Frumooos
mini-editorialul Leliei Munteanu în Gândul! Îmi permit să-l citez integral, ca
unul care după o achitare pe fond în baza uluitoarei litere c) a art. 16 alin.
1 C.p.p – „nu există probe o persoană a
comis infracțiunea”, în „apelul” de pe „culoar” a luat 6 luni DIRECT CU
EXECUTARE.
Iacătă
editorialul:
“Măreţia
dreptului” - tocată mărunt, cu ciocănelul”
„Zero
Justiţie: de la 4 ani cu suspendare la 9 cu executare şi de la achitare la 5
ani cu executare.
Când,
în noiembrie anul trecut, pe un cunoscut personaj Curtea de Apel Bucureşti l-a
achitat, după ce Tribunalul Bucureşti îl condamnase la 7 ani, n-am putut decât
să constat că distanţa noastră de civilizaţia judiciară a Europei e ca de la 7
ani la achitare.
Judecătorii
recidivează acum, în cazul altor două personaje. Primul, condamnat la patru ani
cu suspendare, primeşte nouă ani cu executare, iar al doilea, achitat într-o
instanţă, primeşte în alta 5 ani.
Până
şi “măreţia dreptului” poate fi tocată mărunt, cu ciocănelul.
Nu
trebuie să fii jurist ca să pricepi repede, înfricoşat, că în România, Justiţia
nu e oarbă deloc, ci i s-a ticluit un certificat fals, ca să poată ridica şi
ea, biata, un ajutor de handicap.
E ca şi cum -
dacă n-ar fi judecători, ci critici de artă - l-ar confunda pe Mickey Mouse cu
Mona Lisa.”
... in anumite situatii, astfel de " antinomii" tre reglementate legislativ prin posibilitatea unei alte etape devolutive in care " mai multi întelepti " sa decida cine n-a avut ochelarii pe nas: cei de au dat achitare sau cei care au trantit-o de-o executare ?
RăspundețiȘtergereTocmai asta este frumusețea bijuteriei publicistice creată de Lelia Munteanu. Faptul că o lasă finisată ca o mingiucă rotundă iar fiecare este liber să o apuce din ce parte vrea. Editorialul poate avea dublă cheie interpretativă:
RăspundețiȘtergerea) din partea unui zelot gestapovist, aprig privitor de cartoons și care este revoltat de atitudinea criticilor ce analizează surâsul inconfundabil al Giocondei;
b) din partea unui taliban al drepturilor fundamentale, cetitor firoscos al Convenției europene și care se declară indignat de întinarea profesiei de „critic de artă” judiciară de către maimuțoii hitlerași, manufacturați la Scoala Gestapovist-macoveistă a INM-ului.
Editorialul Leliei, fără putință de tăgadă, este o capodoperă în materie jurnalistică.