsurile rezonabile ce se impun pentru a-şi menţine şi îmbunătăţi cunoştinţele, aptitudinile şi calităţile personale necesare îndeplinirii adecvate a atribuţiilor judiciare, luând în considerare pentru aceasta programele de pregătire şi orice alte facilităţi disponibile, sub control judiciar, judecătorilor.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu